Recalculare pensii. Decizia 548/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.6556/2009
O M NIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.548/
Ședința publică din data de 02 februarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Zeca Dorina
JUDECĂTOR 2: Farmathy Amelia
JUDECĂTOR 3: Petre Magdalena
GREFIER - - -
*****************
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de către recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii I, împotriva sentinței civile nr.1225/F din data de 20.10.2009, pronunțate de către Tribunalul Ialomița - Secția Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant - având ca obiect "recalculare pensie".
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns: recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii I și intimatul-reclamant .
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează Curții faptul că pentru termenul de azi s-a depus la dosar prin serviciul "registratură" al secției la data de 21.12.2009 de către intimatul-reclamant întâmpinare la motivele de recurs formulate în cauză de către recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii I, în dublu exemplar, cu precizarea că pe această cale s-a solicitat judecarea pricinii în lipsă, în baza dispozițiilor art.242 alin.(2) Cod proc. civ.
De asemenea, se mai arată faptul că și recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii I prin motivele de recurs formulate în cauză a solicitat judecarea pricinii în lipsă, în baza dispozițiilor art.242 alin.(2) Cod proc. civ.
Curtea constatând că în cauză ambele părți au solicitat judecarea pricinii în lipsă, în baza dispozițiilor art.242 alin.(2) Cod proc. civ. constată cauza în stare de judecată și o reține în vederea soluționării.
CURTEA,
Prin recursul înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 23.11.2009, recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii I, a criticat sentința civilă nr.1225/F/20.10.2009 pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă în dosarul nr- susținând că hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită și încălcarea legii, fiind încălcate dispozițiile OUG nr.4/2005.
În drept, recurenta și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art.304 pct.8 și 9 Cod pr.civilă și art.3041Cod pr.civilă.
Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Asupra acestuia, Curtea reține următoarele:
Actul juridic dedus judecății este reprezentat de relațiile sociale izvorâte din aplicarea normelor juridice raportat la drepturile de asigurări sociale, respectiv dreptul la pensie.
Prin hotărârea pronunțată, instanța de fond nu a dat o altă calificare juridică relațiilor sociale pe care le-a analizat prin prisma normelor juridice ce reglementau dreptul la pensie.
Pe cale de consecință, în speță nu poate fi vorba despre o interpretare greșită a actului juridic dedus judecății și întemeiat de recurentă pe dispozițiile art.304 pct. Cod pr.civilă, ci despre o interpretare pe care aceasta o consideră lipsită de temei legal, apreciere pe care Curtea o înlătură în considerarea următoarelor argumente:
Drepturile la pensie ale intimatului-reclamant au fost deschise la 01.10.2000. În anul 2000, legea care reglementa condițiile în care se putea obține punerea în plată a pensiilor era Legea nr.3/1977.
Potrivit dispozițiilor art.14 alin.1 din Legea nr.3/1977 vechimea necesară, suficientă pentru a fi considerată stagiu complet este de 25 de ani pentru munca desfășurată în locuri care, potrivit legii, se încadrează în grupa a II-a de muncă.
Susținerea conform căreia stagiul de cotizare luat în considerare ar trebui să fie cel de 30 de ani prevăzut de Legea nr.19/2000 este neîntemeiată pentru că această lege nu se poate aplica retroactiv, în condițiile în care drepturile la pensie au fost deschise anterior anului 2001, iar prevederile art.2 alin.2 din HG nr.1550/2004 fac trimitere expresă la reglementările în vigoare în anul deschiderii dreptului la pensie.
Cât privește conținutul art.14 din Legea nr.3/1977, Curtea subliniază că textul acestui articol nu reglementează doar scăderea vârstei de pensionare, așa cum eronat susține recurenta, ci menționează, în mod expres, în alineatul 1, durata stagiului de cotizare și modul de calcul al acestuia.
În acest sens este și Decizia nr.40/22.09.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii pe care instanțele judecătorești sunt obligate să o respecte în conformitate cu dispozițiile art.329 alin.3 Cod pr.civilă.
