Recalculare pensii. Decizia 5338/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- - relculare pensii-acord global-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 5338

Ședința publică de la 08 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE JUDECĂTOR 1: Cristina Raicea

JUDECĂTOR 2: Carmen Tomescu

JUDECĂTOR 3: Manuela Preda

Grefier

*****************************

Pe rol, judecarea recursului formulat de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D, împotriva sentinței nr. 1604 din 21 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu contestatorul, având ca obiect recalculare pensie.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns recurenta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D, reprezentată de consilier juridic, lipsind intimatul contestator.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.

Consilier juridic recurenta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D, a solicitat admiterea recursului pentru motivele invocate în scris.

C RTEA

Asupra recursului de față;

Prin sentința nr. 1604 din 21 aprilie 2009, Tribunalul Dolja admis contestația contestatorului și intimata Casa Județeană de Pensii

A fost obligată intimata să recalculeze drepturile de pensie ale contestatorului începând cu data de 01.12.2008 cu luare în calcul a sumelor realizate în plus față de retribuția tarifară menționată în adeverința nr. 416/29.10.2008 emisă de SC. SA

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:

Din înscrisurile depuse la dosar respectiv anexa buletinului de calcul nr. buletin de calcul nr.7243/02.03.2007, rezultă că sumele reprezentând veniturile suplimentare menționate in adeverință invocată de către contestatoare nu au fost valorificate cu ocazia recalculării drepturilor de pensie.

Din copia adeverința nr. 416/29.10.2008 emisă de C, rezultă că contestatoarea a fost angajata societății emitente a adeverinței și a beneficiat de venituri suplimentare și acorduri.

In perioada menționată societatea a achitat contribuția pentru asigurările sociale.

Instanța a constatat că valorificarea acestei adeverințe, în temeiul art. 7 alin 3 din OUG nr. 4/2005 este in concordantă cu principiile instituite prin Legea nr. 19/2000.

Conform dispozițiilor art. 7 alin 3 din OUG nr. 4/2005 aprobată și modificată prin Legea nr. 78/2005, decizia de recalculare poate fi modificată la cerere, în baza actelor doveditoare prezentate de pensionar,întocmite conform prevederilor legale, din care rezultă alte date și elemente decât cele utilizate la recalcularea, referitoare la drepturi cu caracter salarial, care, conform Legii nr. 19/2000,cu modificările și completările ulterioare, se au in vedere la stabilirea punctajului mediu anual sau la stagii de cotizare realizate.

Instanța a apreciat că aceste sume se impuneau a fi valorificate "chiar dacă și OUG nr. 4/2005 se face mențiunea că ele nu pot fi avute la recalcularea drepturilor de pensie, pentru că nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 01 04 2001.

Deși și OUG nr. 4/2005 se menționează că aceste sume nu se iau în calcul la determinarea punctajelor anuale, pentru că nu au făcut parte din baza de calcul a premiilor stabilite în baza legislației anterioare, nu se poate ignora faptul că potrivit dispozițiilor art. 2 alin 1 din OUG nr. 4/2005, recalcularea se face cu respectarea principiilor prevăzute de Legea nr. 19/2000 iar ignorarea acestor venituri ar contraveni principiului contributivității, instituit de art. 2 lit. e din Legea nr. 19/2000, conform căreia drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite.

De acea, veniturile invocate trebuie avute in vedere la recalcularea drepturilor de pensie.

Neluarea in considerare a acestui principiu, în condițiile in care s-a făcut dovada reținerii CAS și pentru aceste sume, ar conduce la obținerea unei prestații de asigurări sociale ce nu ar fi proporțională cu prețul plătit pentru riscul asigurat, cea ce ar fi inechitabil.

