Recalculare pensii. Decizia 5214/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 3489/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 5214R
Ședința publică de la 28 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Călin Dragoș Alin
JUDECĂTOR 2: Adela Cosmina Bodea
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol fiind, soluționarea recursului formulat de către recurenta CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI B, împotriva sentinței civile nr.1712 din data de 02.03.2009 pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata, având ca obiect - recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimata, prin avocat fără delegație la dosar, lipsind recurenta Casa de Pensii a Municipiului
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea, din oficiu, invocă excepția tardivității declarării recursului, având în vedere data comunicării sentinței recurate, respectiv 07.04.2009 și data declarării recursului de către Casa de Pensii a Municipiului B, respectiv 27.04.2009.
Avocatul intimatei solicită admiterea excepției tardivității declarării recursului, fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare pe excepția tardivității declarării recursului.
CURTEA
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1712/02.03.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis cererea privind pe reclamanta în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului B; a obligat pârâta să recalculeze drepturile de pensie ale reclamantei prin luarea în calcul a perioadei 01.07.1973-16.03.1987, ca fiind lucrată în grupa a-II-a de muncă.
În considerente a reținut că prin decizia din data de 23.10.2008 s-a deschis dreptul la pensie pentru limită de vârstă și muncă depusă începând cu data de 02.09.2008. În decizie figurează stagiul de cotizare realizat ca fiind de 26 ani, 10 luni și 12 zile, dintre care 20 ani, 10 luni și 12 zile în condiții normale și 6 ani reprezentând stagiu asimilat.
Din adeverința nr. 8327/9.11.2007 eliberată de Spitalul Clinic " ", rezultă că reclamanta a prestat activitate în perioada 01.07.1973 - 16.03.1987 în grupa a-Il-a de muncă, în total 13 ani, 8 luni și 15 zile.
Deși adeverința a fost depusă la casa de pensii împreună cu cererea de pensionare, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar de pârâtă, nu a fost luată în considerare. Nici în decizia de pensionare și nici în tabelul privind activitatea în muncă nu figurează faptul că reclamanta a prestat muncă în grupa a-Il-a.
Față de acestea, instanța a considerat că sunt îndeplinite cerințele art. 89 alin. 1 din Legea nr. 19/2000, urmând a se dispune recalcularea pensiei reclamantei și valorificarea adeverinței menționate.
Recalcularea se va realiza începând cu data de 02.09.2008, data stabilită pentru drepturile de pensie în cuprinsul deciziei și, totodată, a depunerii adeverinței la casa de pensii, ipoteza prevăzută de art. 89 alin. 1 fiind diferită de cea prevăzută de art. 169 din Legea nr. 19/2000.
Pentru aceste considerente, s-a admis acțiunea astfel cum a fost formulată.
Împotriva sus-menționatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs Casa de Pensii a Municipiului B, înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-.
În susținerea recursului a arătat că, prin cererea de chemare în judecată, contestatoarea a solicitat recalcularea drepturilor de pensie cu luarea în considerare a celor 13 ani care au fost omiși din baza de calcul conform adeverinței nr.8327/09.11.2007 eliberata de Spitalul Clinic " " din care rezultă că perioada 01.07.1973 - 16.03.1987 a lucrat în grupa a-II-a de muncă.
Sentința atacată este criticabila sub aspectul soluției pronunțate cu încălcarea vădită a legii sub aspectul aprecierii probatoriilor administrate, precum și al nerespectării normelor legale aplicabile.
Hotărârea pronunțata de către instanța de fond nu cuprinde motivele de drept pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, (art. 304. pct. 7 Cod procedură civilă).
"Referitor la acest motiv de modificare a unei hotărâri judecătorești, în doctrina franceză se arată că motivarea unei hotărâri poate suferi de trei feluri de vicii: să fie inexistentă; să fie inexactă; să fie insuficientă.
Potrivit art. 261 pct. 5 pr. civ. hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și pe cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, motivarea constituind pentru părți o garanție puternică împotriva arbitrariului judecătorilor, iar pentru instanțele superioare un element necesar în exercitarea controlului declanșat prin căile de atac."
Motivarea unei hotărâri trebuie să fie clară, precisă, să nu se rezume la o înșiruire de fapte și argumente, să se refere la probele administrate în cauză și să fie în concordanță cu acestea, să răspundă în fapt și în drept la toate pretențiile formulate de către părți și să conducă în mod logic și convingător la soluția din dispozitiv.
Raportând considerentele sentinței civile recurate la prevederile Legii nr. 19/2000 recurenta constată următoarele:
Instanța de fond nu a respectat principiul solidarității sociale și principiul obligativității, ambele statuate de art. 2. lit. c) și lit. d) din Legea nr.19/2000.
Hotărârea pronunțata de către instanța de fond a fost dată cu încălcarea legii (art. 304. pct. 9 pr. civ.).
Casa de Pensii a respins cererea reclamantei, ținând cont de prevederile legale în materie, deoarece la data pensionarii 02.09.2008, reclamanta a fost înscrisă la pensie conform prevederilor art. 41 alin.1 din Legea nr. 19/2000.
Pensia pentru limită de vârstă se acordă asiguraților care îndeplinesc, cumulativ, la data pensionarii, condițiile privind vârsta standard de pensionare și stagiul minim de cotizare realizat în sistemul public.
