Recalculare pensii. Decizia 547/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.6945/2009
O M NIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.547/
Ședința publică din data de 02 februarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Zeca Dorina
JUDECĂTOR 2: Farmathy Amelia
JUDECĂTOR 3: Petre Magdalena
GREFIER - - -
*****************
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de către recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii I, împotriva sentinței civile nr.1538/F din data de 03.11.2009, pronunțate de către Tribunalul Ialomița - Secția Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant - având ca obiect "recalculare pensie".
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns: recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii I și intimatul-reclamant .
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează Curții faptul că pentru termenul de azi s-a depus la dosar prin serviciul "registratură" al secției, la data de 19.01.2010 de către intimatul-reclamant întâmpinare la motivele de recurs formulate în cauză de către recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii I, în dublu exemplar, cu precizarea că pe această cale s-a solicitat judecarea pricinii în lipsă, în baza dispozițiilor art.242 alin.(2) Cod proc. civ.
De asemenea, se mai arată faptul că și recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii I prin motivele de recurs formulate în cauză a solicitat judecarea pricinii în lipsă, în baza dispozițiilor art.242 alin.(2) Cod proc. civ.
Curtea constatând că în cauză ambele părți au solicitat judecarea pricinii în lipsă, în baza dispozițiilor art.242 alin.(2) cod proc. civ. constată cauza în stare de judecată și o reține în vederea soluționării.
CURTEA,
Prin recursul înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 14.12.2009, recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii a criticat sentința civilă nr.1538/F din data de 03.11.2009, pronunțată de către Tribunalul Ialomița - Secția Civilă, în dosarul nr-, arătând că acesta a fost pronunțată cu aplicarea greșită și încălcarea legii, prevederile art.2 alin.2 din HG nr.1550/2004 nefiind aplicabile intimatul-reclamant întrucât acesteia din urmă i-au fost stabilite drepturile la pensie începând cu data de 01.04.1996, conform dispozițiilor Legii nr.3/1977.
De asemenea, recurenta a invocat tardivitatea introducerii cererii de chemare în judecată de către intimatul-reclamant.
În drept, recurenta și-a întemeiat recursul pe dispozițiile nr.HG1550/2004, OUG nr.4/2005, Legea nr.19/2000 și nr.OUG100/2008.
Recurenta-intimată nu a indicat dispozițiile din recurs criticate, astfel încât instanța va analiza recursul având în vedere dispozițiile art.308 pct.9 din Codul d e Procedură Civilă.
Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
Cu privire la tardivitatea cererii de chemare în judecată formulată de către intimatul-reclamant, în temeiul art.87 din Legea nr.19/2000, instanța va analiza această împrejurare ca fiind o apărare invocată de către recurent în dezvoltarea motivelor de recurs, și nu ca o excepție de procedură.
Cu privire la această împrejurare, instanța de recurs reține, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, că nu sunt incidente dispozițiile art.87 din Legea nr.19/2000, deoarece nu ne aflăm în prezența unei contestații împotriva deciziei de stabilire a dreptului la pensie, ci intimatul-reclamant a solicitat recalcularea drepturilor la pensie, în conformitate cu dispozițiile art.89 din Legea nr.19/2000, care poate fi solicitată oricând.
Termenul de prescripție de 3 ani de zile are relevanță numai cu privire la cererea de obligare a recurentei la plata diferențelor dintre pensia stabilită inițial și cea recuperată.
Având în vedere aceste considerente, instanța de recurs nu va reține ca fiind întemeiată, această apărare formulată de către recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii
Pe fondul cauzei, Curtea reține următoarele:
Drepturile la pensie ale intimatului-reclamant au fost deschise la 01.04.1996.
Pentru această dată sunt incidente dispozițiile art.2 alin.2 din HG nr.1550/2004 potrivit cărora evaluarea punctajului în vederea recalculării pensiilor aflate în plată se realizează în funcție de anul înscrierii la pensie, respectiv anul 1996.
Potrivit dispozițiilor art.2 alin.1, 3 și 4 din HG nr.1550/2004 privind efectuarea operațiunilor de evaluare, în vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației, anterioare datei de 01.04.2001, în conformitate cu prevederile Legii 19/2000 -"Stagiul complet de cotizare utilizat în determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului de pensie de care persoana beneficiază la data începerii operațiunilor de evaluare" care "pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 01.07.1977 -31.03.2001. va fi cel reglementat de Legea nr.3/1977" iar "pentru persoanele beneficiare de pensii stabilite in condițiile prevăzute de acte normative cu caracter special este vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului de pensie prevăzută de aceste acte normative".
