Art. 103 Cod penal Libertatea supravegheată Calculul pedepselor INDIVIDUALIZAREA PEDEPSELOR
| Comentarii |
|
INDIVIDUALIZAREA PEDEPSELOR
Secţiunea IV
Calculul pedepselor
Art. 103
Libertatea supravegheată
Măsura educativă a libertăţii supravegheate constă în lăsarea minorului în libertate pe timp de un an, sub supraveghere deosebită. Supravegherea poate fi încredinţată, după caz, părinţilor minorului, celui care l-a înfiat sau tutorelui. Dacă aceştia nu pot asigura supravegherea în condiţii satisfăcătoare, instanţa dispune încredinţarea supravegherii minorului, pe acelaşi interval de timp, unei persoane de încredere, de preferinţă unei rude mai apropiate, la cererea acesteia, ori unei instituţii legal însărcinate cu supravegherea minorilor.
Instanţa pune în vedere, celui căruia i s-a încredinţat supravegherea, îndatorirea de a veghea îndeaproape asupra minorului, în scopul îndreptării lui. De asemenea, i se pune în vedere că are obligaţia să înştiinţeze instanţa de îndată, dacă minorul se sustrage de la supravegherea ce se exercită asupra lui sau are purtări rele ori a săvârşit din nou o faptă prevăzută de legea penală.
Instanţa poate să impună minorului respectarea uneia sau mai multora din următoarele obligaţii:
a) să nu frecventeze anumite locuri stabilite;
b) să nu intre în legătură cu anumite persoane;
c) să presteze o activitate neremunerată într-o instituţie de interes public fixată de instanţă, cu o durată între 50 şi 200 de ore, de maximum 3 ore pe zi, după programul de şcoală, în zilele nelucrătoare şi în vacanţă.
Instanţa atrage atenţia minorului asupra consecinţelor comportării sale.
După luarea măsurii libertăţii supravegheate, instanţa încunoştinţează şcoala unde minorul învaţă sau unitatea la care este angajat şi, după caz, instituţia la care prestează activitatea stabilită de instanţă.
Dacă înăuntrul termenului prevăzut în alin. 1 minorul se sustrage de la supravegherea ce se exercită asupra lui sau are purtări rele, ori săvârşeşte o faptă prevăzută de legea penală, instanţa revocă libertatea supravegheată şi ia faţă de minor măsura internării într-un centru de reeducare. Dacă fapta prevăzută de legea penală constituie infracţiune, instanţa ia măsura internării sau aplică o pedeapsă.
Termenul de un an prevăzut în alin. 1 curge de la data punerii în executare a libertăţii supravegheate.
| ← Art. 102 Cod penal Mustrarea Calculul pedepselor... | Art. 104 Cod penal Internarea într-un centru de reeducare... → |
|---|
Din contră, art. 106 C. pen. privind durata măsurilor educative, prevede că numai măsurile prevăzute în art. 104 şi 105 C. pen. nu pot dura decât până la împlinirea vârstei de 18 ani, ceea ce, per a contraria înseamnă că pentru celelalte măsuri educative nu există această
Citește mai mult
limitare în timp - până la majorat - a executării.C. Apel Bucureşti, s. IIpen., dec. nr. 589/1998
Notă: Măsurile educative se pot lua numai faţă de minorii care la data pronunţării măsurii n-au atins majoratul, adică n-au împlinit vârsta de 18 ani. în cazul liberării supravegheate, condiţia legată de vârsta făptuitorului, la data luării acestei măsuri are un caracter şi mai restrictiv, în sensul că această limită este redusă cu un an, ceea ce înseamnă că instanţa nu va putea face aplicarea art. 103 C. pen., dacă la data judecăţii minorul a împlinit 17 ani. Aceasta rezultă, pe de o parte, din durata termenului de încercare, care este un termen fix, de 1 an, şi, pe de altă parte, din faptul că supravegherea minorului nu se poate prelungi dincolo de ajungerea la majorat. O simplă citire a textelor care