Art. 114 Cod penal Internarea medicală REGIMUL MĂSURILOR DE SIGURANŢĂ

JURISPRUENŢĂ INTERNARE MEDICALĂ

Prin ordonanţa din 26 martie 1997 a parchetului s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului -urmărit pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prevăzută în art. 174, 175 lit. c C. pen. -, deoarece din expertiza medico-legală rezultă că suferă de schizofrenie catatonică şi are discernământul abolit în raport cu fapta comisă; totodată, s-a luat în mod provizoriu, faţă de inculpat, măsura de siguranţă a internării medicale prevăzută în art. 114 C. pen. şi, în baza art. 162 alin. 3 C. pen., s-a solicitat tribunalului confirmarea acestei măsuri.

P

Citește mai mult

rin sentinţa atacată cu apel de parchet, cererea susmenţionată a fost respinsă ca rămasă fără obiect, cu motivarea că - aşa cum rezultă din adresa Spitalului “Gh. Mari-nescu”- bolnavul a fost între timp externat, ca “ameliorat”, din secţia de psihiatrie a acestui spital, dispunându-se “închiderea şi arhivarea lucrării”.

Apelul parchetului este întemeiat, deoarece - chiar şi în condiţiile arătate în adresa spitalului - instanţa era obligată să se pronunţe asupra cererii de confirmare a măsurii provizorii a internării medicale care, aşa cum se prevede în art. 162 alin. 3 C. proc. pen., durează până la confirmarea ei de către instanţă.

Mai mult, faţă de externarea bolnavului şi de pretinsa ameliorare a bolii, instanţa era obligată să dispună efectuarea unei expertize medico-legale, spre a se constata dacă cel în cauză s-a însănătoşit.

în consecinţă, se va admite apelul, se va desfiinţa în întregime sentinţa atacată iar cauza se va trimite spre reju-decare primei instanţe.

C. Apel Bucureşti, s. Ipen., dec. nr. 265/A/1997

NOTĂ. Tribunalul Suprem a decis, în acelaşi sens, că în cazul în care, datorită unei erori a personalului spitalului unde se află internat, făptuitorul a fost externat mai înainte ca sesizarea referitoare la confirmarea măsurii internării medicale - dispusă în mod provizoriu de către parchet în baza art. 162 C. proc. pen. - să fi fost soluţionată, instanţa trebuie să ia de urgenţă măsuri în vederea internării celui în cauză, făptuitorul putând prezenta pericol public, şi să soluţioneze sesizarea conform prevederilor textului sus-men-ţionat (TS, sp., dec. nr. 267/1979, CD, p. 373).

Prin sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti s-a admis cererea parchetului şi, în baza art. 114 C. pen., s-a dispus internarea numitului R. G. într-o instituţie medicală de specialitate până la însănătoşire.

în cererea prin care parchetul a solicitat instituirea măsurii de siguranţă a internării medicale, conform art. 162 şi 432 C. proc. pen., s-a arătat că R. G. - autor al unei fapte de omor deosebit de grav (art. 174, 176 lit. a C. pen.) - este iresponsabil şi prezintă pericol pentru ordinea publică, iar instanţa, examinând întregul material probator, inclusiv expertiza medico-legală

Citește mai mult

psihiatrică, a confirmat această măsură.

Recursul declarat de R. V. - soţia lui R. G. - nu este motivat, iar din examinarea sentinţei atacate nu se constată existenţa vreunui caz de casare ce ar putea fi luat în considerare din oficiu; în consecinţă, recursul va fi respins.

C. Apel Bucureşti, s. a II-a pen., dec. nr. 1188/1998

Notă: Sentinţa de mai sus este ambiguă sub aspectul organului judiciar care a luat măsura de siguranţă a internării medicale, căci în dispozitiv se arată că, admiţând cererea procurorului, instanţa a dispus internarea lui R. G. într-o instituţie medicală de specialitate, ceea ce înseamnă că instanţă a luat, ea, această măsură, iar în considerente se vorbeşte de confirmarea măsurii de siguranţă de către instanţă, ceea ce lasă să se înţeleagă că măsura a fost luată în mod provizoriu în cursul urmăririi penale de către procuror, iar instanţa a fost sesizată doar în vederea confirmării ei, conform art. 162 C. proc. pen.

Aspectul menţionat este de mare interes, pentru că în doctrină şi jurisprudenţă chestiunea dacă instanţa poate să ia (şi nu doar să confirme) măsura internării medicale atunci când nu a fost sesizată cu judecarea cauzei - căci, inculpatul fiind iresponsabil, procurorul a dispus, prin ordonanţă, scoaterea de sub urmărire în baza art. 11 pct. 1 lit. b raportat la art. 10 lit. e C. proc. pen. - este controversată.