În ceea ce privește critica raportată generic la dispozițiile art.3041Cod pr.civilă, Curtea nu decelează în hotărârea instanței de fond și în etapele procedurale ce au precedat-o, motive de ordine publică a căror presupusă nerespectare să afecteze legalitatea și temeinicia sentinței recurate. De altminteri, Curtea remarcă faptul că nici recurenta nu poate să fi reținut asemenea împrejurări de vreme ce invocarea dispozițiilor art.3041Cod pr.civilă s-a realizat într-o manieră generică, fără detalierea în concret a acestor eventuale încălcări procedurale.
În privința excepției tardivității pe care instanța de fond a respins-o ca neîntemeiată, în exercitarea controlului judiciar subsumat motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă, Curtea reține următoarele:
Intimatul nu a urmărit prin promovarea acțiunii soluționată de Tribunalul Ialomița anularea deciziei inițiale de pensionare, ci revizuirea drepturilor de pensie ca efect al unor erori în ceea ce privește stagiul de cotizare.
Potrivit dispozițiilor art.89 din Legea nr.19/2000, este permisă revizuirea, chiar din oficiu, a drepturilor de pensie, dacă elementele avute în vedere la calculul inițial al pensiei au suferit modificări, ulterior datei de
01.04.2001.
Dacă această revizuire este permisă pârâtei-recurente în scopul de a plăti pensionarului un cuantum corect al drepturilor de pensie, nu există niciun motiv ca pensionarul să nu poată solicita, la rândul său, o asemenea revizuire.
Dacă s-ar admite ipoteza contrară, ar însemna ca în situația în care ar subzista erori materiale de calcul sau orice alt fel de greșeli în decizia inițială de pensionare, precum și în deciziile ulterioare, iar pârâta-recurentă nu ar observa (sau nu ar avea interesul să le observe) la momentul efectuării propriilor verificări, pensionarul să fie nevoit să o accepte să primească o pensie în alt cuantum decât cel corect, doar pentru faptul că nu a solicitat anularea deciziei eronate în termenul prevăzut de art.87 din Legea nr.19/2000.
O asemenea situație, pe lângă faptul că apare ca profund inechitabilă, contravine intenției legiuitorului la momentul edictării legii-cadru a pensiilor din sistemul public.
Scopul legiuitorului, prin Legea nr.19/2000, a fost să permită stabilirea și acordarea unor pensii corect calculate, chiar dacă acest deziderat rămâne deschis dezbaterii câtă vreme există atât de multe litigii generate de interpretarea Caselor Județene de Pensii și a CNPAS-ului în privința drepturilor conferite de legea mai sus precizată.
Atât timp cât art.89 din Legea nr.19/2000 permite revizuiri și modificări legale (adică în acord cu situația faptică reală căreia i se aplică în mod corect dispozițiile legale), înseamnă că intenția legiuitorului a fost aceea de a lua toate măsurile ca pensiile aflate în plată să fie rezultatul unor calcule corecte.
Or, tocmai acest aspect l-a avut în vedere și reclamantul-intimat când a formulat acțiunea a cărui obiect juridic generic se subsumează obligației de a face pentru care, din motivele mai sus expuse, nu este aplicabil termenul de decădere prevăzut de art.87 din Legea nr.19/2000.
Și din această perspectivă, soluția instanței de fond este legală și temeinică.
Potrivit dispozițiilor art.723 alin.1 Cod pr.civilă, drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună credință și potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege.
Această prevedere cuprinsă în dispozițiile finale ale Codului d e procedură civilă se referă la oricare dintre drepturile procedurale printre care se numără și dreptul de a declara recurs.
În condițiile în care instanța de fond a arătat în considerentele sentinței că problema de drept care stă la baza pretențiilor intimatului-reclamant a fost interpretată unitar, cu putere de lege pentru toate instanțele judecătorești, prin Decizia nr.40/22.09.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, este evident că nici instanța de recurs nu putea pronunța o decizie care să ignore interpretarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin raportare la obligațiile stabilite în art.329 alin.3 Cod pr.civilă.
