Recalculare pensii. Decizia 716/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
-ROMÂNIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
Dosar nr-
Format vechi nr.6644/2009
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.716/
Ședința publică din data de 09 februarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Farmathy Amelia
JUDECĂTOR 2: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 3: Zeca Dorina
GREFIER - - -
*****************
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de către recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii I, împotriva sentinței civile nr.1217/F din data de 20.10.2009, pronunțate de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant - având ca obiect "recalculare pensie".
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, la orele 10,47, nu au răspuns: recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii I și intimatul-reclamant .
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții faptul că recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii I prin motivele de recurs formulate în cauză, a solicitat judecarea pricinii în lipsă, în baza dispozițiilor art.242 alin.(2) Cod proc. civ.
Curtea, față de lipsa părților la prima strigare a cauzei la orele 10,47, văzând dispozițiile art. 104 alin.(13) din a instanțelor judecătorești, dispune lăsarea cauzei la ordine, la a doua strigare.
La reluarea pricinii la ordine, la orele 11,23, nu au răspuns: recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii I și intimatul-reclamant .
Curtea constatând că recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii Ias olicitat judecarea pricinii în lipsă, în baza dispozițiilor art.242 alin.(2) Cod proc. civ. constată cauza în stare de judecată și o reține în vederea soluționării.
CURTEA,
Prin recursul înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 27.11.2009, recurenta Casa Județeană de Pensii Iac riticat sentința civilă nr.1217/F/20.10.2009 pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă în dosarul nr-, susținând că hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită și încălcarea legii, fiind ignorate dispozițiile OUG nr.4/2005, sumele corespunzătoare orelor sau timpului de muncă suplimentar neavând un caracter permanent în accepțiunea actului normativ mai sus amintit.
Recurenta a susținut de asemenea că instanța de fond a ignorat tardivitatea cererii de chemare în judecată față de dispozițiile art.87 alin.1 din Legea nr.19/2000 și a interpretat greșit actul juridic dedus judecății.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile Legii nr.19/2000, HG nr.1550/2004, OUG nr.4/2005, art.166 Cod pr.civilă și Decizia nr.867/16.06.2007 a Curții Constituționale a României.
Asupra recursului, Curtea reține următoarele:
Actul juridic dedus judecății este reprezentat de relațiile sociale izvorâte din aplicarea normelor juridice raportat la drepturile de asigurări sociale, respectiv dreptul la pensie.
Prin hotărârea pronunțată, instanța de fond nu a dat o altă calificare juridică, relațiilor sociale pe care le-a analizat prin prisma normelor juridice ce reglementează dreptul la pensie.
Pe cale de consecință, în speță nu poate fi vorba despre o interpretare greșită a actului juridic dedus judecății, ci despre o interpretare pe care recurenta o consideră lipsită de temei legal, apreciere pe care Curtea o înlătură ca neîntemeiată în considerarea următoarelor argumente.
Atât timp cât Legea nr.19/2000 conferă principiului contributivității o semnificație de principiu de bază în organizarea sistemului public de pensii, este firesc ca această normă juridică să fie avută în vedere și în cazul reglementărilor speciale care privesc modalitatea de calcul a acestor pensii prin luarea în considerare a unor venituri realizate de salariați.
Chiar dacă OUG nr.4/2005 nu enumeră veniturile realizate în acord global, primele și alte drepturi suplimentare printre categoriile de venituri ce urmează a fi luate în considerare la calculul pensiei pentru limită de vârstă, această omisiune a actului normativ în cauză, este acoperită prin reglementarea expresă din legea generală a pensiilor, respectiv art.2 lit.e din Legea nr.19/2000, a principiului contributivității.
Înscrierea acestui principiu ca un element fundamental în constituirea fondurilor pentru plata pensiei în sistemul public, a urmărit stabilirea unui cadrul echitabil și corect pentru calculul pensiilor. Astfel, este firesc ca în măsura în care salariatului i-au fost calculate și reținute din veniturile salariale realizate, indiferent de titlul cu care aceste sume au fost acordate sau de perioada acordării lor, sume reprezentând contribuția pentru pensie, aceste venituri pentru care au fost reținute contribuții, să fie avute în vedere la stabilirea dreptului la pensie. Esențial pentru calcularea acestor drepturi este ca pentru respectivele venituri, indiferent de titulatura acestora, să se fi reținut contribuția la fondul de pensii, indiferent dacă aceste sume au fost sau nu virate sau plătite de angajator, cât timp astfel de obligații nu reveneau salariatului, ci exclusiv angajatorului.
Normele speciale reprezentate de dispozițiile OUG nr.4/2005 se completează cu cele generale cuprinse în Legea nr.19/2000.
Constatând aplicabilitatea principiului contributivității, instanța de judecată nu creează norme juridice noi, ci doar aplică o normă juridică existentă, cu valoare de principiu, unor situații particulare în care este lipsit de relevanță caracterul temporar și variabil al unor venituri, cât timp pentru acestea au fost reținute sume reprezentând contribuții la fondul de pensii.
