Recalculare pensii. Decizia 962/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - recalculare pensie -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR. 962

Ședința publică din 07 iulie 2009

PREȘEDINTE: Gheorghiu Neculai

JUDECĂTOR 2: Maierean Ana

JUDECĂTOR 3: Plăcintă Dochița

Grefier C -

Pe rol, soluționarea recursului declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii S, cu sediul în S, str.- -, jud. S, împotriva sentinței civile nr.909 din data de 14 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr-.

La apelul nominal s-a prezentat consilier juridic, pentru pârâta recurentă și mandatar pentru reclamantul intimat -.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care instanța, constatând că nu sunt chestiuni prealabile, a dat cuvântul la dezbateri:

Consilier juridic, pentru recurentă, a solicitat instanței admiterea recursului, casarea sentinței atacate și pe fond respingerea, ca nefondată, a acțiunii formulate de reclamant. A arătat că, în baza prevederilor Legii nr.3/1977, reclamantul a fost înscris la pensie în data de 01 august 1985, dată la care s-a emis decizia nr.71976 din 08 iunie 1985, la determinarea punctajului mediu anual fiind utilizat stagiul complet de cotizare de 30 de ani în conformitate cu prevederile art.2 alin.3 din HG nr.1550/2004, considerând totodată că acestuia nu-i sunt aplicabile prevederile art.77 alin.2 din Legea nr.19/2000.

Mandatar, pentru reclamantul intimat, a depus la dosarul cauzei procura judiciară, solicitând totodată respingerea recursului declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii S și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate.

Declarând închise dezbaterile, instanța a rămas în pronunțare cu privire la recursul declarat în cauză.

După deliberare,

CURTEA

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea adresată Tribunalului Suceava - Secția civilă și înregistrată la data de 25 iunie 2007, reclamantul -, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii S, a solicitat obligarea pârâtei la recalcularea pensiei sale în funcție de un stagiu de cotizare de 20 de ani și nu de 30 de ani avut în vedere de pârâtă.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că stagiul complet de cotizare utilizat de pârâtă la recalcularea pensiei este de 30 de ani, deși altor persoane care au lucrat în aceleași condiții li s-a luat în calcul la stabilirea drepturilor de pensie un stagiu de cotizare de 20 de ani, cu obligarea la plata sumei de 8919 lei reprezentând diferența între pensia încasată și cea cuvenită.

Pârâta Casa Județeană de Pensii S, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii reclamantului, ca nefondată, cu motivarea că stagiul complet de cotizare de 20 de ani nu poate fi utilizat la determinarea punctajului mediu anual al reclamantului întrucât Legea nr.3/1977, în baza căreia reclamantul s-a pensionat în anul 1988 prevedea că stagiul complet de cotizare pentru bărbați era de 30 de ani.

Pe de altă parte, pârâta a mai susținut că prevederile nr.HG267/1990 nu-i sunt aplicabile pârâtului întrucât acesta este pensionar din anul 1985.

Într-un al doilea stagiu procesual, Tribunalului Suceava - Secția civilă, prin sentința nr.909 din 14 aprilie 2009, a admis în parte acțiunea reclamantului - în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii

A anulat decizia nr.71976 din 30 iunie 2005 emisă de pârâtă.

A fost obligată pârâta să recalculeze drepturile de pensie cuvenite reclamantului începând cu data de 01 iulie 2005 prin luarea în calcul a unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani și nu de 30 de ani.

A fost obligată pârâta la plata către reclamant a diferențelor de pensie rezultate în urma recalculării pensiei conform dispozițiilor de mai sus începând cu date de 01.07.2005.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:

Reclamantul a fost înscris la pensie pentru limită de vârstă prin decizia nr.71976 din 1 iunie 1985, în temeiul Legii nr.3/1977.

Urmare a recalculării drepturilor de pensie ale contestatorului în conformitate cu prevederile OUG nr.4/2005 aprobată prin Legea nr.78/2005, coroborate cu prevederile nr.HG1550/2004 și ale nr.HG550/2005 s-a emis decizia nr.71976/30.05.2005 prin care s-a stabilit un punctaj mediu anual de 0,99810 puncte, față de 1,47933 puncte și o pensie de 294,9977 lei față de pensia stabilită anterior de 437,296 lei.

Reclamantul a realizat un stagiu complet de cotizare de 35 de ani 7 luni și 7 zile din care 20 de ani, 9 luni și 20 zile în condiții speciale, iar în condiții normale 4 ani, 9 luni și 17 zile.

