Recalculare pensii. Decizia 5963/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
- ROMÂNIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi 4476/2009
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.5963/
Ședința Publică din data de 27 octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Singh Ioana
JUDECĂTOR 2: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 3: Guranda Georgeta
GREFIER - -
*****************
Pe rol fiind, soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă Casa de Pensii a Municipiului B, împotriva sentinței civile nr.3274 din data de 21.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.33221/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata-reclamantă - având ca obiect"recalculare pensie".
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns intimata-reclamantă personal, lipsind recurenta-pârâtă Casa de Pensii a Municipiului
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții faptul că, prin serviciul "Registratură" al secției, s-a depus la dosar, la data de 08.10.2009, de către intimata-reclamantă, întâmpinare la motivele de recurs formulate în cauză, în dublu exemplar, în susținerea acesteia atașându-se un set de înscrisuri, de asemenea, în dublu exemplar.
Intimata-reclamantă, întrebată fiind, arată că nu mai are cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de atașat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții intimate prezente, în combaterea motivelor de recurs formulate în cauză.
Intimata-reclamantă, având cuvântul, arată că este mulțumită de hotărârea pronunțată de către instanța de fond, împrejurare față de care solicită respingerea recursului declarat de recurenta-pârâtă Casa de Pensii a Municipiului B, conform motivelor dezvoltate pe cale de întâmpinare, cu consecința menținerii hotărârii judecătorești atacate, ca fiind temeinică și legală.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Curtea declară dezbaterile închise, potrivit dispozițiilor art. 150 Cod proc. civilă și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.3274 din data de 21.04.2009, pronunțată în dosarul -, Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a admis acțiunea precizată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului B () și a obligat intimata să emită o nouă decizie, prin care să recalculeze pensia ce i se cuvine reclamantei, retroactiv, cu începere de la data de 01.09.2005, cu luarea în considerare și a tuturor veniturilor menționate în adeverințele nr.344/28.05.2008, emisă de - și nr.326/23.04.2008, emisă de PROIECT -
Totodată, a obligat pârâta să plătească reclamantei diferențele dintre pensia cuvenita și cea încasată, pe perioada 01.09.2005, la zi.
Pentru a pronunța această hotărâre judecătorească, prima instanță a reținut că pârâta nu a luat în considerare veniturile reclamantei obținute sub forma de sporuri și nici pe cele obținute ca urmare a aplicării sistemului de retribuire în acord global, venituri atestate prin adeverințele nr.344/28.05.2008 emisă de - și nr.326/23.04.2008 emisă de PROIECT -
Astfel, a apreciat că veniturile realizate în sistemul de acord global, precum și celelalte venituri suplimentare, trebuie luate în considerare la calcularea drepturilor de pensie, pentru următoarele considerente:
Retribuirea în acord globalpresupunea salarizarea angajaților în funcție de realizările profesionale, ceea ce însemna că, lunar, aceștia puteau obține venituri mai mici sau mai mari decât salariile tarifare înscrise în carnetul de muncă.
Legea nr. 27/1966 prevedea că plata contribuției de asigurări sociale era datorată de angajator și se calcula prin raportare la venitul brut realizat de angajat.
Prin art. 1 Decretul nr. 389/1972 cu privire la contribuția pentru asigurările sociale de stat se dispunea ca angajatorii să verse, la bugetul asigurărilor sociale de stat, o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat. Se observă, așadar, că, pentru toate aceste sume, angajatorii calculau si virau contribuțiile legale de asigurări sociale, aspect confirmat si de către angajatorii emitenți ai adeverințelor din cauza de față.
Odată reținut acest aspect, instanța de fond a avut în vedere șiprincipiul contributivității, statuat prin dispozițiile art. 2 lit. e) din Legea nr. 19/2000, potrivit cărora: "Sistemul public se organizează si funcționează având ca baza principiul contributivității, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice si juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite".
A mai reținut că, prin dispozițiile art. 4 alin. 2 și 3 din nr.OUG 4/2005, legiuitorul se abate de la principiul contributivității, pe care îl afirmase categoric în Legea nr. 19/2000 și a precizat că sporurile, indemnizațiile și majorările de retribuții tarifare, care, potrivit legislației anterioarei datei de 01.04.2001, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor și care se utilizează la determinarea punctajelor, sunt enumerate în anexele ordonanței, precum și că acestea pot fi dovedite prin înscrisurile din carnetele de muncă sau prin adeverințe întocmite conform legi,i de către foștii angajatori.
