Capitolul III Sistemul de servicii sociale - Legea asistentei sociale

CAPITOLUL III

Sistemul de servicii sociale

SECŢIUNEA 1

Definirea si clasificarea serviciilor sociale

Art. 27. — (1) Serviciile sociale reprezintă activitatea sau ansamblul de activităţi realizate pentru a răspunde nevoilor sociale, precum şi celor speciale, individuale, familiale sau de grup, în vederea depăşirii situaţiilor de dificultate, prevenirii şi combaterii riscului de excluziune socială, promovării incluziunii sociale şi creşterii calităţii vieţii.

(2) Serviciile sociale sunt servicii de interes general şi se organizează în forme/structuri diverse, în funcţie de specificul activităţii/activităţilor derulate şi de nevoile particulare ale fiecărei categorii de beneficiari.
Art. 28. — (1) Serviciile sociale au caracter proactiv şi presupun o abordare integrată a nevoilor persoanei, în relaţie cu situaţia socioeconomică, starea de sănătate, nivelul de educaţie şi mediul social de viaţă al acesteia.
(2) Pornind de la nevoile fiecărei persoane, serviciile sociale pot avea o adresabilitate mai largă, la nivel de grup sau comunitate.
(3) Pentru realizarea unor acţiuni sociale coerente, unitare şi eficiente în beneficiul persoanei, serviciile sociale se pot organiza şi acorda în sistem integrat cu serviciile de ocupare, de sănătate, de educaţie, precum şi cu alte servicii sociale de interes general, după caz.
Art. 29. — Clasificarea serviciilor sociale are la bază următoarele criterii:
a) scopul serviciului;
b) categoriile de beneficiari cărora li se adresează;
c) regimul de asistare, respectiv regimul rezidenţial sau nerezidenţial;
d) locul de acordare;
e) regimul juridic al furnizorului de servicii sociale;
f) regimul de acordare.
Art. 30. — (1) După scopul lor, serviciile sociale pot fi clasificate în: servicii de asistenţă şi suport pentru asigurarea nevoilor de bază ale persoanei, servicii de îngrijire personală, de recuperare/reabilitare, de inserţie/reinserţie socială etc.
(2) După categoriile de beneficiari, serviciile sociale pot fi clasificate în servicii sociale destinate copilului şi/sau familiei, persoanelor cu dizabilităţi, persoanelor vârstnice, victimelor violenţei în familie, persoanelor fără adăpost, persoanelor cu diferite adicţii, respectiv consum de alcool, droguri, alte substanţe toxice, internet, jocuri de noroc etc., victimelor traficului de persoane, persoanelor private de libertate, persoanelor sancţionate cu măsură educativă sau pedeapsă neprivativă de libertate aflate în supravegherea serviciilor de
probaţiune, persoanelor cu afecţiuni psihice, persoanelor din comunităţi izolate, şomerilor de lungă durată, precum şi servicii sociale de suport pentru aparţinătorii beneficiarilor.
(3) După regimul de asistare, serviciile sociale se clasifică în:
a) servicii cu cazare, pe perioadă determinată sau nedeterminată: centre rezidenţiale, locuinţe protejate, adăposturi de noapte etc.;
b) servicii fără cazare: centre de zi, centre şi/sau unităţi de îngrijire la domiciliu, cantine sociale, servicii mobile de acordare a hranei, ambulanţa socială etc.
(4) După locul de acordare, serviciile sociale se asigură:
a) la domiciliul beneficiarului;
b) în centre de zi;
