Recalculare pensii. Decizia 681/2008. Curtea de Apel Brasov

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILA Nr. 681/

Ședința publică din 04 Iunie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Anca Pîrvulescu

JUDECĂTOR 2: Cristina Ștefăniță

JUDECĂTOR 3: Nicoleta Grigorescu

Grefier - -

Pe rol fiind judecarea recursului formulat de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, împotriva sentința civilă nr.382/14.02.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă consilier juridic pentru recurenta intimată Casa Județeană de Pensii B, lipsă fiind intimatul contestator.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că la dosar prin serviciul registratură s-a depus de către intimatul contestator întâmpinare având anexate copii de pe carnetul de muncă.

Instanța comunică reprezentantei recurentei intimate, 1 ex. din întâmpinarea depusă la dosar și constată că înscrisurile anexate la întâmpinare reprezentând copii de pe carnetul de muncă, nu sunt înscrisuri noi.

Reprezentanta recurentei intimate, arată că nu solicită termen pentru studierea întâmpinării.

Întrebată fiind, de către instanță, reprezentanta recurentei intimate arată că nu mai are alte cereri de formulat, probe de administrat.

Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat, instanța în temeiul art.150 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și acordă cuvântul asupra recursului.

Consilier juridic pentru recurenta intimată solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii, pentru considerentele arătate pe larg în scris în recurs.

CURTEA,

Constată că prin sentința civilă nr.382/M/2008 a Tribunalului Brașova fost admisă contestația formulată și precizată de contestatorul în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii B, și în consecință:

A obligat intimata să recalculeze drepturile de pensie ale contestatorului, stabilite prin decizia nr.-/13.07.2007, în sensul luării în calcul a perioadelor în care contestatorul a lucrat în grupa a II a de muncă, potrivit mențiunilor din carnetul de muncă de la pozițiile 64 și 69.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:

Contestatorul este pensionat în baza deciziei nr. -/13.07.2007 privind acordarea pensiei anticipată parțial, drepturile fiindu-i stabilite începând cu data de 17.06.2007.

La data de 29.11.2007, contestatorul a formulat o cerere în atenția intimatei, prin care solicită a se avea în vedere stagiul de cotizare realizat și anii lucrați în grupa a II a de muncă, întrucât nu a fost avut în vedere acest stagiu prin decizia emisă la data de 13.07.2007. Totodată, contestatorul a solicitat intimatei și recalcularea procentului de diminuare, apreciind că vârsta de pensionare și penalizarea vor fi reduse considerabil.

Cererea nu a fost înregistrată de către intimată, iar prin intâmpinare nu se contesta sesizarea contestatorului, ci se argumentează motivele pentru care nu s-a dat curs cererii acestuia.

Din examinarea carnetului de muncă depus în copie la dosarul cauzei, s-a reținut că, în perioadele 12.11.1969 - 01.11.1976 și 13.02.1979 - 31.12.1982 (pozitia 64), contestatorul a lucrat in grupa a II a de muncă, conform ordinului 50/1990, art. 43 și 104, în procent de 80%, pe o perioadă totală de 10 ani, 10 luni și 7 zile (8 ani, 8 luni și 5 zile cu 80%). La poziția 69 din același înscris se menționează de angajator ca, în perioada 01.01.1983 - 30.01.1988, contestatorul a lucrat în grupa aII a de muncă, în procent de 80%, conform Ordinului 50/1990, art. 43, pe o perioada de timp de 4 ani (80%).

Este adevarat că începând cu 01.04.2001, Ordinul nr. 50/1990 a fost abrogat prin Legea nr. 19/2000 însă, la momentul efectuării mențiunilor în carnetul de muncă, acest ordin era în vigoare.

La stabilirea și plata pensiilor, intimata are în vedere actele care dovedesc îndeplinirea condițiilor prevăzute de Legea nr. 19/2000, și care sunt atașate cererii de pensionare (art. 82 alin. 2 din Lg. 19/2000).

Potrivit pct. 28 capitolul VII din Ordinul 340/2001, carnetul de muncă este unul din actele care fac dovada îndeplinirii condițiilor pentru stabilirea și plata pensiei pentru limită de vârstă/anticipată/anticipată parțială.

În consecință, mențiunile efectuate de angajator în carnetul de muncă fac dovada condițiilor în care și-a desfășurat activitatea contestatorul, până la anularea acestora.

Având în vedere dispozițiile legale sus invocate, prima instanță a constatat că în mod neîntemeiat, intimata a stabilit pensia anticipată parțială prin înlăturarea mențiunilor din carnetul de muncă al contestatorului, de la pozițiile 64 si 69.

Împotriva hotărârii pronunțate la fond a formulat recurs intimata Casa Județeană de Pensii iar prin motivele de recurs, se arată că hotărârea atacată se bazează pe o interpretare eronată a dispozițiilor pct.3 din Ordinul nr.50/1990 deoarece potrivit acestui text de lege beneficiază de încadrarea în grupele I și II de muncă categoriile de personal delimitate, precum și alte categorii care beneficiază efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele nr.1 și 2. Ori, recurenta nu crede că activitatea desfășurată de contestator, respectiv aceea de muncitor necalificat, primitor-distribuitor, magaziner și șef depozit s-a desfășurat în condițiile grupei a II-a de muncă.

De asemenea, se mai arată că mențiunile din carnetul de muncă de la pozițiile 64 și 69 prevăd că activitatea desfășurată de contestator în aceste perioade se încadrează în grupa a II-a de muncă potrivit poziției 43 și 104 din Ordinul nr.50/1990. Ori, activitatea desfășurată de contestator nu se încadrează în aceste texte de lege.

Recursul este nefondat.

Mențiunile din carnetul de muncă al contestatorului prevăd în mod expres că în perioadele respective (12.11.1969-01.11.1976 și 01.01.1983-20.01.1988) acesta a lucrat în grupa a II-a de muncă conform pozițiilor 43 și 104 din Ordinul nr.50/1990.

Potrivit pct.6 din același Ordin, încadrarea în grupele de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respectiv (nivelul noxelor existent, condițiile nefavorabile de microclimat, suprasolicitarea fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc). Toate aceste aspecte au fost verificate de către angajator și nu pot fi cenzurate de către casele de pensii care sunt obligate să ia în calcul la stabilirea pensiei toate mențiunile din carnetul de muncă, mențiuni care fac dovada activității desfășurate în grupele de muncă (pct.15 din Ordinul 50/1990).

Față de aceste considerente, în baza art.312 Cod procedură civilă recursul Casei Județene de Pensii va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de recurenta, împotriva sentinței civile nr. 382/M/2008 a Tribunalului Brașov, pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 04 Iunie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red: CȘ/5.06.2008

Dact: MD/5.06.2008 - 2 ex.

Jud.fond: /

Președinte:Anca Pîrvulescu
Judecători:Anca Pîrvulescu, Cristina Ștefăniță, Nicoleta Grigorescu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Recalculare pensii. Decizia 681/2008. Curtea de Apel Brasov