Recalculare pensii. Decizia 6446/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.4868/2009
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.6446/
Ședința publică de la 11 noiembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Cristescu Simona
JUDECĂTOR 2: Rotaru Florentina Gabriela
JUDECĂTOR 3: Uță
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta Casa de Pensii a Municipiului B împotriva sentinței civile nr.3410 din data de 23.04.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.6947/3/AS/2009, în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect:"recalculare pensie."
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimatul, prin avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.37/99387 din 23.07.2009 depusă la dosar-fila 13, lipsind recurentaCasa de Pensii a Municipiului
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că s-a depus la dosar prin intermediul serviciului "registratură" al acestei secții la data de 29.10.2009, întâmpinare din partea intimatului.
Intimatul, prin avocat, având cuvântul, arată că a solicitat cauza la amânare în vedere comunicării întâmpinării formulate de acesta către recurenta Casa de Pensii a Municipiului
Curtea, după deliberare, apreciază că nu se impune amânarea pricinii în vederea comunicării întâmpinării formulate de intimat către recurentă, sens în care dispune lăsarea pricinii la ordine.
La reluarea pricinii, respectiv, la ordine, se prezintă intimatul,prin avocat, lipsind recurentaCasa de Pensii a Municipiului
Intimatul, prin avocat, interpelat fiind, arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată, acordă intimatului cuvântul în combaterea cererii de recurs.
Intimatul, prin avocat, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile recurate ca fiind temeinică și legală, pentru motivele dezvoltate pe larg pe cale de întâmpinare.
Cu cheltuieli de judecată.
Curtea, în temeiul art.150 cod proc. civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil dedus judecății, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.3410 din data de 23.04.2009, pronunțată în dosarul nr.6947/3/AS/2009, Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului B; a obligat pârâta la emiterea unei decizii prin care să recalculeze pensia pentru limită de vârstă cuvenită reclamantului, retroactiv, începând cu data de 1.03.2009, cu luarea în considerare și a veniturilor atestate de adeverința nr. 227/13.02.2009 emisă de; a obligat pârâta la plata către reclamant a diferenței dintre pensia cuvenită și cea efectiv încasată în perioada 1.03.2009 la zi, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Din buletinul de calcul nr. -/12.08.2005, emis de Casa de Pensii a Municipiului B - Casa de pensii sector 2, aferent deciziei de evaluare a pensiei reclamantului în baza nr.HG 1550/2004, reiese că pârâta nu a luat în considerare veniturile suplimentare cu caracter permanent realizate de reclamant, atestate de adeverința nr. 227/13.02.2009 emisă de
Tribunalul a reținut că intimata, în mod nelegal nu a procedat astfel, cu încălcarea principiului contributivității, prevăzut de art. 2 lit. e) din Legea nr. 19/2000.
Prima instanță a avut în vedere și dispozițiile art. 78 din același act normativ.
S-a apreciat că, în cauză, nu interesează caracterul permanent sau nepermanent al unor venituri, ci încasarea contribuțiilor de asigurări sociale, împrejurarea care îl îndreptățește pe asigurat să pretindă o contraprestație corespunzătoare.
Concluzia Tribunalului a fost în sensul că, între principiul statuat de art. 2 lit. e) din Legea nr. 19/2000 și dispozițiile nr.OUG 4/2005, care se abat de la acest principiu, trebuie să se dea prioritate principiului contributivității.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs motivat, în termenul legal, recurenta Casa de Pensii a Municipiului B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul motivelor prevăzute de art. 304 pct. 4 și 9 și art. 3041din Codul d e procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs, Casa de Pensii a Municipiului Baa rătat, în esență, că instanța de fond în mod greșit a dispus valorificarea adeverinței mai sus menționate, deși legiuitorul a înțeles să excludă printr-un text expres anumite categorii de venituri și sporuri din baza de calcul a drepturilor de pensie, astfel încât orice interpretării extensive contravin dispoziției legale.
La determinarea punctajelor medii anuale, pe lângă salarii, se au în vedere și sporurile care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă.
De asemenea, a mai arătat recurenta, la stabilirea drepturilor de pensie se valorifică, pe lângă salarii, sporurile cu caracter permanent, care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare, și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități conform legislației în vigoare.
Recurenta a invocat soluții ale instanțelor pronunțate în cauze similare și a făcut referire la decizia Curții Constituționale nr. 736/2006, prin care a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor pct. VI din Anexa la.OUG nr. 4/2005.
Prin întâmpinarea depusă, intimatul a solicitat respingerea recursului, ca nefundat, și menținerea hotărârii instanței de fond, ca fiind legală și temeinică.