reglementează libertatea supravegheată este suficientă pentru a confirma concluzia de mai sus. "Măsura educativă a libertăţii supravegheate constă în lăsarea minorului în libertate pe timp de un an sub supraveghere deosebită" (art. 103 alin. 1 C. pen.); "Dacăînlăuntrul termenului prevăzut în alin. 1 minorul se sustrage de la supravegherea ce se exercită asupra lui... instanţa revocă libertatea supravegheată şi ia faţă de minor măsura internării într-un centru de reeducare..." (art. 103 alin. 4 C. pen.); "Măsura educativă a internării într-un centru de reeducare se ia în scopul reeducării minorului..." (art. 104 alin. 1 C. pen.). Cu alte cuvinte, infractorul supus măsurii educative a libertăţii supravegheate trebuie să se afle în stare de minoritate atât la data luării măsurii, cât şi la data când ia sfârşit - după expirarea termenului de 1 an -executarea acesteia, ceea ce înseamnă, implicit, că prevederile art. 103 C. pen. nu pot fi aplicate unei persoane care, la data judecăţii, a depăşit vârsta de 17 ani (v. în acest sens: C. B u 1 a i, în Explicaţii teoretice ale Codului penal român, vol. II, de V. Dongoroz ş. a., Editura Academiei, Bucureşti, 1970, p. 247; V. Rămureanu,în Codul penal al RSR, Partea generală, comentat şi adnotat, deT. Vasiliu ş. a., Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1972, p. 543-544; A.Ungureanu, Drept penal român, Partea generală, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1995, p. 177; C. Turianu, Răspunderea juridică pentru faptele penale săvârşite de minori, Editura Continent XXI, Bucureşti, 1995,109-110); Ion Constant M a n o 1 i u, Minoritatea în reglementarea noului Cod penal, RRD nr. 10/1968, p. 8; Gh. B u z a t u, Libertatea supravegheată, JN nr. 5/1966, p. 46; Plen TS, dec. de îndrumare nr. 1/1971 - pct. III alin. 1 -, CD, p. 29; C. Apel Bucureşti, s. I pen., dec. nr. 75/1995, Culegere VI, p. 106; Tm. Bucureşti, s. a II-a pen., dec. nr. 533/1993, Culegere IV, p. 151; Tm. Bucureşti, s. a II-a pen., dec. nr. 111/1993, Culegere IV, p. 151; Tm. Bucureşti, s. a II-apen., dec. nr. 364/1993, Culegere IV, p. 151; Tj. Timiş, dec. pen. nr. 922/ 1969, RRD nr. 2/1970, p. 167).
A lua măsura educativă a libertăţii supravegheate faţă de un infractor major sau faţă de un minor care va deveni major în cursul termenului de încercare ar însemna să se ia o măsură lipsită, total sau parţial, de eficienţă, dat fiind că cei cărora li s-a încredinţat supravegherea, pentru a-şi aduce la îndeplinire obligaţiile ce le revin în cadrul acestei măsuri, au unele drepturi legate de capacitatea restrânsă a minorilor (spre exemplu, numai în perioada minorităţii copilul are în mod obligatoriu domiciliul la părinţii săi, iar aceştia, la rândul lor, au datoria de a se ocupa de dezvoltarea lui fizică şi intelectuală); or, la împlinirea vârstei de 18 ani persoana devine majoră şi dobândeşte capacitatea deplină de exerciţiu (C. Turianu, op. cit., p. 110). Argumentul invocat de curte în sprijinul soluţiei contrare nu este relevant. Este adevărat că în art. 106 C. pen. se prevede că internarea într-un centru de reeducare şi internarea într-un institut medical-educativ nu pot dura decât până la împlinirea vârstei de 18 ani, dar această limitare în timp a celor două măsuri educative se explică prin faptul că ele se iau pe timp nelimitat, ceea ce a făcut necesară stabilirea unei limite de timp a duratei lor. Or, tocmai stabilirea acestei limite - la 18 ani - dovedeşte că, în concepţia legiuitorului, măsurile educative, oricare ar fi ele, trebuie luate şi executate numai în perioada minorităţii.
