Recalculare pensii. Decizia 3419/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
(Numr în format vechi 1475/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCURE ȘTI
SECȚIA A VII-A CIVIL ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNC SI ASIGURRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 3419R
Ședința public de la 15 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Comșa Carmen Georgiana
JUDECTOR - - - -
JUDECTOR - - -
GREFIER -
Pe rol judecarea cauzei privind cererea de recurs formulat de recurenta CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI împotriva sentinței civile nr.27 din 06.01.2009 pronunțat de Tribunalul Bucure ști secția a VIII a Conflicte de Munc și Asigurri Sociale în dosarul nr.25316/3/AS/2008 în contradictoriu cu intimata, având ca obiect-recalculare pensie
La apelul nominal fcut în ședința public a rspuns intimata personal, lipsind recurenta.
Procedura legal îndeplinit.
S-a fcut referatul cauzei de ctre grefier dup care
Se învedereaz faptul c la dosar intimata a depus prin serviciul registratur la data de 07.05.2009 întâmpinare în 2 exemplare.
Curtea procedeaz la legitimarea intimatei și constatând c nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, cauza fiind în stare de judecat acord cuvântul în combaterea motivelor de recurs.
Intimata, solicit respingerea recursului și menținerea sentinței civile ca temeinic și legal, pentru motivele artate în întâmpinare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constat urmtoarele:
Prin sentința civil nr.27/06.01.2009, Tribunalul Bucure ști - Secția a VIII-a Conflicte de Munc și Asigurri Sociale, a admis acțiunea formulat de reclamanta, în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului B, a obligat intimata s emit o nou decizie prin care s recalculeze pensia pentru limit de vârst cuvenit reclamantei, retroactiv,începând cu data de 01.12.2005, cu luarea în considerare și a veniturilor atestate de adeverința nr. 161/05.06.2006 emis de SC SA.
Pentru a pronunța aceast hotrâre, prima instanț a reținut c intimata nu dat curs cererii de recalculare a pensiei contestatoarei pentru limit de vârst și vechime cu luarea în calcul a veniturilor suplimentare realizate de petent, reprezentate de sporurile cu caracter permanent realizate cu titlu de acord menționate în adeverința nr.161/05.06.2006 emis de SC SA.
Împotriva acestei hotrâri a declarat, în termenul legal, recurs motivat pârâta Casa de Pensii a Municipiului B, întemeindu-se pe dispozițiile art.304 pct. 8 și 9 și art.3041Cod procedur civil.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta Casa de Pensii a Municipiului B, a susținut c, instanța fondului nu a avut în vedere disp pct.VI din Anexa OUG nr.4/2005 și c în raport de dispozițiile art. 164 alin 1 din Legea nr. 19/2000,și ale Decretului nr. 92/1976, dovada vechimii în munc și duratei de asigurare se realiza cu mențiunile carnetului de munc în perioada anterioar datei de 01.04.2001, iar pentru perioada ulterioar datei de 1.04.2001 pensia se determin prin raportarea numrului de puncte realizate lunar la salariul mediu brut lunar din luna respectiv iar mențiunile carnetului de munc se înscriu în conformitate cu dispozițiile Decretului nr. 92/1976 și ale Ordinului nr. 136/1976 privind metodologia de aplicare a acestui act normativ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta Casa de Pensii a Municipiului B, mai susținut c, prima instanț nu a avut în vedere disp.art 12 din Legea nr.57/1994 din care rezulta c veniturile realizate în acord global și prime reprezint venituri temporare, fr caracter permanent și care nu au fcut, prin urmare,parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare (nefiind înscrise în carnetul de munc), astfel încât nu pot fi luate în calcul la stabilirea drepturilor de pensie,dup cum prevedeau și disp.art.4 din Legea nr.2/1983; în acest sens este și decizia nr.139/2007 a Curții de Apel Alba -I
În opinia recurentei la calculul drepturilor de pensie s-a avut în vedere principiul egalitții atît între persoanele ce au depșit producția planificat cît și pentru cele ce nu realizaser planul;s-a invocat și decizia Curții Constituționale nr. 736/24.10.2006
Prin întâmpinarea formulat, contestatoarea a solicitat respingerea recursului formulat de Casa de Pensii a Municipiului B, ca nefondat.
În recurs nu s-au administrat probe noi.
Examinând sentința recurat, prin prisma criticilor invocate și în raport de dispozițiile art.3041Cod procedur civil, Curtea constat c recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Adeverința nr. 161/05.06.2006 emis de SC SA, atest împrejurarea c intimata a realizat venituri suplimentare care au fost incluse în baza de calcul pentru care s-a pltit contribuția de asigurri sociale conform dispozițiilor art.1 din Decretul nr.389/1972, art.23 al.1 lit.a din Legea nr.19/2000 și art.19 lit.a,b,e,h din Ordinul nr.340/2001.
