Recalculare pensii. Decizia 905/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
(7214/2008)
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.905R
Ședința publică din 13.02.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Maria Ceaușescu
JUDECĂTOR 2: Bianca Antoaneta Scrob
JUDECĂTOR 3: Carmen
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI, împotriva sentinței civile nr.4603 din data de 03.06.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.13026/3/AS/2008 în contradictoriu cu intimatul .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul personal, lipsind recurenta.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Se învederează faptul că la dosar intimatul a depus prin serviciul registratură la data de 27.01.2009 întâmpinare și set înscrisuri în 2 exemplare.
Curtea procedează la legitimarea intimatului cu CI seria - nr.-.
Curtea constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat cauza fiind în stare de judecată, acordă cuvântul în combaterea motivelor de recurs.
Intimatul solicită respingerea recursului, menținerea sentinței civile ca temeinică și legală, pentru motivele arătate în întâmpinare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.4603 din data de 03.06.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului B și a fost obligată pârâta să recalculeze pensia reclamantei, începând cu data de 01.01.2008, cu luarea în considerare a veniturilor evidentiate in rubrica"alte venituri" adeverinței nr.465/30.03.2006, emisă de SC SA.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, eclamantul este beneficiarul unei pensii de limită de vârstă incepand cu data de 01.10.2001, in baza deciziei nr.-/07.01.2002 emisa de -Casa de Pensii Sector 4.
La data de 06.12.2007, reclamantul a depus la dosarul de pensionare, sub nr.30369, adeverinta nr.465/30.03.2006, emisă de SC SA, in care erau evidentiate veniturile suplimentare fata de salariul de baza, care au fost incluse in baza de calcul a contributiilor sociale.
Cererea de recalculare a primit un raspuns negativ din partea paratei, care a aratat că veniturile ce se solicită a fi valorificate nu sunt venituri cu caracter permanent.
Față de apărările formulate de pârâtă în sensul că veniturile realizate în sistemul de retribuire în acord global nu au caracterul de sporuri permanente în înțelesul legii nr.19/2000 cu modificările și completările ulterioare și prin urmare nu fac parte din baza de calcul avută în vedere la stabilirea pensiei, tribunalul a analizat și s-a pronunțat în sensul că veniturile respective trebuiau incluse în calculul pensiei.
Retribuirea în acord global presupunea salarizarea angajaților în funcție de realizările profesionale ceea ce însemna că lunar aceștia puteau obține venituri mai mici sau mai mari decât salariile tarifare înscrise în carnetul de muncă.
Prin art.1, Decretul nr.389/1972 cu privire la contribuția pentru asigurările sociale de stat dispunea ca angajatorii să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat.
Tribunalul a mai reținut că potrivit art.3 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială- dreptul comun în materie în perioada în care reclamanta și-a desfășurat activitatea- dreptul la pensie era recunoscut tuturor cetățenilor care desfășuraseră activitate permanentă în baza unui contract de muncă și pentru care angajatorii plătiseră contribuția de asigurări sociale prevăzute de lege.
Acest principiu este reiterat în Legea nr. 19/2000 prin art.2 care dispune că drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite.
În condițiile în care baza de calcul pentru plata contribuțiilor de asigurări sociale era și este alcătuită din totalitatea veniturilor realizate de către asigurat, tribunalul a apreciat că în speță au prioritate dispozițiile legale cu valoare de principiu în raport cu cele care decurg din acesta dar nu-l respectă pentru că soluția contrară presupune încălcarea principiului cu consecința că pe de o parte nu s-ar realiza scopul avut în vedere de legiuitor la edictarea acestuia, iar pe de altă parte, s-ar crea o discriminare între persoanele care au realizat stagii de cotizare anterior și ulterior intrării în vigoare a Legii nr.19/2000.
Prin urmare pârâta trebuia, în considerarea adeverințelor eliberate de fostul angajator care asumându-și răspunderea a confirmat faptul că a plătit contribuția de asigurări sociale în raport și de veniturile suplimentare realizate de salariat, să respecte și să aplice principiul contributivității și să includă în calculul drepturilor toate veniturile pentru care, în condițiile legii, s-a făcut dovada plății contribuțiilor de asigurări sociale.
