Art. 37 Cod penal Recidiva în cazul persoanei fizice PLURALITATEA DE INFRACŢIUNI
| Comentarii |
|
PLURALITATEA DE INFRACŢIUNI
Art. 37
Recidiva în cazul persoanei fizice
Există recidivă pentru persoana fizică în următoarele cazuri:
a) când după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, cel condamnat săvârşeşte din nou o infracţiune cu intenţie, înainte de începerea executării pedepsei, în timpul executării acesteia sau în stare de evadare, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru a doua infracţiune este închisoarea mai mare de un an;
b) când după executarea unei pedepse cu închisoare mai mare de 6 luni, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după împlinirea termenului de prescripţie a executării unei asemenea pedepse, cel condamnat săvârşeşte din nou o infracţiune cu intenţie pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an;
c) când după condamnarea la cel puţin trei pedepse cu închisoare până la 6 luni sau după executare, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescrierea executării a cel puţin trei asemenea pedepse, cel condamnat săvârşeşte din nou o infracţiune cu intenţie pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an.
Există recidivă şi în cazurile în care una dintre pedepsele prevăzute în alin. 1 este detenţiunea pe viaţă.
Pentru stabilirea stării de recidivă în cazurile prevăzute în alin. 1 lit. a) şi b) şi alin. 2, se poate ţine seama şi de hotărârea de condamnare pronunţată în străinătate, pentru o faptă prevăzută şi de legea română, dacă hotărârea de condamnare a fost recunoscută potrivit dispoziţiilor legii.
Cod penal actualizat prin:Lege nr. 278/2006 - pentru modificarea şi completarea Codului penal, precum şi pentru modificarea şi completarea altor legi din 4 iulie 2006, Monitorul Oficial 601/2006;
| ← Art. 36 Cod penal Contopirea pedepselor pentru infracţiuni... | Art. 38 Cod penal Condamnările care nu atrag starea de... → |
|---|
► Art. 41 "(1) Există recidivă când, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de un an şi până la reabilitare sau împlinirea termenului de reabilitare, condamnatul săvârşeşte din nou o infracţiune cu intenţie sau cu intenţie depăşită, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de un an sau mai mare.
(2) Există recidivă şi în cazul în care una dintre pedepsele prevăzute în alin. (1) este detenţiunea pe viaţă.
(3) Pentru stabilirea stării de recidivă se ţine seama şi de hotărârea de condamnare
Citește mai mult
pronunţată în străinătate, pentru o faptă prevăzută şi de legea penală română, dacă hotărârea de condamnare a fost recunoscută potrivit legii."Detalii: legeaz.net/noul-cod-penal/art-41
Starea de recidivă se stabileşte în funcţie de situaţia inculpatului
Citește mai mult
la data judecării cauzei. Or, la data de 4 septembrie 1997, când s-a pronunţat sentinţa nr. 1308/1997, inculpatul era recidivist, fiind condamnat definitiv-prin sentinţa penală nr. 140/1996 a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - la 2 ani închisoare. Faptul că a fost admis recursul în anulare şi această pedeapsă a fost majorată de la 2 la 3 ani închisoare nu înlătură existenţa stării de recidivă, fiind nelogic ca, prin majorarea pedepsei, inculpatului să-i fie creată o situaţie mai favorabilă sub aspectul consecinţelor rezultate din antecedentele sale penale.C. Apel Bucureşti, s. a II-a pen., dec. nr. 1016/1998
Citește mai mult
de 1 an şi 6 luni închisoare, al cărei termen de încercare expira la 12 iulie 1996.Recursul declarat de inculpat - prin care se invocă greşita reţinere a stării de recidivă şi greşita revocare a suspendării condiţionate a executării pedepsei - este întemeiat, deoarece anterior pronunţării sentinţei atacate cu recurs, la 16 septembrie 1996 - printr-o sentinţă rămasă definitivă - s-a constatat intervenirea reabilitării în ceea ce priveşte condamnarea pentru infracţiunea anterioară iar conform art. 38 alin. ultim C. pen., la stabilirea stării de recidivă nu se ţine seama de condamnările pentru care a intervenit reabilitarea sau în privinţa căror s-a împlinit termenul de reabilitare.
