Recalculare pensii. Decizia 6229/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

Format vechi nr.5021/2009

O MNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.6229/

Ședința publică de la 04 noiembrie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Uță Lucia

JUDECĂTOR 2: Cristescu Simona

JUDECĂTOR 3: Rotaru Florentina

GREFIER -

*****************

Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta -, împotriva sentinței civile nr.3772 din data de 06.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.5885/3/AS/2009, în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului, având ca obiect:"recalculare pensie."

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta -, prin avocat I în baza împuternicirii avocațiale nr,- din 16.10.2009 depusă la dosar-fila 7, lipsind intimataCasa de Pensii a Municipiului

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Recurenta -, prin avocat I, interpelată fiind, arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.

Curtea, constatând cauza în stare de judecată, acordă recurentei cuvântul în susținerea cererii de recurs.

Recurenta -, prin avocat I, având cuvântul, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea în parte a sentinței civile recurate în sensul obligării intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea cererii de chemare în judecată.

Fără cheltuieli de judecată.

Curtea, în temeiul art.150 cod proc. civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Prin sentința civilă nr.3772 din data de 06.05.2009, pronunțată de către Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, s-a admis cererea formulată de reclamanta -, în contradictoriu pârâta Casa de Pensii a Municipiului B; s-a obligat intimata să recalculeze drepturile de pensie ale contestatoarei prin valorificarea mențiunilor din adeverințele nr.123/14.08.2007, emisă de A și nr.28/09.01.2008, emisă de, începând cu 05.02.2006, și să emită o nouă decizie de pensie în acest sens, precum și la plata către contestatoare a diferențelor de drepturi de pensie rezultate în urma recalculării.

Prin aceeași sentință, s-a respins, ca nedovedită, cererea privind plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, petenta a fost pensionată, începând cu data de 01.02.1982, în baza Legii nr.3/1977 privind acordarea pensiei pentru muncă depusă și limită de vârstă emisă de Casa de Pensii sector 4

S-a constatat că prin decizia nr.76255/26.02.2009 privind recalcularea pensiei din sistemul public emisă de Casa Locală de Pensii Sector 4 drepturile de pensie ale contestatoarei au fost recalculate în baza OUG nr.4/2005 începând cu data de 01.07.2005 reținându-se un punctaj mediu anual de 1,73367 puncte și un cuantum al drepturilor de pensie de 513 lei.

Instanța de fond a ținut seama că, în conformitate cu mențiunile din adeverințele nr.123/14.08.2007 emisă de A și nr.28/09.01.2008 emisă de, contestatoarea a obținut venituri suplimentare la retribuția tarifară de încadrare în perioada septembrie 1950 - 1982, respectiv la salariul de bază, care au fost incluse în baza lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale, angajatorul fiind obligat să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție conform art.1 din Decretul nr.389/1972 asupra câștigului brut realizat al salariatului, indiferent de forma în care s-au realizat aceste venituri.

S-a menționat că deși la dosarul de pensionare pentru pensie privind acordarea pensiei pentru muncă depusă și limită de vârstă, contestatoarea a depus cerere de recalculare a pensiei înregistrată la sediul Casei Locale de Pensii Sector 4 sub nr.4649/30.01.2009, la care a anexat adeverințele nr.123/14.08.2007, emisă de și nr.28/09.01.2008, emisă de, în care se evidențiază veniturile realizate de către aceasta și pentru care societatea a virat contribuțiile la bugetul statului conform legislației în vigoare, totuși intimata, în mod nelegal, nu a procedat la recalcularea drepturilor de pensie ale acesteia cu valorificarea veniturilor obținute rezultate din înscrisurile doveditoare, constituind o încălcare a principiului contributivității prevăzut de art.2 lit.e și art.155 din Legea nr.19/2000.

S-a avut în vedere că, prin adresa nr.76255 intimata - Casa de Pensii Sector 4, s-a răspuns contestatoarei în sensul că, în mod legal, cererea de recalculare nu poate fi luată în considerare motivat de faptul că, conform OUG nr.4/2005 nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1.04.2001, formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale.

S-a avut în vedere că art.78 din Legea nr.19/2000 stipulează că: "Punctajul anual al asiguratului se determină prin împărțirea la 12 punctajului rezultat în anul respectiv din însumarea numărului de puncte realizat în fiecare lună. Numărul de puncte realizat în fiecare lună se calculează prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile și adaosurile, sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, la salariul mediu brut lunar din luna respectivă, comunicat de Comisia Națională pentru Statistică."

În ceea ce privește data de la care s-a dispus recalcularea drepturilor de pensie aceasta se va face începând cu data de 05.02.2006, cu respectarea termenului general de prescripție în raport de data introducerii cererii de recalculare la sediul intimatei (05.02.2009), întrucât contestatoarea nu s-a încadrat în termenul de trei ani prevăzut de nr.OUG4/2005, respectiv nu a depus adeverințele până la data de 01.07.2008.

Cererea privind cheltuielile de judecată, a fost respinsă de către tribunal ca nedovedită, întrucât la dosarul cauzei nu există nici o dovadă de efectuare a acestora.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs recurenta -, criticând soluția pentru nelegalitate, întrucât instanța a respins obligarea paratei Casa de Pensii a Municipiului B la plata cheltuielilor judiciare ocazionate de soluționarea cererii ca nedovedită, deși apărătorul său a cerut obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată și a depus dovada acestor cheltuieli.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurentă, încadrate în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 pr.civ., Curtea reține următoarele:

Cererea de recurs vizează doar cheltuielile de judecată solicitate de către ocazionate de reclamantă cu ocazia soluționarea acțiunii în fața primei instanțe.

Prima instanță a respins greșit ca nedovedită cererea recurentei reclamante de obligarea a pârâtei Casa de Pensii a Municipiului B la plata cheltuielilor judiciare ocazionate de soluționarea acțiunii deduse judecății, în condițiile în care la dosarul de fond s-a depus dovada acestor cheltuieli, respectiv chitanța nr.111/21.01.2009 de plată a onorariului de avocat (fila 29 din dosar).

În privința cuantumului cheltuielilor de judecată solicitate de către recurenta reclamantă (1000 lei), Curtea a apreciat că onorariul avocatului este nepotrivit de mare față de munca îndeplinită de avocat și complexitatea cauzei, motiv pentru care în baza art.274 alin.3 pr.civ. a procedat la micșorarea onorariului.

Pentru considerentele arătate, Curtea văzând și dispozițiile art.312 din pr.civ. va admite recursul, va modifica, în parte, sentința civilă recurată în sensul că va obliga pârâta să plătească reclamantei 500 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial redus.

Vor fi mențiune celelalte dispoziții ale sentinței, care nu au format obiectul recursului dedus judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurenta -, împotriva sentinței civile nr.3772 din data de 06.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.5885/3/AS/2009, în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului.

Modifică, în parte, sentința civilă recurată în sensul că:

Obligă pârâta să plătească reclamantei 500 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial redus.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 04.11.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - -

-

GREFIER

Red.:

Dact.: /2ex.

11.12.2009

Jud. fond:;

Președinte:Uță Lucia
Judecători:Uță Lucia, Cristescu Simona, Rotaru Florentina

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Recalculare pensii. Decizia 6229/2009. Curtea de Apel Bucuresti