c) în centre rezidenţiale;
d) la domiciliul persoanei care acordă serviciul;
e) în comunitate.
(5) După regimul juridic al furnizorului, serviciile sociale pot fi organizate ca structuri publice sau private.
(6) După regimul de acordare serviciile se acordă în regim normal şi regim special:
a) servicii acordate în regim de accesare, contractare şi documentare uzuale;
b) servicii acordate în regim special cu eligibilitate şi accesibilitate extinsă, care vizează măsurile preventive care se oferă în regim de birocraţie redusă şi un set de servicii sociale, care vor fi accesate de beneficiari doar în condiţiile păstrării anonimatului, respectiv de persoane dependente de droguri, alcool, prostituate, victimele violenţei în familie etc. Serviciile acordate în regim special pot fi furnizate fără a încheia contract cu beneficiarii;
c) categoria serviciilor acordate în regim special este reglementată prin lege specială.
Art. 31. — (1) Serviciile de îngrijire personală se adresează persoanelor dependente care, ca urmare a pierderii autonomiei funcţionale din cauze fizice, psihice sau mintale, necesită ajutor semnificativ pentru a realiza activităţile uzuale ale vieţii de zi cu zi.
(2) Situaţia de dependenţă este o consecinţă a bolii, traumei şi dizabilităţii şi poate fi exacerbată de absenţa relaţiilor sociale şi a resurselor economice adecvate.
Art. 32. — (1) Ajutorul acordat pentru îndeplinirea activităţilor uzuale ale vieţii zilnice priveşte două categorii de activităţi:
a) activităţi de bază ale vieţii zilnice, în principal: asigurarea igienei corporale, îmbrăcare şi dezbrăcare, hrănire şi hidratare, asigurarea igienei eliminărilor, transfer şi mobilizare, deplasare în interior, comunicare;
b) activităţi instrumentale ale vieţii zilnice, în principal: prepararea hranei, efectuarea de cumpărături, activităţi de menaj şi spălătorie, facilitarea deplasării în exterior şi însoţire, activităţi de administrare şi gestionare a bunurilor, acompaniere şi socializare.
(2) Îngrijirea persoanei care necesită pe o perioadă mai lungă de 60 de zile ajutor pentru îndeplinirea activităţilor de bază şi instrumentale ale vieţii zilnice este definită ca îngrijire de lungă durată.
(3) Îngrijirea de lungă durată se asigură la domiciliu, în centre rezidenţiale, în centre de zi, la domiciliul persoanei care acordă serviciul şi în comunitate.
Art. 33. — (1) Serviciile de îngrijire personală se pot organiza şi acorda integrat cu alte servicii, cum ar fi:
a) servicii de îngrijire medicală;
b) servicii de reabilitare şi adaptare a ambientului: mici amenajări, reparaţii şi altele asemenea;
c) alte servicii de recuperare/reabilitare: kinetoterapie, fizioterapie, gimnastică medicală, terapie ocupaţională,
psihoterapie, psihopedagogie, logopedie podologie şi altele asemenea.
(2) Serviciile de îngrijire personală pot fi acompaniate de servicii de consiliere socială, juridică şi de informare.
Art. 34. — Categoriile şi tipurile de servicii sociale, activităţile şi funcţiile aferente fiecărui tip de serviciu, precum şi regulamentele-cadru de organizare şi funcţionare se stabilesc prin Nomenclatorul serviciilor sociale, aprobat prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.