Recurenta susține că numai în cazul unor acte normative speciale stagiul complet de cotizare este de 20 de ani și că, în cazul persoanelor pensionate în temeiul Legii nr.3/1977, stagiul complet este de 30 de ani.
Însă, această interpretare este eronată, întrucât nu există nicio rațiune pentru a considera că intimatul-reclamant nu se află într-o situație identică cu persoanele ce au beneficiat de dispozițiile HG nr.478/1990 sau alte asemenea acte normative speciale, care derogă de la dispozițiile Legii nr.3/1977, sub aspectul stagiului complet de cotizare, câtă vreme a realizat stagiul complet de cotizare de 20 de ani în grupa I de muncă, impus de Legea nr.3/1977.
Este adevărat că stagiul complet de cotizare de 30 de ani era consacrat cu caracter de principiu de Legea nr.3/1977, însă această lege a instituit și o serie de situații speciale, când stagiul complet de cotizare era mai mic. Astfel, stagiul complet de cotizare era de 20 de ani în cazul persoanelor ce lucrau în grupa I de muncă și de 25 de ani pentru cei ce lucrau în grupa a Il-a de muncă sau care lucrau ca personal navigant, în cazul nevăzătorilor stagiul complet de cotizare era de 15 ani bărbații și 10 ani femeile.
Prin prisma considerațiilor de mai sus, se constată că dispozițiile unor acte normative speciale, cum este HG nr.478/1990, nu reprezintă decât aplicații particulare ale normei speciale cuprinse în art.14 din Legea nr.3/1977, potrivit căreia persoanelor care lucrau efectiv cel puțin 20 ani în locuri care, potrivit legii, se încadrau în grupa I de muncă, se puteau pensiona, la cerere, la vârsta de 50 de ani, stagiul complet de cotizare fiind în cazul lor tot de 20 de ani.
Ca urmare, fiind vorba de un stagiu complet de cotizare consacrat de o normă specială (este vorba de art.14 alin.1 și 2 din Legea nr.3/1977), determinarea punctajului mediu anual trebuie să se facă în procedura de recalculare a drepturilor în temeiul OUG nr.4/2005, pe baza un stagiu complet de cotizare de 20 ani.
Această concluzie se impune cu atât mai mult cu cât dispozițiile HG nr.1550/2004 nu fac trimitere la stagiul complet de 30 de ani, ci la stagiul complet de cotizare reglementat de Legea nr.3/1977, care era diferit după cum persoana a lucrat în grupe de muncă, în calitate de personal navigant, etc.
Susținerea conform căreia stagiul de cotizare luat în considerare ar trebui să fie cel de 30 de ani prevăzut în legea nr.19/2000 este neîntemeiată pentru că această lege nu se poate aplica retroactiv, în condițiile în care drepturile la pensie au fost deschise anterior anului 2001, iar art.2 alin.2 din HG nr.1550/2004 face trimitere expresă la reglementările în vigoare în anul deschiderii dreptului la pensie.
Raționamentul instanței de fond este corect și întemeiat pe dispoziții legale, împrejurarea că intimatului-reclamant beneficiază de prevederile OUG nr.4/2005 nefiind de natură să infirme aprecierile Tribunalului Ialomița.
Cât privește argumentul referitor la conținutul art.14 din legea nr.3/1977, Curtea subliniază că textul acestui articol nu reglementează doar scăderea vârstei de pensionare, așa cum eronat susține recurenta, ci menționează, în mod expres, în alin.1, durata stagiului de cotizare și modul de calcul al acestuia. De altfel, în acest sens, a fost pronunțată și decizia în interesul legii nr.40 din data de 22.09.2008 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care a tranșat irevocabil acest aspect.
Curtea constată că sancțiunea (cu caracter general) care intervine în cazul abuzului de drept constă în obligarea autorului acestui abuz la plata de despăgubiri pentru prejudiciul de ordin patrimonial sau moral cauzat prin exercitarea abuzivă a dreptului său, potrivit regulilor din materia răspunderii civile delictuale, precum și obligarea la plata unei amenzii judiciare, în conformitate cu dispozițiile art. 108 alin. 1 pct. 1 lit. a din Codul d e Procedură Civilă.
Astfel, pentru a fi în prezența acestei abateri judiciare este necesar a se aprecia caracterul vădit netemeinic al căii de atac exercitate și reaua-credință a titularului, respectiv exercitarea căii de atac în alt scop decât cel al criticii hotărârii atacate.