Instanța a admis acțiunea precizată, a obligat intimata să revizuiască drepturile de pensie ale contestatorului prin recalcularea acestora cu luarea in considerare a veniturilor suplimentare cuprinse în adeverința nr. 416/29.10.2008 emisă de, începând cu data de 01.12.2008.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D criticând-o ca fiind nelegală în sensul că a fost pronunțată cu nerespectarea dispozițiilor OUG4/2005, și cu aplicarea eronată a principiului contributivității în detrimentul altui principiu consacrat de sistemul actual de pensii: cel al egalității care asigură un tratament nediscriminatoriu în ceea ce privește drepturile și obligațiile prevăzute de lege.

Analizând sentința civilă prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, Curtea constată că recursul este fondat și urmează a fi admis pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Potrivit adeverinței nr. 416/ 29 10 2008 emisă de SC SA C, în perioada lucrată în cadrul acestei unități 1964-2004 în funcția de tehnician proiectant, reclamantul a beneficiat, în afara drepturilor salariale menționate în carnetul de muncă, de adaosuri (diferențe de manoperă), adaosuri cu caracter permanent și care s-au acordat funcție de manopera repartizată (suma globală) pe lucrare (pentru colectivul elaborator).

Din aceeași adeverință rezultă că sumele acordate în plus față de retribuția tarifară au făcut parte din fondul de salarii pentru care unitatea a calculat și virat CAS, dar salariatului nu i s-a calculat, reținut și virat contribuția pentru pensia suplimentară, conform tabelului anexat, pentru toată perioada angajării sale la această unitate.

În raport de mențiunile din adeverință, este necesar a fi analizate în cauză următoarele dispoziții legale:

Art. 117 din Legea nr. 57/1974, potrivit căruia "finanțarea tuturor cheltuielilor pentru retribuirea muncii personalului din unitățile de cercetare și proiectare tehnologică se face din încasările realizate de aceste unități, ca urmare a contractelor încheiate în conformitate cu prevederile legale".

Din conținutul acestei norme juridice menționate în adeverință rezultă că aceasta reglementa modalitatea de finanțare a cheltuielilor pentru retribuirea muncii personalului din unitățile de cercetare și proiectare tehnologică.

Textul nu reglementează drepturi de natură salarială și nu constituie un izvor de drepturi și obligații în raporturile dintre angajator și salariați.

Potrivit art. 118 din aceeași lege, "în activitatea de cercetare științifică și proiectare tehnologică se poate aplica forma de retribuire în acord global, în condițiile stabilite la art. 120 din prezenta lege".

Potrivit art. 120 din Legea nr. 57/1974:

"(1) În activitatea de proiectare se va utiliza cu precădere forma de retribuire în acord global. Sumele pe lucrări pentru retribuirea proiectanților de toate specialitățile se vor stabili, de regulă, pe bază de unități fizice, pe categorii de lucrări. Personalul de proiectare care lucrează în acord global primește, pe parcursul elaborării proiectului sau lucrării avansuri lunare, reprezentând 80% din retribuția tarifară de încadrare. cumulate nu pot fi mai mari de 80% din suma stabilită pe proiect sau pe lucrare.

(2) La predarea proiectului sau lucrării, suma totală stabilită pe lucrare se repartizează membrilor colectivului, în funcție de contribuția acestora".

Prin urmare adaosurile (diferențe de manoperă) acordate peste salariile tarifare personalului din unitățile de proiectare au fost reglementate de dispozițiile art. 120 alin. 2 din Legea nr. 57/1974, nu de art. 117 cum se precizează în adeverința depusă la dosar, și nici nu au avut caracter permanent.

De reținut în cauză că Legea nr. 57/1974 a intrat în vigoare la data de 01.02.1975, astfel că, pentru perioada anterioară acestei date, se constată că adeverința nu cuprinde mențiuni cu privire la temeiul legal în baza căruia adaosul a fost acordat după cum nu cuprinde nici date din care să rezulte achitarea contribuț

În acest sens, Curtea reține perioada angajării de la 01.11.1959-01.12.1992, iar contribuția pentru pensia suplimentară s-a virat începând cu anul 1977.