Prin urmare, fondul pretențiilor deduse judecății depinzând de o problemă de drept interpretată unitar și cu forță obligatorie de către Înalta Curte de Casație și Justiție și fiind soluționat de instanța de fond în deplin acord cu această interpretare, nu putea în mod rezonabil și legal să obțină o altă soluție în fața instanței de recurs care este ținută, în egală măsură ca și Tribunalul Ialomița de decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Aceste aspecte evidente de ordin procedural au fost sau trebuia să fi fost cunoscute de recurentă (prin intermediul personalului specializat din cadrul compartimentului juridic sau serviciului juridic) la momentul la care a decis să formuleze recurs, deși știa că instanța de recurs trebuie să se supună dispozițiilor art.329 alin.3 Cod pr.civilă raportat la interpretarea problemei de drept specifică speței deduse judecății și putea cu ușurință prevedea rezultatul demersului procedural inițial, respectiv respingerea recursului.
În aceste condiții, devine evident că declararea recursului nu s-a făcut în scopul reformării sentinței pronunțată de Tribunalul Ialomița în raport de dispozițiile art.329 alin.3 Cod pr.civilă aplicabile în privința analizei pe fond a cauzei de către instanța de recurs, ci exclusiv pentru a întârzia în mod deliberat momentul de la care urma să se supună hotărârii instanței de fond, împrejurare ce îndreptățește Curtea să aprecieze că cererea de recurs a fost formulată cu vădită rea-credință.
Atât timp cât există o decizie în interesul legii (respectiv decizia nr.40/22.09.2008) pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, care se impune cu forța unei legi tuturor instanțelor de judecată, inclusiv prezentei instanțe de recurs, este evident că nu se putea adopta o altă soluție în cauză decât prin ignorarea inacceptabilă și nelegală a dispozițiilor art.329 alin.3 Cod pr.civilă.
Apreciind că prin soluția pronunțată pe fondul cauzei Tribunalul Ialomițaa soluționat temeinic și legal pretențiile formulate de reclamantul-intimat și că recurenta, prin formularea recursului nu intră sub incidența dispozițiilor art.723 alin.1 Cod pr.civilă în sensul că nu se poate reține buna sa credință în exercitarea căii de atac, Curtea, în temeiul dispozițiilor art.312 al.1 Cod pr.civilă va respinge ca nefondat recursul și în baza art.1081alin.1 pct.1 lit.a Cod pr.civilă va amenda recurenta, prin reprezentant legal, cu suma de 100 Ron, urmând a face aplicarea în mod corespunzător, a dispozițiilor art.1081Cod pr.civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii I, împotriva sentinței civile nr.1225/F din data de 20.10.2009, pronunțate de către Tribunalul Ialomița - Secția Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant .
În temeiul art.1081alin.1 pct.1 lit.a Cod pr.civilă, dispune amendarea cu 100 Ron a reprezentantului legal al recurentei, respectiv persoana care avea la data de 05.11.2009, calitatea de director executiv.
Dispune efectuarea unei adrese la CNPAS pentru comunicarea datelor de identificare și a domiciliului persoanei care ocupa funcția de director executiv al Casei Județene de Pensii la data de 05.11.2009, sub sancțiunea amenzii de 500 Ron pentru președintele CNPAS, conform art.1081pct.2 lit.f din Codul d e procedură civilă, în caz de necomunicare a relațiilor solicitate în termen de 30 de zile calendaristice de la data primirii amenzii.
Dispune darea în debit la Administrația Financiară de domiciliu pe numele persoanei amendate după indicarea datelor de identificare ale acesteia.
Dispune comunicarea unui exemplar de pe decizie și de pe adresa de dare în debit, după întocmirea acesteia, în vederea exercitării căii de atac a reexaminării în termen de 15 zile de la comunicare în privința amenzii aplicate.
Executorie în privința amenzii aplicate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 02.02.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red.
Dact.LG/2 ex./22.02.2010
Jud.fond: Al.;
Președinte:Zeca DorinaJudecători:Zeca Dorina, Farmathy Amelia, Petre Magdalena
