Recalculare pensii. Decizia 3350/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-(751/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.3350/
Ședința publică din data de 14 mai 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR 2: Petrică Arbănaș
JUDECĂTOR 3: Elena
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta-pârâtă CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI, împotriva sentinței civile nr.7221 din 19 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.22049/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata-reclamantă I, având ca obiect - recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recurenta pârâtă Casa de Pensii a Municipiului a solicitat soluționarea cauzei în lipsă conform art.242 Cod procedură civilă.
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.7221/19.11.2008 pronunțată în dosarul nr.22049/3/AS/2008, Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis acțiunea, astfel formulată de reclamanta I în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului B și a obligat pârâta să emită o decizie, în baza OUG nr.4/2005, prin care să recalculeze pensia pentru limită de vârstă cuvenită reclamantei, retroactiv, începând cu data de 01.07.2008, cu luarea în considerare și a tuturor veniturilor atestate de adeverința nr.301/12.05.2008 emisă de SC SA; a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumelor reprezentând diferența dintre pensia cuvenită conform sentinței și pensia efectiv încasată pe perioada 01.17.2008 la zi.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că prin decizia nr.-/20.01.2005 emisă de Casa Locală de Pensii Sector 6, au fost stabilite drepturile de pensie pentru limită de vârstă cuvenite reclamantei, în conformitate cu prevederile Legii nr.19/2000.
Din buletinul de calcul atașat deciziei s-a constatat că pârâta nu a luat în considerare veniturile obținute sub formă de prime și ca urmare a aplicării sistemului de retribuire în acord global, atestate de adeverința nr.301/12.05.2008 emisă de SC SA.
În ceea ce privește temeinicia cererii, instanța de fond a reținut că veniturile realizate în sistem de acord global, precum și celelalte venituri suplimentare trebuie luate în considerare la calcularea drepturilor de pensie, pentru următoarele considerente:
Tribunalul a reținut că etribuirea în acord global presupunea salarizarea angajaților în funcție de realizările profesionale, ceea ce însemna că lunar aceștia puteau obține venituri mai mici sau mai mari decât salariile tarifare înscrise în carnetul de muncă.
Legea nr.27/1966 prevedea că plata contribuției de asigurări sociale era datorată de angajator și se calcula prin raportare la venitul brut realizat de angajat. Prin art.1 Decretul nr.389/1972 cu privire la contribuția pentru asigurările sociale de stat se dispunea ca angajatorii să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat. S-a statuat așadar, că pentru toate aceste sume angajatorii calculau și virau contribuții de asigurări sociale, aspect confirmat și de către angajatorul emitent al adeverinței din cauza de față.
Odată reținut acest aspect, s-au apreciat incidente dispozițiile art.2 lit.e) din Legea nr.19/2000, potrivit cărora "sistemul public se organizează si funcționează având ca baza principiul contributivitatii, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice si juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite".
Acest principiu este dezvoltat în dispozițiile următoare din același act normativ, în secțiunile referitoare la modul de calcul al drepturilor de pensie. Astfel, potrivit art.78 alin.1 din Legea nr.19/2000, punctajul anual al asiguratului se determină prin împărțirea la 12 a punctajului rezultat în anul respectiv din însumarea numărului de puncte realizat în fiecare lună. Numărul de puncte realizat în fiecare lună se calculează prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile și adaosurile, sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, la salariul mediu brut lunar din luna respectivă, comunicat de Institutul Național de Statistică și Studii Economice.
Astfel, prin art.4 alin.2 și 3 din OUG nr.4/2005 legiuitorul se abate de la principiul contributivității pe care îl afirmase categoric în Legea nr.19/2000 și precizează că sporurile, indemnizațiile și majorările de retribuții tarifare care, potrivit legislației anterioarei datei de 1.04.2001, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor și care se utilizează la determinarea punctajelor sunt enumerate în anexele ordonanței. Acestea pot fi dovedite prin înscrisurile din carnetele de muncă sau prin adeverințe întocmite conform legii de către foștii angajatori.
În privința formelor de retribuire în acord, în anexa 1 a OUG nr.4/2005 se menționează că nu vor fi luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, pentru că nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare. Aceeași soluție este menționata pentru "alte sporuri care nu au avut caracter permanent".
S-a apreciat de către tribunal că în speță au prioritate dispozițiile legale cu valoare de principiu, adică cele de la art.2 lit.e din Legea nr.19/2000, pentru că soluția contrară presupune încălcarea principiului contributivității, cu consecința nerealizării scopului avut în vedere de legiuitor la edictarea acestuia.