În consecință, pe întreaga perioadă cuprinsă în adeverință, forma de salarizare aplicabilă contestatorului a fost salarizarea în acord, ce nu se confundă cu retribuția tarifară ce era stabilită legal, înscrisă în carnetele de muncă și care a fost avută în vedere la calculul pensiei atât potrivit Legii nr. 3/1977, cât și potrivit Legii nr. 19/2000.

Legea nr. 19/2000 stabilește în detaliu modalitatea de calcul a pensiei în sistemul public, precizând expres care sunt veniturile obținute de asigurat în decursul carierei sale ce vor fi avute în vedere la calculul pensiei.

La reglementarea noului sistem de stabilire a pensiilor, legiuitorul a instituit reguli noi, reglementate cu valoare de principiu la art. 2.

În spiritul principiilor reglementate, printre care și principiul contributivității reținut a fi aplicabil pe toate perioada de către instanța de fond, în cauza de față, legiuitorul a statuat că,după data de 01.04.2001, unctajul p. anual al asiguratului se determină prin împărțirea la 12 punctajului rezultat în anul respectiv din însumarea numărului de puncte realizat în fiecare lună. Numărul de puncte realizat în fiecare lună se calculează prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile și adaosurile, sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, la salariul mediu brut lunar din luna respectivă, comunicat de Institutul Național de Statistică și Studii Economice.

Art. 78 explică practic sensul principiului contributivității descris generic la art. 2 lit.

Pentru perioadele anterioare datei de 01.04.2001, legiuitorul a statuat distinct, reglementând modul de calcul al punctajului în capitolul IX "Dispoziții tranzitorii", astfel:

Art. 164 din Legea nr. 19/2000 precizează că la determinarea punctajelor anuale până la intrarea în vigoare a prezentei legi se utilizează salariile brute sau nete după caz în conformitate cu modul de înregistrare a acestora în carnetul de muncă. 1 al art. 164 instituie regula potrivit căreia baza de calcul a punctajului anual este reprezentată de salariile tarifare înscrise în carnetul de muncă.

De la această regulă, legiuitorul a instituit 2 excepții la alin. 2 și 3 ale art. 164:

(2) La determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au în vedere și sporurile care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă.

Pentru ca aceste sporuri să fie avute în vedere trebuie îndeplinite 2 condiții cumulative: a) să fi făcut parte din baza de calcul conform legislației anterioare și b) să fie înregistrate în carnetul de muncă

Situația din speța de față nu se încadrează în dispozițiile menționate mai sus, pe de o parte pentru că veniturile menționate în adeverință nu sunt sporuri, ci adaosuri, cele două noțiuni fiind distincte sub aspectul conținutului și nici nu îndeplinesc vreuna din condițiile enunțate de textul de lege.

A doua excepție de la regula instituită de art. 164 alin. 1 este reglementată la alin. 3:

(3) La determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au în vedere și sporurile cu caracter permanent, care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare.

Această a doua excepție de la regulă vizează tot veniturile obținute cu titlul de sporuri, nu adaosuri cum este cazul de față. În plus, niciodata adaosurile reprezentând plata în acord nu au facut parte din baza de calcul a pensiilor, legislația anterioară fiind clară cu privire la veniturile care erau luate în calcul la stabilirea drepturilor de pensie:

Legea nr. 3/1977 "Art. 21 - (1) Media retribuțiilor tarifare lunare care se ia în considerare la calcularea pensiei se stabilește pe baza:

b) retribuției tarifare de încadrare, corespunzătoare la 204 ore, pentru cei retribuiți cu ora, inclusiv pentru personalul care lucrează în acord".

În deplină concordanță cu regulile și principiile instituite de Legea nr. 19/2000, legiuitorul a reglementat prin OUG nr. 4/2005 modalitatea de recalculare a pensiilor stabilite anterior datei de 01.04.2001 stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, astfel:

Potrivit art. 2 din OUG nr. 4/2005, recalcularea se efectuează prin determinarea punctajului mediu anual cu respectarea prevederilor Legii nr. 19/2000 și a prevederilor prezentei ordonanțe.