Potrivit unui punct de vedere, în cazul netrimiterii în judecată a făptuitorului, măsura de siguranţă a internării medicale se poate lua de instanţă, la sesizarea procurorului, chiar dacă în cursul urmăririi penale această măsură nu a fost luată în mod provizoriu (v. I. N e a g u, Tratat de procedură penală, Editura Pro, Bucureşti, 1997, p. 349-351; G. A n t o n i u ş. a., Practica judiciară penală, vol. II, Editura Academiei, Bucureşti, 1990, p. 147-148; TS, sp., dec. nr. 1819/1983, CD, p. 203; Tj. Baia Mare, dec. pen. nr. 731/1989, cu notă de I. Pop, Dr. nr. 5/1990, p. 65; Tm. Bucureşti, s. a II-a pen., dec. nr. 54/1991, Culegere II, p. 146; Tm. Bucureşti, s. I pen., dec. nr. 64/1990, Culegere I, p. 85). în sprijinul acestui punct de vedere se arată că, potrivit art. 162 C. proc. pen., măsura de siguranţă poate fi luată şi în cursul judecăţii şi că, din moment ce instanţa are competenţa de a confirma măsura luată în mod provizoriu de către procuror, este firesc să i se recunoască şi dreptul de a dispune ea însăşi internarea medicală; aceasta cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 34 din Decretul nr. 313/1980, pentru evitarea pericolului pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a bolnavilor mintali periculoşi, procurorul poate sesiza instanţa civilă spre a dispune internarea medicală, în conformitate cu celălalt punct de vedere - la care ne asociem - instanţa de judecată poate doar să confirme măsura internării medicale, luată pe parcursul urmăririi penale, dar nu poate lua ea însăşi, direct, această măsură (v. V. D o n g o r o z ş. a., Explicaţii teoretice ale Codului penal român, vol. II, Editura Academiei, Bucureşti. 1970, p. 294; C. S i m a, Măsurile de siguranţă în dreptul penal contemporan, teza de doctorat, Bucureşti, 1998; C. Apel Bucureşti, s. I pen., dec. nr. 41/A/1994, Culegere V, p. 110; Tm. Bucureşti, s. I pen., dec. nr. 1046/1976, R. 2, p. 211; Jud. Câmpulung Moldovenesc, sent. pen. nr. 933/1974, cu notă aprobativă de 1. Blumenfeld, RRD nr. 7/1976, p. 49). Dispoziţiile art. 114 alin. 2 C. pen. prevăd posibilitatea luării în mod provizoriu a măsurii de siguranţă a internării medicale atât în cursul urmăririi penale, cât şi al judecăţii. în prima ipoteză - în cursul urmăririi penale -măsura sus menţionată poate fi luată până la emiterea actului procesual de finalizare a acesteia, inclusiv prin ordonanţa de scoatere de sub urmărire sau de încetare a urmăririi penale (Plen. TS, dec. de îndrumare nr. 3/1973, RRD nr. 6/1973, p. 97); într-un asemenea caz, atribuţiile instanţei, în legătură cu măsura internării luată în mod provizoriu, sunt limitate la confirmarea sau infirmarea acesteia, la cererea procurorului, conform art. 162 alin. 3 C. proc. pen. în cea de-a doua ipoteză - în cursul judecăţii -, măsura internării poate fi luată numai dacă instanţa este investită cu judecarea cauzei, neexistând nici o dispoziţie legală care să o autorizeze a lua o asemenea măsură în absenţa unei investiri cu soluţionarea fondului (v. V. Dongoroz,op. cit., p. 294).

De aceea credem că, atunci când a omis să ia în mod provizoriu măsura de siguranţă prevăzută în art. 114 C. pen., prin ordonanţa de scoatere de sub urmărire sau de încetare a urmăririi penale, procurorul nu ar mai putea sesiza instanţa cu o cerere de a lua ea în mod direct, această măsură. în asemenea situaţie, dacă fostul învinuit este bolnav mintal sau toxicoman şi se află într-o stare care prezintă pericol pentru societate, procurorul ar urma să recurgă la dispoziţiile Decretului nr. 313/1980 privind asistenţa bolnavilor psihici periculoşi, în vederea instituirii tratamentului medical obligatoriu în condiţii de internare spitalicească, conform art. 5 şi urm. din acest decret.