În recurs, nu au fost administrate probe.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, atât prin prisma criticilor formulate, cât și sub toate aspectele, conform dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este nefondat, urmând a-l respinge ca atare, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Instanța de fond a făcut o corectă interpretare a probelor, precum și o justă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente, atunci când a obligat recurenta să țină seama la recalcularea drepturilor de pensie ale reclamantului și de veniturile suplimentare evidențiate în adeverința nr. 227/13.02.2009, emisă de (filele 15-17 din dosarul instanței de fond)
Așa cum corect a reținut prima instanță, adeverința menționată atestă realizarea de către intimat, în perioada 1978-1986, unor venituri suplimentare - acord global, pentru care s-au virat contribuțiile de asigurări sociale, astfel cum rezultă din chiar cuprinsul adeverinței emise de fostul angajator.
De altfel, în chiar cuprinsul menționatei adeverințe, fostul angajator, asumându-și răspunderea, face precizarea că veniturile suplimentare rezultând din forma de retribuire în acord global au avut caracter permanent în înțelesul Legii nr. 49/1992.
Având în vedere principiul contributivității, reglementat de art. 2 lit. e) din Legea nr. 19/2000, în mod corect s-a reținut de către prima instanță că veniturile suplimentare obținute de asigurat trebuie să fie avute în vedere la determinarea punctajelor anuale, constituind baza de calcul a pensiei.
La stabilirea drepturilor de pensie se impune să fie avute în vedere toate veniturile asupra cărora s-a calculat contribuția de asigurări sociale, înregistrate în carnetul de muncă sau evidențiate în adeverințele la care asiguratul și-a desfășurat activitatea.
Instanța de fond în mod corect a procedat la o interpretare sistematică a dispozițiilor legale incidente, dând eficiență inclusiv principiilor egalității, obligativității și contributivității, înscrise în art. 2 din Legea nr. 19/2000.
A accepta punctul de vedere al recurentei ar însemna a se crea discriminări între persoanele care au contribuit cu aceeași sumă la bugetul asigurărilor sociale.
Nici decizia Curții Constituționale nr. 736/2006, prin care a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor pct. VI din Anexa la.OUG nr. 4/2005 nu este de natură să conducă la o altă concluzie.
Prin urmare, în cauză nu se regăsește motivul de recurs subsumat dispozițiilor art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă.
Curtea constată că, în cauză, nu subzistă nici motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 4 din Codul d e procedură civilă.
Astfel, în raport de dispozițiile art. 154 alin. (1) și 155 lit. a), e) și f) din Legea nr. 19/2000, jurisdicția asigurărilor sociale se realizează prin tribunale și curți de apel, tribunalele fiind competente a soluționa în primă instanță, între altele, litigiile privind: modul de calcul și de depunere a contribuției de asigurări sociale; refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri privind drepturile de asigurări sociale; modul de stabilire și plată a pensiilor, a indemnizațiilor și a altor drepturi de asigurări sociale.
Așadar, nu se poate considera că operațiunile de identificare a dispozițiilor legale incidente, de interpretare a acestora și de aplicare a lor la situația de fapt stabilită pe baza materialului probator administrat constituie încălcări ale atribuțiilor constituțional recunoscute instanțelor judecătorești, incursiuni în domeniul altor puteri în stat, cu încălcarea ordinii constituționale și a interesului public, astfel cum a susținut recurenta.
În plus, recurenta nici nu a indicat modalitatea concretă în care a fost săvârșit excesul de putere al primei instanțe, respectiv actul îndeplinit de Tribunal pe care numai un organ al puterii executive sau al puterii legislative îl putea îndeplini.
Pentru considerentele expuse, Curtea constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, pe care o va menține, astfel încât, văzând și dispozițiile art. 312 din Codul d e procedură civilă, urmează să respingă recursul, ca nefondat.
În temeiul art. 274 din Codul d e procedură civilă, Curtea va obliga recurenta căzută în pretenții să plătească intimatului suma de 670 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocatului, conform chitanței nr. 35 din. 1.08.2009 (fila 14 din dosarul instanței de recurs).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta Casa de Pensii a Municipiului B, cu sediul în B, nr. 6, sector 3 împotriva sentinței civile nr.3410 din data de 23.04.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.6947/3/AS/2009, în contradictoriu cu intimatul,cu domiciliul ales în B,-, -. 1,. 5,. 18, sector 6.
Obligă recurenta la 670 lei cheltuieli de judecată către intimat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 11 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red. /:
4 ex./10.12.2009
Jud.fond: /
Președinte:Cristescu SimonaJudecători:Cristescu Simona, Rotaru Florentina Gabriela, Uță