Potrivit rt. 4 - (1) Determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii se face pe baza datelor, elementelor și informațiilor din documentațiile de pensie aflate în păstrarea caselor teritoriale de pensii, cu respectarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.550/2004 privind efectuarea operațiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000.

(2) Sporurile, indemnizațiile și majorările de retribuții tarifare care, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor și care se utilizează la determinarea punctajului mediu anual, conform prevederilor art. 2-adică acela care consacră inclusiv principiul contributivității, sunt cele prezentate în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență.

Art. 4 alin. 2 trimite la dispozițiile art. 2 din OUG nr. 4/2005, iar art. 2 trimite expres la prevederile Legii nr. 19/2000. Reglementarea este în concordanță cu scopul vizat de legiuitor atunci când a decis recalcularea pensiilor stabilite anterior datei de 01.04.2001 și enunțat în partea introductivă a OUG nr. 4/2005: respectarea principiului "la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie".

Rezultă în mod evident că recalcularea pensiilor trebuie să se realizeze sub aspectul calculului punctajelor anuale potrivit dispozițiilor art. 164 din Legea nr. 19/2000, iar anexa la OUG nr. 4/2005 nu reprezintă decât o detaliere a categoriilor de venituri enunțate în art. 164 din lege, detaliere care, în mod evident avea în vedere eliminarea eventualelor neconcordanțe ce s-ar fi putut ivi la interpretarea

Potrivit dispozițiilor anexei la OUG nr. 4/2005, pct. VI sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001: formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale.

Prin coroborarea celor două dispoziții legale, rezultă cu claritate faptul căîn calculul pensiei se includ salariile astfel cum sunt înregistrate în carnetul de muncă și nu sunt luate în calcul formele de retribuire în acord, indiferent dacă pentru acestea s-a plătit sau nu contribuția de asigurări sociale de către angajator, textul de lege neprevăzând nicio excepție în acest sens.

Nu se poate reține "neplata" contribuției pentru pensia suplimentară căci în perioadele anterioare nici nu exista un astfel de principiu, dimpotrivă având aplicare principiul exonerării celor asigurați de plata oricărei contribuții, fondurile de asigurări sociale de stat fiind alimentate din contribuția plătită de unități, în cuantum de 15% din câștigul brut realizat.

Principiul contributivității în forma aplicabilă astăzi( contribuția angajatorului plus contribuția individuală), formă care, de altfel, a fost reținută de instanța de fond ca fiind aplicabilă pentru întreaga perioadă, a fost introdus prin legea 19/2000.

Se reține totodată că, examinând constituționalitatea mențiunii de la pct. VI al Anexei la OUG nr. 4/2005, prin Decizia nr. 736 din 24 octombrie 2006 Curtea Constituțională a statuat că "potrivit prevederilor art. 47 alin. (2) din Constituție, drepturile cetățenilor la pensie și la alte forme de asigurări și asistență socială sunt prevăzute de lege. Astfel, atribuția de a stabili condițiile și criteriile de acordare a acestor drepturi, inclusiv modalitățile de calcul a cuantumului lor, revine în exclusivitate legiuitorului. Acesta, în considerarea unor schimbări intervenite în posibilitățile de acordare și dimensionare a drepturilor de asigurări sociale, poate modifica, ori de câte ori consideră că este necesar, criteriile de calcul al cuantumului acestor drepturi, dar cu efecte numai pentru viitor. Prin urmare, ține de opțiunea liberă a legiuitorului stabilirea veniturilor realizate de titularii dreptului la pensie care se includ în baza de calcul pentru stabilirea cuantumului pensiilor".

Curtea constată că, instanța de fond a înțeles să înlăture aplicarea dispozițiilor OUG nr. 4/2005 considerentele expuse fiind acelea că dispozițiile art. 2 lit. e din Legea nr. 19/2000 care definesc principiul contributivității se opun dispozițiilor OUG nr. 4/2005 în condițiile în care s-a făcut dovada reținerii CAS pentru aceste sume iar neluarea în considerare a principiului contributivității conduce la obținerea unei prestații de asigurări sociale ce nu ar fi proporțională cu prețul plătit pentru riscul asigurat.