SECŢIUNEA a 2-a 

Beneficiarii si furnizorii de servicii sociale

Art. 35. — (1) Beneficiază de servicii sociale persoanele şi familiile aflate în situaţii de dificultate, cu respectarea condiţiilor prevăzute la art. 4.

(2) Grupurile şi comunităţile aflate în situaţii de dificultate beneficiază de servicii sociale, în cadrul programelor de acţiune comunitară destinate prevenirii şi combaterii riscului de marginalizare şi excluziune socială, aprobate prin hotărâri ale consiliilor judeţene/locale.
Art. 36. — (1) Orice persoană dependentă are dreptul la servicii de îngrijire personală, acordate în funcţie de nevoile individuale de ajutor, situaţia familială, socioeconomică şi mediul personal de viaţă.
(2) Beneficiarii serviciilor de îngrijire personală sunt persoanele vârstnice, persoanele cu dizabilităţi şi bolnavii cronici.
Art. 37. — (1) Furnizorii de servicii sociale sunt persoane fizice sau juridice, de drept public ori privat.
(2) Furnizori publici de servicii sociale pot fi:
a) structurile specializate din cadrul/subordinea autorităţilor administraţiei publice locale şi autorităţile executive din unităţile administrativ-teritoriale organizate la nivel de comună, oraş, municipiu şi sectoare ale municipiului Bucureşti;
b) autorităţile administraţiei publice centrale ori alte instituţii aflate în subordinea sau coordonarea acestora care au stabilite prin lege atribuţii privind acordarea de servicii sociale pentru anumite categorii de beneficiari;
c) unităţile sanitare, unităţile de învăţământ şi alte instituţii publice care dezvoltă, la nivel comunitar, servicii sociale integrate.
(3) Furnizori privaţi de servicii sociale pot fi:
a) organizaţiile neguvernamentale, respectiv asociaţiile şi fundaţiile;
b) cultele recunoscute de lege;
c) persoanele fizice autorizate în condiţiile legii;
d) filialele şi sucursalele asociaţiilor şi fundaţiilor internaţionale recunoscute în conformitate cu legislaţia în vigoare;
e) operatorii economici, în condiţii speciale, prevăzute de lege.
Art. 38. — (1) Pentru a acorda servicii sociale pe teritoriul României, furnizorii de servicii sociale, indiferent de forma lor juridică, trebuie acreditaţi în condiţiile legii.
(2) Serviciile sociale pot funcţiona pe teritoriul României numai dacă sunt acreditate în condiţiile legii.
(3) Acreditarea furnizorilor, precum şi a serviciilor sociale acordate de aceştia se reglementează prin lege specială.

SECŢIUNEA a 3-a 

Organizarea si administrarea serviciilor sociale

Art. 39. — Responsabilitatea dezvoltării, administrării şi acordării serviciilor sociale este partajată astfel:

a) elaborarea politicilor publice, programelor şi strategiilor naţionale în domeniu, reglementarea, coordonarea şi controlul
aplicării lor, precum şi evaluarea şi monitorizarea calităţii serviciilor sociale — în responsabilitatea autorităţilor administraţiei publice centrale;
b) organizarea, administrarea şi acordarea serviciilor sociale — în responsabilitatea autorităţilor administraţiei publice locale, atribuţii ce pot fi externalizate către sectorul neguvernamental, instituţiile de cult, alte persoane fizice şi juridice de drept public sau privat, în condiţiile legii;
c) finanţarea serviciilor sociale, în condiţiile legii — din bugetul local, din contribuţia beneficiarului şi/sau, după caz, a familiei acestuia, bugetul de stat, precum şi din alte surse.
Art. 40. — (1) Serviciile sociale se organizează şi se acordă la nivelul comunităţii.
(2) Serviciile sociale au la bază identificarea şi evaluarea nevoilor sociale individuale, familiale sau de grup şi elaborarea planurilor de intervenţie pentru prevenirea, combaterea şi soluţionarea situaţiilor de dificultate.
(3) Furnizorii de servicii sociale asigură activităţile prevăzute la alin. (2) prin asistenţii sociali angajaţi în structurile proprii sau, în lipsa acestora, pot achiziţiona serviciile acordate de asistenţii sociali înregistraţi cu cabinete individuale sau societăţi civile profesionale de asistenţă socială.
(4) În situaţia în care, din cauze obiective, nu se pot angaja asistenţi sociali sau achiziţiona serviciile acestora, furnizorii de servicii sociale pot angaja lucrători sociali pentru realizarea activităţilor de identificare şi, după caz, de evaluare a nevoilor persoanelor care solicită acordarea de beneficii de asistenţă socială şi servicii sociale.
Art. 41. — (1) Serviciile sociale acordate şi administrate de către autorităţile administraţiei publice locale se înfiinţează prin hotărâre a consiliului local şi pot fi organizate ca structuri cu sau fără personalitate juridică.
(2) Structurile publice cu personalitate juridică sunt organizate ca instituţii de asistenţă socială conduse de un director, sprijinit de un consiliu consultativ compus din reprezentanţi ai beneficiarilor şi ai partenerilor sociali din unitatea administrativ-teritorială respectivă.
(3) Structurile publice fără personalitate juridică se organizează ca unităţi de asistenţă socială în cadrul aparatului de specialitate al primarului, precum şi în cadrul serviciului public de asistenţă socială din subordinea consiliilor judeţene, consiliilor locale ale municipiilor şi oraşelor, consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti şi Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
(4) În scopul realizării unui management eficient, în cazul unităţilor de asistenţă socială, responsabilitatea privind coordonarea şi administrarea resurselor umane şi materiale aferente serviciului respectiv poate fi delegată şefului unităţii.
(5) Instituţiile şi unităţile de asistenţă socială funcţionează sub denumiri diverse, cum ar fi: centre de zi sau rezidenţiale, locuinţe protejate şi unităţi protejate, complexuri multifuncţionale sau complexuri de servicii, cantine sociale, servicii mobile de distribuţie a hranei etc.
Art. 42. — (1) Serviciile sociale înfiinţate de furnizorii publici şi privaţi se organizează la nivel teritorial astfel:
a) servicii sociale de interes local, adresate beneficiarilor care trăiesc şi locuiesc pe raza teritorială a comunei, oraşului, municipiului, respectiv a sectoarelor municipiului Bucureşti;
b) servicii sociale de interes judeţean, adresate beneficiarilor care trăiesc şi locuiesc pe raza teritorială a judeţului.
(2) Serviciile sociale pot deservi beneficiari din mai multe judeţe, caz în care înfiinţarea, organizarea şi finanţarea acestora au la bază un contract de parteneriat care se aprobă prin hotărâri ale consiliilor judeţene sau locale partenere.
(3) Prevederile alin. (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul serviciilor sociale de interes local care se adresează
beneficiarilor din mai multe comune, oraşe şi municipii din cadrul aceluiaşi judeţ ori sectoare ale municipiului Bucureşti, iar contractele de parteneriat se aprobă prin hotărârile consiliilor locale partenere.
(4) În scopul dezvoltării serviciilor sociale, autorităţile administraţiei publice locale pot încheia contracte de parteneriat public-privat, în condiţiile Legii parteneriatului public-privat nr. 178/2010, cu modificările şi completările ulterioare.
(5) Autorităţile administraţiei publice locale vor asigura informarea beneficiarilor cu privire la serviciile oferite de furnizorii privaţi de servicii sociale.
Art. 43. — (1) Serviciile sociale înfiinţate de furnizorii de servicii sociale, publici sau privaţi, se organizează la nivel teritorial în condiţiile prevăzute la art. 42 alin. (1), cu respectarea prevederilor Nomenclatorului serviciilor sociale, precum şi a standardelor de calitate, regulilor generale de normare minimă de personal care stau la baza stabilirii standardelor de cost, reglementate de legislaţia specială.
(2) La nivel naţional se organizează un sistem de evidenţă a serviciilor sociale care cuprinde datele şi informaţiile referitoare la serviciile sociale.
(3) Modalitatea de organizare, administrare şi funcţionare a sistemului de evidenţă prevăzut la alin. (2) se aprobă prin ordin al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale.

SECŢIUNEA a 4-a

Procesul de acordare a serviciilor sociale

Art. 44. — (1) Serviciile sociale se acordă la solicitarea persoanei, după caz, a reprezentantului său legal, precum şi din oficiu.