Apelul declarat de parchet împotriva acestei soluţii este întemeiat, deoarece prima instanţă a
Citește mai mult
omis să facă aplicarea art. 103 alin. 6 C. pen., să revoce măsura educativă a libertăţii supravegheate şi să ia faţă de inculpat măsura educativă a internării într-un centru de reeducare ori să-i aplice o pedeapsă.în consecinţă, se va admite apelul, se va revoca măsura educativă prevăzută în art. 103 C. pen. şi, apreciindu-se că este cazul aplicării unei pedepse, se va aplica inculpatului - în baza art. 26 raportat la art. 208, 209 lit. a C. pen. - pedeapsa de 1 an închisoare, după care, potrivit art. 33, 34 lit. b C. pen., se vor contopi cele două pedepse, dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, adică 3 ani şi 2 luni închisoare.
C. Apel Bucureşti, s. a II-a pen., dec. nr. 163/A/1998
Notă: a. în speţă, dispoziţiile art. 33, 34 C. pen. nu puteau fi aplicate, deoarece - chiar dacă luarea măsurii libertăţii supravegheate ar putea fi asimilată unei "condamnări" -, infracţiunea comisă în cursul termenului de încercare a fost săvârşită după rămânerea definitivă a acestei "condamnări" şi, ca atare, condiţiile de existenţă a concursului de infracţiuni nu sunt îndeplinite.
De asemenea, nu s-ar putea vorbi nici de existenţa recidivei, pe de o parte, pentru că lipseşte primul termen al acesteia - o condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni - şi, pe de altă parte, pentru că, potrivit art. 38 alin. 1 lit. a C. pen., la stabilirea stării de recidivă nu se ţine seama de infracţiunile săvârşite în timpul minorităţii.
în fine, n-ar putea fi aplicate nici prevederile art. 40 C. pen., pentru că cea de-a doua infracţiune n-a fost săvârşită înaintea sau în timpul executării unei pedepse ori în stare de evadare.
b. în raport cu această situaţie, în care nu se pot aplica nici dispoziţiile care reglementează concursul de infracţiuni, nici cele care disciplinează recidiva sau pluralitatea intermediară de infracţiuni, în literatura juridică s-a exprimat opinia că pentru cazul în discuţie - în care s-a săvârşit din nou o infracţiune înăuntrul termenului de încercare prevăzut în art. 103 C. pen. şi se consideră necesară aplicarea unei pedepse - Codul penal a reglementat un sistem distinct de sanţionare, care constă în aplicarea, pentru ambele infracţiuni a unei singure pedepse, care trebuie stabilită în limitele speciale prevăzute de lege pentru ultima infracţiune săvârşită. Cu alte cuvinte, instanţa, luând în considerare conţinutul concret şi împrejurările în care a fost comisă cea de-a doua infracţiune, va aplica minorului o pedeapsă individualizată în raport cu criteriile prevăzute în art. 72 C. pen. - fără a lua în considerare existenţa infracţiunii anterioare - iar această pedeapsă, unică, va reprezenta tratamentul penal aplicat minorului pentru ansamblul manifestărilor sale infracţionale (v. V. R ă m u r e a n u, în Codul penal al RSR comentat şi adnotat, Partea generală, de T. Vasiliu ş. a., Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1972, p. 546; C. Tu r i a n u, Răspunderea juridică pentru faptele penale săvârşite de minori, Editura Continent XXI, Bucureşti, 1995, p. 124; C. Apel Bucureşti, s. a II-a pen., dec. nr. 103/A/l 997, Culegere VIII, p. 204). "S-a considerat că o pedeapsă în limitele speciale prevăzute de lege pentru ultima infracţiune este suficientă pentru îndreptarea minorului, indiferent de pericolul social abstract (reflectat în limitele speciale ale textului de incriminare) pe care îl prezintă prima infracţiune" (V. Rămureanu, op. cit., p. 546).