În privința formelor de retribuire în acord, instanța de fond a reținut că în anexa 1 OUG nr. 4/2005 se menționează că acestea nu vor fi luate în calcul, la stabilirea punctajului mediu anual, pentru că nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare, aceeași soluție fiind menționată pentru"alte sporuri care nu au avut caracter permanent".
De asemenea, a mai reținut că, în aceeași Anexă a OUG nr. 4/2005, la pct. IV, legiuitorul optează pentru luarea în calcul a oricăror sporuri acordate de către ministerele de resort, conform actelor normative în vigoare în diverse perioade, evidențiate împreuna cu salariile aferente în statele de plată și pentru care s-a datorat și s-a virat contribuția de asigurări sociale.
Ca urmare, a apreciat că, în speță, au prioritate dispozițiile legale cu valoare de principiu, adică cele de la art. 2 lit. e) din Legea nr. 19/2000, față de cele care decurg din acesta, dar nu îl respectă, pentru că soluția contrară presupune încălcarea principiului contributivității, cu consecința nerealizării scopului avut în vedere de legiuitor la edictarea acestuia.
Cât privește formele de retribuire în acord și celelalte venituri menționate în adeverința în cauză, instanța de fond a apreicat că acestea nu au făcut parte, într-adevăr, din baza de calcul a pensiilor care, conform art. 10 din Legea nr. 3/1977, era constituită din retribuții tarifare, însă, conform reglementărilor aceluiași act normativ, dreptul la pensie era recunoscut pentru cei care plătiseră asigurări sociale. Or, acestea se stabileau și se achitau în raport de câștigul brut realizat, iar nu de cel tarifar.
A apreciat că, pentru stagiile de cotizare realizate sub imperiul reglementarilor anterioare, soluția trebuie să fie aceeași, conform principiului "ubi eadem est ratio, ibi eadem solutio esse debet"(argumentul de analogie a legii, potrivit căruia nde se aplică același raționament, se aplică aceeași soluție).
A constatat că, pe de altă parte, același legiuitor limitează fără nicio justificare rezonabilă aplicarea acestui principiu, în cuprinsul nr.OUG 4/2005, înlăturând din calculul pensiilor anumite venituri și sporuri obținute anterior datei de 01.04.2001, pe motiv că nu ar fi avut caracter permanent
Prin urmare, în prezenta acestei dualități de reglementare, a apreciat că revine instanței de judecată sarcina de a hotărî că primează principiul contributivității, afirmat în art. 2 lit. e) din Legea nr. 19/2000 și dezvoltat în art. 78 alin. 1 din același act normativ și că, independent de caracterul permanent sau nepermanent al unor venituri și de faptul că au făcut sau nu parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare, acestea trebuie luate în considerare la stabilirea drepturilor de pensie.
Împotriva sentinței sus-menționate, a declarat recurs, motivat în termenul legal pârâta Casa de Pensii a Municipiului B, ce a fost înregistrat pe rolul acestei secții a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a - Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, sub nr.-.
În dezvoltarea motivelor de recurs, se arată că, din cuprinsul adeverințelor nr. 344/28.05.2008, emisă de - și nr. 326/23.04.2008, emisă de PROIECT -, nu rezultă că, sub formă de premii și acord, sunt sporurile cu caracter permanent prevăzute de Legea nr. 49/1992 și nr.OUG 4/2005.
Invocă dispozițiile art. 62 și art. 65 din Legea nr. 57/1974, care prevedeau că:
"Art. 62 - Pentru realizări deosebite în cadrul unor operațiuni de export, import și de prestări de servicii cu plata în valuta, care reprezintă un aport valutar mai ridicat și determina îmbunătățirea cursului de revenire, personalul muncitor din unitățile economice, precum și cel din aparatul ministerelor, celorlalte organe centrale și consiliilor populare județene și al municipiului B, poate fi premiat în cursul anului dintr-un fond stabilit prin planul național unic de dezvoltare economico-socială.
Art. 65 - Repartizarea pe persoane a fondului de participare la beneficii, a fondului de premii anuale ce se acorda în unitățile bugetare, organizarea de excursii în străinătate din fondurile alocate în valuta, precum și stabilirea persoanelor care urmează sa participe la acestea, se aproba de către consiliul oamenilor muncii din unitatea respectiva. individuale ce se acorda în cursul anului se aproba de către conducerea unității, de acord cu comitetul sindicatului. Pentru persoanele din conducerea unității, aprobarea se da în toate aceste cazuri de către conducerea organului ierarhic superior, de acord cu organul sindical corespunzător.