Potrivit dispozițiilor art.14 din Legea nr.3/1977privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistența socială, în prezent abrogată prin Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale persoanelor care au lucrat efectiv cel puțin 20 ani în locuri care, potrivit legii, se încadrează în grupa I de munca, sau cel puțin 25 ani în grupa II de munca, la stabilirea pensiei li se ia în calcul, pentru fiecare an lucrat în aceste grupe câte: a) un an și șase luni pentru grupa I de munca; b) un an și trei luni pentru grupa II de munca.

Pe aceasta baza persoanele care au lucrat în grupele I și II de munca au dreptul, la cerere, sa fie pensionate, la împlinirea vârstei de:a) 52 ani, pentru grupa I și 57 ani pentru grupa II, bărbații; b) 50 ani pentru grupa I și 52 ani pentru grupa II, femeile.

Persoanele care îndeplinesc condițiile prevăzute de alin.(1) sunt pensionate, la cerere, și la 50 de ani, atât bărbații cât și femeile din grupa I de munca, și la 55 ani bărbații sau 50 de ani femeile, din grupa II de munca.

Persoanele care au vechime în munca prevăzută de lege și au lucrat efectiv cel puțin 15 ani în locurile încadrate în grupa I de munca sau cel puțin 20 ani în locurile încadrate în grupa II de munca au dreptul, la cerere, sa li se reducă vârsta de pensionare prevăzută de art. 8 alin. 2, în mod proporțional cu anii lucrați în grupele I sau II de munca, dar nu mai puțin de 52 ani, pentru grupa I și 57 ani pentru grupa II, bărbații, sau 50 ani pentru grupa I și 52 ani pentru grupa II, femeile.

De asemenea, potrivit art.2 alin.3 din Normele metodologice aprobate prin HG nr.1550/2004 privind efectuarea operațiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, în conformitate cu principiile Legii nr.19/2000, pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977.

Totodată, conform art.77 alin.2 din Legea nr.19/2000, cu modificările ulterioare, n situația asiguraților prevăzuți la art.43 și 47, la stabilirea punctajului mediu anual conform alin.(1) se iau în considerare stagiile de cotizare prevăzute la aceste articole.

Potrivit art.43 alin.1 din același act normativ, asigurații care și-au desfășurat activitatea în locurile de muncă prevăzute la art.20 lit.a) și care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 20 de ani în aceste condiții beneficiază de pensie pentru limită de vârstă începând cu vârsta de 45 de ani, iar conform art.20 lit.a) din aceeași lege, n sensul prezentei legi, locurile de muncă în condiții speciale sunt cele din unitățile miniere, pentru personalul care își desfășoară activitatea în subteran cel puțin 50% din timpul normal de muncă în luna respectivă.

Prin urmare, față de dispozițiile legale anterior menționate, avînd în vedere faptul că petentul a realizat un stagiu de cotizare de peste 20 de ani (20 de ani, 9 luni și 20 zile) în condiții speciale instanța apreciază că în cauză sunt incidente dispozițiile art.77 alin.2 combinat cu art.43 din Legea nr.19/2000, cu referire la art.20 lit.a) din aceeași lege și art.2 alin.3 din nr.HG1550/2000, în sensul că punctajul mediu anual al petentului trebuie calculat raportat la un stagiu complet de cotizare de 20 de ani și nu de 30 de ani astfel cum s-a calculat inițial.

De asemenea, instanța reține că în acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr.40 din 22.09.2008, dată în recurs în interesul legii, stautînd că dispozițiile art.77 alin.(2) raportat la art. 43 alin. (1) și alin.(2) din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, se interpretează în sensul că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001 și care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă este cel reglementat de art.14 din Legea nr.3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială.

Împotriva sentinței nr.909 din 14 aprilie 2009 a Tribunalului Suceava - secția civilă, pârâta Casa Județeană de Pensii S, în temeiul prev. art.304 pct.9 Cod procedură civilă, a declarat recurs.

În motivarea acestei căi de atac, recurenta a arătat că reclamantul a fost înscris la pensie la data de 1.08.1985, dată la care s-a emis decizia 71976/8.06.1985, fiind înscris la pensie în baza prevederilor Legii nr. 3/1977.

A mai susținut că, prin apariția nr.HG 1550/2004 și nr.OUG 4/2005, aprobată prin Legea nr. 78/2005, pensiile din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilite în baza legislației în vigoare anterior datei de 1.04.2001, se recalculează în condițiile prevăzute de actele normative menționate.

