Recalculare pensii. Decizia 6574/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 4819/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 6574
Ședința publică de la 16 noiembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Florentina Dragomir
JUDECĂTOR 2: Adela Cosmina Bodea
JUDECĂTOR 3: Dragoș A -
GREFIER
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII împotriva sentinței civile nr.477 din data de 18.05.2009 pronunțate de Tribunalul Călărași Secția civilă în dosarul nr-,în contradictoriu cu intimatul reclamant, având ca obiect - recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, prin cererea de recurs, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
Curtea, având în vedere solicitarea de a se judeca pricina în lipsa părților, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă, declară cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 27.04.2009 pe rolul Tribunalului Călărași Secția civilă sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pârâta Casa Județeană de Pensii C, solicitând obligarea pârâtei la emiterea unei decizii de recalculare a pensiei pentru limită de vârstă, conform dispozițiilor nr.OUG 4/2005, în care, la stabilirea punctajului mediu anual, să fie utilizat un stagiu complet de cotizare de 20 de ani, precum și obligarea pârâtei la plata diferențelor de pensie.
Prin sentința civilă nr. 477/18.05.2009, Tribunalul Călărași Secția civilă a admis acțiunea formulată de reclamantul așa cum a fost precizată, a obligat pârâta Casa Județeană de Pensii C să recalculeze drepturile de pensie ale reclamantului, conform OUG nr.4/2005, prin utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 20 ani, a obligat pârâta la plata către reclamant a diferențelor dintre pensia recalculată potrivit sentințe și pensia încasată, începând cu data de 27.04.2006.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, din cuprinsul deciziei de pensionare nr. -/28.10.1999, că reclamantul a avut la data pensionării în baza Legii nr. 3/1977 o vechime în grupa I de muncă de 30 ani, 7 luni și 20 zile, iar la determinarea punctajului mediu anual al acestuia pârâta a avut în vedere un stagiu complet de cotizare de 30 ani, conform Legii nr. 19/2000.
Ori, în raport de data la care drepturile de pensie ale reclamantului au fost stabilite, respectiv 01.07.1999, la recalculare se aplică dispozițiile art. 4 alin. 1 din OUG nr. 4/2005 potrivit cărora determinarea punctajului mediu anual și cuantumul fiecărei pensii se face pe baza datelor, elementelor și informațiilor din documentațiile de pensie aflate în păstrarea caselor teritoriale de pensii, cu respectarea prevederilor HG nr. 1550/2004.
Potrivit art. 2 alin. 4 din HG nr. 1550/2004 pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr.3/1977. Astfel, în cazul reclamantului care a înregistrat o vechime în grupa a I de muncă de 30 ani, 7 luni și 18 zile, stagiul complet de cotizare este cel prevăzut de art. 14 din Legea 3/1977, adică de 20 ani.
De altfel, această problemă a fost tranșată irevocabil de către Înalta Curte de Casație si Justiție care, soluționând recursul in interesul legii, prin decizia nr. 40/22.09.2008, a stabilit că dispozițiile art. 77 alin (2) raportat la art. 43 alin (1) și alin. (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale se interpretează în sensul că pentru asigurații care au lucrat în condiții speciale de muncă și ale căror drepturi la pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual este cel reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977, întrucât Legea nr. 19/2000 nu se poate aplica decât situațiilor ivite după intrarea ei în vigoare, deci persoanelor ale căror drepturi la pensie s-au deschis după data de 1 aprilie 2001, nu și persoanelor pensionate sub imperiul Legii nr. 3/1977.
Prin urmare, în raport de aceste considerente, instanța de fond a constatat că acțiunea reclamantului este întemeiată și a fost admisă, pârâta fiind obligată să-i recalculeze drepturile de pensie conform OUG nr.4/2005, prin utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 20 ani. Totodată, pârâta a fost obligată să plătească reclamantului și diferențele dintre pensia recalculată și pensia încasată, începând cu data de 27.04.2006.
Împotriva acestei sentințe, pârâta Casa Județeană de Pensii Cad eclarat recurs la data 24.06.2009, înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale la data de 16.07.2009 sub nr-.
