Recalculare pensii. Decizia 87/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- asigurări sociale
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 87
Ședința publică din 22 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Andrianu Virgil
JUDECĂTOR 2: Pungă Titus
JUDECĂTOR 3: Bârsescu Nicolae
Grefier: - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în Calea Națională, nr. 85, județul B, împotriva sentinței nr. 1274 din 26 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă, în dosarul nr-.
La apelul nominal, au lipsit reprezentantul pârâtei recurente și reclamantul intimat.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constatând că recursul se află în stare de judecată, a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Tribunalul Botoșani - secția civilă, a fost învestit cu contestația formulată de contestatorul, căreia i s-a respins cererea de pensionare prin decizia nr. 11180 din 17.04.2008 emisă de Casa Județeană de Pensii
În motivarea acțiunii contestatorul a arătat că deși a lucrat 26 de ani în grupa a II-a de muncă, pârâta Casa Județeană de Pensii i-a luat în calcul doar 23 și 6 luni, amânând peste 1 an pensionarea sa.
Comisia Județeană de Pensii Bas olicitat respingerea contestației, motivând că activitatea de mecanic agricol pe care a desfășurat-o contestatorul în grupa a II-a de muncă a fost efectuată în proporție de 83% față de prevederile de la poziția 88 din Anexa II la Ordinul 50/1950. Ca atare, în opinia pârâtei, contestatorul a lucrat doar 10 luni pe an în grupa a II-a de muncă, încât în mod corect i s-a luat în calcul doar o perioadă de 23 de ani, 6 luni și 13 zile.
În acest sens, pârâta arată că potrivit adeverinței nr. 4237 din 6.04.2000, unitatea angajatoare SC SA B nu a confirmat vechimea în muncă pretextată de contestator așa cum precizează de fapt Baza Vorniceni, unde a fost angajat efect contestatorul.
Prin sentința civilă nr. 1274 din 26.09.2008, Tribunalul Botoșania admis contestația formulată de contestatorul, a anulat decizia nr. 11180 din 17.04.2008 emisă de Casa Județeană de Pensii B, și a obligat-o pe pârâtă să emită o nouă decizie de pensionare pentru limită de vârstă prin care să se ia în considerare, ca vârstă standard de pensionare 63 de ani și 3 luni, iar ca stagiu complet de cotizare, conform Legii nr. 19/2000, o perioadă de 31 de ani și 6 luni, în care să se includă perioada 1.07.1965 - 26.11.1968, 24.04.1969 - 24.12.1969, 23.03.1972 - 1.10.1989, 1.02.1990 - 01.12.1997, ca fiind lucrate în grupa a II-a de muncă în procent de 100%.
În același context să se țină cont de sumele contributive din adeverința 4837/6.04.2000 emisă de SC SA, Baza de recepție Vorniceni, drepturile urmând a fi stabilite începând cu 04.02.1998.
În motivare s-a reținut că în perioadele arătate mai sus, contestatorul a lucrat în calitate de mecanic agricol la mai multe unități cu profil agricol, iar din mențiunile din adeverințele eliberate de SC SA D, D, Baza Vorniceni, rezultă că acesta a desfășurat activitatea ca mecanic agricol, meserie ce se încadrează în grupa a II-a de muncă.
Greșit a stabilit pârâta că doar un procent de 83% din activitatea contestatorului ar fi catalogată ca fiind în grupa a II-a de muncă, invocând că anumite perioade din an activitatea acestuia nu se încadrează în dispozițiile Ordinului 50/1990, întrucât din înscrisurile depuse de contestator rezultă că acesta a desfășurat activitatea integral în grupa a II-a de muncă.
Potrivit Ordinului 50/1990, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupa I și a II-a de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități.
Cum din adeverințele depuse la dosar rezultă că, contestatorul a lucrat atât ca salariat cu contract de muncă, cât și ca ziler în activitate ce se încadrează în grupa a II-a de muncă, în mod greșit pârâta a considerat că vârsta de pensionare al contestatorul va fi de 63 ani și 3 luni, și nu aceea la data când contestatorul a formulat cererea.
În realitate, înscrisurile depuse la dosar și dispozițiile legale în materie, dovedesc că stagiul de cotizare necesar în raport cu vârsta sa, pentru a i se acorda pensia solicitată pentru activitate în grupa a II-a, este de 31 de ani și 6 luni, față de stagiul de cotizare calculat după înscrisurile noi depuse la dosar, de 36 de ani și 9 luni cât are contestatorul, deci cu 5 ani mai mare decât stagiul de cotizare prevăzut de Anexa III la Legea 19/2000.
În atare condiții, acțiunea a fost admisă în limitele prevăzute de dispozitivul sentinței.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii B, pe care a criticat-o pentru netemeinicie și nelegalitate, motive ce s-ar încadra în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod proc. civilă.
În dezvoltarea motivelor, pârâta recurentă a arătat că în raport de disp. art. 42 din legea nr. 19/2000, pentru stagiul de cotizare de 23 ani, 6 luni și 18 zile, cât a rezultat din actele prezentate inițial de contestator, vârsta de pensionare al acestuia ar fi de 65 ani și 9 luni, iar avea la data formulării cereri 58 ani și 8 luni, cu mult sub vârsta prevăzută de lege.
Pe de altă parte, din probele administrate în cauză rezultă că același contestator a lucrat ca mecanic agricol doar o perioadă de 83% din timpul anului, în cadrul grupei a II-a de muncă, încât activitatea sa nu se regăsește la poziția 88 din Anexa nr. 2 la Ordinul nr. 50/1990, care prevede că pentru a i se acorda grupa a II-a de muncă mecanicilor agricoli aceștia trebuie să desfășoare un procent de activitate de 100%.
Așadar în raport de datele prezentate la data formulării cererii în mod corect s- constatat că, contestatorul intimat nu se încadra în cerințele prevăzute de lege.
Analizând motivele de recurs în raport cu probele administrate în cauză, Curtea constată că recursul nu este fondat.
În speță, contestatorul a depus mai multe adeverințe din care rezultă că, activitatea sa de mecanic agricol a fost desfășurată pe tot timpul anului, deci în procent de 100%, că aceasta se încadrează în grupa a II-a de muncă potrivit cerințelor prevăzute de Ordinul 50/1990, situație atestată de conducerea unității împreună cu Sindicatul Liber și că luând în calcul aceste acte stagiul de cotizare realizat de contestator este de 37 de ani și 3 luni, deci cu 5 ani ți 9 luni mai mare decât stagiul complet de cotizare prevăzut de Anexa III la Legea 19/2000.
Față de cele prezentate mai sus rezultă că vârsta standard de pensionare a contestatorului la data depunerii cererii 4.02.2008, ar fi de 63 de ani și 3 luni, încât acesta ar putea fi pensionat la vârsta de 56 de ani.
Ori contestatorul la data depunerii cererii avea vârsta de 58 de ani și 8 luni, încât beneficiază de reducerea vârstei de pensionare prevăzută de art. 42 Tabelul 1 din Legea nr. 19/2000.
Așa fiind, se constată că soluția pronunțată de prima instanță este legală și temeinică, încât în baza art. 312 Cod proc. civilă, recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii B, urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, împotriva sentinței nr. 1274 din 26 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22 ianuarie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
jud. fond.
tehnored.
ex. 2/29.01.2009
Președinte:Andrianu VirgilJudecători:Andrianu Virgil, Pungă Titus, Bârsescu Nicolae