Capitolul IV Masuri integrate de asistenta sociala - Legea asistentei sociale
CAPITOLUL IV
Măsuri integrate de asistenţă socială
SECŢIUNEA 1
Prevenirea si combaterea sărăciei si riscului de excluziune socială
Art. 53. — (1) Măsurile de prevenire şi combatere a sărăciei şi riscului de excluziune socială se înscriu în cadrul general de acţiuni multidimensionale ale procesului de incluziune socială prin care se asigură oportunităţile şi resursele necesare pentru participarea persoanelor vulnerabile în mod deplin la viaţa economică, socială şi culturală a societăţii, precum şi la
procesul de luare a deciziilor care privesc viaţa şi accesul lor la drepturile fundamentale.
(2) Pentru prevenirea şi combaterea sărăciei şi a riscului de excluziune socială, prin politicile publice iniţiate, statul:
a) asigură accesul persoanelor vulnerabile la unele drepturi fundamentale, cum ar fi: dreptul la locuinţă, la asistenţă socială şi medicală, la educaţie şi la loc de muncă;
b) instituie măsuri de sprijin conform nevoilor particulare ale persoanelor, familiilor şi grupurilor defavorizate.
(3) Armonizarea politicilor destinate cunoaşterii, prevenirii şi combaterii situaţiilor care determină sărăcia şi riscul de excluziune socială se realizează în cadrul mecanismului naţional pentru promovarea incluziunii sociale, constituit conform legii, cu participarea autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale şi a reprezentanţilor organizaţiilor societăţii civile.
(4) În cadrul acţiunilor multidimensionale ale procesului de incluziune socială se înscriu şi activităţile din domeniul economiei sociale, orientate spre generarea sau asigurarea de locuri de muncă pentru persoanele prevăzute la alin. (1). Organizarea şi funcţionarea sectorului economiei sociale se reglementează prin lege specială.
Art. 54. — (1) Persoanele singure şi familiile care nu dispun de resursele necesare pentru satisfacerea unui nivel de trai minimal au dreptul la beneficii de asistenţă socială şi servicii sociale, acordate în funcţie de nevoile identificate ale fiecărei persoane sau familii.
(2) Nivelul de trai minimal reprezintă limita exprimată în lei care asigură nevoile de bază cum ar fi: hrană, îmbrăcăminte, igienă personală, menţinerea şi salubrizarea locuinţei şi se calculează în raport cu pragul sărăciei conform metodologiei utilizate la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene.
Art. 55. — (1) Beneficiile de asistenţă socială pentru prevenirea şi combaterea sărăciei şi riscului de excluziune socială sunt destinate asigurării mijloacelor financiare minime necesare traiului zilnic, precum şi suplimentării veniturilor sau mijloacelor persoanei ori familiei aflate în situaţia prevăzută la art. 54 alin. (1) şi se bazează pe testarea mijloacelor de trai.
(2) Beneficiile de asistenţă socială acordate pentru prevenirea şi combaterea sărăciei şi riscului de excluziune socială sunt cele prevăzute la art. 11.
(3) Principala formă de sprijin pentru prevenirea şi combaterea sărăciei şi riscului de excluziune socială este venitul minim de inserţie acordat din bugetul de stat ca diferenţă între nivelurile prevăzute prin lege specială şi venitul net al familiei sau al persoanei singure realizat ori obţinut într-o anumită perioadă de timp, în scopul garantării unui venit minim fiecărei persoane din România.
Art. 56. — (1) Principalele categorii de servicii sociale având drept scop exclusiv prevenirea şi combaterea sărăciei şi riscului de excluziune socială sunt adresate persoanelor şi familiilor fără venituri sau cu venituri reduse, persoanelor fără adăpost, victimelor traficului de persoane, precum şi persoanelor private de libertate.
(2) Familiile şi persoanele singure fără venituri sau cu venituri reduse pot beneficia de o gamă diversificată de servicii sociale adaptate nevoilor individuale, cum ar fi servicii de consiliere şi informare, servicii de inserţie/reinserţie socială, servicii de reabilitare şi altele asemenea.
Art. 57. — Serviciile sociale adresate persoanelor fără adăpost au drept scop asigurarea de găzduire pe perioadă determinată, asociată cu acordarea unor servicii de consiliere şi de reinserţie sau reintegrare socială, în concordanţă cu nevoile individuale identificate.
Art. 58. — (1) Autorităţile administraţiei publice locale au responsabilitatea înfiinţării, organizării şi administrării serviciilor sociale pentru persoanele fără adăpost.