Modalitățile de defalcare pe unități a cotelor de constituire a fondului de participare la beneficiile ce se realizează în cadrul planului și peste plan, de formare și repartizare a fondurilor ce se atribuie în valuta, modalitățile de constituire și repartizare a fondurilor pentru premiile anuale la unitățile bugetare și a premiilor pentru economii, formele specifice de acordare a premiilor pentru economii, precum și alte premii sau recompense cu caracter limitat, ce se acorda personalului din unele sectoare de activitate pentru rezultatele obținute în îndeplinirea anumitor obiective specifice, se stabilesc prin decret al Consiliului de Stat".
Mai invocă și prevederile art.2 din Decretul nr.389/1972, potrivit cărora contribuția pentru asigurările sociale de stat nu se datorează asupra sumelor reprezentând: drepturile plătite asiguraților din fondurile asigurărilor sociale de stat: drepturile plătite potrivit dispozițiilor legale în cazul desfacerii contractelor de muncă.
De asemenea, arată că, din prevederile Decretului nr. 92/1976, care reglementează datele ce se înscriu în carnetul de muncă, coroborate cu prevederile nr. 136/1976 pentru aprobarea metodologiei de întocmire, completare, păstrare a acestui document, rezultă că veniturile realizate înacord globalnu se înscriau în carnetul de muncă și, prin urmare, acestea nu pot fi utilizate la determinarea punctajelor anuale, în lumina dispozițiilor art. 164 alin. 1 din Legea nr. 19/2000.
Or, susține recurenta, aceasta diferențiere a justificat aplicarea de către legiuitor a unui tratament juridic special, legiuitor care a înțeles să excludă printr-un text de lege expres, respectiv prin pct. VI din Anexa nr.OUG4/2005, anumite categorii de venituri și sporuri din baza de calcul a drepturilor la pensie.
Așadar, arată recurenta, aceste dispoziții exprese ale legiuitorului vizând veniturile obținute în forma de premii nu lasă loc de interpretare extensiva susținută de reclamanta, iar constituționalitatea textului de lege a făcut obiectul analizei Curții Constituționale.
În acest sens, invocă Decizia nr.736/24.10.2006 a Curții Constituționale, prin care s-a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor mențiunii de la pct.VI din Anexa la OUG. nr.4/2005 privind recalcularea drepturilor de pensie din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat.
Arată că, este lesne de observat, la o prima lecturare a actelor normative care reglementau obligația de plata a contribuției de asigurări sociale de stat - Decretul nr.389/1972, Legea nr.49/1972 -, că plata contribuției de asigurări sociale de stat era obligația angajatorului, ci nu a salariatului, care avea obligația contribuției la pensia suplimentară.
Din cuprinsul adeverinței nu rezultă că angajatorul a plătit contribuția de 2% pentru pensia suplimentară și asupra veniturile reprezentândpremiiși acord, ci doar la salariul de încadrare din carnetul de muncă, conform actelor normative în vigoare, pentru perioadele menționate în adeverințe.
Recurenta a solicitat instanței să constate că asupra acestor venituri nu a fost plătită contribuția la pensia suplimentară, conform dispozițiilor art. 65 alin.2 din Legea nr.3/1977, coroborate cu dispozițiile art. 71 alin.1 din Legea nr.27/1966.
Invocă dispozițiile art. 65 din Legea nr.3/1977, care prevăd că:"Persoanele care au contribuit, în condițiile legii, la constituirea fondului pentru pensia suplimentară, beneficiază de aceasta pensie de la data încetării activității lor ca urmare a pensionării.
Pentru persoanele care au contribuit cu 2%. pensia suplimentară se stabilește în procente din retribuția tarifara folosită la calcularea pensiei de asigurări sociale, după anii de contribuție.".
Mai invocă și dispozițiile art. 71 alin.1 din Legea nr.27/1966, potrivit cărora fondurile necesare pentru plata pensiei suplimentare se formează din contribuția tuturor angajaților. Aceasta contribuție este de 2 la din salariul tarifar lunar de încadrare și se vărsa prin unități, într-un cont special al Ministerului Muncii, la Banca Naționala a România.
Totodată, arată că potrivit prevederilor art. 164 din lege, la determinarea punctajelor anuale, corespunzătoare perioadelor de activitate lucrate până la data de 1 aprilie 2001, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, așa cum sunt înregistrate în carnetul de muncă.
Mai arată că prevederile art. 4 și art. 5 din Legea nr.2/1983, care reglementa lucrul înacord globalstipulau că, pe lângă retribuția tarifara, personalul muncitor beneficiază, ca parte variabila a retribuției, de venituri suplimentare, pe calea adaosului de acord, a participării la beneficii, premiilor și a altor stimulente, sporurilor, indemnizațiilor si a compensațiilor prevăzute de lege.
