ARTICOLUL 45 Libertatea economică Drepturile şi libertăţile fundamentale

Libertatea economică este reglementată, ca drept fundamental, în art. 45 din Constituţie. O astfel de reglementare este o necesitate într-o ţară cu economie de piaţă, bazată pe libera iniţiativă. Conform fostului art. 134 alin. 1 - în prezent art. 135 alin. 1 din Constituţie -, economia României este o economie de piaţă, care se fundamentează pe o serie de îndatoriri ale statului, printre care figurează libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale şi crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie.

Ca urmare, libertatea economică trebuia să fie

Citește mai mult

reglementată încă din 1991, când a fost adoptată Constituţia actuală, existând astfel premisele unui asemenea drept fundamental. Cu alte cuvinte, existenţa îndatoririlor statului referitoare la economia României trebuia să atragă, corelativ, reglementarea unui drept fundamental corespunzător. Cu toate acestea, reglementarea corelativă a apărut doar în 2003, prin adoptarea Legii de revizuire a Constituţiei.

Ceea ce este interesant de observat este că premisele formale ale reglementării libertăţii economice au existat încă din anul 1989, când în Comunicatul către ţară al Consiliului Frontului Salvării Naţionale15 se arată că este necesară „Eliminarea metodelor administrativ-birocratice de conducere economică centralizată şi promovarea liberei iniţiative”.

Terminologic, expresia de libertate economică nu trebuie să inducă în eroare şi să ne facă să credem că suntem în faţa unei libertăţi încadrată în prima generaţie de drepturi.

O astfel de opinie rezultă din chiar conţinutul acestui drept, care presupune libertatea persoanei la o activitate economică, dar şi îndatoriri corelative ale statului, care se vor stabili prin lege. Ca urmare, libertatea economică este un drept fundamental şi are, astfel, un caracter pozitiv.

Expresia de libertate economică îşi are sorgintea în lupta micii burghezii şi apoi a burgheziei pentru câştigarea dreptului la liber schimb pe plan economic şi apoi în impunerea, pe plan politic, a principiului libertăţii.

Desigur că, derulând istoria luptelor duse de burghezie în scopul arătat, se poate uşor susţine că apariţia libertăţii economice nu este fapt intempestiv, ci rezultatul unui lung proces de evoluţie în domeniu.

Cu toate că în sistemul nostru de drept libertatea economică este o noutate, în constituţiile altor state ea este deja reglementată, şi anume în Italia (art. 41), Rusia (art. 34-1), Spania (art. 38) Elveţia.

Denumirea de libertate economică este sub influenţa Constituţiei Elveţiei, care, în art. 27, prevede o denumire identică. în alte constituţii nu se întâlneşte o asemenea denumire. Astfel, în Italia se utilizează expresia „Iniţiativă economică” iar în Rusia „libera utilizare a capacităţilor şi a bunurilor”, adăugându-se că „Este interzisă activitatea economică care tinde spre monopol şi concurenţă neloială” (art. 34-1). în Spania este utilizată denumirea de „Libertate de a întreprinde” care „este recunoscută în cadrul economiei de piaţă”.

Indiferent cum ar fi denumit acest drept, conţinutul său este acelaşi, şi anume dreptul cetăţeanului la o activitate economică, dar, corelativ, şi îndatorirea statului de a-l recunoaşte şi de a crea cadrul legal exercitării sale.

Acest nou drept este strâns legat de alte drepturi fundamentale, fără de care reglementarea sa nu ar avea nici un sens. Astfel, în doctrină s-a arătat că libertatea economică este un „corolar firesc al dreptului de proprietate privată sau, într-o altă viziune, premisă indezirabilă a acestuia.

în opinia noastră, acest drept este legat şi de alte drepturi fundamentale, şi anume: dreptul la învăţătură, dreptul la asociere, dreptul la grevă şi dreptul la un nivel de trai decent, iar în doctrină s-a arătat că „de cele mai multe ori (este - n.n.) consacrat alături de libertatea sa complementară, dreptul la muncă”.

Libertatea economică are un conţinut complex şi presupune o serie de premise, fară de care nu poate fi reglementată.