(2) Pentru copiii străzii, pentru persoanele vârstnice singure sau fără copii şi persoanele cu dizabilităţi care trăiesc în stradă, autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a înfiinţa pe raza lor teritorială servicii sociale adecvate şi adaptate nevoilor acestora.
(3) Pentru persoanele care trăiesc în stradă, autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a organiza adăposturi de urgenţă pe timp de iarnă.
Art. 59. — (1) Serviciile sociale adresate persoanelor care trăiesc în stradă pot fi organizate ca:
a) echipe mobile de intervenţie în stradă sau servicii de tip ambulanţă socială;
b) adăposturi de noapte;
c) centre rezidenţiale cu găzduire pe perioadă determinată.
(2) În scopul prevenirii şi combaterii riscului ca tinerii care
părăsesc sistemul de protecţie a copilului să devină persoane fără adăpost, precum şi pentru promovarea integrării sociale a acestora, autorităţile locale pot înfiinţa centre multifuncţionale care asigură condiţii de locuit şi de gospodărire pe perioadă determinată.
Art. 60. — (1) Pentru persoanele care trăiesc în stradă serviciile sociale se acordă gratuit sau, după caz, contra unei contribuţii modice din partea beneficiarului.
(2) Calculul şi nivelul contribuţiei beneficiarului, prevăzute la alin. (1), se stabilesc de către furnizorul public sau privat care administrează serviciile.
Art. 61. — (1) Persoanele fără venituri sau cu venituri reduse beneficiază de masă acordată de cantine sociale.
(2) Cantinele sociale sunt unităţi publice de asistenţă socială, cu sau fără personalitate juridică, înfiinţate, organizate şi administrate de autorităţile administraţiei publice locale, precum şi de furnizori de servicii sociale privaţi.
(3) Cantinele sociale acordă masă caldă şi rece, gratuit sau contra cost, în condiţiile prevăzute de lege.
Art. 62. — (1) Victimele traficului de persoane beneficiază de servicii sociale acordate pentru facilitarea reintegrării/ reinserţiei sociale a acestora.
(2) Serviciile sociale acordate victimelor traficului de persoane sunt acordate în sistem integrat cu alte măsuri de protecţie prevăzute de legislaţia specială şi sunt gratuite.
Art. 63. — Serviciile sociale destinate victimelor traficului de persoane pot fi:
a) centrele rezidenţiale cu găzduire pe perioadă determinată care asigură asistenţă, îngrijire şi protecţie;
b) centre de zi care asigură în principal informare, consiliere, sprijin emoţional şi social în scopul reabilitării şi reintegrării sociale;
c) servicii acordate în comunitate care constau în servicii de asistenţă socială, suport emoţional, consiliere psihologică, consiliere juridică, orientare profesională, reinserţie socială etc.
Art. 64. — (1) Persoanele private de libertate, aflate în custodia sistemului penitenciar, în vederea asigurării reintegrării lor sociale beneficiază gratuit de servicii sociale de consiliere educaţională, socială şi psihologică, acordate la nivelul aşezămintelor de deţinere, în sistem integrat cu activităţile şi programele educative, psihologice şi de asistenţă socială, de instruire şcolară şi formare profesională desfăşurate în cadrul acestora.
(2) Furnizarea serviciilor de educaţie, consiliere psihologică şi asistenţă socială în cadrul aşezămintelor de deţinere se realizează de către personalul specializat al acestora, cu participarea consilierilor de probaţiune ori a furnizorilor publici sau privaţi de servicii sociale.
(3) Pe perioada detenţiei, persoana privată de libertate poate beneficia şi de consiliere privind accesarea serviciilor sociale existente în comunitatea în care aceasta îşi va avea domiciliul sau reşedinţa după eliberare.
SECŢIUNEA a 2-a
Asistenţa socială a copilului si a familiei
Art. 65. — (1) Copilul are dreptul la protecţie şi asistenţă în realizarea şi exercitarea deplină a drepturilor lui, în condiţiile legii.
(2) Asigurarea creşterii şi dezvoltării copilului se află în responsabilitatea părinţilor.
(3) Exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti trebuie să asigure bunăstarea materială şi spirituală a copilului, în special prin îngrijirea şi menţinerea relaţiilor personale cu acesta, prin asigurarea creşterii, educării şi întreţinerii sale.
(4) Părinţii copilului au dreptul să primească asistenţa de specialitate în vederea îngrijirii, creşterii şi educării acestuia, precum şi să fie informaţi asupra drepturilor şi obligaţiilor lor.