(2) Solicitarea pentru acordarea de servicii sociale se adresează serviciului public de asistenţă socială organizat în subordinea autorităţilor administraţiei publice locale.
(3) Solicitarea pentru acordarea de servicii sociale poate fi adresată şi direct unui furnizor privat de servicii sociale, situaţie în care, dacă se încheie un contract de prestări servicii cu persoana solicitantă, furnizorul are obligaţia de a informa, în scris, autoritatea administrativ-teritorială pe a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa beneficiarul serviciului respectiv.
Art. 45. — (1) Acordarea serviciilor sociale se realizează în baza unui contract, încheiat între furnizorul de servicii sociale şi beneficiar, în care se stipulează serviciile acordate, drepturile şi obligaţiile părţilor, precum şi condiţiile de finanţare.
(2) Modelul contractului prevăzut la alin. (1) se aprobă prin ordin al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale.
Art. 46. — Procesul de acordare a serviciilor sociale are următoarele etape obligatorii:
a) evaluarea iniţială;
b) elaborarea planului de intervenţie;
c) evaluarea complexă;
d) elaborarea planului individualizat de asistenţă şi îngrijire;
e) implementarea măsurilor prevăzute în planul de intervenţie şi în planul individualizat;
f) monitorizarea şi evaluarea acordării serviciilor.
Art. 47. — (1) Evaluarea iniţială şi planul de intervenţie sunt realizate de asistentul social sau, în lipsa acestuia, de personalul cu competenţe în domeniul asistenţei sociale din cadrul serviciului public de asistenţă socială din subordinea autorităţilor administraţiei publice locale.
(2) Evaluarea iniţială are drept scop identificarea nevoilor individuale şi familiale, în baza cărora este elaborat planul de intervenţie.
(3) Planul de intervenţie realizat în condiţiile alin. (2) se adresează persoanei şi, după caz, familiei acesteia şi cuprinde măsurile de asistenţă socială, respectiv serviciile recomandate
pentru soluţionarea situaţiilor de nevoie sau risc social identificate, precum şi beneficiile de asistenţă socială la care persoana are dreptul.
(4) În cadrul procesului de evaluare iniţială, persoana primeşte gratuit informaţiile referitoare la riscurile sociale şi drepturile de protecţie socială de care poate beneficia, precum şi, după caz, consilierea necesară în vederea depăşirii situaţiilor de dificultate.
(5) Evaluarea iniţială poate avea în vedere inclusiv realizarea diagnozei sociale la nivelul grupului şi comunităţii şi elaborarea planului de servicii comunitare.
Art. 48. — (1) În condiţiile în care evaluarea iniţială evidenţiază existenţa unor nevoi speciale pentru a căror rezolvare se impune participarea unei echipe interdisciplinare şi/sau implicarea altor instituţii, se recomandă efectuarea evaluării complexe.
(2) Personalul de specialitate din cadrul echipelor interdisciplinare prevăzute la alin. (1), în activitatea de evaluare desfăşurată, utilizează, de regulă, instrumente şi tehnici standardizate, specifice domeniului propriu de activitate.
(3) Evaluarea complexă se efectuează în cadrul structurilor de specialitate organizate conform prevederilor legilor speciale.
Art. 49. — (1) Evaluarea complexă a persoanelor cu dizabilităţi şi a persoanelor care şi-au pierdut total sau cel puţin jumătate din capacitatea de muncă şi a persoanelor vârstnice prevăzută la art. 48 are drept scop identificarea detaliată a nevoilor persoanei şi elaborarea unui program de suport strict individualizat care conţine ansamblul de măsuri şi servicii sociale, de educaţie, medicale, de recuperare şi adaptare/readaptare necesare a fi acordate persoanei pentru facilitarea integrării/reintegrării sociale a acesteia.
(2) Procesul de evaluare complexă urmăreşte, în principal, următoarele aspecte:
a) evaluarea capacităţilor fizice, mentale şi senzoriale pentru încadrarea în grade de dizabilitate, invaliditate sau dependenţă, precum şi stabilirea nivelului de afectare a autonomiei funcţionale cu privire la abilităţile de realizare a activităţilor uzuale ale vieţii zilnice, a abilităţilor de învăţare şi de adaptare la o viaţă independentă, precum şi a capacităţii de îndeplinire a cerinţelor unei profesii/ocupaţii;