Sentința astfel pronunțată, golește practic de conținut decizia Curții Constituționale deja enunțată - Decizia nr. 736 din 24 octombrie 2006, intervenind prin înlăturarea unor dispoziții legale în vigoare în modificarea condițiilor și criteriilor de acordare a drepturilor de asigurări și asistență și asigurări sociale prevăzute de lege și pe cale de consecință, o serie de alte dispoziții legale aplicabile în speță - art. 147 alin. (4) din Constituție potrivit căruia deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României iar de la data publicării, acestea sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor ca o garanție fundamentală a drepturilor constituționale, de natură a asigura securitatea juridică, respectarea cadrului normativ existent într-o anumită perioadă.

Pe de altă parte, deși reprezintă un argument al motivelor de recurs expuse și analizate, susținerea recurentei potrivit căreia, prin soluția pronunțată Tribunalul aplică intimatului din cauza de față un tratament diferențiat față de ceilalți beneficiari ai dispozițiilor legale aplicabile în perioada stabilirii dreptului lor de pensie este fondată întrutotul.

Astfel, cei retribuiți în aceeași formă de salarizare corespunzătoare dispozițiilor art. 120 alin. 2 din Legea nr. 57/1974, nu au fost prejudiciați datorită nerealizării productivității muncii -a obiectivului de plan, care era repartizat fie individual, fie unui colectiv elaborator, drepturile de pensie ale acestora fiind stabilite prin raportare la suma determinată salariul tarifar de încadrare trecut în carnetul de muncă (art.21 din legea 3/1977).

Prin sentința recurată, o inechitate - astfel cum este reținută de instanța de fond - este înlăturată printr-o soluție generatoare, ea însăși, de același gen de inechitate, prin efectele pe care le poate produce asupra persoanelor care, anterior anului 1992 au fost retribuite în acord global și care nu și-au realizat sarcinile de plan.

Constatând astfel că instanța de fond a făcut o aplicare greșită a legii, în temeiul dispozițiilor art. 312 raportat la art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, soluția legală este aceea de admitere a recursului modificare a sentinței și pe fond, de respingere acțiunii formulate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul formulat de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D, împotriva sentinței nr. 1604 din 21 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu contestatorul.

Modifică în tot sentința în sensul că respinge acțiunea.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 08 Octombrie 2009.

JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - -

Grefier,

Red. jud. / 3 ex.

Jud. fond..

.

Cu opinie separată în sensul respingerii recursului - Jud. - - în sensul respingerii ca nefondat a recursului promovat de pârâtă.

Dispozițiile art. 1 și 2 din OUG nr. 4/2005, privind recalcularea pensiilor din sistemul public provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat stipulează faptul că - pensiile din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilite în baza legislației în vigoare anterior datei de 01 aprilie 2001 se recalculează în condițiile prevăzute de acest act normativ, recalcularea efectuându-se prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii cu respectarea prevederilor legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale cu modificările și completările ulterioare.

Dispozițiile art. 2 lit."e" din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale consacră ca unul dintre principiile fundamentale ale asigurărilor sociale din România, principiul contributivității, principiul conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite.

Având în vedere aceste dispoziții legale care stipulează obligația caselor județene de pensii să recalculeze pensiile pentru limită de vârstă stabilite anterior datei de 01 aprilie 2001, data intrării în vigoare a Legii nr.19/2000, în funcție de noile date și elemente puse la dispoziție de către persoanele îndreptățite, în raport de principiile fundamentale stabilite de legea nouă, în mod întemeiat prima instanță admis contestația, stabilind obligația recurentei de a recalcula drepturile de pensie ale contestatoarei cu luarea în considerare a adeverinței nr.160/2008 emisă de C SA.