Prin motivele de recurs întemeiate în drept pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă, cu aplicarea art. 3041Cod de procedură civilă, se critică sentința pentru netemeinicie și nelegalitate și se solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul de a se respinge ca nefondată acțiunea reclamantului.
Susține recurenta-pârâtă că prevederile art.2 alin.3 din HG nr.1550/2004 au fost greșit interpretate de către instanța de fond și nu sunt aplicabile reclamantului, întrucât drepturile de pensie ale acestuia au fost stabilite conform Legii nr.3/1977.
A mai arătat recurenta că sunt aplicabile dispozițiile imperative ale art.2 alin.1 din HG nr.1550/2004 în raport de care vechimea integrală în muncă prevăzută de art.8 alin.1 din Legea nr.3/1977, era de 30 de ani pentru bărbați și 25 de ani pentru femei. Prin urmare, stagiu de cotizare impus de dispozițiile art.2 alin.3 din anexa HG nr.1550/2004 este cel prevăzut de art.8 alin.1 din Legea nr.3/1977 și anume de minimum 30 de ani pentru bărbați și 25 de ani pentru femei.
Recurenta a mai susținut că dispozițiile art.2 alin.3 din anexa HG nr.1550/2004 fac trimitere la vechimea integrală în muncă prevăzută în legislația în vigoare la data pensionării, iar Legea nr.3/1977 nu prevedea reducerea vechimii integrale în muncă în funcție de activitatea desfășurată în grupa I sau II de muncă. Astfel, reclamantului i se aplică prevederile Legii nr.3/1977, care la art.14 alin.4 nu prevede un alt stagiu complet de cotizare, ci doar reducerea vârstei standard de pensionare pentru persoanele care și-au desfășurat activitatea, pe perioadele prevăzute de lege, în grupa I și grupa a II-a de muncă.
Examinând motivele de recurs față de hotărârea recurată și probele administrate în cauză, cercetând pricina sub toate aspectele după cum dispune art.3041Cod procedură civilă, Curtea constată recursul nefondat pentru următoarele considerente:
Recurenta-pârâtă critică hotărârea instanței de fond față de dispozițiile art.304 pct. 9 Cod procedură civilă, susținând că hotărârea este nelegală și netemeinică deoarece instanța a analizat greșit probele administrate in cauză si a aplicat greșit legea.
În limitele acestui motiv de recurs, Curtea notează că o hotărâre este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, fie atunci când nesocotește o norma de drept substanțial, fie atunci când interpretează eronat o normă juridică aplicabilă. Prin urmare, instanța ar fi culpabilă când ignoră o lege ce este în vigoare la data judecații sau când, deși recurge la texte de lege aplicabile litigiului, le dă o greșită interpretare.
Recurenta indică în cererea de recurs textele de lege pe care consideră că instanța de fond le-a aplicat greșit, adică Legea nr.3/19977, Legea nr.19/2000, HG nr.1550/2004 și OUG nr.4/2005. Cu alte cuvinte, recurenta critică concluzia instanței de fond asupra stagiului complet de cotizare de 20 de ani care trebuie luat in calcul la reevaluarea pensiei intimatului-reclamant.
Critica este nefondată.
Drepturile de pensie ale intimatului-reclamant au fost deschise la 01.07.1999, fiind emisă decizia nr.-/28.10.1999, în temeiul Legii nr.3/1977 de către Direcția de Muncă și Protecție Socială a Județului C - Oficiul de Pensii. Se menționează în această decizie vechimea totală în muncă de 47 de ani și 24 zile, întregită la 47 de ani, din care 30 de ani 7 luni și 20 zile de activitate în grupa I de muncă, iar 1 an 5 luni și 4 zile de activitate în grupa a III-a de muncă.
Ulterior, drepturile de pensie ale intimatului-reclamant au fost supuse recalculării prevăzute de OUG nr. 4/2005, determinându-se în acest sens punctajul mediu anual și cuantumul pensiei după procedura prevăzută de art.78 din Legea nr.19/2000. A fost emisă în acest sens decizia de pensie nr.-/30.11.2005 în care punctajul mediu anual a fost calculat prin raportare la un stagiu complet de cotizare de 30 de ani, aspect contestat de către reclamant în cauza de față.