Art. 66. — (1) Statul asigură protecţia copilului şi garantează respectarea tuturor drepturilor sale prin activitatea specifică realizată de autorităţile/instituţiile publice cu atribuţii în domeniu.
(2) Copilul are dreptul să fie crescut alături de părinţii săi în condiţii care să-i permită dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală şi socială.
(3) Copilul are dreptul de a beneficia de măsuri de asistenţă socială, în funcţie de situaţia sa personală şi de situaţia socio- economică a familiei sau a persoanelor în întreţinerea cărora se află.
(4) Pentru realizarea obligaţiilor ce le revin faţă de copil, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale susţin familia prin acordarea de beneficii de asistenţă socială, precum şi prin asigurarea de servicii sociale.
(5) Principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii, întreprinse de stat, precum şi de orice persoană fizică sau juridică, publică ori privată.
(6) În situaţia în care părintele/reprezentantul legal se foloseşte de copil pentru a apela la mila publicului, cerând ajutor financiar sau material, precum şi în situaţia în care copilul a fost victima abuzului/neglijării/exploatării/traficului exercitat de părinte/reprezentant legal, serviciul public de asistenţă socială organizat în subordinea consiliului judeţean/consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti iniţiază, în momentul constatării faptei, demersurile necesare instituirii măsurilor de protecţie specială prevăzute de lege.
Art. 67. — Măsurile de asistenţă socială pentru familie nu sunt acordate pentru compensarea sarcinilor specifice acesteia, ci ca forme de sprijin destinate, în principal, menţinerii copilului în familie şi depăşirii unei situaţii de dificultate, reconcilierii vieţii de familie cu viaţa profesională, încurajării ocupării pe piaţa muncii.
Art. 68. — (1) Beneficiile de asistenţă socială în bani destinate copilului şi familiei pot fi acordate sub formă de alocaţii, indemnizaţii, stimulente financiare, facilităţi fiscale şi alte facilităţi de natură financiară, în condiţiile legii.
(2) Alocaţiile, indemnizaţiile şi stimulentele cuprind:
a) alocaţii pentru copii destinate copilului din familie şi copilului lipsit temporar sau definitiv de ocrotirea părinţilor, cum ar fi: alocaţia de stat, alocaţia de plasament şi alte alocaţii acordate în condiţiile legii;
b) alocaţii, indemnizaţii şi stimulente pentru familie, acordate în raport cu veniturile familiei şi cu numărul de copii aflaţi în întreţinere cum ar fi: indemnizaţia pentru creşterea copilului, stimulentul de inserţie, alte alocaţii familiale şi indemnizaţii.
Art. 69. — Copilul şi familia beneficiază de servicii sociale diversificate, adaptate nevoilor şi situaţiilor de dificultate identificate.
Art. 70. — (1) Orice copil lipsit temporar sau definitiv de ocrotirea părinţilor săi are dreptul la protecţie alternativă care constă în instituirea tutelei, măsuri de protecţie specială şi adopţie.
(2) Protecţia specială constă în instituirea măsurii plasamentului şi acordarea de servicii sociale destinate îngrijirii şi dezvoltării copilului până la dobândirea capacităţii depline de exerciţiu a acestuia, acompaniate de beneficiile de asistenţă socială prevăzute de lege.
(3) Deciziile de separare a copilului de părinţii săi sau de limitare a exerciţiului drepturilor părinteşti sunt precedate obligatoriu de servicii sociale de informare şi consiliere, de terapie şi mediere adresate părinţilor.
(4) Tinerii care au beneficiat de măsuri de protecţie specială şi nu au posibilitatea revenirii în familie, aflaţi în situaţii de risc de excluziune socială pot beneficia, la cerere, de continuarea acordării unor măsuri de protecţie specială pe o perioadă determinată, în condiţiile prevăzute de legislaţia specială.
(5) Măsurile de protecţie specială a copilului se stabilesc prin planul individualizat de protecţie, întocmit, aplicat şi monitorizat de către autorităţile/instituţiile abilitate de lege.
Art. 71. — (1) Copilul cu dizabilităţi are dreptul la măsuri de suport şi de îngrijire, adaptate nevoilor sale.
(2) Copilul cu dizabilităţi şi părinţii acestuia, precum şi persoanele cărora le-a fost dat în plasament sau tutelă, beneficiază de servicii sociale destinate facilitării accesului efectiv şi fără discriminare al copilului cu dizabilităţi la educaţie, formare profesională, asistenţă medicală, recuperare, pregătire în vederea ocupării unui loc de muncă, la activităţi recreative, precum şi la orice alte activităţi apte să le permită deplina integrare socială şi dezvoltare personală.