în consecinţă, se va admite recursul, se vor casa parţial hotărârile atacate şi se va înlătura aplicarea art. 37 lit. a C. pen., precum şi revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare.
C. Apel Bucureşti, s. Ipen., dec. nr. 342/1998
Notă: Este de observat că în speţă termenul de reabilitare s-a împlinit (la 12 iulie 1996) şi reabilitarea de drept a fost constatată (la 12 septembrie 1996) după ce inculpatul a săvârşit (până în luna februarie 1996) infracţiunea pentru care a fost condamnat în această cauză. Or, pentru ca reabilitarea sau împlinirea termenului de reabilitare să excludă existenţa recidivei, este necesar ca ele să fi intervenit - excluzând pentru condamnarea la care se referă calitatea de prim termen al pluralităţii - înainte ca inculpatul să fi săvârşit cea de-a doua infracţiune. Literatura juridică este unanimă în acest sens. "Pentru excluderea stării de recidivă - se arată în lucrarea Explicaţii teoretice ale Codului penal român, vol. 1, de V. Dongoroz ş. a. (Editura Academiei, Bucureşti, 1969, p. 308) - este necesar ca noua infracţiune să se fi săvârşit după ce inculpatul a fost reabilitat fie de drept fie judecătoreşte pentru condamnarea anterioară sau după împlinirea termenului de reabilitare prevăzut de lege" (în acelaşi sens, v.: T. Va s i l i u ş. a. Codul penal al RSR comentat şi adnotat, Partea generală, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1972, p. 285; A. Ungureanu, Drept penaI român, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1995, p. 189). în speţă, deci, nu erau îndeplinite condiţiile pentru excluderea stării de recidivă, corect reţinută de prima instanţă şi de instanţa de apel.
Nu se poate contesta faptul că hotărârea prin care a fost constatată intervenirea reabilitării a dobândit putere de lucru judecat. Dar această împrejurare nu are nici o relevanţă în situaţia care ne interesează, căci ea a fost pronunţată după ce inculpatul a comis cea de-a doua infracţiune -moment în care starea de recidivă s-a constituit -, iar pentru a produce efectele ce greşit i s-au atribuit era necesar ca ea să preceadă comiterea infracţiunii ulterioare.
Citește mai mult
recurs, casându-le, să reţină cauza spre rejudecare şi să schimbe încadrarea juridică a faptei, prin înlocuirea art. 37 lit. b) cu art. 37 lit a) C. pen.C. Apel Bucureşti, s. 1 pen., dec. nr. 82/1996 .
NOTĂ. în literatura juridică şi în practica judiciară • este, în general admis - pe bună dreptate - că încadrarea juridică include toate textele - inclusiv cele adiacente (cum sunt desigur, şi cele privitoare la starea de recidivă) - care realizează, în mod complet, caracterizarea juridică a infracţiunii (v. Georgeta Marcov, încadrarea juridică în penal, IN nr. 2/1967, p. 108).
în sensul că aplicarea greşită a dispoziţiilor legale privitoare la starea de recidivă constituie cazul de casare prevăzut în art. 385^9 pct 17 C. proc. pen., v.: C. Apel Bucureşti, s. I pen., dec. nr. 143/1995, Culegere VI, p. 157; c. Apel Bucureşti, s. Il-a pen., dec. nr. 593/1994, Culegere V, p. 143; c. Apel Bucureşti, s. II-a pen., dec. nr. 407/1994, Culegere V, p. 192.