Formele de retribuire în acord și celelalte venituri menționate în adeverința în cauză nu au făcut parte, într-adevăr, din baza de calcul a pensiilor care, conform art.10 din Legea nr.3/1977, era constituită din retribuții tarifare, însă conform reglementărilor aceluiași act normativ dreptul la pensie era recunoscut pentru cei care plătiseră asigurări sociale, or acestea se stabileau și se achitau în raport de câștigul brut realizat, iar nu de cel tarifar.
Sintetizând, noua reglementare privind calculul drepturilor de pensie, instituită prin Legea nr.19/2000, orice element salarial efectiv încasat pe parcursul întregului stagiu de cotizare, pentru care salariatul și/sau angajatorul (în funcție de reglementarea în vigoare) au achitat statului contribuții de asigurări sociale, trebuie să se reflecte în cuantumul pensiei.
Pentru stagiile de cotizare realizate ulterior datei de 01.04.2001, data intrării in vigoare a Legii nr.19/2000, acest principiu este respectat. Pentru stagiile de cotizare realizate sub imperiul reglementărilor anterioare, soluția trebuie să fie aceeași, conform principiului "ubi eadem est ratio, ibi eadem solutio esse debet".
diferite asupra chestiunii în discuție între casele de pensii și instanțele judecătorești sunt generate de inconsecventa legiuitorului.
Pe de o parte, se afirmă în art.2 al legii cadru, principiul contributivității, mai sus menționat. Pe de altă parte, același legiuitor limitează fără nici o justificare rezonabilă aplicarea acestui principiu, în cuprinsul art.164 din Legea nr.19/2000 și în OUG nr.4/2005, înlăturând din calculul pensiilor anumite venituri si sporuri obținute anterior datei de 01.04.2001, pe motiv că nu ar fi avut caracter permanent. Tot în OUG nr.4/2005 se recunoaște posibilitatea valorificării unor venituri, în măsura în care pentru acestea s-au achitat contribuțiile de asigurări sociale.
Instanța de fond a apreciat că ceea ce interesează nu este caracterul permanent sau nepermanent al unor venituri, ci faptul că statul și-a încasat drepturile la momentul cuvenit, iar asigurații trebuie să primească o contraprestatie din partea statului, aceasta trebuie să fie corespunzătoare, pentru a nu se rupe echilibrul raportului juridic dintre părți.
Prin urmare, în prezența acestei dualități de reglementare, revine instanței judecătorești sarcina de a hotărî că principiul contributivității afirmat în art.2 din Legea nr.19/2000 și dezvoltat în art.78 alin.1 din același act normativ primează și că, independent de caracterul permanent sau nepermanent al unor venituri și de faptul că au făcut sau nu parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare, acestea trebuie luate în considerare la stabilirea drepturilor de pensie.
Față de argumentele de mai sus, instanța în baza art.89 alin.1 din Legea nr.19/2000, a apreciat ca întemeiată acțiunea și a obligat pârâta să emită o decizie prin care să recalculeze pensia pentru limită de vârstă cuvenită reclamantei, retroactiv, începând cu data de 01.07.2008, cu luarea în considerare și a tuturor veniturilor atestate de adeverința nr.301/12.05.2008 emisă de SC SA.
Prin valorificarea unor venituri suplimentare care nu au fost avute în vedere la stabilirea drepturilor de pensie, punctajul mediu anual al reclamantei se va majora, astfel că instanța de fond a obligat pârâta și la plata sumelor reprezentând diferențele dintre pensia cuvenită conform sentinței și pensia efectiv încasată, pe perioada 01.07.2008 la zi.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata Casa de Pensii a Municipiului B, criticând-o pentru nelegalitate. Invocând temeiul de modificare prevăzute de art.304 pct.9 Cod pr.civilă, recurenta susține în esență pronunțarea sentinței atacate cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Se arată în dezvoltarea recursului formulat că veniturile salariale în acord global sunt temporare și fără caracter permanent, nefăcând parte din baza de calcul a pensiilor, astfel încât nu pot fi luate în considerare la stabilirea drepturilor la pensie. S-au nesocotit totodată dispozițiile art.4 și 5 din Legea nr.2/1982 și OUG nr.4/2005, normă cu caracter special, a cărei aplicabilitate este prioritară celei generale, ce specifică că aceste venituri în acord global nu sunt luate în calcul la stabilirea drepturilor de pensie, în acest sens fiind și conținutul Deciziei nr.736 din 24 octombrie 2006 a Curții Constituționale.