(3) Copilul cu dizabilităţi are dreptul la servicii de îngrijire personală, stabilite în baza evaluării socio-psiho-medicale şi a nevoilor individuale de ajutor pentru realizarea activităţilor uzuale ale vieţii zilnice.
(4) Copilul cu dizabilităţi pentru care s-a instituit măsura tutelei ori a plasamentului la o familie sau persoană, dacă la împlinirea vârstei de 18 ani nu urmează o formă de învăţământ ori pregătire profesională, în condiţiile legii, poate rămâne în grija acestora pe o perioadă de încă 3 ani.
(5) Măsura prevăzută la alin. (4) se aplică la solicitarea tânărului cu dizabilităţi şi cu acordul familiei sau persoanei la care a fost dat în plasament ori în tutelă.
Art. 72. — (1) Copilul care săvârşeşte fapte penale şi nu răspunde penal beneficiază de măsuri de protecţie specială, respectiv plasament şi supraveghere specializată, precum şi de servicii sociale destinate sprijinirii acestuia în procesul de reintegrare socială.
(2) Pe toată durata aplicării măsurilor destinate copilului care săvârşeşte fapte penale şi nu răspunde penal, familia acestuia beneficiază de servicii sociale de consiliere şi suport pentru facilitarea îndeplinirii obligaţiilor prevăzute de lege pe perioada de supraveghere specializată.
Art. 73. — (1) Serviciile sociale din domeniul protecţiei copilului şi familiei au ca principal obiectiv suportul acordat pentru asigurarea îngrijirii, creşterii, formării, dezvoltării şi educării copilului în cadrul familiei.
(2) Principalele categorii de servicii sociale sunt:
a) servicii de prevenire a separării copilului de familie;
b) servicii de reconciliere a vieţii de familie cu viaţa profesională;
c) servicii pentru copilul lipsit temporar sau definitiv de părinţii săi;
d) servicii de sprijin pentru familiile aflate în situaţii de dificultate.
(3) Serviciile sociale prevăzute la alin. (2) pot fi acordate în instituţii/unităţi de asistenţă socială, respectiv în centre de zi,
centre rezidenţiale, precum şi la domiciliul familiei, la domiciliul persoanei care acordă îngrijire copilului sau în comunitate.
Art. 74. — (1) Furnizarea serviciilor sociale pentru copiii aflaţi în sistemul de protecţie specială este gratuită.
(2) În cazul serviciilor sociale prevăzute la art. 73 alin. (2) lit. b) şi d), precum şi al altor servicii sociale destinate copilului din familie, stabilite prin legea specială, părinţii suportă o parte din cheltuielile aferente acestora, achitând o contribuţie stabilită în funcţie de nivelul costului serviciului pe beneficiar şi de nivelul veniturilor pe membru de familie. Cuantumul contribuţiei, serviciile oferite, obligaţiile şi drepturile părţilor sunt înscrise în contractul de furnizare de servicii, încheiat între furnizor şi părinte/reprezentantul legal al copilului.
Art. 75. — (1) Prevenirea şi combaterea violenţei în familie constituie o componentă a politicilor de protecţie şi asistenţă a familiei.
(2) Serviciile sociale destinate victimelor violenţei în familie sunt acordate în sistem integrat cu celelalte măsuri de protecţie legală, de asigurare a sănătăţii, de prevenire, identificare şi sancţionare a faptelor de violenţă în familie, prevăzute de legislaţia specială în domeniu.
Art. 76. — (1) Autorităţile administraţiei publice locale au responsabilitatea înfiinţării, organizării, administrării şi furnizării serviciilor sociale destinate prevenirii şi combaterii violenţei în familie.
(2) Pentru asigurarea unor servicii sociale eficiente, autorităţile administraţiei publice locale colaborează cu alte instituţii şi autorităţi cu competenţe în acest domeniu, precum poliţia, comandamentele de jandarmi judeţene, serviciile deconcentrate ale Ministerului Sănătăţii, instituţiile de învăţământ, serviciile de medicină legală etc., în condiţiile legii.
(3) Serviciile sociale dezvoltate în domeniul prevenirii violenţei în familie se adresează cu prioritate victimelor, dar şi agresorilor acestora.
Art. 77. — (1) Serviciile sociale destinate prevenirii şi combaterii violenţei în familie pot fi organizate în centre de zi şi rezidenţiale, cu sau fără personalitate juridică, de interes local ori judeţean.
