Recalculare pensii. Decizia 685/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 6467/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 685R
Ședința publică de la 08 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dragoș Alin Călin A -
JUDECĂTOR 2: Daniela Georgeta Enache
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol, soluționarea recursului formulat de către recurentul împotriva sentinței civile nr.5938 din data de 02.10.2009, pronunțate de Tribunalul București Secția a VIII-a Civilă, Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-,în contradictoriu cu intimata CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI B, având ca obiect - recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul personal, legitimat în fața instanței, lipsind intimata Casa de Pensii a Municipiului
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prin serviciul registratură, s-a depus la dosar la data de 13.01.2010, de către recurentul, înscrisuri reprezentând extras din carnetul de muncă și copie de pe plicul care arată data când intimata a trimis comunicarea către acesta.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Recurentul solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea sentinței recurate, arătând că instanța de fond a respins acțiunea în lipsa acestuia, pe motivul că a introdus acțiunea după ce intimata ar fi emis decizii prin care au fost valorificate adeverințele ce i-au fost comunicate. Din decizia de pensionare nu reiese că a fost valorificată adeverința emisă de cu privire la perioada 1993-1997. Potrivit Legii nr.2/1991 art.2 se arată că unitatea plătește pentru salariat contribuția de asigurări sociale stabilită pe baza salariului luat în calcul pentru celelalte drepturi. Astfel, potrivit art.164 din Legea 19/2000 i se dă dreptul de a prezenta la dosarul de pensie adeverințe eliberate de fostul angajator în vederea recalculării pensiei. Depune la dosar concluzii scrise.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberand asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.5938 din data de 02.10.2009, pronunțata de Tribunalul București Secția a VIII-a Civilă, Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- a fost respinsa, ca neintemeiata, cererea formulată de reclamantul în contradictoriu cu parata CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI
În considerente a reținut prima instanta că reclamantul este pensionat pentru limita de varsta cu plata drepturilor incepand cu data de 1.10.2006. Adeverintele nr. 148.47/25.09.2008 eliberata de Universitatea B si nr. 174/2.03.2009 eliberata de invocate de reclamant au fost luate in considerare prin decizia nr. -/16.04.2009. Intre timp, parata a emis o noua decizie, la data de 27.08.2009 prin care a valorificat un stagiu nou de cotizare realizat in perioada 1.08.2009-30.06.2009 cf. art. 95 din Legea nr. 19/2000.
Împotriva sus-menționatei hotărâri, a declarat reclamantul, înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr- (Număr în format vechi 6467/2009) la data de 19.11.2009.
In motivare, recurentul arata ca la dosar nu exista dovada comunicarii deciziei nr. -/16.04.2009 la care face trimitere prima instanta.Arata recurentul ca adeverinta nr. 174/2.03.2009 eliberata de nu a fost valorificata, printr-o adresa a intimatei fiind instiintat ca aceasta nu poate fi luata in considerare.
În drept, a invocat recurenta dispozițiile art.304 pct.7,pct. 8 si pct. 9 Cod procedură civilă.
Intimata, desi legal citata, nu formuleaza intampinare.
Analizand actele si lucrarile dosarului, din perspectiva criticilor formulate, Curtea reține urmatoarele:
Prin adeverinta nr. 174/2.03.2009 eliberata de se constata ca recurentul a realizat anumite venituri in perioadele 1.10.1993-15.07.1994, 1.10.1994-15.07.1995, 1.10.1995-15.07.1996 si 1.10.1996-15.07.1997.
Dupa cum rezulta din documentul privind activitatea in munca, la stabilirea pensiei au fost avute in vedere veniturile mentionate in carnetul de munca al recurentului, in care nu sunt incluse veniturile trecute in adeverinta respectiva.
Prin urmare, in mod eronat, prima instanta a considerat ca au fost valorificate aceste venituri.
Potrivit art. 78 alin.1 din Legea nr. 19/2000 punctajul anual al asiguratului se determină prin împărțirea la 12 punctajului rezultat în anul respectiv din însumarea numărului de puncte realizat în fiecare lună. Numărul de puncte realizat în fiecare lună se calculează prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile și adaosurile, sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, la salariul mediu brut lunar din luna respectivă, comunicat de Institutul Național de Statistică și Studii Economice.
În consecință, veniturile suplimentare evidențiate în adeverința nr. 174/2.03.2009 eliberata de trebuie valorificate în calculul punctajului mediu anual, având în vedere că, pe de o parte, ignorarea lor ar contraveni principiului contributivității, instituit de art. 2 lit. e din Legea nr. 19/2000, conform căruia drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite și, pe de altă parte, nu ar fi conform art. 78 alin.1 din Legea nr. 19/2000.
Pe cale de consecinta, va obliga parata intimata si la plata diferentelor dintre pensia astfel calculata si cea efectiv achitata, precum si la plata dobanzii legale fata de aceste diferente, incepand cu data de 1.04.2009 pana la plata efectiva, in temeiul dispozitiilor art. 1088.civ.
Cat priveste adeverinta nr. 148.47/25.09.2008 eliberata de Universitatea B, aceasta a fost valorificata. In documentul privind activitatea in munca, pentru perioada 1.05.-31.07.1958 apare la rubrica "suma contributiva" (col 2) suma de 936 lei(fila 10 dosarul de fond)
Pentru aceste considerente, in temeiul art. 304 pct 9 Cpc si art. 312 Cpc, Curtea va admite recursul, modificand in parte sentinta atacata in sensul ca va obliga parata sa recalculeze drepturile de pensie ale reclamantului recurent prin valorificarea adeverintei nr. 174/2.03.2009 eliberata de, incepand cu data de 1.04.2009, precum si la plata diferentelor dintre pensia astfel calculata si cea efectiv achitata, respectiv la plata dobanzii legale fata de aceste diferente, incepand cu data de 1.04.2009 pana la plata efectiva.
Va mentine restul dispozitiilor sentintei recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de către recurentul împotriva sentinței civile nr.5938 din data de 02.10.2009, pronunțate de Tribunalul București Secția a VIII-a Civilă, Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-,în contradictoriu cu intimata CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI
Modifica in parte sentinta atacata in sensul ca va obliga parata sa recalculeze drepturile de pensie ale contestatorului prin valorificarea adeverintei nr. 174/2.03.2009 eliberata de, incepand cu data de 1.04.2009, precum si la plata diferentelor dintre pensia astfel calculata si cea efectiv achitata, respectiv la plata dobanzii legale fata de aceste diferente, incepand cu data de 1.04.2009 pana la plata efectiva.
Mentine restul dispozitiilor sentintei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 8.02.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.2ex/12.02.2010
Jud.
Jud. fond.:, Dalina
Președinte:Dragoș Alin CălinJudecători:Dragoș Alin Călin, Daniela Georgeta Enache