Recalculare pensii. Decizia 3801/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

Format vechi nr.216/2009

O MNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.3801/

Ședința publică de la 27 mai 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Rotaru Florentina Gabriela

JUDECĂTOR 2: Cristescu Simona

JUDECĂTOR 3: Uță

GREFIER -

*****************

Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurentaCasa de Pensii a Municipiului Bîmpotriva sentinței civile nr.6013 din data de 30.09.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.4525/3/AS/2007, în contradictoriu cu intimata C, având ca obiect:"recalculare pensie".

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimataC,prin avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.- din 22.01.2008 depusă în dosarul instanței de fond-fila 145, emisă pentru toate căile de atac, lipsind recurentaCasa de Pensii a Municipiului

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Intimata C, prin avocat, având cuvântul, în raport de dispozițiile instanței de la termenul anterior, depune la dosar fotocopia contractului de asistență juridică nr.- din 22.01.2008, certificat cu mențiunea "conform cu originalul".

Interpelată fiind, intimata prin avocat, arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.

Curtea, constatând cauza în stare de judecată acordă intimatei cuvântul în combaterea cererii de recurs.

Intimata C, prin avocat, având cuvântul, solicită a se observa că singura critică adusă hotărârii instanței de fond de către recurentă, vizează faptul că instanța de fond, prin hotărârea pronunțată, a dispus omologarea raportului de expertiză tehnică de specialitate contabilă efectuat în cauză, cât și faptul că aceasta și-a depășit atribuțiile, însă, arată că această critică nu poate fi primită, dat fiind faptul că raportul de expertiză dispus în cauză a fost refăcut și completat, iar la data de 23.09.2009, reprezentantul legal al Casei de Pensii a Municipiului Baa rătat că nu înțelege să formuleze obiecțiuni și ulterior, a precizat că expertul desemnat de instanță nu are competența legală de a efectua acest raport de expertiză.

Față de această împrejurare și în urma verificării site-ului Ministerului Justiției, s-a constatat că expertul desemnat de prima instanță se află menționat pe lista experților judiciari și are competență în contabilitate, drepturi salariale, pensii, activități independente, pe de o parte, iar pe de altă parte, este de reținut faptul că la data numirii expertului, reprezentantul recurentei nu s-a opus desemnării acestuia.

În concluzie, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile recurate ca fiind temeinică și legală.

Fără cheltuieli de judecată, de punând la dosar concluzii scrise.

Curtea, în temeiul art.150 pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului civil dedus judecății, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.6013 din data de 30.09.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis acțiunea formulată de reclamanta C în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului B; obligat să emită o nouă decizie, în temeiul OUG nr. 4/2005, prin care să stabilească, începând cu data 01.09.2005, drepturi de pensie pentru limită de vârstă cuvenite reclamantei, cu luarea în considerare a unui număr total de 39,38766 puncte, un stagiu complet de cotizare de 25 de ani și un punctaj mediu anual de 1,57551 puncte.

A obligat pârâta la plata sumei de 303,40 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept:

Prin decizia nr. -/28.11.2006 emisă de Casa de Pensii Sector 5, au fost recalculate, în temeiul dispozițiilor OUG nr.4/2005 și HG nr. 1550/2004, începând cu data de 01.09.2005, drepturile de pensie pentru limita de vârstă cuvenite reclamantei. În urma recalculării a fost determinat un punctaj mediu anual de 1,38991 puncte.

Pentru clarificarea aspectelor prezentate de reclamanta, tribunalul a dispus administrarea în cauză a probei cu expertiza contabilă pentru verificarea corectitudinii modului de calcul al punctajului lunar, anual și a punctajului mediu anual și pentru stabilirea eventualelor diferențe de pensie.

La dosarul cauzei, expertul desemnat prin încheierea de ședință de la termenul din data de 05.06.2007, a depus raportul de expertiză contabilă în care, la capitolul "concluzii" a arătat ca în calculul drepturilor de pensie adeverințele depuse de reclamanta nu au fost valorificate corect cuantumul pensiei ce i se cuvenea reclamantei la data de 01.03.2005 este de 456 lei, aferent unui punctaj mediu anual de 1,57229 puncte; diferențele de pensie pentru perioada 01.03.2005 - 01.03.2007 totalizează 6752 lei, diferențele ulterioare introducerii acțiunii totalizează 1329 lei, iar cuantumul la 01.07.2007 determinat conform expertizei este de 623 lei.

La data de 12.11.2007 reclamanta a depus la dosarul cauzei obiecțiuni la raportul de expertiza, arătând că expertul nu a verificat determinarea pensiei stabilite în anul 1994, nu a calculat vechimea în muncă, a arătat că expertul a aplicat retroactiv prevederile Legii nr. 19/2000, a reținut greșit expertul salariile pentru luna mai-octombrie 1965.

De asemenea, pârâta a depus la dosarul cauzei obiecțiuni la raportul de expertiză prin care a arătat că expertul nu a calculat corect drepturile de pensie, întrucât pentru anii 1944-1949 nu există acte doveditoare la dosar.

La data de 03.03.2008 expertul desemnat în cauză a depus la dosar răspunsul la obiecțiunile formulate la raportul de expertiză contabilă.

La termenul din data de 04.03.2008, tribunalul a dispus refacerea raportului de expertiză, astfel că pentru perioada anterioara anului 1949 punctajul anual se va determina conform dispozițiilor art. 164 alin.6 și 7 din Legea nr. 19/2007 potrivit cărora pentru perioadele anterioare anului 1938, precum și pentru perioada cuprinsă între 1939-1946 inclusiv, la stabilirea punctajului mediu anual se utilizează salariul mediu anual corespunzător anului 1938. Pentru perioadele anterioare anului 1949 se va utiliza salariul minim corespunzător anului 1949.