Potrivit dispozițiilor art. 164 alin 1 din Legea nr. 19/2000 la determinarea punctajelor anuale,pîn la intrarea în vigoare a prezentei legi se utilizeaz salariile brute sau nete, dup caz, în conformitate cu modul de înregistrare a acestora în carnetul de munc iar potrivit alin 3 al aceluiași act normativ la determinarea punctajelor anuale, pe lâng salariile prevzute la alin. (1) se au în vedere și sporurile cu caracter permanent, care, dup data de 1 aprilie 1992, au fcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de munc sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unitți, conform legislației în vigoare;în raport de aceste dispoziții în mod corect instanța fondului a luat în considerare adeverința în discuție ce atesta împrejurarea c intimata a realizat venituri suplimentare în perioada 1966-1996 deci anterior intrrii în vigoare a legii,adeverința susmenționat cuprinzând mențiunile obligatorii privind denumirea unitții, veniturile realizate,perioada realizrii acestora și achitarea contribuției de asigurri sociale.
Aceste venituri suplimentare atestate de susmenționata adeverinț, ce cuprind și salariile obținute ca urmare a muncii în acord global au fost evidențiate în adeverințe eliberate de angajator conform dispozițiilor art.160 al.5, art.161 al.2 din Legea nr.19/2000 și art.40 Cap.VIII din Ordinul nr.340/2001, astfel c în mod corect prima instanț le-a avut în vedere dând eficienț principiului contributivitții prevzut de art.2 lit.e din Legea nr.19/2000, în raport de care se impune ca toate veniturile obținute de contestator și pentru care s-au calculat și achitat contribuția de asigurri sociale s fie avute în vedere la calcularea drepturilor de pensie.
Numai în aceste condiții sunt respectate și principiile solidaritții sociale și cel al obligativitții reglementate de dispozițiile art.2 lit.c și d ce impun la asigurații ce au contribuit la sistemul public de asigurri sociale s beneficieze de drepturile de asigurri sociale corelative,acestea neputînd a fi înlturate de principiul egalitții prevzut de dis part 2 din Legea nr.19/2000 ce asigur tuturor participanților la sistemul public, contribuabili și beneficiari, un tratament nediscriminatoriu în ceea ce privește drepturile și obligațiile prevzute de lege.
Nefiind luate în considerare de ctre recurenta Casa de Pensii a Municipiului B la calculul drepturilor de pensie cuvenite intimatei, aceste venituri au determinat diminuarea nejustificat a acestor drepturi și la înclcarea dispozițiilor art.2 din legea nr.19/2000, neputând fi primite susținerile recurentei referitoare la greșita luare în considerare a adeverințelor ce suplinesc omisiunile din carnetul de munc al petentei.
Dispozițiile de principiu instituite de actul normativ cu forț juridic superioar care este art.2 lit.e din Legea nr.19/2000, sunt aplicabile cu prioritate în raport de dispozițiile OUG nr.4/2005, nefiind acceptabil situația în care la determinarea cuantumului drepturilor de asigurri sociale s nu se ia în considerare sumele reprezentând venituri suplimentare ce au constituit baza de calcul a contribuției de asigurri sociale, cu atât mai mult cu cât aceste venituri realizate de intimat ca urmare a muncii în acord au avut un caracter de continuitate evident.
Mai mult, prin decizia Curții Constituționale nr. 736/24.10.2006 s-a statuat c pct. VI din Anexa OUG nr. 4/2005, privind recalcularea pensiilor din sistemul public este conform cu legea fundamental, deoarece dispozițiile menționate ale OUG nr. 4/2005 nu modific cu caracter retroactiv legislația anterioar, iar verificarea împrejurrilor dac veniturilor obținute de asigurat au fcut parte din baza de calcul a pensiilor și dac s-au încasat CAS-uri pentru veniturile excluse de la stabilirea punctajului anual constituie probleme de aplicare a legii și de fapt în cazuri concrete, individuale, a cror soluționare intr în competența exclusiv a instanțelor judectorești; în consecinț, contrar susținerilor recurentei, în mod legal a apreciat instanța fondului c prin neluarea în considerare a veniturilor menționate în adeverințele susmenționate s-au diminuat drepturile de pensie cuvenite intimatei și sub acest aspect criticile recurentei fiind nefondate.
În fine sunt nefondate și susținerile recurentei referitoare la reținerea de ctre instanța fondului a relevanței unor hotrîri judectorești pronunțate în spețe similare întrucît în sistemul dreptului procesual român practica nu constituie izvor de drept.
Pentru aceste considerente, Curtea vzând și dispozițiile art.312 Cod pr.civil, va respinge recursul ca nefondat
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI, împotriva sentinței civile nr.27 din 06.01.2009 pronunțat de Tribunalul Bucure ști secția a VIII a Conflicte de Munc și Asigurri Sociale, în dosarul nr.25316/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata .
IREVOCABIL.
Pronunțat în ședinț public azi, 15.05.2009.
PREȘEDINTE, JUDECTOR, JUDECTOR,
GREFIER,
Red.
Tehnored.
2ex/9.06.2009
Jud.fond-
Președinte:Comșa Carmen GeorgianaJudecători:Comșa Carmen Georgiana, Ignat Silvia Georgiana