(2) Principalele categorii de servicii sociale organizate în centre rezidenţiale cu găzduire pe perioadă determinată sunt:
a) centre de primire în regim de urgenţă a victimelor violenţei în familie;
b) centre de recuperare pentru victimele violenţei în familie;
c) locuinţe protejate.
(3) Principalele categorii de servicii sociale organizate în centre de zi sunt:
a) centre de consiliere pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie;
b) centre pentru servicii de informare şi sensibilizare a populaţiei.
Art. 78. — Serviciile sociale destinate agresorilor prevăzuţi la art. 76 alin. (3) sunt organizate în centre de zi care au drept obiectiv reabilitarea şi reinserţia socială a acestora, prin asigurarea unor măsuri de educaţie, consiliere şi mediere familială.
SECŢIUNEA a 3-a
Asistenţa socială a persoanelor cu dizabilităţi
Art. 79. — (1) Promovarea şi respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi reprezintă o obligaţie pentru autorităţile statului, pentru toate persoanele juridice de drept public şi privat, precum şi pentru toţi cetăţenii din România.
(2) Statul, prin autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, are obligaţia de a asigura măsurile specifice de protecţie şi de asistenţă socială, în conformitate cu nevoile particulare ale persoanelor cu dizabilităţi, precum şi în funcţie de situaţia familială şi socio-economică a acestora.
(3) În baza principiului asigurării de oportunităţi egale, autorităţile publice competente au obligaţia să asigure toate măsurile necesare destinate persoanelor cu dizabilităţi în scopul:
a) accesului nemijlocit şi neîngrădit la educaţie, sănătate, ocupare, justiţie, precum şi la toate tipurile de servicii publice de interes general şi servicii sociale;
b) facilitării participării active la viaţa comunităţii din care face parte persoana şi a societăţii în general.
(4) O componentă prioritară a protecţiei persoanelor cu dizabilităţi priveşte asigurarea şi facilitarea accesului la programe de abilitare/reabilitare, dispozitive medicale destinate recuperării unor deficienţe organice sau funcţionale, precum şi la echipamente tehnice asistive care să faciliteze viaţa de zi cu zi a persoanelor cu dizabilităţi, activităţile lor de studiu şi cele profesionale.
Art. 80. — (1) Pentru protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi, autorităţile publice au obligaţia să includă nevoile speciale ale acestei categorii de persoane în toate politicile publice, strategiile şi programele de dezvoltare regională, judeţeană sau locală, precum şi în programele guvernamentale.
(2) Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi orice persoană juridică de drept public sau privat au obligaţia de a asigura servicii de informare şi documentare accesibile persoanelor cu dizabilităţi.
Art. 81. — (1) Persoanele cu dizabilităţi, în funcţie de nivelul deficienţei, gradul de afectare a funcţiilor şi a structurilor organismului, factorii de mediu şi personali, incapacitatea manifestată se încadrează în grade de dizabilitate, reglementate prin legile speciale.
(2) În funcţie de gradul de dizabilitate, precum şi, după caz, de dificultăţile familiale şi socio-economice, persoanele cu dizabilităţi beneficiază de alocaţii, indemnizaţii şi facilităţi, precum şi de alte forme de sprijin financiar şi în natură.
(3) Persoanele cu dizabilităţi beneficiază de o alocaţie lunară în scopul susţinerii necesităţilor zilnice de viaţă, precum şi de o indemnizaţie de îngrijire în vederea asigurării îngrijirii personale, acordate în funcţie de gradul de dizabilitate şi în condiţiile stabilite prin legile speciale.
(4) Pentru persoanele cu afectare gravă a capacităţii de muncă, alocaţia prevăzută la alin. (3) se acordă doar în funcţie de gradul de dizabilitate al acestora.
(5) Persoanele adulte, în funcţie de gradul de dizabilitate, pot beneficia, în condiţiile legii, de facilităţi fiscale şi alte facilităţi, precum şi de credite a căror dobândă se suportă din bugetul de stat pentru achiziţionarea de autovehicule şi pentru adaptarea locuinţei conform nevoilor individuale.
Art. 82. — Persoanele infectate cu HIV sau bolnave de SIDA, copii şi adulţi, au dreptul la o indemnizaţie lunară de hrană destinată asigurării unei alimentaţii corespunzătoare în completarea tratamentului de specialitate cu medicamente antiretrovirale.
Art. 83. — (1) Persoana cu dizabilităţi are dreptul, în baza evaluării socio-psiho-medicale, la servicii sociale organizate şi acordate în condiţiile legii.
(2) Serviciile sociale adresate persoanelor cu dizabilităţi se acordă la domiciliu, în centre rezidenţiale sau în centre de zi, proiectate şi adaptate nevoilor individuale ale persoanei asistate.