Precizează că, la calculul drepturilor de pensie, întotdeauna s-a avut în vedere respectareaprincipiului egalității,atât pentru persoanele care, prin munca lor, au depășit producția planificată, cât și pentru situația nerealizării producției planificate (în acest caz, retribuția diminuându-se) astfel că, la calculul pensiei s-a avut în vedere numai retribuția stabilita prin contractul de muncă, pentru care s-a plătit contribuția la pensie suplimentara, conform actelor normative menționate mai sus, ci nu și pentru sumele prevăzute în adeverință.
În motivarea, în drept, a cererii de recurs, se invocă dispozițiile art. 304 pct. 6 și pct. 9 Cod proc. civilă.
Prin întâmpinarea formulată (fila 9 din dosarul de recurs), intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea, ca legală și temeinică, a sentinței atacate, invocând apărări de fond la motivele de recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs, prin prisma apărărilor invocate prin întâmpinare, precum și, din oficiu, sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art.3041din Codul d e procedură civilă, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în cuprinsul prezentei decizii:
Legea nr.19/2000 - legea-cadru în materia pensiilor stabilite în sistemul public - reglementează, prin norme cu caracter de protecție, cadrul și condițiile în care se stabilesc, se calculează și se plătesc drepturile de pensie ale persoanelor asigurate în acest sistem.
Astfel, art.161 alin.2 din actul normativ menționat mai sus prevede că: "În condițiile în care, pentru o anumită perioadă, în carnetul de muncă nu sunt înregistrate drepturile salariale, asiguratul poate prezenta acte doveditoare de certificare. -".
Ca urmare, legiuitorul a înțeles sa ușureze sarcina probei pentru persoana asigurată în al cărei carnet de muncă nu sunt înregistrate toate datele necesare stabilirii și calculării drepturilor de pensie, prevenind în acest mod litigii viitoare, cu atât mai mult cu cât aparținea angajatorului obligația de a efectua operațiunile corespunzătoare în carnetul de muncă.
Potrivit dispozițiilor art.2 lit. "e" din Legea nr.19/2000: "Sistemul public se organizează și funcționează având ca principii de bază: - e)principiul contributivității, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice și juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite; -.".
În raport de principiul contributivității, statuat de dispozițiile legale suscitate, Curtea apreciază că în mod justificat instanța de fond a reținut aspectul că intimata-reclamantă a făcut dovada, atât cu înscrierile existente în carnetul său de muncă, cât și cu actele de certificare eliberate de foștii săi angajatori și anume, cu adeverința nr.344/28.05.2008, eliberată de - și cu adeverința nr.326/23.04.2008, eliberată de PROIECT - (aflate la filele 17 - 20 și, respectiv, 21 - 22 din dosarul de fond), a tuturor veniturilor realizate, inclusiv a celor suplimentare, obținute în sistemul de retribuire înacord global, cât și a celor obținute cu titlu depremii, venituri pentru care s-au virat contribuțiile legale de asigurări sociale (), conform prevederilor art.1 din Decretul nr.389/1972.
Potrivit dispozițiilor art.78 din Legea nr.19/2000:"Punctajul anual al asiguratului se determină prin împărțirea la 12 punctajului rezultat în anul respectiv din însumarea numărului de puncte realizat în fiecare lună. Numărul de puncte realizat în fiecare lună se calculează prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile și adaosurile, sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, la salariul mediu brut lunar din luna respectivă, comunicat de Comisia Națională pentru Statistică".
Așadar, Curtea, apreciind cădispozițiile legale cu valoare de principiu se aplică prioritar, își însușește argumentele instanței de fond și având în vedere și dispoz.art.76 și următoarele din Legea nr.19/2000, referitoare la stabilirea punctajului în vederea calculării drepturilor de pensie, precum și dispozițiile art.2 din OUG nr.4/2005, apreciază că este îndreptățită intimata-reclamantă la luarea în calculul drepturilor sale de pensie a tuturor veniturilor și sporurilor obținute,inclusiv a celor cu titlu de venituri înacord globalșipremii.
Având în vedere cele susținute de recurenta-pârâtă în motivarea recursului, Curtea mai reține și aspectul căveniturile obținuteprin munca desfășurată în sistemul de retribuireînacord globalnu sunt sporuri propriu-zise, ci acestea au reprezentat, practic,însăși o formă de retribuire, de unde reiese, indubitabil, caracterul lor permanent.