Din înscrisul respectiv depus la dosar de către contestatoare și invocat în susținerea cererii a reieșit faptul că aceasta a fost salariata acestei societăți în perioada 1.11.1959-1.02.1992 în funcția de tehnician proiectant, în perioada respectivă beneficiind, în afară de drepturile salariale trecute în carnetul de muncă și de adaosuri, diferență de manoperă, adaosurile respective fiind acordate în funcție de manopera repartizată (suma globală) pe lucrare (pentru colectivul elaborator) și au avut caracter permanent.

În aceeași adeverință se menționează și faptul că aceste adaosuri s-au acordat în funcție de realizarea productivității muncii în conformitate cu dispozițiile art. 117 din Legea nr. 57/1974 și în conformitate cu prevederile din contractele colective de muncă începând cu anul 1992; că aceste sume acordate în plus față de retribuția tarifară au făcut parte din fondul de salarii realizat pentru care unitatea a calculat și virat CAS-ul, iar salariatului, conform legislației în vigoare de la acea dată, nu i s-a calculat, reținut și virat contribuția pentru pensia suplimentară.

Legea nr. 3/1977, actul normativ în baza căruia s-a stabilit pensia contestatoarei, nu prevedea obligația salariatului de a vira contribuția pentru pensia de asigurări sociale, această obligație revenind numai angajatorului în conformitate cu art.1 din Decretul 389/1972 potrivit căruia acesta era dator să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de salariați,contribuție majorată la 25% prin L 49/1992.Calcularea și depunerea contribuțiilor se făcea lunar în contul asigurărilor sociale de stat odată cu plata chenzinei a doua a salariilor potrivit art.3 din D 389/1972.

Legea nr. 19/2000 prin art.18 a instituit obligația acestei contribuții de asigurări sociale, atât pentru angajator cât și pentru angajat -denumită contribuție individuală de asigurări sociale-, iar la art. 23 reglementat modalitatea de stabilire a acestei contribuții individuale,respectiv prin raportare la salariile individuale brute realizate lunar,inclusiv sporurile și adaosurile.

Aceasta nu înseamnă că abia de la intrarea în vigoare a acestei legi se poate vorbi de principiul contributivității ca principiu ce stă la baza constituirii fondului de asigurări sociale.

Acest principiu a stat și la baza constituirii fondului de asigurări sociale reglementat /1972 și L nr.3/1977,întrucât contribuția de 15% și respectiv de 25%, chiar dacă era vărsată de angajator, prin modalitatea în care era stabilită- prin raportare la câștigul brut presupunea implicit și contribuția salariaților.Acest câștig brut cuprindea toate veniturile salariaților inclusiv aceste adaosuri,neexistând practic deosebiri față de modul de stabilire a contribuției individuale reglementată de art.23 din L 19/2009.

În condițiile în care, pentru sumele salariale primite de către contestator, angajatorul a plătit contribuția de asigurări sociale la sistemul public de pensii; că aceste drepturi salariale suplimentare numite "adaosuri" erau incluse în câștigul brut; că bugetul asigurărilor sociale a fost alimentat cu contribuția de asigurări sociale plătite de către angajator aferentă veniturilor salariale suplimentare obținute de către salariați, este firesc ca o parte din această contribuție să se întoarcă către foștii salariați, în prezent pensionari și să fie avute în vedere la recalcularea drepturilor de pensie conform Legii nr. 19/2000.

În partea finală a OUG nr. 4/2005 se face mențiunea că nu pot fi luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 01 aprilie 2001, formele de retribuire în acord sau cu bucata,în regie ori după timp,pe bază de tarife sau cote procentuale.

Nu se poate eluda însă, faptul că în baza dispozițiilor art. 2 alin. 1 din aceeași ordonanță, recalcularea se face cu respectarea principiilor prevăzute în Legea nr. 19/2000, iar neluarea în considerare a acestor venituri suplimentare ar contraveni principiului contributivității instituit de art. 2 lit."e" din Legea nr.19/2000 conform cărora drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite.