Reclamantul fiind pensionar anterior datei de 1.04.2001, a beneficiat de prevederile nr.HG 1550/2004 și nr.OUG 4/2005, motiv pentru care au fost recalculate drepturile de pensie ale reclamantului.

Că reclamantul, fiind pensionar începând cu data de 1.08.1985, dată la care era în vigoare Legea nr. 3/1977 și având în vedere prev. art. 3 din nr.HG 1550/2004, art. 2 alin. 3 din Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat stagiul complet de cotizare reglementat de Legea nr. 3/1977.

A mai arătat că, potrivit prevederilor art. 2 din nr.HG 1550/2004, "stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază sau care i se cuvine la data începerii operațiunilor de evaluare".

Legea în vigoare la data înscrierii la pensie a reclamantului era Legea nr. 3/1977, care reglementează vechimea integrală în muncă de 30 ani bărbații și 25 de ani femeile.

La determinarea punctajului mediu anual recalculat al reclamantului s-a utilizat în mod legal stagiul complet de cotizare de 30 ani, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. 3 din nr.HG 1550/2004.

Reclamantului nu-i sunt aplicabile prevederile art. 77 alin. 2 din Legea nr. 19/2000, în situația asiguraților prevăzuți la art. 43 și 47 din Legea nr. 19/2000, prevederi la care în mod nelegal instanța de fond face referire în considerentele sentinței nr. 909 din 14.04.2009, prevederi care sunt aplicabile persoanelor ale căror drepturi de pensie s-au deschis după data de 01 aprilie 2001, data intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000. Prevederile art. 77 alin. 2 din Legea nr. 19/2000, așa cum s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 4/2008, decizie dată în recurs în interesul legii, nu sunt aplicabile în speța de față, acestea fiind aplicabile recalculărilor efectuate în baza Legii nr. 19/2000, iar în speța de față nu este aplicabilă, motivat de faptul că reclamantul contestă o decizie emisă în baza OUG4/2005 raportat la prevederile nr.HG 1550/2004.

În susținerea motivelor de recurs, recurenta a mai invocat și prevederile nr.OUG 100/27.08.2009, ordonanță care se adresează tocmai acestor categorii de persoane, în care se află și reclamantul, motiv pentru care, începând cu data de 1.10.2008, reclamantul a beneficiat de prevederile art. I din nr.OUG 100/2008, respectiv de un număr suplimentar de puncte (0,50 pct.) pentru fiecare an de spor, pentru activitatea desfășurată în grupa I de muncă, fiind excluse de la prevederile acestei ordonanțe, persoanele care au beneficiat de acte normative cu caracter special (ex. nr.HG 267/1990).

Examinând recursul de față, Curtea îl constată întemeiat.

Astfel, în dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta judicios a arătat că, potrivit prevederilor art. 2 din nr.HG 1550/2004 "stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă, prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază sau care i se cuvine la data începerii operațiunilor de evaluare".

Că, la determinarea punctajului mediu anual recalculat al reclamantului, s-a utilizat în mod legal stagiul complet de cotizare de 30 de ani, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. 3 din nr.HG 1550/2004.

Este real, de asemenea, că reclamantului nu-i sunt aplicabile prevederile art. 77 alin. 2 din Legea nr. 19/2000, în situația asiguraților prevăzuți de art. 43 și 47 din Legea nr. 19/2000. Prevederile art. 77 alin. 2 din Legea nr. 19/2000, așa cum s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 40/2008, nu sunt aplicabile în cauza de față, acestea fiind aplicabile recalculărilor efectuate în baza Legii nr. 19/2000, iar în speța de față nu este aplicabilă, motivat de faptul că reclamantul a contestat o decizie emisă în baza nr.OUG 4/2005, raportat la prevederile nr.HG 1550/2004.

Față de cele mai sus, Curtea, având în vedere prevederile art. 304 pct. 9 și ale art. 312 alin. 1 și 2 din Codul d e procedură civilă, va admite recursul pârâtei Casa Județeană de Pensii S și va modifica sentința recurată, în sensul că va respinge contestația reclamantului, ca nefondată.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii S împotriva sentinței nr. 909 din 14 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă (dosar nr-).

Modifică sentința atacată, în sensul că respinge contestația formulată de contestatorul -, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii S, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 7 iulie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.Gh.

Tehnored.

Ex.2

Jud.fond:;

13.07.2009

Președinte:Gheorghiu Neculai
Judecători:Gheorghiu Neculai, Maierean Ana, Plăcintă Dochița

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Recalculare pensii. Decizia 962/2009. Curtea de Apel Suceava