Recalculare pensii. Decizia 5383/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.4624/2009
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.5383/
Ședința publică de la 07 octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Rotaru Florentina Gabriela
JUDECĂTOR 2: Uță Lucia
JUDECĂTOR 3: Farmathy
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurentaCasa Județeană de Pensii Iîmpotriva sentinței civile nr.3185 din data de 15.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.32484/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect:"recalculare pensie".
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă intimatul,prin avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.- din 29.09.2009 depusă la dosar-fila 11, lipsind recurenta Casa Județeană de Pensii
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că s-a depus la dosar prin intermediul serviciului "registratură" al acestei secții la data de 30.09.2009, întâmpinare din partea intimatului.
Intimatul, prin avocat, interpelat fiind, arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată acordă intimatului cuvântul în combaterea cererii de recurs.
Intimatul, prin avocat, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefundat și menținerea sentinței civile recurate ca fiind temeinică și legală, pentru motivele dezvoltate pe larg pe cale de întâmpinare.
Cu cheltuieli de judecată.
Curtea, în temeiul art.150 cod proc. civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin recursul înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 10.07.2009, recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii Iac riticat sentința civilă nr.3185/21.04.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, arătând că aceasta a fost pronunțată cu aplicarea greșită și încălcarea legii, prevederile art.2 alin.2 din HG nr.1550/2004 nefiind aplicabile intimatului-reclamant întrucât acestuia din urmă i-au fost stabilite drepturile la pensie începând cu data de 01.02.1995, conform dispozițiilor Legii nr.3/1977.
În drept, recurenta, recurenta și-a întemeiat recursul pe dispozițiile OUG nr.100/2008, Legea nr.19/2000, HG nr.1550/2004, OUG nr.5/2004.
Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.
Asupra acestuia, Curtea reține următoarele:
Drepturile la pensie ale intimatului-reclamant au fost deschise la data de 01.02.1995. În anul 1995 legea care reglementa condițiile în care se putea obține punerea în plată a pensiilor era Legea nr.3/1977.
Potrivit dispozițiilor art.14 alin.1 din Legea nr.3/1977 vechimea necesară, suficientă pentru a fi considerată stagiu complet este de 20 de ani pentru munca desfășurată în locuri care, potrivit legii, se încadrează în condiții deosebite de muncă.
Susținerea conform căreia stagiul de cotizare luat în considerare ar trebui să fie cel de 30 de ani prevăzut de Legea nr.19/2000 este neîntemeiată pentru că această lege nu se poate aplica retroactiv, în condițiile în care drepturile la pensie au fost deschise anterior anului 2001, iar prevederile art.2 alin.2 din HG nr.1550/2004 fac trimitere expresă la reglementările în vigoare în anul deschiderii dreptului la pensie.
Cât privește argumentul referitor la conținutul art.14 din Legea nr.3/1977, Curtea subliniază că textul acestui articol nu reglementează doar scăderea vârstei de pensionare, așa cum eronat susține recurenta, ci menționează, în mod expres, în alineatul 1, durata stagiului de cotizare și modul de calcul al acestuia.
În acest sens este și Decizia nr.40/22.09.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii pe care instanțele judecătorești sunt obligate să o respecte în conformitate cu dispozițiile art.329 alin.3 Cod pr.civilă.
Pe cale de consecință, apreciind că prin soluția dată speței Tribunalul Ialomițaa soluționat temeinic și legal cauza, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod pr.civilă, Curtea, în baza art.312 Cod pr.civilă, va respinge ca nefondat recursul.
În baza art.274 Cod pr.civilă, va obliga recurenta-pârâtă la plata sumei de 600 lei cheltuieli de judecată către intimat, conform chitanței aflată la fila 10 dosar recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtăCASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, împotriva sentinței civile nr.3185 din data de 15.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.32484/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimatul.
Obligă recurenta să plătească intimatului suma de 600 Ron cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 07.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red.
Dact.LG/2 ex./26.10.2009
Jud.fond:;
Președinte:Rotaru Florentina GabrielaJudecători:Rotaru Florentina Gabriela, Uță Lucia, Farmathy