Dispozițiile OUG nr. 4/2005, act normativ pe baza căruia recurenta și-a întemeiat recursul, este interpretat de aceasta în detrimentul principiilor instituite de către Legea nr. 19/2000, încălcându-se principiul ierarhiei actelor normative, ordonanța respectivă fiind dată în aplicarea legii, în cuprinsul ei făcându-se mențiunea că recalcularea pensiilor stabilite anterior datei de 01 aprilie 2001 se face cu respectarea principiilor legii noi, cu luarea în calcul a tuturor formelor de retribuire a muncii în perioada anterioară.

Este neîntemeiată susținerea recurentei potrivit căreia numai sporurile pentru care s-a plătit contribuția la pensia suplimentară ar putea sta la baza recalculării pensiei.

Aceasta întrucât pensia suplimentară a fost reglementată, inițial ca o contribuție facultativă, devenită ulterior obligatorie, care se baza pe principiul mutualității între persoanele asigurate.

Ea se reținea și se vira tot de către angajator într-un cont special la Casa de Economii și Consemnațiuni și pentru care se acorda o dobândă de 3% anual,așa um rezultă din disp.art 64 din Legea nr.3/1977,această contribuție stabilindu-se într-un procent din retribuția tarifară lunară.

Este și motivul pentru care angajatorul nu a reținut și nu putea reține această contribuție suplimentară și din aceste adaosuri care nu intrau în retribuția tarifară.

Rezultă așadar că fondul care se constituia în urma acestor contribuții suplimentare, era distinct de fondul care se constituia din contribuția de asigurări sociale, salariatul fiind beneficiarul a două pensii - una de asigurări sociale și una suplimentară, neavând relevanță la recalcularea pensiei de asigurări sociale a reclamantului împrejurarea că angajatorul pentru aceste adaosuri nu a reținut și virat contribuția la pensia suplimentară.

Dispozițiile art. V din OUG nr. 4/2005, prevăd faptul că la recalcularea pensiilor se au în vedere sporurile cu caracter permanent în conformitate cu prevederile Legii nr. 49/1992 pentru modificarea și completarea unor reglementări din legislația de asigurări sociale, respectiv sporurile cu caracter permanent prevăzute de legislația specifică fiecărui domeniu de activitate sau prevăzute în contractele colective și individuale de muncă, sporurile fiind avute în vedere la determinarea punctajului mediu anual atât pentru perioadele anterioare cât și pentru cele ulterioare datei de 01 aprilie 1992.

respective primite de către contestator au avut un caracter permanent, astfel încât pot fi incluse în categoria sporurilor cu caracter permanent avute în vedere la determinarea punctajului mediu anual și, în final, la recalcularea pensiei așa cum prevăd dispozițiile art.V din această ordonanță.

Împrejurarea că prin decizile nr.762/2008 și 120/2007 Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a disp.art 164 din L 19/200 și a OUG 4/2005, nu are relevanță în soluționarea prezentei cauze întrucât Curtea a examinat excepția privind neconstituționalitatea acestor acte normative în raport de disp.art.15 din Constituție deoarece autorii excepțiilor au susținut că prevederile acestora ar dispune pentru trecut;în raport de disp. art.1 alin 5 privind obligativitatea respectării Constituției;ale art.16 alin 1 privind egalitatea în drepturi a cetățenilor fără privilegii și fără discriminări;ale art.34.alin.1 privind ocrotirea sănătății și art.50 privind protecția specială a persoanelor cu handicap.

Față de aceste precizări Curtea constată că hotărârea Tribunalului Dolj este legală, nefiind afectată de nici unul de motivele de casare sau modificare prevăzute de dispozițiile art. 304 cod procedură civilă,și în conformitate cu disp. art. 312 cod procedură civilă, respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii D.

JUDECĂTOR,

- -

Președinte:Cristina Raicea
Judecători:Cristina Raicea, Carmen Tomescu, Manuela Preda

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Recalculare pensii. Decizia 5338/2009. Curtea de Apel Craiova