Recalculare pensii. Decizia 6926/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-(4993/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Decizia civilă nr. 6926/

Ședința publică din data de 26 noiembrie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Liviu Cornel Dobraniște

JUDECĂTOR 2: Petrică Arbănaș

JUDECĂTOR 3: Elena

GREFIER -

Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta-intimată CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI B, împotriva sentinței civile nr. 4147 din 18 mai 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr. 2811/3/AS/2009, în contradictoriu cu intimatul-contestator, având ca obiect - recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședință publică răspuns intimatul contestator, personal, lipsind recurenta intimată Casa de Pensii a Municipiului

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că intimatul contestator, a depus la dosar întâmpinare și înscrisuri anexă, prin serviciul registratură al acestei instanțe la data de 20.11.2009, precum și faptul că recurenta intimată Casa de Pensii a Municipiului B, a solicitat soluționarea cauzei în lipsă conform art.242 Cod procedură civilă.

Din oficiu, în baza art.3021lit.c și art.306 Cod procedură civilă, Curtea invocă excepția nulității recursului pentru următoarele considerente: în motivarea recursului nu se exprimă critici sau nemulțumiri concrete în legătură cu sentința atacată; recurenta nu face nici o referire la considerentele ori dispozitivul hotărârii și nu arată care sunt și în ce constau eventualele greșeli de judecată săvârșite de instanța de fond; susținerile sale nu pot fi încadrate în vreunul din cazurile prev. de art.304 Cod procedură civilă.

Intimatul contestator, personal, solicită admiterea excepției nulității recursului.

Curtea reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.

CURTEA,

Constată că prin sentința civilă nr. 4147 din 18 mai 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr. 2811/3/AS/2009, s-a admis în parte acțiunea formulată de contestatorul și s-a dispus obligarea intimatei Casa de Pensii a Municipiului B să emită o nouă decizie prin care, conform art. 107 alineatul 4 din Legea nr. 94/1992, să-i calculeze și să-i plătească contestatorului o pensie de serviciu stabilită potrivit art. 82 din Legea nr. 303/2004, începând cu data de 27.10.2008, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

Au fost respinse celelalte pretenții deduse judecății.

Intimata a declarat recurs, în conținutul căruia a arătat că:

- Casa Locală de Pensii Sector 5 motivat în mod temeinic și legal Decizia de respingere nr. -/13.01.2009;

- încadrarea în dispozițiile Legii se poate face de instanța de judecată numai cu data prezentării dovezilor și în funcție de acestea, mai mult decât atât sentința este greșită pentru că nu ține seama în mod evident de cadrul legal de acordare a drepturilor prevăzute de lege și sub aspectul analizării corectitudinii actului dedus judecății;

- se impune reiterarea punctului de vedere al Sector 5 cu privire la aplicarea legii și anume că această categorie nu este prevăzută expres de lege;

- la data solicitării acestor drepturi contestatorul era pensionar pentru limită de vârstă în conformitate cu prevederile Legii nr. 3/1977;

- potrivit dispozițiilor Legii nr. 217/2008 și Convenției privind aplicarea unitară a prevederilor referitoare la pensiile de serviciu potrivit Legii nr. 94/1992, consilierii de conturi au dreptul la pensie de serviciu dacă la data solicitării îndeplinesc condițiile pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă prevăzute de Legea nr. 19/2000;

- prin urmare, a procedat în mod corect la emiterea deciziei atacate, cu respectarea dispozițiilor legale, dispoziții care au fost ignorate de instanță.

La termenul din 26.11.2009, din oficiu Curtea a invocat excepția nulității recursului pentru motivele prezentate în încheierea de ședință de la acel termen.

Intimatul-contestator a pus concluzii de admitere a excepții.

În baza art. 306 și 302/1 Cod Procedură Civilă, Curtea va constata nulitatea recursului pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Conform art. 306 alineatul 1 prima teză Cod Procedură Civilă, "recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal", iar potrivit art. 306 alineatul 3, "indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304."

Totodată, art. 302/1 lit. c prevede, sub sancțiunea nulității, obligația recurentului de a prezenta " motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor".

În speță, recurenta-intimată nu și-a îndeplinit îndatoririle ce-i reveneau potrivit dispozițiilor legale precitate.

Astfel, aspectele prezentate în conținutul recursului au caracter pur formal și nu pot fi asimilate exprimării unor critici sau nemulțumiri concrete cu privire la sentința atacată, în condițiile în care ele nu fac nici un fel de referire la considerentele sau dispozitivul hotărârii Tribunalului. Recurenta-intimată nu a indicat, practic, care sunt și în ce constau greșelile de judecată eventual săvârșite de prima instanță, știut fiind că doar asemenea greșeli pot justifica reformarea unei hotărâri judecătorești.

În plus, susținerile recurentei nu pot fi încadrate în niciunul dintre cazurile prevăzute de art. 304 Cod Procedură Civilă, fiind lipsite de argumentație logico-juridică.

Toate cele ce preced justifică declararea nulității recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Constată nulitatea recursului formulat de recurenta-intimată CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI B, împotriva sentinței civile nr. 4147 din 18 mai 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr. 2811/3/AS/2009, în contradictoriu cu intimatul-contestator.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 26.11.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

TEHNORED//2 ex./11.12.2009.

Jud. fond:,

Președinte:Liviu Cornel Dobraniște
Judecători:Liviu Cornel Dobraniște, Petrică Arbănaș, Elena

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Recalculare pensii. Decizia 6926/2009. Curtea de Apel Bucuresti