C. Apel Bucureşti, s. I pen., dec. nr. 452/1996
Acest caz de casare subsistă chiar dacă, în considerentele şi în dispozitivul deciziei s-a indicat, corect, art 37 lit a) C. pen., atâta vreme câL în cuprinsul minutei s-a
Citește mai mult
menţionat greşit art 37 lit b) C. pen., deoarece minuta este aceea în care, conform art 309 C. proc. pen., se consemnează rezultatul deliberării.b) Dacă prima instanţă a reţinut că inculpatul a comis infracţiunea în condiţiile unei singure circumstanţe agravate (prevăzută în art 75 lit c) C. pen.: săvârşirea faptei împreună cu un minor) şi dacă procurorul nu a atacat cu apel sentinţa de condamnare el nu mai poate susţine, în recurs, că în mod greşit nu s-a reţinut în cauză, de către prima instanţă, şi o a doua agravantă (prevăzută în art. 75 lit. a) C. pen.: săvârşirea faptei de trei sau de mai multe persoane împreună), deoarece, potrivit art. 385^9 alin. ultim C. proc. pen., nu pot fi atacate cu recurs sentinţele în privinţa cărora nu a fost folosită calea apelului.
Susţinerea procurorului în sensul că, totuşi, acest lucru ar fi posibil în baza unei interpretări per a contrario a dispoziţiilor art 385^8 alin. 2 C. proc. pen.«în care se prevede că, în recursul declarat de procuror în favoarea unei părţi, instanţa de recurs nu poate agrava situaţia acesteia - nu poate fi primită, chiar dacă recursul procurorului a fost făcut în defavoarea inculpatului, deoarece, prin raţionamentul logic per a contrario o dispoziţie cu aplicare limitată nu poate fi extinsă la cazurile neprevăzute de lege; interpretarea extensivă propusă duce la încălcarea atât a dispoziţiilor art 385^1 alin. ultim C. proc. pen., cât şi a principiului neagravării situaţiei în propria cale de atac (faţă de împrejurarea că numai inculpatul a atacat sentinţa primei instanţe).
C. Apel Bucureşti, s. Il-a pen., dec. nr. 241/1996
Este adevărat că, în speţă, starea de recidivă a fost greşit caracterizată ca postexecutorie, ea fiind, în realitate, postcondamnatorie (art. 37 lit. a)
Citește mai mult
C. pen.) şi că, în cadrul acestei modalităţi a recidivei, spre deosebire de cealaltă, pedepsele aplicate pentru infracţiunile ce constituie cei doi termeni ai pluralităţii sunt supuse contopirii, totuşi, întrucât ultima condamnare, inclusiv referirea la art 37 lit. b) C. pen., a rămas definitivă, instanţa sesizată cu soluţionarea cereiterând celelalte dispoziţii ale sentinţei; apelul făcut de parchet a fost respins.Declarând recurs, parchetul invocă, drept prim temei de casare, prevederile art. 3839 pct 16 C. proc. pen.: greşita achitare a inculpatului pentru motivul că fapta săvârşită de el nu este prevăzută de legea penală.
Potrivit dispoziţiilor art. 72 lit. a) din Legea nr. 30/1978, trecerea peste frontieră a bunurilor prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal sau prin folosirea de documente vamale false ori a unor documente vamale privind alte bunuri dacă valoarea bunurilor depăşeşte 3.000 lei, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Conform art. 26 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/1993, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă egală cu 50% din valoarea în vamă a mărfurilor, depunerea declaraţiei vamale sau a documentelor însoţitoare conţinând date nereale privitoare la felul, cantitatea, originea şi valoarea mărfurilor.
Faţă de aceste dispoziţii legale, se constată că fapta inculpatului se încadrează în prevederile art. 72 lit. a) din Legea nr. 30/1978, constituind infracţinea de contrabandă, întrucât acesta a declarat în scris organelor vamale - declaraţie ce constituie un document vamal - că trece peste graniţă vodcă deşi, în realitate, avea asupra sa ţigări, iar valoarea bunurilor depăşeşte suma de 3.000 lei. Acest plafon valoric nu a fost modificat prin voinţa legiuitorului la 31 august 1993 - data Ordonanţei Guvernului nr. 26/1993 -, astfel încât fapta comisă intră în sfera ilicitului penal, constituind infracţiunea de contrabandă.
