Recalculare pensii. Decizia 76/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale

pentru minori și familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 76/R/2009

Ședința publică din data de 20 ianuarie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Marta Carmen Vitos

JUDECĂTORI: Marta Carmen Vitos, Lucia Ștețca Adrian

-

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta recurentă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C împotriva sentinței civile nr. 436 din 31 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind și pe reclamanta intimată, având ca obiect recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta reclamantei intimate, avocat cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind reprezentantul pârâtei recurente și reclamanta intimată.

Procedura de citare este îndeplinită.

Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că pârâta recurentă prin memoriul de recurs solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Reclamanta intimată a formulat și înregistrat prin serviciul de registratură al instanței, la data de 16.01.2009, întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat.

Reprezentanta reclamantei depune la dosarul cauzei împuternicire avocațială și chitanța prin care se face dovada achitării onorariului avocațial, arătând totodată că nu are alte cereri de formulat.

Nefiind formulate cereri prealabile sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul cu privire la recursul formulat.

Reprezentanta reclamantei solicită respingerea recursului, menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Cu privire la excepția tardivității cererii formulate la instanța de fond solicită respingerea acesteia.

CURTEA:

Asupra recursului declarat, reține că:

Prin sentința civilă nr. 1644 din 25.09.2008, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, s-a respins excepția de tardivitate invocată de pârâta Casa Județeană de Pensii C; s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă, împotriva pârâtei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, și, în consecință pârâta a fost obligată să emită o nouă decizie de pensionare în favoarea reclamantei începând cu data 01.07.2008, cu luarea în calcul a Adeverinței nr. 7226/13.12.22007 emisă de către SA C; s-a respins cererea privind luarea în calcul a adeverinței nr. 2541/04.05.2007 emisă de SC SA pe perioada 01.08.2007-01.07.2008; pârâta a fost obligată să achite reclamantei suma de 200 lei reprezentând onorariu avocațial parțial.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței faptul că prin Decizia nr. -/21.10.2004 reclamantei i s-a stabilit un cuantum al pensiei de 1.806.959 lei, punctajul mediu anual fiind stabilit la 0,85389 puncte.

Reclamanta a depus la dosarul cauzei Adeverința nr. 7226/13.12.2007 din care rezultă că în perioada 14.04.1975-04.03.1992 a beneficiat de venituri suplimentare, respectiv acord global, compensații, prime și indemnizații de conducere, care nu au fost luate in considerare atunci când reclamantei i s-au recalculat drepturile cu titlu de pensie.

Conform reglementărilor în materie, calculul și plata contribuției de asigurări sociale datorate de asigurați prevăzuți la art. 5 alin. l, pct. I, II și VI din Legea nr. 19/2000 republicată, și de către angajatorii acestora, se face lunar de către aceștia din urmă.

Baza lunară de calcul a contribuției individuală de asigurări sociale în cazul asiguraților o constituie, după caz, salariile brute individuale realizate lunar, inclusiv sporurile și adaosurile, reglementate prin lege sau prin contractul colectiv de muncă, în cazul asiguraților prevăzuți la art. 5 alin. pct. I, au veniturile brute de natura drepturilor salariale realizate lunar de asigurații prevăzute la art. 5 alin. I pct. II și VI.

Se iau așadar în calcul sporurile, indemnizațiile și sumele acordate sub formă de procent din salariul de bază sau sumele fixe indiferent dacă au caracter permanent sau nu.

sunt înscrise în carnetul de muncă, iar în situația în care acest lucru nu s-a întâmplat ele pot fi dovedite cu adeverințe. Dacă nu se pot dovedi cu înscrisuri la stabilirea drepturilor se va lua în calcul salariul minim pe economie.

La fel pot fi dovedite și sporurile cu caracter permanent, majorările de salarii, indemnizațiile care potrivit legislației anterioare datei de 01.04.2001 au făcut parte din baza de calcul a pensiilor si care se utilizează la determinarea punctajului mediu anual, potrivit art. 4 pct. 2 și 3 din OUG nr. 4/2005. Prevederi asemănătoare sunt cuprinse și la punctul 7 din Ordinul nr. 680/01.08.2007 pentru modificarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii.

Instanța a respins excepția de tardivitate a introducerii acțiunii, întrucât reclamanta nu solicită anularea unei decizii anume, ci să i se recalculeze drepturile de pensie având în vedere datele cuprinse în Adeverința nr. 7226/13.12.2007, începând cu data de 01.08.2007, așa cum prevăd dispozițiile art. I pct. 7 din Ordinul nr. 680/01.07.2007, privind modificarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii.

