Art. 40 Cod penal Pedeapsa în unele cazuri când nu există recidivă PLURALITATEA DE INFRACŢIUNI
Comentarii |
|
PLURALITATEA DE INFRACŢIUNI
Art. 40
Pedeapsa în unele cazuri când nu există recidivă
Când după condamnarea definitivă cel condamnat săvârşeşte din nou o infracţiune, înainte de începerea executării pedepsei, în timpul executării acesteia sau în stare de evadare, şi nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru starea de recidivă, pedeapsa se aplică potrivit regulilor pentru concursul de infracţiuni.
În cazul persoanei juridice, dacă nu sunt întrunite condiţiile prevăzute în art. 402 alin. 1 lit. a), pedeapsa se aplică potrivit regulilor pentru concursul de infracţiuni.
Cod penal actualizat prin:Lege nr. 278/2006 - pentru modificarea şi completarea Codului penal, precum şi pentru modificarea şi completarea altor legi din 4 iulie 2006, Monitorul Oficial 601/2006;
Art. 401
Pedeapsa în caz de concurs de infracţiuni săvârşite de persoana juridică
În caz de concurs de infracţiuni săvârşite de persoana juridică, se stabileşte pedeapsa amenzii pentru fiecare infracţiune în parte şi se aplică amenda cea mai mare, care poate fi sporită până la maximul special prevăzut în art. 711 alin. 2 sau 3, iar dacă acest maxim nu este îndestulător, se poate adăuga un spor de până la o treime din acel maxim.
Dispoziţiile alin. 1 se aplică şi în cazul în care persoana juridică condamnată definitiv este judecată ulterior pentru o infracţiune concurentă, precum şi atunci când după ce o hotărâre de condamnare a rămas definitivă, se constată că persoana juridică suferise şi o altă condamnare definitivă pentru o infracţiune concurentă. În aceste cazuri, partea din amenda executată se scade din amenda aplicată pentru infracţiunile concurente.
Dispoziţiile art. 35 se aplică în mod corespunzător.
Cod penal actualizat prin:Lege nr. 278/2006 - pentru modificarea şi completarea Codului penal, precum şi pentru modificarea şi completarea altor legi din 4 iulie 2006, Monitorul Oficial 601/2006;
Art. 402
Recidiva în cazul persoanei juridice
Există recidivă pentru persoana juridică în următoarele cazuri:
a) când după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare, persoana juridică săvârşeşte din nou o infracţiune cu intenţie, iar amenda pentru infracţiunea anterioară nu a fost executată;
b) când după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare, persoana juridică săvârşeşte din nou o infracţiune cu intenţie, iar amenda pentru infracţiunea anterioară a fost executată sau considerată ca executată.
În cazul recidivei prevăzute în alin. 1 lit. a), amenda stabilită pentru infracţiunea săvârşită ulterior şi amenda aplicată pentru infracţiunea anterioară se contopesc, potrivit art. 401 alin. 1 şi 3. Sporul prevăzut în art. 401 alin. 1 se poate mări până la jumătate.
Dacă amenda anterioară a fost executată în parte, contopirea se face între amenda ce a mai rămas de executat şi amenda aplicată pentru infracţiunea săvârşită ulterior.
În cazul recidivei prevăzute în alin. 1 lit. b), se aplică pedeapsa amenzii până la maximul special prevăzut în art. 711 alin. 2 sau 3, iar dacă acest maxim nu este îndestulător, se poate adăuga un spor de până la două treimi din acel maxim.
Dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi mai înainte ca amenda să fi fost executată sau considerată ca executată, se descoperă că persoana juridică condamnată se află în stare de recidivă, instanţa aplică dispoziţiile din alin. 2, în cazul recidivei prevăzute în alin. 1 lit. a), şi dispoziţiile din alin. 4, în cazul recidivei prevăzute în alin. 1 lit. b).
Cod penal actualizat prin:Lege nr. 278/2006 - pentru modificarea şi completarea Codului penal, precum şi pentru modificarea şi completarea altor legi din 4 iulie 2006, Monitorul Oficial 601/2006;
← Art. 39 Cod penal Pedeapsa în caz de recidivă pentru persoana... | Art. 41 Cod penal Unitatea infracţiunii continuate şi a celei... → |
---|
► Art. 147 "(1) În caz de concurs de infracţiuni, de pluralitate intermediară sau de cauze de atenuare ori agravare a răspunderii penale, persoanei juridice i se aplică regimul amenzii prevăzut de lege pentru persoana fizică.
(2) În caz de pluralitate de infracţiuni, pedepsele complementare de natură diferită, cu excepţia dizolvării, sau cele de aceeaşi natură, dar cu conţinut diferit, se cumulează, iar dintre pedepsele complementare de aceeaşi natură şi cu acelaşi conţinut se aplică cea mai grea.
(3) În caz de pluralitate de infracţiuni,
Citește mai mult
măsurile de siguranţă luate conform art. 112 se cumulează."Detalii: legeaz.net/noul-cod-penal/art-147
► Art. 146 "(1) Există recidivă pentru persoana juridică atunci când, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare şi până la reabilitare, persoana juridică săvârşeşte din nou o infracţiune, cu intenţie sau cu intenţie depăşită.
(2) În caz de recidivă, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru noua infracţiune se majorează cu jumătate, fără a depăşi maximul general al pedepsei amenzii.
(3) Dacă amenda anterioară nu a fost executată, în tot sau în parte, amenda stabilită pentru noua infracţiune, potrivit alin. (2), se
Citește mai mult
adaugă la pedeapsa anterioară sau la restul rămas neexecutat din aceasta.(4) Dispoziţiile art. 42 se aplică în mod corespunzător."
Detalii: legeaz.net/noul-cod-penal/art-146
► Art. "(1) Există pluralitate intermediară de infracţiuni când, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare şi până la data la care pedeapsa este executată sau considerată ca executată, condamnatul săvârşeşte din nou o infracţiune şi nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru starea de recidivă.
(2) În caz de pluralitate intermediară, pedeapsa pentru noua infracţiune şi pedeapsa anterioară se contopesc potrivit dispoziţiilor de la concursul de infracţiuni."
Detalii: legeaz.net/noul-cod-penal/art-44