În acord cu opinia Tribunalului, Curtea apreciază că acest stagiu de cotizare este de 20 de ani, iar nu stagiul de cotizare de 30 de ani prevăzut de art.41 alin.4 din Legea nr.19/2000.
Întrucât drepturile de pensie ale intimatului-reclamant s-au deschis în baza legii anterioare, Legea nr.3/1977, intimata trebuia să dea eficiență dispozițiilor art.4 raportat la art.1 din OUG nr.4/2005, precum și dispozițiilor art.2 alin.1 și 3 din anexa 1 la HG nr.1550/2004 care cuprinde normele metodologice de evaluare a pensiilor din sistemul public. Așadar, stagiul complet de cotizare în cazul intimatului trebuie să fie cel reglementat de Legea nr.3/1977.
Ori, art.8 din Legea nr.3/1977 prevedea faptul că are dreptul la pensie pentru muncă depusă și limită de vârstă personalul muncitor cu o vechime în muncă de minim 30 de ani bărbații și 25 de ani femeile și cu condiția împlinirii vârstei de 62 de ani bărbații și 57 de ani femeile. Așadar, se prevedea o dublă condiție, o vechime în muncă și împlinirea unei anumite vârste de pensionare.
În art.14 alin. 1 din Legea nr.3/1977, se prevedea o situație specială pentru persoanele care au lucrat efectiv cel puțin 20 de ani în locuri care se încadrau în baza legii în grupa I de muncă, stipulându-se că la stabilirea pensiei se ia în calcul 1 an și 6 luni pentru fiecare an lucrat în grupa I de muncă. De asemenea, aceste persoane aveau dreptul de a se pensiona la cerere la împlinirea vârstei de 52 de ani pentru bărbații care desfășuraseră activitate în grupa I de muncă, respectiv 50 de ani pentru femei (art.14 alin.3). O reglementare similară exista și pentru munca desfășurată în grupa a II-
Din reglementarea cuprinsă în art.14 din Legea nr.3/1977 rezultă că legislația anterioară permitea anumitor persoane să obțină pensie atât cu reducerea stagiului general de cotizare de 30 de ani la 20 de ani, cât și cu reducerea vârstei de pensionare de la 62 de ani la 52 de ani, în cazul bărbaților.
Ori, în măsura în care legea în vigoare la data pensionării intimatului-reclamant îi permitea acestuia obținerea dreptului de asigurare socială pe baza a 20 de ani de muncă în grupa I, conform reglementării expuse anterior, beneficiul legii trebuie păstrat și la aplicarea noii legi, punctajul anual al intimatului trebuind a fi determinat prin raportare la un stagiu de cotizare de 20 de ani. De altfel, aceste condiții au fost apreciate îndeplinite la data respectivă și de către casa de pensii care a emis o decizie de acordare a pensiei pentru muncă depusă și limită de vârstă, cu vechime integrală.
A nu proceda în acest fel ar însemna o dezavantajare evidentă a intimatului-reclamant și, nu în ultimul rând, o nesocotire a deciziei în interesul Legii nr.40/22 septembrie 2008 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Secții Unite (publicată în Monitorul Oficial nr. 334 din 20 mai 2009), dezlegarea dată problemei de drept judecate și aplicabilă cauzei fiind obligatorie pentru instanțe.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat și va păstra în tot hotărârea tribunalului care a făcut o corectă analiză și aplicare a legii în materia recalculării pensiilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII împotriva sentinței civile nr.477 din data de 18.05.2009 pronunțate de Tribunalul Călărași Secția civilă în dosarul nr-,în contradictoriu cu intimatul reclamant .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A
GREFIER
Red./ tehn. / 16.12.2009
Tribunalul Călărași
Judecători,
Președinte:Florentina DragomirJudecători:Florentina Dragomir, Adela Cosmina Bodea, Dragoș