TITLUL III Modificarea şi completarea Legii 31 1990 privind societăţile comerciale, republicată - Legea 99 1999 actualizata privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice
TITLUL III
Modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată
Art. VIII
Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 29 ianuarie 1998, se modifică şi se completează după cum urmează:
1.Litera i) a articolului 8 va avea următorul cuprins:
„i)clauze privind conducerea, administrarea, funcţionarea şi controlul gestiunii societăţii de către organele statutare, controlul acesteia de către acţionari, precum şi documentele la care aceştia vor putea să aibă acces pentru a se informa şi a-şi exercita controlul;“
2.După articolul 133 se introduc articolele 1331 şi 1332 cu următorul cuprins:
„Art. 1331
(1)Între şedinţele adunărilor generale, cel mult de două ori în cursul unui exerciţiu financiar, acţionarii au dreptul de a se informa asupra gestiunii societăţii, consultând documentele prevăzute în actul constitutiv, în conformitate cu art. 8 lit. i). Ei vor putea cere, pe cheltuiala lor, copii legalizate de pe acestea. În urma consultării acţionarii vor putea sesiza, în scris, consiliul de administraţie, care va trebui să le răspundă tot în scris, în termen de 15 zile de la înregistrarea sesizării.
(2)Dacă consiliul de administraţie nu va răspunde în termenul stabilit la alin. (1), acţionarii se vor putea adresa instanţei competente, care va putea obliga societatea la plata unei sume de bani pentru fiecare zi de întârziere.
„Art. 1332
(1)Unul sau mai mulţi acţionari, deţinând cel puţin 10% din acţiunile reprezentând capitalul social, vor putea cere – individual sau împreună – instanţei să desemneze unul sau mai mulţi experţi, însărcinaţi să analizeze anumite operaţiuni din gestiunea societăţii şi să întocmească un raport, care să le fie înmânat şi, totodată, predat oficial cenzorilor societăţii, spre a fi analizat şi a se propune măsuri corespunzătoare.
(2)Onorariile experţilor vor fi suportate de societate, cu excepţia cazurilor în care sesizarea a fost făcută cu rea-credinţă.“
3.După alineatul (2) al articolului 277 se introduce alineatul (21) cu următorul cuprins:
„(21)La societăţile existente, asociaţii pot modifica actul constitutiv, prevăzând în el documentele la care aceştia urmează să aibă acces, în sensul art. 8 lit. i).“