Având în vedere cele expuse și dispozițiile art.87 și art.155 lit.f din Legea nr. 19/2000 cu modificările și completările ulterioare, tribunalul a obligat pârâta să recalculeze pensia reclamantului începând cu data de 01.01.2008, cu luarea în considerare a veniturilor evidentiate in anexele adeverinței nr.465/30.03.2006, emisă de SC SA.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, în termenul legal, intimata Casa de Pensii a Municipiului
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041pr.civ. s-a arătat că sentința civilă a fost dată cu încălcarea legii.
Pentru o înțelegere mai exactă a punctului de vedere al Casei de Pensii a Municipiului B, aduce la cunoștință instanței prevederile art.4 și 5 din Legea nr. 2/1983 care reglementa lucrul în acord global.
Pe lângă retribuția tarifară, personalul muncitor beneficiază, ca parte variabilă a retribuției, de venituri suplimentare, pe calea adaosului de acord, a participării la beneficii, premiilor și altor stimulente, sporurilor, indemnizațiilor și compensațiilor prevăzute de lege.
Acesta este și motivul avut în vedere de către legiuitor când nu a încadrat veniturile suplimentare obținute în sistem de acord global în categoria sporurilor cu caracter permanent.
Hotărârea pronunțată de către instanța de fond a fost dată cu încălcarea legii (art.304 pct.9 Cod procedură civilă ).
Raportând considerentele sentinței civile recurate la prevederile Legii nr.19/2000, recurenta a invederat următoarele:
Instanța de fond nu a respectat principiul solidarității și principiul obligativității, ambele statuate de art.2 lit.c și d din Legea nr. 19/2000.
Art.2: "Sistemul public se organizează și funcționează având ca principii de bază: c)principiul solidarității sociale, conform căruia participanții la sistemul public își asumă reciproc obligații și beneficiază de drepturi pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea riscurilor sociale prevăzute de lege; d) principiul obligativității, potrivit căruia persoanele fizice și juridice au, conform legii, obligația de a participa la sistemul public, drepturile de asigurări sociale exercitându-se corelativ cu îndeplinirea obligațiilor".
În motivarea hotărârii judecătorești instanța de fond acordat reclamantului dreptul de a i se recalcula cuantumul pensiei cu luarea în considerare a acordului global, astfel cum prevede în mod imperativ art.26 din Legea nr. 19/2000, contribuția de asigurări sociale nu se datorează asupra, sumele reprezentând participarea salariaților la profit, premii și alte drepturi exceptate prin legi speciale.
Având în vedere prevederile art.26 din Legea nr. 19/2000 cu modificările și completările ulterioare:
"Art. 26 (1) Contribuția de asigurări sociale nu se datorează asupra sumelor reprezentând:
a) prestații de asigurări sociale care se suportă din fondurile asigurărilor sociale sau din fondurile angajatorului și care se plătesc direct de acesta, potrivit prezentei legi;
b) drepturile plătite potrivit dispozițiilor legale, în cazul încetării raporturilor de muncă, încetării raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici, încetării mandatului sau a calității de membru cooperator, altele decât cele acordate potrivit legii pentru perioada de preaviz;
c) diurnele de deplasare și de delegare, indemnizațiile de delegare, detașare și transfer, precum și drepturile de autor;
d) sumele reprezentând participarea salariaților la profit;
e) premii și alte drepturi exceptate prin legi speciale.
(2) Sumele asupra cărora nu se datorează contribuția de asigurări sociale, prevăzute la alin. (1) lit. b) - e), nu se iau în considerare la stabilirea cuantumului prestațiilor de asigurări sociale".
Sporurile cu caracter permanent care se au în vedere la calcularea drepturilor de pensie sunt cele prevăzute de Legea nr. 49/1992 și OUG nr.4/2005.
Potrivit punctului VI din anexa OUG nr.4/2005 nu fac parte din sporurile cu caracter permanent prevăzute de normele în vigoare, veniturile realizate în acord global de către contestatoare.
