Recalculare pensii. Decizia 467/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale
pentru Minori și Familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 467/R/2008
Ședința publică din data de 26 februarie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Gabriella Purja vicepreședinte instanță
JUDECĂTOR 2: Ioan Daniel Chiș
JUDECĂTOR 3: Adrian
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de către reclamanta recurentă împotriva sentinței civile nr. 2415 din 10 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr- privind și pe pârâta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, având ca obiect asigurări sociale - recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamanta recurentă, lipsă fiind reprezentantul pârâtei intimate.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care
Reclamanta arată că dorește soluționarea recursului.
Nefiind formulate cereri prealabile sau de altă natură, instanța declară închisă cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului.
Reclamanta recurentă solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, cu consecința obligării pârâtei să emită o nouă decizie de pensie conform prevederilor legale. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr.2415 din 10 dec.2007, pronunțată de Tribunalul Cluj, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâtei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, având ca obiect asigurări sociale.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin Decizia nr. -/22.11.1990 reclamanta a fost pensionată pentru limită de vârstă și vechime integrală cu data de 01.01.1991.
Potrivit art. 26 contribuția de asigurări sociale nu se datorează asupra sumelor reprezentând:
a) prestații de asigurări sociale care se suporta din fondurile asigurărilor sociale sau din fondurile angajatorului și care se plătesc direct de acesta, potrivit prezentei legi;
b) drepturile plătite potrivit dispozițiilor legale, în cazul încetării raporturilor de muncă, încetării raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici, încetării mandatului sau a calității de membru cooperator, altele decât cele acordate potrivit legii pentru perioada de preaviz;
c) diurnele de deplasare și de delegare, indemnizațiile de delegare, detașare și transfer, precum și drepturile de autor;
d) sumele reprezentând participarea salariaților la profit;
e) premii și alte drepturi exceptate prin legi speciale.
(2) Sumele asupra cărora nu se datorează contribuția de asigurări sociale,
prevăzute la alin. (1) lit. b-e), nu se iau în considerare la stabilirea cuantumului prestațiilor de asigurări sociale.
În conformitate cu OUG nr. 4/2005 "Mențiune: Nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001 formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe baza
de tarife sau cote procentuale; participarea la beneficii a oamenilor muncii din unitățile economice; premiile anuale și premiile acordate în cursul anului pentru realizări deosebite; recompensele cu caracter limitat, acordate personalului din unele sectoare de activitate; diurnele de deplasare și de delegare, indemnizațiile de delegare, detașare și transfer; drepturile de autor, drepturile plătite potrivit dispozițiilor legale, în cazul desfacerii contractului de muncă; al 13-lea salariu; alte sporuri care nu au avut caracter permanent.
Având în vedere că legea prevede expres că sporul pentru muncă în acord global nu a făcut parte din baza de calcul a pensiilor înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.19/2000, acțiunea reclamantei a fost respinsă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta.
În motivele de recurs arată că a solicitat recalcularea pensiei conform adeverinței nr.1621/26.03.2007 emisă de Institutul de Cercetări și Miniere privind veniturile suplimentare realizate în perioada în care a fost angajată, în adeverință fiind specificat că a fost retribuită conform Legii 57/1974 art.118-120 în acord global și că s-au achitat lunar cotele de CAS și pensia suplimentară.
Consideră că este îndreptățită la această recalculare conform prevederilor art.6 din Legea nr.250/2007 și Ordinul nr.680/2007 art.19.
Analizând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate de reclamantă, Curtea reține următoarele.
Prin decizia contestată s-a recalculat pensia reclamantei, inițial stabilită, reținându-se un punctaj de 1,19788 și o pensie de 355 lei (5). Din această decizie rezultă că la stabilirea drepturilor reclamantului nu s-a avut în vedere Adeverința nr.819/2002, întrucât sporurile și veniturile la care se face referire nu au un caracter permanent.
Din Adeverința nr.1621/26.03.2007 și Anexa acesteia (6-8) eliberată de SC SA C ce a fost depusă la casa de pensii rezultă că în intervalul anilor 1974 - 1990 reclamanta a beneficiat de câștiguri din acordul global, indemnizație de conducere și sporuri, ce au fost luate în calcul la stabilirea contribuției la asigurările sociale (CAS).
Din Anexa adeverinței rezultă că, în fapt, reclamanta a beneficiat de plată în acord global, conform Legii 57/1974, de compensații și de premii.
În conformitate cu art.117 din Legea 57/1974 privind retribuirea în muncă, în domeniul cercetării științifice, a ingineriei tehnologice și în proiectare se utilizează cu precădereforma de retribuire în acord global, ceea ce presupune printre altele și atribuirea unor recompense de până la 2% din avantajele economice postcalculate și asupra cărora, angajatorul a calculat și a plătit CAS.
Cât privește compensațiile plătite în temeiul Decretelor 283/1979 și 46/1982, acestea au fost plătite angajaților cu scopul creșterii veniturilor pentru acoperireascăderii salariuluireal determinat de creșterea prețurilor.
Aceste compensații, fiind plătite în temeiul unor acte normative cu caracter general au avut caracter de continuitate, atâta vreme cât actul normativ ce le-a reglementat au fost în vigoare și ele, având caracterul unor drepturi salariale, s-a reținut și s-a vizat contribuția la asigurările sociale.
Cât privește premiile plătite în anii 1993 și urm. acestea au avut ca temei dispozițiile art.1 alin.4 din Legea 14/1991 privind salarizarea, care prevede că adaosurile și sporurile se acordă în raport de rezultatele obținute, condițiile în care se desfășoară activitatea și după caz, vechimea în muncă.
Întrucât sumele reprezentând premii au fost plătite 1-2 ori pe an, rezultă că de ele reclamanta a beneficiat pentru rezultatele deosebite obținute și ele neavând caracter permanent, nu pot fi luate în considerare la stabilirea drepturilor de asigurări sociale, conform Anexei la.OUG 4/2005.
Astfel fiind, se constată că recursul pârâtei Casa Județeană de Pensii C este întemeiat în parte,cu privire la sumele încasate de reclamantă cu titlu de premii,obligarea la luarea în calcul și a acestor sume nefiind legală.
Având în vedere dispozițiile art.304 pct.9, art.312 alin.1 și 3.proc.civ.
se va admite recursul și se va modifica sentința recurată în parte, în sensul înlăturării obligării pârâtei la recalcularea pensiei și în raport de premiile încasate de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 2415 din 10 decembrie 2007 Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o modifică în tot în sensul că admite acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâtei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C și în consecință:
Obligă pârâta să recalculeze drepturile de pensie ce se cuvin Reclamantei prin luarea în considerare a adeverinței nr. 1621/26.03.2007 emisă de SC. INSTITUTUL DE CERCETĂRI ȘI MINIERE SA C cu excepția premiilor acordate în 1975.
Obligă pârâta să emită o decizie în sensul celor de mai sus.
Obligă pârâta să plătească reclamantei sumele aferente drepturilor de pensie prin luarea în considerare a adeverinței de mai sus, sume ce se vor actualiza cu rata inflației, începând cu data de 01.07.2005 și până la plata efectivă.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 26 februarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - --- - -
Red.AR
Dact./3ex./08.04.2008
Președinte:Gabriella PurjaJudecători:Gabriella Purja, Ioan Daniel Chiș, Adrian