Art. 84. — (1) Autorităţile administraţiei publice locale au responsabilitatea organizării şi finanţării sau cofinanţării serviciilor sociale adecvate nevoilor speciale de îngrijire, asistare, educare şi formare, recuperare/reabilitare, inserţie/reinserţie socială ale persoanelor cu dizabilităţi, în conformitate cu strategiile naţionale, strategiile judeţene şi planurile anuale proprii de acţiune.
(2) Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a monitoriza situaţia tuturor persoanelor cu dizabilităţi care au domiciliul sau reşedinţa pe aria lor teritorială şi de a întreprinde toate demersurile în vederea facilitării reintegrării sociale a acestora în comunitate şi a inserţiei pe piaţa muncii.
(3) În vederea asigurării continuităţii măsurilor de protecţie, de asistare şi îngrijire, autorităţile administraţiei publice locale instituie măsuri specifice de realizare a tranziţiei tânărului cu dizabilităţi din sistemul de protecţie a copilului în sistemul de protecţie a persoanelor adulte cu dizabilităţi.
Art. 85. — (1) Evaluarea socio-psiho-medicală a persoanei cu dizabilităţi în vederea încadrării într-un grad de dizabilitate şi stabilirii nevoilor de îngrijire personală se realizează de personal de specialitate din cadrul organismelor de evaluare, constituite conform legii.
(2) Serviciile de îngrijire personală la domiciliu sau recomandarea de internare într-un centru rezidenţial se înscriu în programul individual de reabilitare şi integrare socială, elaborat în urma evaluării prevăzute la alin. (1).
Art. 86. — (1) Persoana cu dizabilităţi beneficiază de servicii de îngrijire personală la domiciliu, acordate de către îngrijitori formali sau informali.
(2) Îngrijitorii informali şi formali beneficiază de facilităţi şi servicii de suport, reglementate prin legislaţia specială.
Art. 87. — (1) Persoana cu dizabilitate gravă, în funcţie de natura deficienţei şi de specificul nevoilor de îngrijire, poate fi asistată şi îngrijită la domiciliu de un membru de familie angajat în calitate de îngrijitor formal, în condiţiile prevăzute de lege.
(2) Persoana cu dizabilităţi optează între indemnizaţia de îngrijire şi serviciile acordate de îngrijitori formali.
Art. 88. — Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a asigura, cu prioritate, servicii de îngrijire la domiciliu destinate persoanelor cu dizabilităţi, precum şi în centre de zi adaptate nevoilor acestora, cum ar fi: centre de recuperare/readaptare, centre de inserţie/reinserţie socială, centre de socializare, centre de terapie ocupaţională şi alte terapii speciale, centre de asistare şi îngrijire pe timpul zilei, ateliere protejate/unităţi protejate, şi altele asemenea, potrivit atribuţiilor stabilite prin legile speciale.
Art. 89. — (1) Admiterea persoanelor cu dizabilităţi în centre rezidenţiale se realizează numai în cazul în care asistarea, îngrijirea, recuperarea sau protecţia acestora nu se pot realiza la domiciliu ori în cadrul centrelor de zi organizate în comunitate.
(2) Principalele categorii de centre rezidenţiale pentru persoane cu dizabilităţi care asigură găzduire pe perioadă nedeterminată sau determinată sunt:
a) centre de îngrijire şi asistenţă;
b) centre de recuperare şi reabilitare;
c) centre de integrare prin terapie ocupaţională;
d) centre respiro/centre de criză;
e) locuinţe protejate.
Art. 90. — (1) Persoanele adulte cu dizabilităţi asistate în centre rezidenţiale sau susţinătorii legali ai acestora, în funcţie de veniturile personale ale persoanelor cu dizabilităţi, au obligaţia de a plăti o contribuţie lunară de întreţinere, stabilită în condiţiile legii.
(2) Persoanele cu dizabilităţi care nu au venituri şi nici susţinători legali care să datoreze întreţinerea acestora sau ale căror venituri nu permit asigurarea contribuţiei lunare sunt asistate gratuit, costurile aferente fiind susţinute din bugetele locale sau judeţene.
Art. 91. — (1) În vederea asigurării evaluării, orientării, formării şi reconversiei profesionale a persoanelor cu dizabilităţi, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale au obligaţia să organizeze şi să dezvolte servicii sociale integrate cu servicii şi măsuri specifice de stimulare a ocupării.
(2) Persoanele juridice de drept public sau privat, în calitate de angajatori au obligaţia de a crea toate condiţiile necesare dobândirii şi menţinerii unui loc de muncă, precum şi pentru promovarea profesională a persoanei cu dizabilităţi.