Curtea reține că recurenta-pârâtă a declanșat prezentul litigiu, deoarece nu a aplicat corect dispozițiile legale menționate și, anume nu a aplicat corect stagiul de cotizare de 20 de ani în favoarea intimatului contestator. Recurenta-intimată avea cunoștință de faptul că era necesar să aibă în vedere un stagiul complet de cotizare de 20 de ani pentru intimatul-reclamant și știa cum trebuie să aplice dispozițiile legale menționate, având în vedere că această problemă de drept a fost tranșată prin decizia în interesul legii nr.40 din data de 22.09.2008 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție. Deciziile pronunțate în interesul legii sunt obligatorii pentru instanțe, conform dispozițiilor art.329 alin.3 din Codul d e Procedură Civilă.
De asemenea, deciziile pronunțate în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție sunt obligatorii și pentru celelalte autorități ale statului, care au obligația generală de a cunoaște și a aplica legea.
În cauza de față, se constată că recurenta-pârâtă în mod evident nu respectă dispozițiile deciziei în interesul legii nr.40 din data de 22.09.2008 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, împrejurare care determină declanșarea procesului de către pensionarii, cu privire la care nu se ține cont de stagiul de cotizare, conform Legii nr. 3/1977 în cadrul procesului de recalculare a pensiei.
Recurenta-pârâtă cu rea-credință și voit nu respectă decizia în interesul legii nr.40 din data de 22.09.2008 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în pofida faptului că toate instanțele de fond respectă și aplică dispozițiile legale menționate.
Pentru a tergiversa punerea în aplicare a hotărârii judecătorești, prin care au fost respectate dispozițiile deciziei în interesul legii menționate, recurenta-pârâtă exercită calea de atac a recursului, deși este evidentă soluția instanțelor care nu pot ignora mențiunile din cadrul deciziei în interesul legii nr.40 din data de 22.09.2008 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție.
Această atitudine procesuală denotă exercitarea cu rea-credință a drepturilor procesuale și poate determina răspunderea patrimonială a Casei de Pensii pentru prejudiciile provocate pensionarilor, ca urmare a calculării incorecte a drepturilor de pensionare.
De asemenea, această atitudine poate fi sancționată de către instanța de judecată, în conformitate cu dispozițiile art. 108 alin. 1 pct. 1 lit. a din Codul d e Procedură Civilă.
Curtea, având în vedere atitudinea procesuală a recurentei-pârâte, care constă în nerespectarea dispozițiilor legale privind luarea în considerare a stagiului de cotizare, stabilit în conformitate cu Legea nr. 3/1977, pentru persoanele pensionate sub imperiul acestei legii, exercitarea căii de atac a recursului prin invocarea unor dispoziții legale care au fost înlăturate prin considerentele deciziei în interesul legii nr.40 din data de 22.09.2008 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție și perseverența acesteia în nerespectarea deciziei menționate, determină aplicarea sancțiunii amenzii în cuantum de 100 ron către reprezentantul legal al recurentei-pârâte Casa Județeană de Pensii
Apreciind că prin soluția dată cauzei, Tribunalul Ialomițaa soluționat temeinic și legal cauza, nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art.304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea, în baza art.312 Cod procedură civilă, va respinge, ca neîntemeiat, recursul declarat împotriva sentinței civile nr.1538/F din data de 03.11.2009, pronunțate de către Tribunalul Ialomița - Secția Civilă, în dosarul nr- de către recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii I și va menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul ca nefondat declarat de către recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii I împotriva sentinței civile nr.1538/F din data de 03.11.2009, pronunțate de către Tribunalul Ialomița - Secția Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant .
În temeiul art.108/1 alin.1 pct.1 lit.a din Codul d e Procedură Civilă dispune amendarea cu 100 ron a reprezentantului legal al recurentei, respectiv persoana care avea la data de 28.10.2009, calitatea de director executiv.
Dispune efectuarea unei adrese la CNPAS pentru comunicarea datelor de identificare și a domiciliului persoanei care ocupa funcția de directiv executiv al Casei Județene de Pensiei I la data de 28.10.2009, sub sancțiunea amenzii de 500 Ron pentru președintele CNPAS, conform art.108/1 pct.2 lit.f din Codul d e Procedură Civilă, în caz de necomunicare a relațiilor solicitate în termen de 30 de zile calendaristice de la data primirii amenzii.
Dispune darea în debit la Administrația Financiară de domiciliu pe numele persoanei amendate după indicarea datelor de identificare ale acesteia.
Dispune comunicarea unui exemplar pe de decizie și de pe adresa de dare în debit, după întocmirea acesteia, în vederea exercitării căii de atac a reexaminării în termen de 15 zile de la comunicare în privința amenzii aplicate.
Executorie în privința amenzii aplicate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02.02.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER
Red.:
2 ex./09.02.2010
Jud.fond
Președinte:Zeca DorinaJudecători:Zeca Dorina, Farmathy Amelia, Petre Magdalena