Raportând considerentele sentinței civile recurate la prevederile Legii nr. 19/2000 coroborat cu art. 11 din Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de muncă recurenta a constatat următoarele:
Instanța de fond nu a respectat prevederile art.11 din Decretul nr.92/1976 privind carnetul de muncă în sensul că pentru perioada 01.07.1973 - 16.03.1987, nu sunt mențiuni privind încadrarea în grupa de muncă nici în carnetul de muncă și nici în " de Pensie" la data înaintării dosarului în vederea pensionarii.
Instanța de fond a obligat intimata să ia în calcul perioada 01.07.1973-16.03.1987 ca fiind lucrată în grupa a-ll-a de muncă conform adeverinței nr.8327/09.11.2007 eliberate de Spitalul Clinic " ".
Conform Ordinului nr. 590 din 15 2008 pentru aprobarea procedurii privind modul de întocmire și eliberare a adeverințelor prin care se atestă activitatea desfășurată în locuri de muncă încadrate în grupele I și/sau a-ll-a de muncă, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, necesare stabilirii și/sau modificării drepturilor de pensie în conformitate cu prevederile Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare:
Cererile prin care persoanele interesate solicită eliberarea adeverințelor prin care se atestă faptul că în anumite perioade, anterioare datei de 1 aprilie 2001, și-au desfășurat activitatea în locuri de muncă încadrate în grupele I și/sau a-ll-a de muncă se depun la angajatori sau la deținătorii arhivelor acestora, după caz.
Deținătorii de arhive sunt obligați să respecte prevederile art. 160 alin. 7 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, așa cum a fost introdus prin Legea nr. 44/2006.
Adeverințele se întocmesc și se eliberează conform modelului prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta procedură, numai pe baza documentelor, verificabile, aflate în evidențele angajatorilor sau ale deținătorilor de arhive.
Se completează actul administrativ emis de unitate, conform prevederilor Ordinului Ministrului și Sociale, al Ministrului Sănătății și al Președintelui Comisiei Naționale pentru Protecția nr. 50/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării (proces-verbal, decizie, tabel, hotărârea consiliului de administrație și a sindicatului privind nominalizarea persoanelor încadrate în grupe superioare de muncă, pontajele lunare, registrul de evidență a intrărilor în subteran etc.).
Se completează actul normativ (nr. dată, poziție, anexă etc.) care anterior datei de 1 aprilie 2001 a constituit temei juridic pentru încadrarea în grupa superioară de muncă:
Art.11 (1) Datele privind activitatea depusă pe baza unui contract de muncă se înscriu în carnetul de muncă, așa cum acestea rezultă din contract sau din actele originale eliberate de unități pe baza scriptelor pe care le dețin.
Actele pe baza cărora se fac înscrieri în carnet, privind activitatea desfășurata, vor cuprinde: denumirea unității și perioada în care s-a lucrat, cu indicarea datei de începere și de încetare a raportului de muncă, precum și precizarea modului de încadrare - pe durata nedeterminată sau determinată, prin transfer în interesul serviciului sau la cerere -, în toate cazurile cu menționarea temeiurilor legale pe baza cărora a avut loc încadrarea, modificarea sau încetarea contractului de muncă; de asemenea, în acte se vor menționa și funcția, meseria sau specialitatea exercitată, retribuția tarifara de încadrare, precum și alte drepturi ce se includ în aceasta și, după caz, locurile de muncă cu condiții deosebite care dau dreptul la încadrarea în grupele I și a-II-a de muncă la pensie.
Instanța de fond a încălcat prevederile legale menționate mai sus și, fără a motiva, a acordat reclamantei grupa a-II-a de muncă pentru perioada 01.07.1973 - 16.03.1987.
Adeverința nr. 8327/09.11.2007 eliberata de Spitalul Clinic " " nu îndeplinește condițiile de fond conform celor menționate mai sus în sensul că nu corespunde cu Ordinul nr.590/2008 privind eliberarea adeverințelor prin care se atestă activitatea desfășurată în locuri de muncă încadrate în grupele I și/sau a-ll-a de muncă, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, necesare stabilirii și/sau modificării drepturilor de pensie, iar din carnetul de muncă nu rezultă că ar fi beneficiat de această încadrare.
Ținând seama de cele de mai sus, recurenta consideră corect stabilită decizia de pensie și, pe cale de consecința, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței civile nr. 1712 (pronunțată în data de 02.03.2009), potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod procedură civilă și reținând cauza spre competentă soluționare, să se dispună respingerea acțiunii formulate de ca fiind netemeinică și nelegală.
Cercetând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că la termenul de judecată din 28.09.2009 a invocat, din oficiu, excepția de tardivitate a recursului.
Într-adevăr, potrivit art. 301 pr. civ. aplicabil în materia litigiilor de asigurări sociale conform art. 158 din Legea nr. 19/2000 rep. termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii.
În speță, potrivit dovezii aflate la fila 53 a dosarului de fond, sentința atacată a fost comunicată pârâtei-recurente la data de 07.04.2009, față de care termenul de recurs, calculat, conform art. 101 alin. 1 pr. civ. pe zile libere, a expirat la 23.04.2009, zi lucrătoare, prin raportare la care formularea prezentului recurs la 27.04.2009, conform vizei Tribunalului, s-a făcut tardiv, calea de atac urmând a fi respinsă în consecință.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta Casa de Pensii a Municipiului împotriva sentinței civile nr.1712 din data de 02.03.2009 pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata, ca tardiv formulat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28.09. 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A
GREFIER,
Red:
Tehnored:
2 EX./29.09.2009
Jud. fond: D/G
Președinte:Călin Dragoș AlinJudecători:Călin Dragoș Alin, Adela Cosmina Bodea