(3) Angajarea persoanei cu dizabilităţi se realizează pe piaţa liberă a muncii, la domiciliu şi în forme protejate, respectiv loc de muncă protejat şi unităţi protejate, reglementate prin legislaţia specială.
(4) Angajatorii persoanelor cu dizabilităţi beneficiază de facilităţi fiscale, precum şi de alte drepturi acordate în condiţiile legii.
SECŢIUNEA a 4-a
Asistenţa socială a persoanelor vârstnice
Art. 92. — (1) Persoanele vârstnice reprezintă o categorie de populaţie vulnerabilă cu nevoi particulare, datorită limitărilor fiziologice şi fragilităţii caracteristice fenomenului de îmbătrânire.
(2) Persoanele vârstnice, în funcţie de situaţiile personale de natură socio-economică, medicală şi fiziologică, beneficiază de măsuri de asistenţă socială, în completarea prestaţiilor de asigurări sociale pentru acoperirea riscurilor de bătrâneţe şi de sănătate.
Art. 93. — (1) Familia persoanei vârstnice are obligaţia de a asigura îngrijirea şi întreţinerea acesteia.
(2) Obligaţiile prevăzute la alin. (1) se stabilesc astfel încât să nu afecteze veniturile considerate a fi minim necesare vieţii curente a persoanei/persoanelor obligate la întreţinere, precum şi a copiilor acesteia/acestora.
(3) În situaţia persoanei vârstnice singure sau a cărei familie nu poate să asigure, parţial sau integral, îngrijirea şi întreţinerea acesteia, statul intervine prin acordarea de beneficii de asistenţă socială şi servicii sociale adecvate nevoilor strict individuale ale persoanei vârstnice.
Art. 94. — (1) Beneficiile de asistenţă socială se acordă persoanelor vârstnice care se găsesc în situaţii de vulnerabilitate, respectiv:
a) nu realizează venituri proprii sau veniturile lor ori ale susţinătorilor legali nu sunt suficiente pentru asigurarea unui trai decent şi mediu sigur de viaţă;
b) se află în imposibilitatea de a-şi asigura singure activităţile de bază ale vieţii zilnice, nu se pot gospodări singure şi necesită asistenţă şi îngrijire;
c) nu au locuinţă şi nici posibilitatea de a-şi asigura condiţiile de locuit pe baza resurselor proprii;
d) se află în alte situaţii de urgenţă sau de necesitate, prevăzute de lege.
(2) Beneficiile de asistenţă socială pentru persoanele vârstnice sunt, în principal:
a) beneficiile de asistenţă socială pentru prevenirea şi combaterea sărăciei şi a riscului de excluziune socială;
b) indemnizaţii de îngrijire, acordate în condiţiile legii;
c) alocaţii sau contribuţii pentru asigurarea calităţii serviciilor sociale, destinate acoperirii costurilor hranei în cantine sociale, în centrele rezidenţiale de îngrijire, precum şi pentru susţinerea unor suplimente nutriţionale;
d) facilităţi privind transportul urban şi interurban, telefon, radio-tv, achiziţia de produse alimentare, bilete de tratament balnear sau pentru recreere, precum şi a altor servicii;
e) ajutoare pentru situaţii care pun în pericol viaţa şi siguranţa persoanei vârstnice, precum şi pentru evitarea instituţionalizării;
f) ajutoare în natură precum: alimente, încălţăminte, îmbrăcăminte, medicamente şi dispozitive medicale, materiale de construcţii şi altele asemenea.
Art. 95. — (1) În vederea prevenirii, limitării sau înlăturării efectelor temporare ori permanente ale unor situaţii care pot
afecta viaţa persoanei vârstnice sau pot genera riscul de excluziune socială, persoanele vârstnice au dreptul la servicii sociale.
(2) La procesul decizional privind dezvoltarea serviciilor sociale destinate persoanelor vârstnice, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale au obligaţia de a consulta organismele reprezentative ale persoanelor vârstnice, constituite conform legii.
(3) Autorităţile administraţiei publice locale asigură gratuit servicii de informare şi consiliere a persoanelor vârstnice cu privire la drepturile sociale ale acestora.
(4) În procesul de acordare a serviciilor sociale, furnizorii publici şi privaţi au obligaţia de a implica persoana vârstnică, precum şi familia sau reprezentantul legal al acesteia şi de a promova intervenţia membrilor comunităţii şi a voluntarilor.
