Art. 102 Cod penal Mustrarea Calculul pedepselor INDIVIDUALIZAREA PEDEPSELOR

Capitolul V
INDIVIDUALIZAREA PEDEPSELOR

Secţiunea IV
Calculul pedepselor

Art. 102

Mustrarea

Măsura educativă a mustrării constă în dojenirea minorului, în arătarea pericolului social al faptei săvârşite, în sfătuirea minorului să se poarte în aşa fel încât să dea dovadă de îndreptare, atrăgându-i-se totodată atenţia că dacă va săvârşi din nou o infracţiune, se va lua faţă de el o măsură mai severă sau i se va aplica o pedeapsă.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 102 Cod penal Mustrarea Calculul pedepselor INDIVIDUALIZAREA PEDEPSELOR




diana 16.07.2012
Măsura educativă a mustrării prevăzută în art. 102 C. pen. poate fi luată chiar dacă inculpatul - minor la data săvârşirii infracţiunii - a împlinit vârsta de 18 ani înainte de soluţionarea cauzei.
C. Apel Bucureşti, s. a II-a pen., dec. nr. 163/A/1998


Notă: în literatura juridică este predominantă teza că toate măsurile educative prevăzute de Codul penal pot fi luate numai anterior ajungerii la majorat, adică numai faţă de o persoană care are calitatea de minor la data pronunţării măsurii (v.:V. Dongoroz ş. a., Explicaţii teoretice ale Codului penal român, vol. II, Editura Academiei,
Citește mai mult Bucureşti, 1970, p. 240; V. Rămureanu, în Codul pena! al RSR comentat şi adnotat, Partea generală, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1972, p. 535; C. B u 1 a i, Drept penal român, Partea generală, vol. II, Casa de editură şi presă "Şansa", Bucureşti, 1992, p. 137; C. Turianu, Răspunderea juridică pentru faptele penale săvârşite de minori, Editura Continent XXI, Bucureşti, 1995, p. 305). în sensul că mustrarea poate fi aplicată chiar şi după ajungerea la majorat, v. Plen TS, dec. de îndrumare nr. 1/1971, CD, p. 29; C. Apel Bucureşti, s. a II-a pen., dec. nr. 559/1994, Culegere V, p. 129; Tm. Bucureşti, s. I pen., dec. nr. 1062/1992, Culegere III, p. 210; Tm. Bucureşti, s. I pen., dec. nr. 118/1993, Culegere IV, p. 172).

în ce ne priveşte, credem că măsura educativă a mustrării nu poate fi luată decât faţă de un inculpat minor la data pronunţării hotărârii. Că este aşa rezultă din însuşi conţinutul art. 102 C. pen., în care se arată că "măsura educativă a mustrării constă în dojenirea minorului... în sfătuirea minorului să dea dovadă de îndreptare...". Prin urmare, dacă până la data pronunţării hotărârii, făptuitorul a împlinit vârsta de 18 ani, i se va aplica - dat fiind faptul că nici celelalte măsuri educative nu pot fi luate - o pedeapsă prevăzută de lege pentru minori, eventual cu suspendarea condiţionată a executării (v.: V. Rămureanu, op. cit., p. 537; C.Turianu,op. cit., p. 105).
Răspunde