Nu s-au solicitat probe noi în calea de atac a recursului.
Analizând sentința civilă atacată, sub aspectul criticilor aduse, a actelor și lucrărilor dosarului, normelor de drept incidente în cauză, Curtea apreciază nefondat recursul, pentru considerentele ce se vor înfățișa în cuprinsul prezentei decizii.
În condițiile în care din conținutul adeverinței nr.301/12.05.2008 emisă de SC SA, rezultă că intimata-reclamantă a realizat venituri în acord global și alte venituri suplimentare salariului tarifar care au fost plătite din fondul de salarii, pentru care s-a calculat și virat contribuția de asigurări sociale conform legii, în mod corect și realizând o justă aplicațiune a prevederilor art.2 lit.e, art.23.1 lit.a, art.160 alin.5, art.161 alin.2 din Legea nr.19/2000, Tribunalul a dispus obligarea Casei de Pensii a Municipiului B la recalcularea drepturilor de pensie să fie luate în considerare mențiunile din cuprinsul adeverinței sus-menționate.
Susținerile recurentei conform cărora veniturile suplimentare obținute în sistem de acord global nu au fost incluse de legiuitor în categoria sporurilor cu caracter permanent nu pot fi primite. Cum, legal a reținut prima instanță, la calculul drepturilor de pensie trebuie avute în vedere și aceste venituri, în condițiile în care legiuitorul nu enumeră expres care sunt sporurile ce trebuie avute în vedere la stabilirea drepturilor de pensie, ci indică criteriile ce permit determinarea lor.
Pe de altă parte, acceptarea unei astfel de ipoteze ar atrage încălcarea unuia dintre principiile care guvernează sistemul public de asigurări sociale, astfel cum este prevăzut de art.2 din Legea nr.19/2000, deoarece veniturile obținute în sistem de acord global și alte venituri suplimentare, au determinat o sporire a drepturilor sale bănești provenite din muncă, totodată au fost avute în vedere la calculul contribuției de asigurări sociale, în sensul măririi corespunzătoare a acesteia.
Referitor la dispozițiile art.4și 5 din Legea nr.2/1983, acestea nu mai sunt în vigoare în prezent și nu mai pot produce consecințe juridice.
Totodată, OUG nr.4/2005, ca normă specială are relevanță în cauză doar în condițiile în care nu contravine dispozițiilor actului normativ general, respectiv Legea nr.19/2000, ce consacră principiul contributivității, potrivit cu care, "fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice participante la sistemul public, drepturile la asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite".
Prin Decizia Curții Constituționale nr.736 din 24 octombrie 2006, invocată în recursul formulat, s-a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor pct.VI din anexa la OUG nr.4/2005.
S-a statuat prin această decizie că: "verificarea împrejurărilor dacă, potrivit legislației anterioare, s-au încasat sau nu contribuții la asigurările sociale de stat pentru veniturile excluse de la stabilirea punctajului anual și dacă aceste venituri au făcut sau nu parte din baza de calcul a pensiilor constituie probleme de fapt și de aplicare a legii, în cazuri concrete individuale, a căror soluționare intră în competența exclusivă a instanței judecătorești", ceea ce de fapt s-a realizat în speța dedusă judecății.
Prima instanță s-a conformat celor susținute în decizia Curții Constituționale, exprimând considerentele avute în vedere pentru reținerea în baza de calcul a pensiei, la stabilirea punctajului și a veniturilor suplimentare obținute în sistem de acord global, pentru care s-au achitat cotele de contribuție de asigurări sociale corespunzătoare.
Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă nu este incident în cauză, nu se menționează ce anume texte de lege au fost greșit aplicate ori neluate în considerare și în ce mod.
De aceea se poate concluziona că acest motiv are caracter pur formal, la fel ca și invocarea art.3041Cod pr.civilă, ceea ce impune înlăturarea lor ca atare.
Față de aspectele de fapt și de drept mai sus redate, Curtea în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă, va respinge recursul ca nefondat, menținând ca legală sentința atacată, fiind pronunțată cu respectarea normelor de drept aplicabile în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI B, împotriva sentinței civile nr.7221 din 19 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.22049/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata-reclamantă I.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 14.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Dact.LG/2 ex./28.05.2009
Jud.fond:;
Președinte:Liviu Cornel DobranișteJudecători:Liviu Cornel Dobraniște, Petrică Arbănaș, Elena