ARTICOLUL 67 Actele juridice şi cvorumul legal Organizare şi funcţionare Parlamentul

CAPITOLUL I
Parlamentul

SECŢIUNEA 1
Organizare şi funcţionare

ARTICOLUL 67

Actele juridice şi cvorumul legal

Camera Deputaţilor şi Senatul adoptă legi, hotărâri şi moţiuni, în prezenţa majorităţii membrilor.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre ARTICOLUL 67 Actele juridice şi cvorumul legal Organizare şi funcţionare Parlamentul




sonia ivan 4.07.2012
Două sunt normele instituite prin acest articol: prima priveşte atribuţiile Camerelor Parlamentului de a adopta legi, hotărâri şi moţiuni, iar a doua priveşte că cvorumul necesar pentru adoptarea acestora, care este prezenţa majorităţii membrilor.

Prima normă se referă la actele juridice, cu precizarea că moţiunea nu are efecte juridice, ea constituie doar un act politic ce exprimă atitudinea Camerei într-o anumită problemă naţională sau internaţională, cum ar fi rezoluţia, apelul, proclamaţia etc.

Cea de a doua normă priveşte exclusiv votul final prin care se adoptă, de exemplu, o lege în
Citește mai mult ansamblu, iar nu faza anterioară, cum ar fi a dezvoltării pe articole a unei legi cu condiţia de cvorum este exclusiv de domeniul regulamentelor parlamentare.
Răspunde