Art. 113 Cod penal Obligarea la tratament medical REGIMUL MĂSURILOR DE SIGURANŢĂ
| Comentarii |
|
Capitolul II
REGIMUL MĂSURILOR DE SIGURANŢĂ
REGIMUL MĂSURILOR DE SIGURANŢĂ
Art. 113
Obligarea la tratament medical
Dacă făptuitorul, din cauza unei boli ori a intoxicării cronice prin alcool, stupefiante sau alte asemenea substanţe, prezintă pericol pentru societate, poate fi obligat a se prezenta în mod regulat la tratament medical până la însănătoşire.
Când persoana faţă de care s-a luat această măsură nu se prezintă regulat la tratament, se poate dispune internarea medicală.
Dacă persoana obligată la tratament este condamnată la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau la pedeapsa închisorii, tratamentul se efectuează şi în timpul executării pedepsei.
Măsura obligării la tratament medical poate fi luată în mod provizoriu şi în cursul urmăririi penale sau al judecăţii.
| ← Art. 112 Cod penal Felurile măsurilor de siguranţă... | Art. 114 Cod penal Internarea medicală REGIMUL MĂSURILOR DE... → |
|---|
► Art. 109 "(1) Dacă făptuitorul, din cauza unei boli, inclusiv cea provocată de consumul cronic de alcool sau de alte substanţe psihoactive, prezintă pericol pentru societate, poate fi obligat să urmeze un tratament medical până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol.
(2) Când persoana faţă de care s-a luat această măsură nu urmează tratamentul, se poate dispune internarea medicală.
(3) Dacă persoana obligată la tratament este condamnată la o pedeapsă privativă de libertate, tratamentul se
Citește mai mult
efectuează şi în timpul executării pedepsei."Detalii: legeaz.net/noul-cod-penal/art-109
C. Apel Bucureşti, s. a II-a pen., dec. nr. 170/1998
Prin urmare, aplicând dispoziţiile art. 113 C. pen. în apelul inculpatului, se aduce o atingere principiului neagra-vării situaţiei în propria, cale de atac, încălcându-se prevederile art. 372 C. proc. pen.
Chiar dacă inculpatul cere, el însuşi, în propriul apel, să i se aplice prevederile art 113
Citește mai mult
C. pen., solicitării sale nu i se poate da curs, deoarece - obligarea la tratament medical fiind o sancţiune de drept penal - numai împrejurarea că prin această măsură se urmăreşte şi ocrotirea sănătăţii inculpatului nu este de natură să excludă caracterul său coercitiv şi încălcarea dispoziţiilor art 372 C. proc. pen.C. Apel Bucureşti, s. II-a pen., dec. nr. 146/Al 1996
NOTĂ. A se vedea nota la C. Apel Bucureşti, s. Il-a pen., dec. nr. 203/A/1996
Din raportul de expertiză întocmit de
Citește mai mult
Institutul Medico-Legal rezultă că inculpatul suferă de psihopatie di-socială şi că se impune luarea măsurii de siguranţă sus menţionate, constând în tratament medical ambulatoriu în reţeaua Direcţiei Generale a Penitenciarelor iar ulterior, prin laboratorul medico-sanitar teritorial.în raport cu acest act medico-legal, urmează să fie admis nu numai apelul declarat de parchet - dispunându-se obligarea la tratament medical - dar şi, în aceleaşi limite, apelul făcut de inculpat, deoarece măsura de siguranţă prevăzută în art. 113 C. pen. este menită să servească la amelioarea stării sale sanitare.
Motivele de apel privitoare la individualizarea pedepselor au fost găsite neîntemeiate.
C. Apel Bucureşti, s. Il-a pen., dec. nr. 203/Al 1996
NOTĂ. Ni se pare că, în speţă, trebuia admis numai apelul declarat de parchet, nu şi apelul făcut de inculpat căruia, prin soluţia adoptată, i s-a agravat situaţia.
Este adevărat că, pornindu-se de la considerentul că măsura de siguranţă a obligării la tratament medical se înfăţişează ca o modalitate legală prin care este ocrotit însuşi interesul celui faţă de care ea este luată (v. C. Bulai, ŞL Bocăneţ, Condiţiile procesuale pentru luarea măsurilor de siguranţă a obligării la tratament medical şi a internării medicale, RRD nr. 10/1971, p. 103), în literatura juridică s-a exprimat părerea că, prin obligarea inculpatului la tratament medical în propria cale de atac, nu numai că nu se agravează situaţia acestuia, dar chiar se dă satisfacţie interesului său de a primi îngrijirea medicală de care are nevoie (v. I. Neagu şi V. Pătulea, note la Tj. Timiş, dec. pen. nr. 69/1978, RRD nr. 1/979, p. 44).
Această opinie face însă abstracţie de faptul - corect relevat prin decizia nr. 146/A/1996 a Curţii de Apel Bucureşti, s. II-a pen. - că măsura de siguranţă a obligării la tratament medical, fiind o sancţiune de drept penal, are caracter coercitiv, prin restrângerea libertăţii persoanei; cel faţă de care s-a luat această măsură este constrâns să se supună unui tratament medical şi, prin însuşi acest fapt, libertatea sa suferă o îngrădire. în aceste condiţii, prin aplicarea art. 113 C. pen., în apelul inculpatului, se încalcă principiul non reformatio in pejus. împrejurarea că, prin obligarea la tratament medical, se urmăreşte nu numai înlăturarea unei stări de pericol pentru societate, ci şi ocrotirea sănătăţii inculpatului nu infirmă această concluzie:
atâta vreme cât grija pentru sănătatea inculpatului se concretizează în impunerea unei măsuri, are loc o încălcare a libertăţii acestuia de a nu se supune, dacă voieşte, acelei măsuri. Nici chiar faptul că inculpatul ar putea cere, în calea sa de atac, să fie supus unui tratament medical, nu schimbă concluzia de mai sus; acceptarea inculpatului de a i se aplica o sancţiune de drept penal, oricare ar fi ea, nu modifică natura acelei sancţiuni, care îşi păstrează atât caracterul coercitiv, cât şi efectul restrictiv de libertate (v. Doru Pavel, notă la Tj. Timiş, dec. pen. nr. 69/1978, RRD nr. 1/1979,p. 44; CSJ, sp., dec. nr. 1130/1992, Dr. nr. 3/1993, p. 89). In cazul în care nu există şi apelul procurorului, cererea inculpatului apelant sau recurent, de a fi tratat medical, poate fi satisfăcută pe cale administrativă - instituţiile sanitare având obligaţia de a acorda tratamentul medical adecvat oricărui bolnav care îl solicită - fără a fi necesar să se ia, în acest scop, măsura de siguranţă prevăzută în art. 113 C. pen.