b) evaluarea familiei privind capacitatea acesteia de a asigura condiţiile necesare creşterii, îngrijirii şi educării copilului, precum şi de a realiza obligaţiile de întreţinere ce îi revin, conform legii;
c) evaluarea mediului fizic şi social în care trăieşte persoana şi/sau familia;
d) evaluarea gradului de inserţie sau integrare socială;
e) evaluarea potenţialului persoanei de a se implica în acţiunile, programele şi serviciile de sprijinire pentru depăşirea situaţiilor de dificultate;
f) evaluarea percepţiei persoanei asupra propriilor nevoi, a vulnerabilităţii şi consecinţelor asupra siguranţei şi securităţii personale.
Art. 50. — (1) Pe baza rezultatelor evaluării complexe se stabilesc măsurile de protecţie specială, serviciile de îngrijire personală şi drepturile la beneficii de asistenţă socială sau alte prestaţii de asigurări sociale, după caz.
(2) În urma evaluării complexe se elaborează un plan individualizat de îngrijire şi asistenţă care, pentru a fi eficient şi implementabil, trebuie să ţină cont de aspecte privind:
a) motivaţia persoanei sau a reprezentantului legal al acesteia de a solicita autorităţilor statului asistenţă şi îngrijire;
b) motivaţia persoanei de a participa activ la programele, măsurile de intervenţie şi serviciile sociale recomandate;
c) consecinţele negative asupra persoanei în cazul neacordării serviciilor sociale necesare;
d) percepţia proprie privind capacitatea funcţională, performanţele şi resursele;
e) capacitatea reţelei informale constituite din persoanele prevăzute la art. 52 alin. (2) lit. b) de a acorda servicii sociale;
f) nevoile de suport ale personalului de asistenţă şi îngrijire formală şi informală;
g) existenţa serviciilor sociale în comunitate, modul în care acestea pot răspunde nevoilor persoanei, precum şi posibilitatea de acces a beneficiarului la serviciul respectiv.
(3) Pe baza rezultatelor evaluării complexe, beneficiarului i se prezintă lista furnizorilor acreditaţi de servicii existenţi, care pot acoperi total sau parţial nevoile identificate. Beneficiarul are dreptul să aleagă în mod liber dintre furnizorii de servicii acreditaţi.
Art. 51. — (1) Furnizarea serviciilor sociale se realizează în baza planului individualizat de asistenţă şi îngrijire, elaborat de furnizorul de servicii sociale cu acordul şi participarea beneficiarului.
(2) În vederea monitorizării eficienţei serviciilor sociale furnizate, precum şi pentru stabilirea continuării intervenţiei sau scoaterii din evidenţă a cazului, situaţia beneficiarului se reevaluează periodic, în condiţiile prevăzute de legislaţia specială.
Art. 52. — (1) În cazul serviciilor de îngrijire personală la domiciliu, acordarea acestora se planifică şi se programează în vizite zilnice, săptămânale sau lunare, repartizate la intervale regulate.
(2) Îngrijirea personală la domiciliu poate fi formală şi informală:
a) îngrijirea formală se asigură de persoana calificată, certificată profesional, în condiţiile legii;
b) îngrijirea informală se asigură de membrii de familie, prieteni, vecini sau o altă persoană necalificată care îşi asumă responsabilitatea îngrijirii persoanei.
(3) Persoana dependentă care necesită asistenţă şi/sau supraveghere permanentă poate beneficia de îngrijire zilnică acordată la domiciliu, de îngrijitorul formal, pentru maximum 8 ore/zi, consecutive sau repartizate la intervale regulate pe parcursul zilei.
(4) Prin excepţie de la prevederile alin. (3), îngrijirea personală acordată la domiciliu poate fi asigurată, pe o perioadă mai mare de 8 ore/zi, de îngrijitori informali calificaţi sau de îngrijitori formali, numai în condiţiile prevăzute expres de lege.
(5) Persoanele aflate în situaţia prevăzută la alin. (3), care solicită asistare în centre rezidenţiale, au prioritate în cazul în care nu au familie sau familia acestora nu le poate asigura îngrijirea necesară.
(6) Serviciile de îngrijire care presupun ajutor pentru îndeplinirea activităţilor instrumentale ale vieţii zilnice sunt acordate de îngrijitori informali şi voluntari şi, numai în lipsa acestora, de îngrijitori formali.