Cel de-al doilea motiv de recurs - care vizează sentinţa primei instanţe şi care se examinează prin interpretarea extensivă a prevederilor art. 3839 pct 14 C. proc. pen. - este de asemenea întemeiat Prima instanţă, reţinând în mod corect săvârşirea de către inculpat a infracţiunii de contrabandă, a dispus, în mod eronat, să i se restituie cele 1.500 pachete de ţigări, după cum tot greşit a dispus şi virarea sumei de 249.600 lei -contravaloarea taxelor vamale datorate pentru aceste ţigări -în contul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice, suma fiind achitată de inculpat cu recipisa CEC nr. 460312/14 septembrie 1994.
Conform art. 72 alin. ultim din Legea nr. 30/1978, autorul contrabandei datorează taxele vamale aferente numai în cazul în care bunurile ce au făcut-obiectul infracţiunii de contrabandă nu au fost găsite. Or, cum în speţă ţigările au fost găsite şi s-au ridicat de la inculpat, se impunea ca instanţa să dispună confiscarea lor în baza art. 118 lit. b), ca bunuri care au servit la săvârşirea infracţiunii şi, totodată -faţă de măsura confiscării ţigărilor - să dispună să se restituie inculpatului suma consemnată la CEC, întrucât îi aparţine.
C. Apel Bucureşti, s. Il-a pen., dec. nr. 168/1996
NOTĂ. Codul vamal al RSR aprobat prin Legea nr. 30/1978 - în vigoare la data săvârşirii faptei - a fost abrogat prin art. 191 din noul Cod vamal al României - Lega nr. 141/1997.
Fapta reţinută în sarcina inculpatului se încadrează, în prezent, în art 177 din noul Cod vamal care - sub denumirea de folosire de acte falsificate - incrimnează folosirea, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau comerciale, care se referă la alte mărfuri sau bunuri decât cele prezentate la vamă; ea se pedepseşte - ca şi în reglementarea anterioară - cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
în ceea ce priveşte incidenţa art. 118 C. pen., sub imperiul Codului vamal din 1978, în literatura juridică, s-a exprimat un alt punct de vedre decât cel adoptat prin decizia de mai sus. Potrivit opiniei la care ne referim, confiscarea specială ar putea fi dispusă - în baza art. 118 lit. e) C. pen. -doar în cazul în care bunurile sustrase regimului vamal sunt deţinute contrar legii (de exemplu: arme, muniţii, materiale explozive, substanţe sau produse toxice, narcotice ori psihotrope); dacă însă bunurile sustrase regimului vamal sunt deţinute legal de făptuitor, ele nu vor putea fi confiscate, deoarece nu se încadrează în nici una din ipotezele prevăzute în art. 118 lit. a)-e) C. pen. şi, cu atât mai puţin, în cazurile prevăzute în art. 41 alin. 8 din Constituţie, "incriminarea, vizând sustragerea de la plata taxelor vamale, iar nu interzicerea deţinerii bunurilor respective" (A. Ungureanu, A. Ciopraga, Dispoziţii penale din legi speciale române, voi. HI, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1996, p. 191. A se vedea şi Gh. Diaconescu, Infracţiunile în legi speciale şi legi extrapenale, Editura ALL, Bucureşti, p. 334). în consecinţă, se propune ca dispoziţiile art 72 alin. 3 din Legea nr. 30/1978 (Codul vamal) - potrivit cărora, în cazul în care, bunurile care au făcut obiectul infracţiunii de contrabandă nu au fost găsite, făptuitorul datorează taxele vamale aferente - să se aplice şi atunci când bunurile sunt găsite, "cuantumul taxei vamale de la plata căruia făptuitorul s-a sustras" fiind "singurul produs al infracţiunii şi numai la acesta trebuie obligat făptuitorul" (A. Ungureanu, A. Ciopraga, op. cit., p. 191).
Potrivit art 183 din noul Cod vamal, când mărfurile sau alte bunuri care au fost obiectul infracţiunii nu se găsesc, infractorul este obligat la plata echivalentului lor în bani.