Recalculare pensii. Decizia 6908/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-(3830/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Decizia civilă nr.6908/

Ședința publică din data de 26 noiembrie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Liviu Cornel Dobraniște

JUDECĂTOR 2: Petrică Arbănaș

JUDECĂTOR 3: Elena

GREFIER -

Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta-intimată CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI B, împotriva sentinței civile nr. 2155 din 17 martie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr. 29904/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimatul-contestator, având ca obiect - recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recurenta-intimată Casa de Pensii a Municipiului B, a solicitat soluționarea cauzei în lipsă conform art.242 Cod procedură civilă.

Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.

După ridicarea ședinței de judecată, înaintea pronunțării soluției, se prezintă salariatul serviciului arhivă al acestei secții și atașează la dosar note scrise depuse de intimatul-contestator, prin serviciul registratură.

CURTEA

Constată că prin sentința civilă nr. 2155 din 17 martie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr. 29904/3/AS/2008, s-a admis acțiunea formulată de contestatorul.

În consecință, s-a dispus anularea deciziei nr. -/25.07.2008 emisă de intimata Casa de Pensii a Municipiului

Totodată, intimata a fost obligată să emită o decizie prin care să recalculeze pensia cuvenită contestatorului retroactiv, începând cu 01.09.2005, prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare de 15 ani.

S-a mai dispus obligarea intimatei la plata către contestator a sumelor reprezentând diferența dintre pensia calculată conform sentinței și pensia aflată în plată începând cu 01.09.2005 la zi, precum și să-i achite 700 lei cheltuieli de judecată.

Intimata a declarat recurs, criticând sentința precitată, în esență, sub următoarele aspecte:

- prin decizia inițială de pensionare, în cazul contestatorului au fost valorificați 3 ani lucrați în grupa I de muncă și 8 ani în grupa a II-a de muncă;

- această decizie nu a fost contestată, rămânând definitivă;

- adeverințele depuse ulterior de contestator, prin care dovedea lucrul în grupa I de muncă - radiații, nu puteau fi luate în considerare, deoarece instituțiile care le-au eliberat sunt altele decât angajatorii trecuți în fișa de pensie a reclamantului;

- la data stabilirii drepturilor de pensie ale contestatorului (01.08.1991), perioadele efective de activitate desfășurate în locuri de muncă încadrate în zona I de expunere radiații, certificate prin mențiunile de la pozițiile 45-47 din fișa de pensie, nu dovedesc îndeplinirea condiției de vechime în muncă necesară deschiderii dreptului de pensie prevăzute în acte normative cu caracter special aplicabile în acest domeniu ( nr. 407/1990 și 225/1992);

- în conformitate cu prevederile art. 2 alineatul 3 din nr. 1550/2004, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977, respectiv 30 ani;

- deși s-au administrat probe, instanța nu le-a luat în considerare în formarea opiniei sale, neținând seama de actele depuse de;

- stagiul complet de cotizare de 30 ani utilizat de Casa Locală de Pensii Sector 4 este cel corect, reclamantul neîndeplinind cerințele prevăzute de nr. 407/1990 privind utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 15 ani - radiații.

Nu s-au propus noi dovezi în cauză.

Intimatul-contestator, prin apărător, a solicitat respingerea recursului și obligarea la cheltuieli de judecată.

Curtea, văzând disp. art. 312 alin. 1 teza a II-a Cod Procedură Civilă și apreciind că în raport de pretențiile deduse judecății, de probatoriul administrat și de normele juridice incidente, soluția primei instanțe este legală și temeinică, va respinge recursul ca nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Criticile exprimate prin motivele de recurs nu pot fi primite, Tribunalul procedând corect atunci când a admis pretențiile deduse judecății în sensul menționat prin dispozitivul sentinței.

Prin adeverințele eliberate de Compania Națională a SA, SA și SC Mineral M SA (adeverințe ce se găsesc la filele 5-9 din dosarul de fond), intimatul-contestator a făcut dovada că a prestat activități care se încadrează în zona I de radiații, grupa I de muncă, un interval de timp de peste 15 ani.

Din conținutul acelorași adeverințe reiese că în cazul său, la data deschiderii drepturilor de pensie (01.11.1991) erau aplicabile prevederile nr. 407/1990 și al altor acte normative aplicabile în domeniul lucrului în zona I de expunere la radiații.