Menționează că nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001: formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale; participarea la beneficii a oamenilor muncii din unitățile economice; premiile anuale și premiile acordate în cursul anului pentru realizări deosebite; recompensele cu caracter limitat, acordate personalului di unele sectoare de activitate; diurnele de deplasare și de delegație, indemnizațiile de delegare, detașare și transfer; drepturile de autor; drepturile plătite potrivit dispozițiilor legale, în cazul desfacerii contractului de muncă; al 13-lea salariu; alte sporuri care nu au avut caracter permanent.
Asupra acestui fapt s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin Decizia nr.736/24.10.2006, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor mențiunii de la pct.VI din anexa la OUG nr.4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat.
Ținând seama de cele de mai sus, consideră corect stabilit cuantumul pensiei și pe cale de consecință, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței civile recurate, potrivit disp. art.304 pct.9 Cod procedură civilă, în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamanta ca neîntemeiată.
Prin întâmpinare intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate și ținând seama de dispozițiile art.3041pr.civ. Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Instanța de fond a soluționat corect cererea dedusă judecății, având ca obiect obligarea recurentei-parate la recalcularea drepturilor de pensie cuvenite intimatului-reclamant, în raport de veniturile suplimentare dovedite prin adeverința nr.465/30.03.2006 emisă de SC SA.
Adeverința menționata, atestă veniturile realizate de intimatul-reclamant, cuprinzând și salariile obținute ca urmare a muncii în acord global, sume pentru care, potrivit legislației în vigoare la momentul respectiv, s-au reținut cotele de CAS.
În mod corect s-a dat eficiență de către prima instanță principiului contributivității, reglementat de art.2 lit.e din Legea nr.19/2000, potrivit cu care se impune ca toate veniturile obținute de reclamant, pentru care s-a calculat și achitat contribuția de asigurări sociale, să fie avute în vedere la calcularea drepturilor de pensie.
Prin urmare, recurenta-parata trebuia să respecte acest principiu de bază al organizării și funcționării sistemului public ( formele de retribuire in acord într-adevăr nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor care, conform art. 10 din Legea nr. 3/1977, era constituită din retribuții tarifare, însă conform reglementărilor aceluiași act normativ dreptul la pensie era recunoscut pentru cei care plătiseră asigurări sociale, or acestea se stabileau în raport de câștigul brut realizat, iar nu de cel tarifar) avand in vedereadeverința eliberata de fostul angajator care certifică plata contribuției de asigurări sociale în raport și de veniturile suplimentare realizate de salariat.
Sintetizand, noua reglementare privind calculul drepturilor de pensie, instituita prin Legea nr. 19/2000, este construita in jurul acestui principiu fundamental, si anume ca orice element salarial efectiv incasat pe parcursul intregului stagiu de cotizare, pentru care salariatul si/sau angajatorul (in functie de reglementarea in vigoare) au achitat statului contributii de asigurari sociale, trebuie sa se reflecte in cuantumul pensiei.
Pentru stagiile de cotizare realizate ulterior datei de 01.04.2001, data intrarii in vigoare a Legii nr. 19/2000, acest principiu este respectat. Pentru stagiile de cotizare realizate sub imperiul reglementarilor anterioare, solutia trebuie sa fie aceeasi, conform principiului "ubi eadem est ratio, ibi eadem solutio esse debet".
Prin urmare, in prezenta unei neclaritati de reglementare, revine instantei judecatoresti sarcina de a hotari ca principiul contributivitatii afirmat in art. 2 din Legea nr. 19/2000 si dezvoltat in art. 78 alin. 1 din acelasi act normativ primeaza si ca, independent de caracterul permanent sau nepermanent al unor venituri si de faptul ca au facut sau nu parte din baza de calcul a pensiilor conform legislatiei anterioare, acestea trebuie luate in considerare la stabilirea drepturilor de pensie
În raport de cele mai sus reținute, Curtea apreciază că este inadmisibilă situația în care la determinarea cuantumului pensiei nu s-ar lua în considerare sume care au constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale.
Drept consecință, văzând și dispozițiile art.312 pr.civ. Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta Casa de Pensii a Municipiului, împotriva sentinței civile nr.4603 din data de 03.06.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red./tehnored.: /2ex
20.02.2009
Jud. fond:;
Președinte:Maria CeaușescuJudecători:Maria Ceaușescu, Bianca Antoaneta Scrob, Carmen