Față de cele ce preced, având în vedere faptul că reclamanta a dovedit pretențiile sale prin adeverința anterior menționată, instanța, în temeiul art. 87 coroborat cu prevederile art. 154 și urm. din Legea nr. 19/2000, a admis acțiunea acesteia ca fiind întemeiată.

Drept consecință, a anulat Decizia de pensionare nr. -/21.10.2004 și a obligat pe pârâtă să emită o nouă decizie de pensionare în favoarea reclamantei cu luarea în calcul la stabilirea punctajului mediu anual a datelor înscrise în Adeverința nr. 7226/13.12.2007 emisă de către SA C, începând cu data de 01.08.2007 până la data formulării prezentei acțiuni.

Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 274. proc. civ. a fost obligată pârâta să achite reclamantei suma de 200 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial parțial.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii C, solicitând admiterea recursului, în sensul admiterii excepției de tardivitate.

Prin întâmpinarea depusă la 16.01.2009, reclamanta a solicitat respingerea recursului, în sensul obligării pârâtei la recalcularea pensiei începând cu data de 01.08.2008, prin luarea în considerare a veniturilor menționate în adeverința nr. 7226/13.12.2007 emisă de SC SA.

Recursul nu este fondat.

Așa cum rezultă din dosarul de fond, reclamantei i s-a recalculat pensia în temeiul nr.OUG 4/2005, conform deciziei nr. -/30.11.2005 (fila 16 dosar fond).

Ulterior reclamanta a obținut Adeverința nr. 1997/06.04.2007 de la SC Institutul de Cercetări și Miniere SA C din care rezultă că acesta a obținut, alături de salariu venituri cu titlu de plată în acord global, compensații și premii, cuprinse în anexa adeverinței și pentru sumele respective s-au reținut și virat contribuțiile de asigurări sociale, inclusiv contribuția la pensia suplimentară.

Această adeverință a fost depusă la Casa Județeană de Pensii C spre a fi luată în considerare și pensia recalculată, conform art. 7 alin.3 din nr.OUG 4/2005.

Prin adresa nr. -/29.01.2008, Casa Județeană de Pensii C ( 10 dosar fond) a respins cererea reclamantei, cu motivarea că, în conformitate cu prevederile art. 164 din Legea nr. 19/2000, determinarea punctajelor anuale, până la intrarea în vigoare a legii, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înregistrare a acestora în carnetul de muncă. La determinarea punctajelor anuale, pe lângă salarii se au în vedere și sporurile cu caracter permanent care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități.

Așa cum a reținut și prima instanță, contestația este întemeiată, iar recursul, prin care s-a solicitat respingerea ei, este nefondat.

Astfel, prin Ordinul nr. 680/1 august 2007 înțelesul sintagmei "venit brut realizat lunar" a fost modificat, cuprinzând toate veniturile de care persoana asigurată beneficiază, fără a se pretinde caracterul de permanență a venitului respectiv, în sensul nr.OUG 4/2005.

Este adevărat că, decizia emisă de Casa Județeană de Pensii C pentru recalcularea pensiei reclamantului, în temeiul nr.OUG 4/2005 este corectă, însă, având în vedere Ordinul nr. 680/2007, reclamanta este îndreptățită să-i fie stabilit - din nou - punctajul mediu anual și implicit cuantumul pensiei, cu luarea în considerare a tuturor veniturilor dovedite prin adeverința emisă de SC SA C, care intră în baza de calcul a contribuției la asigurările sociale.

Întrucât actul normativ de mai sus este ulterior deciziei de respingere a cererii date de Casa Județeană de Pensii C, corect prima instanță a obligat-o pe aceasta la recalcularea pensiei numai începând cu data introducerii acțiunii, sentința fiind temeinică și sub acest aspect.

Recursul fiind prin urmare, neîntemeiat, va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C împotriva sentinței civile nr. 436 din 31 octombrie 2008 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.

Obligă pe numitul recurent să plătească intimatei suma de 500 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 20 ianuarie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - -

red. LȘ/dact.MM

2ex./

Jud.fond:

Președinte:Marta Carmen Vitos
Judecători:Marta Carmen Vitos, Lucia Ștețca Adrian

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Recalculare pensii. Decizia 76/2009. Curtea de Apel Cluj