Printre premisele libertăţii economice pot fi enumerate; exigenţa existenţei unei economii de piaţă; recunoaşterea liberei iniţiative de a întreprinde; lipsa contrarietăţii ei cu utilitatea socială; garantarea şi ocrotirea proprietăţii publice; existenţa unui sistem financiar şi a unuia de control financiar, corespunzătoare; aprobarea unor bugete naţionale echilibrate şi unei execuţii corespunzătoare a acestora; respectarea principiului egalităţii; necesitatea ca fiecare să aibă dreptul de a utiliza, în mod legal, capacităţile şi bunurile sale, pentru o activitate de producţie sau orice altă activitate economică şi accesul liber la o astfel de activitate; libera iniţiativă; interzicerea monopolurilor şi a concurenţei neloiale; garantarea şi protejarea productivităţii, conform exigenţelor economice. în plus, conform art. 135 alin. 2 din Constituţie, în România există şi alte premise care se constituie şi ca îndatori ale statului, şi anume: crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie; protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară; stimularea cercetării ştiinţifice şi tehnologice naţionale, a artei şi protecţia dreptului de autor; exploatarea resurselor naţionale, în concordanţă cu interesul naţional; refacerea şi ocrotirea mediului înconjurător, precum şi menţinerea echilibrului ecologic; crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii; aplicarea principiilor de dezvoltare regională în concordanţă cu obiectivele Uniunii Europene.

în ceea ce priveşte conţinutul complex al acestei libertăţi, în art. 45 din Constituţie sunt prevăzute o serie de elemente ale acestuia, şi în primul rând necesitatea asigurării accesului liber al persoanei fizice la o activitate economică. Desigur că acest acces se realizează în condiţiile prevăzute de lege, statul având îndatorirea de a reglementa aceste condiţii dar cu respectarea principiilor economiei de piaţă şi al liberei iniţiative. Aceste două ultime precizări sunt necesare întrucât nu este vorba de orice acces al persoanei fizice la o activitate economică, ci unul liber, neplanificat, bazat pe libera iniţiativă şi în condiţiile existenţei unei economii de piaţă, în sensul art. 135 alin. 1 din Constituţie.

Libertatea economică nu are un caracter absolut, pentru că nu poate aduce atingere valorilor supreme ocrotite de constituţii, care, în art. 1 alin. 3 din Constituţia României, sunt reglementate „în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989”. Aceste valori supreme sunt reglementate şi recunoscute la nivel european, într-o „societate democratică” şi constau în: securitatea naţională, siguranţa publică, apărarea ordinii, a sănătăţii şi a moralei publice, protecţia drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor. într-un sens asemănător sunt şi dispoziţiile art. 4 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, potrivit cărora statele părţi nu vor putea supune drepturile din acest Pact decât unor limite stabilite de lege, care să fie compatibile cu aceste drepturi şi „exclusiv în vederea promovării bunăstării generale într-o societate democratică”.

în Constituţia României aceste valori supreme sunt enumerate în art. 1, fără ca ele să se fi reglementate în special pentru libertatea economică. în Constituţia Italiei, însă, există valori supreme care sunt reglementate în special pentru libertatea economică, şi anume: securitatea, libertatea şi demnitatea umană, care pot fi atinse prin exercitarea unei asemenea libertăţi.

I. Generalităţi. Corolar firesc al dreptului de proprietate privată, sau, într-o altă viziune, premisă indispensabilă a acestuia, libertatea economică ţine de esenţa unei economii de piaţă şi presupune posibilitatea oricărei persoane de a iniţia şi întreprinde o activitate cu scop lucrativ. Bază a teoriilor filozofice şi economice liberale, element definitoriu pentru evoluţia istorică a însuşi statului, libertatea economică a apărut o dată cu cea de a doua generaţie a drepturilor omului, fară a avea însă conţinutul juridic al unui drept din generaţia sa, deşi cealaltă denumire sub care este

Citește mai mult

cunoscută în doctrină, dreptul de liberă iniţiativă, sugerează destul de clar această filiaţie. Dreptul comparat cunoaşte de multă vreme acest drept fundamental (de exemplu art. 27 din Constituţia Elveţiei), de cele mai multe ori consacrat alături de libertatea sa complementară, dreptul la muncă.

II. Regim juridic. în legea noastră fundamentală libertatea economică a fost introdusă abia ca urmare a revizuirii constituţionale din 2003, deşi despre dezideratul unei economii de piaţă se făcea vorbire şi anterior modificării Constituţiei, în art. 134 (vechea numerotare). A fost astfel consacrată la nivel constituţional nu doar libertatea de asociere (art. 40), ca expresie particulară a libertăţii conştiinţei (art. 29), ci şi libera exercitare a unor activităţi lucrative, prin care se urmăreşte obţinerea sau împărţirea de beneficii. Art. 45 din Constituţie reglementează acest drept ca pe o libertate din prima generaţie, precizând că dreptul oricărei persoane de a desfăşura o activitate economică este liber, statul garantând doar accesul neîngrădit la libera iniţiativă, precum şi exercitarea acesteia.