Având în vedere această situație și ținând seama de aspectele ce rezultă din interpretarea sistematică și logică a dispozițiilor art. 20 și 43 din Legea nr. 19/2000, rezultă că dacă intimatul-contestator s-ar fi pensionat după intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2000, ar fi trebuit să i se ia în considerare un stagiu complet de cotizare de 15 ani în vederea determinării punctajului mediu anual.

Este adevărat faptul că dreptul de pensie al intimatului-persoană fizică s-a născut sub imperiul Legii nr. 3/1977, care la art. 8 prevede că vechimea în muncă necesară în vederea acordării pensiei pentru limită de vârstă este de 30 ani.

Dacă s-ar da relevanță juridică acestui aspect (idee pe care o susține recurenta) și nu s-ar face aplicațiunea corespunzătoare în privința intimatului-contestator a dispozițiilor art. 20 și 43 din Legea nr. 19/2000, precum și a celor ale nr. 407/1990, s-ar comite o gravă eroare.

Astfel, trebuie avut în vedere faptul că în speță sunt incidente prevederile nr. 1550/2004 și cele ale OUG nr. 4/2005, intimatul trebuind să beneficieze de operațiunea de recalculare a drepturilor sale de pensie, la fel ca toate persoanele care s-au pensionat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000.

Or, așa cum se arată în preambulul OUG nr. 4/2005, acest act normativ a fost adoptat "în vederea susținerii măsurilor de reformare a sistemului de pensii prevăzute în Programul de guvernare, respectiv urgentarea procesului de recalculare a tuturor pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilite în baza legislației în vigoare anterior datei de 1 aprilie 2001, aflate în plată, astfel încât să fie respectat principiul "la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie", precum și pentru asigurarea cadrului legal necesar recalculării pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat" Mai precis, scopul esențial al adoptării acestui act normativ a fost acela de a se asigura respectarea principiului"la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie".

Iar art. 1 din 1550/2004 statuează că "începând cu data de 1 octombrie 2004 pensiile din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, vor fi evaluate în vederea recalculării în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare."

Printre principiile fundamentale prevăzute de Legea nr. 19/2000 se află și cel al egalității (art. 2 lit. e) "care asigură tuturor participanților la sistemul public, contribuabili și beneficiari, un tratament nediscriminatoriu în ceea ce privește drepturile și obligațiile prevăzute de lege".

Or, dacă s-ar adopta teza susținută de recurenta-pârâtă s-ar ajunge să se încalce atât principiul"la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie", cât și principiul fundamental al egalității, bazat pe un tratament nediscriminatoriu.

În plus, s-ar ajunge să se contravină jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului - evidențiată pe larg în considerentele hotărârii recurate - jurisprudență în care se arată că nu poate fi admisă existența unui tratament discriminatoriu ce nu are o justificare obiectivă și rezonabilă. Iar diferențierea între categoria de pensionari din care face parte intimatul-reclamant și categoria celor pensionați sub imperiul Legii nr. 19/2000 nu are nici cea mai mică justificare cu caracter de obiectivitate și rezonabilitate.

Vor fi înlăturate susținerile recurentei în sensul că adeverințele depuse contestator, prin care dovedea lucrul în grupa I de muncă - radiații, nu puteau fi luate în considerare, deoarece instituțiile care le-au eliberat sunt altele decât angajatorii trecuți în fișa de pensie.

Recurenta-pârâtă nu putea refuza valorificarea acestor documente în condițiile în care ele au fost eliberate în conformitate cu prevederile OUG nr. 4/2005 și cu deplina respectare a condițiilor impuse de acest act normativ, cu atât mai mult cu cât persoanele juridice emitente poartă deplina răspundere în ce privește aspectele menționate în cuprinsul lor.

În baza art. 316 Cod Procedură Civilă, se va face aplicațiunea corespunzătoare în cauză a dispozițiilor art. 274. proc. civ. și se va dispune obligarea recurentei la plata către intimat a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând din contravaloarea onorariului achitat apărătorului ales, conform actelor de la filele 17-18 dosar recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta-intimată CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI B, împotriva sentinței civile nr. 2155 din 17 martie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr. 29904/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimatul-contestator.

Obligă recurenta la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 26.11.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

TEHNORED//2 ex./16.12.2009.

Jud. fond:,

Președinte:Liviu Cornel Dobraniște
Judecători:Liviu Cornel Dobraniște, Petrică Arbănaș, Elena

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Recalculare pensii. Decizia 6908/2009. Curtea de Apel Bucuresti