Recalculare pensii. Decizia 4983/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-(3723/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.4983/
Ședința publică din data de 02 iulie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Petrică Arbănaș
JUDECĂTOR 2: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR 3: Liviu
GREFIER -
Pe rol soluționarea contestației în anulare formulată de contestatoarea CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII I, împotriva deciziei civile nr.1555R din 12 martie 2009, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-(8128/2008), în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect - recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că intimatul, a depus la dosar întâmpinare, prin serviciul registratură al acestei instanțe la data de 29.06.2009, precum și faptul că atât contestatoarea Casa Județeană de Pensii I cât și intimatul, au solicitat soluționarea cauzei în lipsă conform art.242 Cod procedură civilă.
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA,
Prin Decizia civilă nr. 1555/ din 12 martie 2009, a Curții de APEL BUCUREȘTI Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, s-a respins ca nefondat recursul declarat de recurenta pârâtă Casa Județeană de Pensii I, împotriva sentinței civile nr.799/F/7.10.2008 pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant; a fost obligată recurenta la 500 lei cheltuieli de judecată către intimat.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de recurs a reținut următoarele:
Instanța de fond a reținut corect situația de fapt și de drept și a făcut o corectă aplicare a legii.
Astfel legal s- reținut că drepturile de pensie ale contestatorului au fost stabilite la 1.12.2000, la recalculare aplicându-se dispozițiile art.4 alin.1 din OUG nr.4/2005, potrivit cărora determinarea punctajului mediu anual și cuantumul fiecărei pensii se face pe baza datelor, elementelor și informațiilor din documentațiile aflate în păstrarea Caselor teritoriale de pensii, cu respectarea prevederilor HG nr.1550/2004. Potrivit art.2 alin.4 din acest act normativ, pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977-31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr.3/1977, în cazul contestatorului, care a înregistrat în grupa I de muncă 25 ani,8 luni și 24 zile, stagiul complet de cotizare este cel prevăzut de art.14 din Legea nr.3/1977, adică 20 de ani, și nu de 30 de ani așa cum se susține de către intimat.
Apreciind că nu există nici un motiv din cele prevăzute de art.304 Cod procedură civilă și nici motive de ordine publică prevăzute de art.306 Cod procedură civilă, instanța de control judiciar în baza art.312 Cod procedură civilă, a respins recursul ca nefondat.
În baza art.274 Cod procedură civilă a fost obligată recurenta la plata sumei de 500 lei către intimat, ca parte câștigătoare în proces, reprezentând cheltuieli de judecată, dovedite cu chitanța atașată la fila 11.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare recurenta pârâtă Casa Județeană de Pensii I, invocând că dezlegarea dată pricinii este rezultatul unei greșeli materiale, prin utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani. Se arată în dezvoltarea căii de atac extraordinare formulate că prevederile art.2 alin.2 și nu 4 din Normele Metodologice de aplicare a nr.HG1550/2004 nu i se pot aplica reclamantului, deoarece drepturile de pensie i-au fost stabilite începând cu data de 01.12.2000 conform legii nr.3/1977.
Ori, dispozițiile art.14 alin.2 lit.a și b din acest act normativ (Legea nr.3/1977), cât și art.42 alin.1 din Legea nr.19/2000 prevăd doar reducerile vârstei standard de pensionare a persoanelor ce se încadrează în grupele I și II de muncă și nu a stagiului complet de cotizare care este de 30 de ani.
Examinând contestația în anulare, din prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, a normelor de drept incidente în cauză, Curtea o apreciază nefondată pentru considerentele ce se vor înfățișa în cuprinsul prezentei motivări a deciziei.
Hotărârea dată în recurs, potrivit art.318 alin.1 Cod procedură civilă, poate fi retractată dacă a fost rezultatul unei greșeli materiale. În sensul textului citat prin greșeală materială, se înțelege greșeală de ordin procedural de o asemenea gravitate încât a avut drept consecință pronunțarea unei sentințe greșite. Astfel contestația în anulare prevăzută de art.318 Cod procedură civilă este o contestație specială, care urmărește neregularități evidente privind actele de procedură și nu cele referitoare la probleme de fond, ce presupun reexaminarea acestuia, (respectiv a fondului) și reaprecierea fondului probelor. Ori, prin calea de atac extraordinară formulată spre aceasta tinde contestatoarea, respectiv să se reexamineze fondul și probele administrate cauzei și să se stabilească un stagiu complet de cotizare de 30 de ani și nu de 20 de ani, reținut prin decizia contestată, prin raportare la dispozițiile art.14 alin.2 lit.a și b din Legea nr.3/1977, art.42 alin.1 din Legea nr.19/2000 pretinse a fi incorect interpretate. Nu trebuie neglijat totodată, că prin dispozițiile procedurale incidente în cauză, nu s-a urmărit să se deschidă părților calea recursului la recurs, care să fie soluționat de aceeași instanță, pe motiv că s-a stabilit eronat situația de fapt.
Față de aspectele de fapt și de drept mai sus redate, Curtea în baza art.318 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondată, contestația în anulare formulată, în cauză nefiind incidente motivul invocat, respectiv că dezlegarea acestei pricini ar fi rezultatul unei greșeli materiale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatoarea CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII I, împotriva deciziei civile nr.1555R din 12 martie 2009, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-(8128/2008), în contradictoriu cu intimatul.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 02.07.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
TEHNORED//2 ex./22.07.2009.
Jud.fond:,
Jud.recurs:,
Președinte:Petrică ArbănașJudecători:Petrică Arbănaș, Elena Luissa Udrea, Liviu