Art. 96. — (1) Pentru a identifica şi a răspunde cât mai adecvat nevoilor sociale ale persoanelor vârstnice şi condiţiilor particulare în care aceştia se află, serviciile sociale se organizează cu prioritate la nivelul comunităţilor locale.
(2) Autorităţile administraţiei publice locale au responsabilitatea identificării şi evaluării nevoilor persoanelor vârstnice, a organizării, planificării şi asigurării finanţării sau cofinanţării serviciilor sociale, iar furnizorii de servicii sociale publici şi privaţi au responsabilitatea acordării acestora cu respectarea standardelor de calitate.
Art. 97. — (1) Persoanele vârstnice dependente beneficiază de servicii de îngrijire personală acordate în concordanţă cu gradul de dependenţă în care se află şi nevoile individuale de ajutor, precum şi în funcţie de situaţia familială şi veniturile de care dispun.
(2) Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a asigura serviciile de îngrijire personală acordate la domiciliu sau în centre rezidenţiale pentru persoanele vârstnice dependente singure ori a căror familie nu poate să le asigure îngrijirea.
Art. 98. — (1) Evaluarea autonomiei funcţionale a persoanelor dependente şi stabilirea gradelor de dependenţă se realizează în baza unor criterii standard, aprobate prin hotărâre a Guvernului.
(2) Evaluarea autonomiei funcţionale se realizează, de regulă, la domiciliul persoanei, de o echipă mobilă de evaluatori.
(3) Răspunderea privind corectitudinea datelor şi a recomandărilor privind încadrarea în grade de dependenţă a persoanelor evaluate revine în mod solidar membrilor echipei de evaluatori.
(4) Evaluarea autonomiei funcţionale, în cazul persoanelor asistate în unităţi sanitare cu paturi, se poate realiza şi la patul bolnavului, la solicitarea medicului curant sau a asistentului social angajat al spitalului.
(5) Furnizarea serviciilor de îngrijire se realizează conform planului individualizat de asistenţă şi îngrijire, elaborat de personal de specialitate, în baza recomandărilor formulate de echipa de evaluare.
Art. 99. — (1) Acordarea serviciilor de îngrijire personală la domiciliu a persoanelor vârstnice se realizează de către îngrijitorul formal sau informal.
(2) Îngrijitorii informali şi formali beneficiază de facilităţi şi servicii de suport, indemnizaţii, servicii de consiliere, servicii de tip respiro şi concediu de îngrijire, conform legii.
Art. 100. — Pentru menţinerea în mediul propriu de viaţă şi prevenirea situaţiilor de dificultate şi dependenţă, persoanele vârstnice beneficiază de servicii de consiliere, de acompaniere, precum şi de servicii destinate amenajării sau adaptării locuinţei, în funcţie de natura şi gradul de afectare a autonomiei funcţionale.
Art. 101. — (1) Îngrijirea în centre rezidenţiale a persoanelor vârstnice dependente poate fi dispusă numai în cazul în care îngrijirea la domiciliu a acestora nu este posibilă.
(2) Centrele rezidenţiale destinate persoanelor vârstnice pot fi organizate ca:
a) centre de îngrijire temporară;
b) centre de îngrijire pe perioadă nedeterminată, respectiv cămine pentru persoane vârstnice;
c) locuinţe protejate, complex de servicii şi alte tipuri de centre.
Art. 102. — (1) Persoanele vârstnice care dispun de venituri proprii au obligaţia de a plăti o contribuţie lunară pentru asigurarea serviciilor de îngrijire personală la domiciliu şi pentru asistarea şi îngrijirea în centre rezidenţiale, stabilită de către autorităţile administraţiei publice locale sau furnizorii privaţi care le administrează, cu respectarea condiţiei prevăzute la art. 91 alin. (2).
(2) În situaţia în care persoana vârstnică nu are venituri sau nu poate achita integral contribuţia lunară, suma aferentă acesteia sau diferenţa până la concurenţa valorii integrale a contribuţiei se asigură de către susţinătorii legali ai persoanei vârstnice, în conformitate cu nivelul veniturilor acestora, calculat pe membru de familie, în cuantumul prevăzut de lege.
(3) Persoanele vârstnice care nu au venituri şi nici susţinători legali nu datorează contribuţia lunară, aceasta fiind asigurată din bugetele locale, în limitele hotărâte de autorităţile administraţiei publice locale.
Art. 103. — Persoana vârstnică care încheie acte juridice translative de proprietate, cu titlu oneros sau gratuit, în scopul întreţinerii şi îngrijirii personale, are dreptul la măsuri de protecţie acordate în condiţiile legii.