La data de 15.04.2008 expertul desemnat în cauză a depus la dosar răspunsul la solicitările instanței.

Tribunalul a apreciat că această variantă depusă de expert nu este conformă cu îndrumările date prin încheierea anterioară, motiv pentru care a menținut dispozițiile cu privire la refacerea raportului, motivând pe larg în încheierea de ședință necesitatea refacerii raportului de expertiza cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente.

La data de 25.05.2008, s-a depus răspunsul expertului, însă tribunalul a solicitat refacerea lui conform îndrumărilor date prin încheierea de la termenul din 15.04.2008.

La data de 22.09.2008, expertul a refăcut raportul de expertiză conform celor solicitate de tribunal la termenul din 15.04.2008.

Tribunalul a reținut că prin raportul de expertiza refăcut conform îndrumărilor de la termenul din 15.04.2008 se stabilește un total de puncte realizate de 39,38766; un stagiu complet de cotizare de 25 de ani și un punctaj mediu anual de 1,57551 puncte.

Tribunalul a mai reținut că pensia reclamantei fiind stabilită în anul 1994, a intrat în procedura recalculării la data de 01.09.2005 conform HG nr.733 din 14 iulie 2005, iar nu la data de 01.03.2008.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs motivat, în termenul legal, recurenta Casa de Pensii a Municipiului B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul motivelor prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 din Codul d e procedură civilă.

În susținerea recursului, a arătat că în speță, în mod eronat, instanța a omologat întocmai raportul de expertiză întocmit de un expert nespecializat în asigurări sociale deși singura instituție abilitată să efectueze această operațiune este Ministerul Muncii.

Conform art. 4 din HG nr. 381/2007, Ministerul Muncii Familiei și Egalității de Șanse este singurul organ cu atribuții privind aplicarea legislației de protecție socială, care elaborează, implementează și dezvoltă sistemul informatic în domeniul de activitate al ministerului.

Un raport de expertiză nu poate stabili un punctaj sau un cuantum al pensiei, ci poate cel mult să precizeze ce anume nu s-a luat în calcul, unde anume s-a greșit când s-au preluat datele din carnetul de muncă, adeverințe, etc.

Așa fiind, recurenta consideră că, preluând în totalitate punctul de vedere al expertului, și stabilind un punctaj calculat cu aproximație de acesta, instanța depășește atribuțiile puterii judecătorești, realizând astfel o imixiune în activitatea unei instituții publice cu atribuții specifice și exclusive în domeniul pensiilor.

Această critică poate fi încadrată în dispozițiile art. 304 pct. 4 pr. civ.

Intimata nu a depus întâmpinare.

În recurs, nu au fost administrate probe noi.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, atât prin prisma criticilor formulate, cât și sub toate aspectele, conform dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este nefondat, urmând a-l respinge ca atare, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Curtea constată că, în cauză, nu subzistă motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 4 pr. civ.

Astfel, în raport de dispozițiile art. 154 alin. 1 și 155 lit. a), e) și f) din Legea nr. 19/2000, jurisdicția asigurărilor sociale se realizează prin tribunale și curți de apel, tribunalele fiind competente a soluționa în primă instanță, între altele, litigiile privind: modul de calcul și de depunere a contribuției de asigurări sociale; refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri privind drepturile de asigurări sociale; modul de stabilire și plată a pensiilor, a indemnizațiilor și a altor drepturi de asigurări sociale.

Așadar, nu se poate considera că operațiunile de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente la situația de fapt stabilită pe baza materialului probator administrat, inclusiv prin valorificarea concluziilor expertizei contabile efectuate, constituie încălcări ale atribuțiilor instanțelor judecătorești, astfel cum a susținut recurenta.

În ceea ce privește aprecierea raportului de expertiză, Curtea constată că, în mod corect, prima instanță a dat valoare probatorie concluziilor expertizei contabile.

Astfel, în condițiile în care, prin acțiunea formulată, reclamanta a criticat modul de calcul al punctajului și cuantumul pensiei, proba cu expertiză este o probă admisibilă, pertinentă, concludentă și utilă în ce privește verificarea acestor aspecte.

În plus, se reține că prima instanță a avut în vedere obiecțiunile formulate de pârâta-recurentă la raportul de expertiză și a dispus refacerea lucrării.

Totodată, la data numirii expertului reprezentantul pârâtei recurente nu s-a opus desemnării acestuia.

Curtea constată că prima instanță a stabilit corect situația de fapt și a procedat la o interpretare și aplicare justă a dispozițiilor legale incidente, respectiv a prevederilor OUG nr. 4/2005 și ale HG nr. 733/2005, astfel încât, în cauză nu se regăsește nici motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 pr. civ.

Nu poate fi reținut nici motivul de modificare subsumat dispozițiilor art. 304 pct. 8 din Codul d e procedură civilă, întrucât criticile aduse sentinței atacate nu se circumscriu acestui text, referindu-se la interpretarea greșită a probelor, iar nu la denaturarea de către instanța de fond a vreunui act dedus judecății.

Pentru considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 312 pr. civ. Curtea va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta Casa de Pensii a Municipiului B împotriva sentinței civile nr.6013 din data de 30.09.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.4525/3/AS/2007, în contradictoriu cu intimata

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 27.05.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

Red. /:

2 ex./11.06.2009

Jud.fond:

Președinte:Rotaru Florentina Gabriela
Judecători:Rotaru Florentina Gabriela, Cristescu Simona, Uță

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Recalculare pensii. Decizia 3801/2009. Curtea de Apel Bucuresti