Recalculare pensii. Decizia 7380/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 4355/2008)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 7380R

Ședința publică de la 14 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Florentina Dragomir

JUDECĂTOR 2: Nadia Raluca Ilie

JUDECĂTOR 3: Dragoș A -

GREFIER -

Pe rol soluționarea cererii de îndreptare eroare materială strecurată în dispozitivul deciziei civile nr.4139R/27.10.2008, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- (număr în format vechi 4355/2008), formulată de petentul, în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petentul, personal, legitimat în fața instanței, lipsind intimata Casa de Pensii a Municipiului

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-a atașat dosarul de fond nr- al Tribunalului București Secția a VIII-a Civilă, Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, la care este atașat dosarul de recurs nr- (Număr în format vechi 4355/2008) al Curții de Apel București Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflictele de Muncă și Asigurări Sociale.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă petentului cuvântul în susținerea cererii de eroare materială.

Petentul, solicită admiterea cererii și îndreptarea erorii materiale din decizia civilă nr.4139R/27.10.2008 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- (Număr în format vechi 4355/2008), prin obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat și indicarea corectă a stagiului complet de cotizare, ca fiind de 20 ani. Astfel, a apărut un alt punctaj al calcului pensiei, care nu îl avantajează, solicitând să fie repus în drepturile de pensiei care i se cuvin.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 22.09.2009 intimatul-reclamantul a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului B, să se dispună îndreptarea erorii materiale din dispozitivul deciziei civile nr. 4139R/27.10.2008 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în sensul că intimata Casa de Pensii a Municipiului să fie obligată și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1600 RON, reprezentând onorariu avocat.

În motivarea cererii intimatul - reclamant arată că prin această decizie a fost respins recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 2016 din 11.03.2008 pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII-a Civilă, Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dos. Nr- și, deși a solicitat, prin avocat, obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, depunând la dosar chitanța nr. 14/18.08.2008, instanța de control judiciar a omis să se pronunțe cu privire la cheltuielile judiciare. Învederează intimatul - reclamant că în cuprinsul hotărârii instanța a reținut atât faptul că s-a solicitat obligarea la plata cheltuielilor de judecată, cât si faptul că s-a depus chitanța care atestă plata onorariului de avocat.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 281 Cod procedură civilă.

Analizând actele dosarului, instanța constată că cererea este neîntemeiată, urmând a fi respinsă pentru următoarele considerente:

Într-adevăr, deși intimatul-reclamant a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată și la termenul de judecată când au avut loc dezbaterile asupra recursului formulat apărătorul acestuia a depus chitanța de plata a onorariului, instanța a omis să se pronunțe asupra acestui aspect.

Însă, potrivit dispozițiilor art. 281 din Cod procedură civilă pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și alte erori materiale din hotărâri sau încheieri.

Din interpretarea prevederilor articolului susmenționat rezultă că acesta se referă numai la greșeli materiale, nu și la cele de fond sau la omisiuni. Așa fiind, dispozițiile legale invocate de reclamant nu își găsesc aplicarea în cazul în care instanța omite să treacă în dispozitivul hotărârii acele dispoziții care decurg în mod logic și juridic din faptul respingerii recursului, în cazul de față, dar care au fost omise la adoptarea soluției, cum este cazul cheltuielilor de judecată solicitate de intimatul-reclamant.

Sintetizând, în cazul omisiunii instanței de recurs de a se pronunța asupra cererii de acordare a cheltuielilor de judecată nu își găsesc aplicarea dispozițiile art. 281 Cod procedură civilă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art.281 Cod pr. civilă, Curtea va respinge cererea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, cererea de îndreptare a erorii materiale strecurată în dispozitivul deciziei civile nr.4139R/27.10.2008, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- (număr în format vechi 4355/2008), formulată de petentul, în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 14.12.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red.: /2ex.

28.12.2009

Jud. recurs:;;

Președinte:Florentina Dragomir
Judecători:Florentina Dragomir, Nadia Raluca Ilie, Dragoș

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Recalculare pensii. Decizia 7380/2009. Curtea de Apel Bucuresti