În privința excepției tardivității pe care instanța de fond a respins-o ca neîntemeiată, în exercitarea controlului judiciar subsumat motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă, Curtea reține următoarele:
Intimatul nu a urmărit prin promovarea acțiunii soluționată de Tribunalul Ialomița anularea deciziei inițiale de pensionare, ci revizuirea drepturilor de pensie ca efect al unor erori în ceea ce privește stagiul de cotizare.
Potrivit dispozițiilor art.89 din Legea nr.19/2000, este permisă revizuirea, chiar din oficiu, a drepturilor de pensie, dacă elementele avute în vedere la calculul inițial al pensiei au suferit modificări, ulterior datei de 01.04.2001.
Dacă această revizuire este permisă pârâtei-recurente în scopul de a plăti pensionarului un cuantum corect al drepturilor de pensie, nu există niciun motiv ca pensionarul să nu poată solicita, la rândul său, o asemenea revizuire.
Dacă s-ar admite ipoteza contrară, ar însemna că și în situația în care ar subzista erori materiale de calcul sau orice alt fel de greșeli în decizia inițială de pensionare, precum și în deciziile ulterioare, iar pârâta-recurentă nu ar observa (sau nu ar avea interesul să le observe) la momentul efectuării propriilor verificări, pensionarul să fie nevoit să accepte să primească o pensie în alt cuantum decât cel corect, doar pentru faptul că nu a solicitat anularea deciziei eronate în termenul prevăzut de art.87 din Legea nr.19/2000.
O asemenea situație, pe lângă faptul că apare ca profund inechitabilă, contravine intenției reale a legiuitorului la momentul edictării legii cadru a pensiilor din sistemul public.
Scopul legiuitorului, prin Legea nr.19/2000, a fost să permită stabilirea și acordarea unor pensii corect calculate, chiar dacă acest deziderat rămâne deschis dezbaterii câtă vreme există atât de multe litigii generate de interpretarea Caselor Județene de Pensii și a CNPAS-ului în privința drepturilor conferite de legea mai sus precizată.
Atât timp cât art.89 alin.1 din Legea nr.19/2000 permite revizuiri și modificări legale (adică în acord cu situația faptică reală căreia i se aplică în mod corect dispozițiile legale), înseamnă că intenția legiuitorului a fost aceea de a lua toate măsurile ca pensiile aflate în plată să fie rezultatul unor calcule corecte.
Or, tocmai acest aspect l-a avut în vedere și reclamantul-intimat atunci când a formulat acțiunea a cărui obiect juridic generic se subsumează obligației de a face pentru care, din motivele mai sus expuse, nu este aplicabil termenul de decădere prevăzut de art.87 din Legea nr.19/2000.
Și din această perspectivă, soluția instanței de fond este legală și temeinică.
În ceea ce privește indicarea deciziei nr.867/16.06.2007 pronunțată de Curtea Constituțională ca izvor de drept în susținerea pretențiilor, Curtea constată că recurenta se află într-o regretabilă eroare juridică.
Nicio dispoziție legală, fie că e vorba despre Legea nr.47/1992 republicată sau de prevederi constituționale, nu acordă Curții Constituționale prerogativa de a se pronunța asupra aplicabilității unor acte normative în cauze deduse judecății. Aplicarea legii sau constatările în legătură cu inaplicabilitatea acesteia sunt și rămân prerogativa exclusivă a instanțelor judecătorești, Curtea Constituțională având competența de a se pronunța asupra constituționalității unor texte de lege, iar nu cu privire la incidența în cauzele deduse judecății a unor prevederi legale.
Chiar și în ipoteza în care asemenea aprecieri ar apărea în considerentele unor decizii ale Curții Constituționale prin care aceasta se pronunța asupra constituționalității unor texte legale, ele nu pot influența convingerea instanței pentru că exced prerogativelor legale recunoscute Curții Constituționale. Este posibil ca aceasta din urmă să respingă excepția de neconstituționalitate ca inadmisibilă cu motivarea că în realitate motivarea excepției se referă la aspecte ce țin de aplicarea legii, iar nu de constituționalitatea acesteia, însă această posibilitate nu include și nu se extinde și asupra aprecierilor referitoare la modul de interpretare ale legii. Modalitatea de interpretare a legii rămâne, până la eventuale modificări legislative care să extindă competența funcțională și răspunderea Curții Constituționale, după formularea cererii de chemare în judecată, atributul instanței de judecată sesizată cu soluționarea acțiunii.
Apreciind că prin rezolvarea dată speței Tribunalul Ialomițaa soluționat temeinic și legal cauza, nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de dispozițiile art.304 pct.8 și 9 Cod pr.civilă, Curtea, în temeiul art.312 Cod pr.civilă, va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii, împotriva sentinței civile nr.1217/F din data de 20.10.2009, pronunțate de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 09.02.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red.
Dact.LG/2 ex./01.03.2010
Jud.fond: Al.;
Președinte:Farmathy AmeliaJudecători:Farmathy Amelia, Petre Magdalena, Zeca Dorina
