Recalculare pensii. Decizia 5410/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(3127/2009)
DECIZIA CIVILĂ NR. 5410/
Ședința publică de la 07.10.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Ceaușescu
JUDECĂTOR 2: Lizeta Harabagiu
JUDECĂTOR 3: Silvia Georgiana
GREFIER
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentul-reclamant împotriva sentinței civile nr.1366/18.02.2009 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.20577/3/AS/2008 în contradictoriu cu intimata-pârâtă CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul-reclamant personal și asistat de avocat G, cu delegație la dosar, lipsă fiind intimata-pârâtă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Recurentul-reclamant, prin avocat, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat. Reprezentantul avocat al recurentului-reclamant arată, în susținerea motivelor de recurs că, urmare a solicitării sale la instanța de fond, prin care intimata-pârâtă a fost obligată la plata diferenței dintre pensia cuvenită în baza deciziei nr.-/29.11.2006 și cea încasată în perioada 08.01.2004- la zi, a primit o sumă de bani fără nicio explicație. S-a constatat că pentru luna octombrie 2007 s-a plătit 84 lei mai puțin. A solicitat obligarea Casei de Pensii la plata acestei sume și să pună la dispoziție actele ce au stat la baza calculului, cerere care i-a fost refuzată.
Arată că s-a adresat instanței cu această cerere, care i-a fost respinsă ca lipsită de temei. Solicită obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată, potrivit chitanței nr.335/15.09.2009, pe care o depune la dosar.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1366/18.02.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VIII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a respins cererea formulată de reclamantul în contradictoriu cu Casa de Pensii a Municipiului B, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că din desfășurătorul depus de intimată la dosarul cauzei privind sumele încasate ca pensie de către reclamant, rezultă că diferența de 84 RON solicitată de acesta a fost achitată, fiind cuprinsă în suma de 4959 RON achitată în luna martie 2008.
În privința obligării intimatei la predarea deciziilor de majorare a pensiei și a buletinelor de calcul aferente, contestatorul este în eroare, neexistând astfel de decizii, majorările făcându-se ca urmare a creșterii valorii punctului de pensie în conformitate cu prevederile art. 80 și 81 din Legea nr. 19/2000.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs motivat în termen legal contestatorul, criticând soluția pentru motive ce nu au fost încadrate în drept, dar a căror dezvoltare face posibilă încadrarea lor în dispozițiile art. 304 pct. 9. pr. civ.
În motivarea recursului se susține, în esență, că intimatul a refuzat să prezinte recurentului-reclamant un tabel cu diferențele ce i se cuveneau pentru perioada 08.01.2004- la zi pe fiecare lună, tabel din care s-ar fi putut observa dacă a fost achitată și diferența de 84 de lei pe luna octombrie 2007.
Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva criticilor formulate, dar și a dispozițiilor art. 3041. pr. civ. curtea reține următoarele:
Prin cererea ce a investit instanța în prezenta cauză, recurentul-reclamant solicitat să fie obligată la plata sumei de 84 RON reprezentând diferența dintre pensia acordată prin decizia -/03.04.2008 și pensia efectiv încasată pe luna oct. 2007, precum și obligarea intimatei să-i predea toate deciziile de pensionare pentru majorările intervenite în perioada oct. 2007-apr.2008, împreună cu buletinele de calcul, pentru a avea posibilitatea verificării corectitudinii acestora.
Tribunalul și-a întemeiat soluția de respingere a cererii pe reținerea faptului că din desfășurătorul depus de intimată la dosarul cauzei privind sumele încasate ca pensie de către reclamant, rezultă că diferența de 84 RON solicitată de acesta a fost achitată, fiind cuprinsă în suma de 4959 RON achitată în luna martie 2008. În privința obligării intimatei la predarea deciziilor de majorare a pensiei și a buletinelor de calcul aferente, contestatorul este în eroare, neexistând astfel de decizii, majorările făcându-se ca urmare a creșterii valorii punctului de pensie în conformitate cu prevederile art. 80 și 81 din Legea nr. 19/2000.
Curtea observă, însă, că din înscrisul de la fila 33 menționat în considerentele sentinței rezultă numai faptul achitării către reclamant a sumei de 4959 lei, reprezentând plăți restante, fără să se precizeze ce reprezintă această sumă.
Această precizare apare în adresa nr. 17551/09.02.2009, emisă de - 2 - Serviciul plății (fila 38 dosar fond).
În cuprinsul acesteia se arată că suma de 4959 RON achitată reclamantului cu titlu de restanțe cuprinde:
- decizia de evaluare nr. -/27.06.2006 în sumă de 1238 RONI;
- decizia de adăugare de vechime -/16.01.2008 în sumă de RONI;
- diferența cuvenită conform deciziei nr. -/29.11.2006 în sumă de 2707 RONI.
Astfel observând și înscrisul de la fila 8 din dosarul de fond (pensia încasată în luna octombrie 2007 în sumă de 1766 RON), rezultă cu evidență că nu a fost achitată integral suma de 2707 RON ce i se cuvenea, chiar potrivit precizării Casei de pensii din adresa anterior menționată.
Această diferență este dată exact de suma de 84 RON, pretinsă de reclamant prin acțiunea sa.
Din această perspectivă și în baza art. 312 alin. 1. pr. civ. recursul va fi admis, iar sentința atacată va fi modificată în sensul admiterii acțiunii și obligării pârâtei să îi plătească reclamantului diferența dintre pensia cuvenită și cea efectiv încasată în octombrie 2007.
Cât privește cererea recurentului de obligare a Casei de Pensii să prezinte tabelul de diferențe cuvenite în perioada 08.01.2008 la zi, aceasta este o cerere nouă, formulată pentru prima dată în recurs și, deci, inadmisibilă conform art. 294 alin. 1. pr. civ. raportată la art. 316. pr. civ. astfel că nu poate fi analizată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul-reclamant împotriva sentinței civile nr.1366/18.02.2009 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.20577/3/AS/2008 în contradictoriu cu intimata-pârâtă CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI
Modifică în tot sentința recurată, în sensul că:
Admite acțiunea.
Obligă pârâta Casa de Pensii a Municipiului B să plătească reclamantului suma de 84 lei, reprezentând diferența în cuantum brut între pensie cuvenită și ceea efectiv încasată pentru luna octombrie 2007.
Obligă pârâta la plata sumei de 500 lei către reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 07.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.LH/th.red.
2ex-26.10.2009.
Jud. fond:
Președinte:Maria CeaușescuJudecători:Maria Ceaușescu, Lizeta Harabagiu, Silvia Georgiana