De altfel, reține Curtea, chiar recurenta, încercând să argumenteze faptul că veniturile realizate în sistemul de acord global nu ar avea caracter permanent, face trimitere, în cuprinsul cererii sale de recurs, la ispozițiile art.4 și art.5 din Legea nr.2/1983 - lege ce reglementa lucrul în acord global -, dispoziții care prevedeau că,pe lângă retribuția tarifară, personalul muncitor beneficia,ca parte variabilă a retribuției,de venituri suplimentare, pe caleaadaosului de acord, recunoscând, astfel, implicit, că aceste venituri reprezintă, de fapt, o formă de retribuire, nicidecum, sporuri cu caracter nepermanent, câtă vremeele au făcut parte din însăși retribuția personalului muncitor.
Astfel, Curtea reține că dispozițiile art.4 din Legea nr.2/1983 prevăd că: "Sistemul de retribuire asigură cointeresarea materială a celor ce muncesc la creșterea producției, a productivității muncii și a eficienței economice, precum și repartizarea echitabilă a veniturilor provenite din muncă, în raport corespunzător între veniturile individuale minime și maxime.Forma de retribuire în acord globalse extinde și se generalizează în toate unitățile economice."
De asemenea, Curtea are în vedere și dispozițiile art.5 din același act normativ, potrivit cărora: "munciisunt retribuiți în raport cu munca prestatăși rezultatele obținute.
În cazul depășirii producției planificateveniturile cresc în mod corespunzător și nu sunt plafonate.
În situația nerealizării producției sau a neîndeplinirii obligațiilor de la locul de muncăretribuția se diminuează în mod corespunzător, fără a se asigura venit garantat.".
Potrivit art.47 alin.2 din Constituție, republicată, cetățenii au dreptul la o pensie, stabilită conform legii. Ca urmare, legiuitorul este în drept să modifice, să completeze sau să abroge dispozițiile referitoare la condițiile de exercitare a dreptului la pensie "ori de câte ori consideră că situația economică a țării, resursele financiare existente permit sau impun anumite modificări",astfel cum a confirmat Curtea Constituțională a României.
Reformarea sistemului public de pensii este un obiectiv cuprins în Capitolul 7 - "Politica de protecție socială", din Programul de guvernare 2005-2008, de unde rezultă necesitatea adoptării unor măsuri de îmbunătățire a standardului de viață pentru persoanele vârstnice, in principal prineliminarea inechităților din sistemul public de pensii, existente între diferitele categorii de pensionari.
Pentru îndeplinirea acestui obiectiv, au fost recalculate pensiile persoanelor pensionate anterior datei de 1 aprilie 2001, astfel încât toate pensiile să fie stabilite pe baza acelorași principii.
Chiar din preambulul OUG nr.4/2005 rezultă că acest act normativ a fost adoptat "n vederea susținerii măsurilor de reformare a sistemului de pensii prevăzute în Programul de guvernare, respectiv urgentarea procesului de recalculare a tuturor pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilite în baza legislației în vigoare anterior datei de 1 aprilie 2001, aflate în plată, astfel încât să fie respectat principiul "la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie", precum și pentru asigurarea cadrului legal necesar recalculării pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, elemente care vizează interesul public și constituie situații de urgență,-.".
Curtea mai are în vedere și rincipiului p. egalității, reglementat de dispozițiile art.2 lit. b) din Legea nr.19/2000, potrivit cărora:
"Art. 2.- Sistemul public se organizează și funcționează având ca principii de bază: -
b)principiul egalității,care asigură tuturor participanților la sistemul public, contribuabili și beneficiari, un tratament nediscriminatoriu în ceea ce privește drepturile și obligațiile prevăzute de lege; -."
Pentru aceste considerente, Curtea apreciind criticile recurentei-pârâte drept simple afirmații formale, lipsite de conținut juridic, le va înlătura, ca nefondate și, însușindu-și atât opinia, cât și argumentele primei instanțe, consideră că hotărârea fondului este legală și temeinică, urmând aom enține ca atare.
În consecință, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 din Codul d e procedură civilă, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă Casa de Pensii a Municipiului
Totodată, apreciind că recurenta-pârâtă a căzut în pretenții, în temeiul dispozițiilor art.274 Cod proc. civilă, Curtea o va obliga pe aceasta, către intimata-reclamantă -, la plata cheltuielilor de judecată avansate în recurs, în cuantum de 500 lei, reprezentând onorariul de avocat (conform chitanței fiscale de la fila 10 din dosarul de recurs).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă Casa de Pensii a Municipiului B, împotriva sentinței civile nr.3274 din data de 21.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.33221/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata-reclamantă .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27.10.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
red: M, / tehnored:
2 EX. / 26.11.2009
Jud. fond:;
Președinte:Singh IoanaJudecători:Singh Ioana, Petre Magdalena, Guranda Georgeta