ARTICOLUL 75 Sesizarea Camerelor Legiferarea Parlamentul
| Comentarii |
|
Parlamentul
SECŢIUNEA a 3-a
Legiferarea
ARTICOLUL 75
Sesizarea Camerelor
(1) Se supun spre dezbatere şi adoptare Camerei Deputaţilor, ca primă Cameră sesizată, proiectele de legi şi propunerile legislative pentru ratificarea tratatelor sau a altor acorduri internaţionale şi a măsurilor legislative ce rezultă din aplicarea acestor tratate sau acorduri, precum şi proiectele legilor organice prevăzute la articolul 31 alineatul (5), articolul 40 alineatul (3), articolul 55 alineatul (2), articolul 58 alineatul (3), articolul 73 alineatul (3) literele e), k), l), n), o), articolul 79 alineatul (2), articolul 102 alineatul (3), articolul 105 alineatul (2), articolul 117 alineatul (3), articolul 118 alineatele (2) şi (3), articolul 120 alineatul (2), articolul 126 alineatele (4) şi (5) şi articolul 142 alineatul (5). Celelalte proiecte de legi sau propuneri legislative se supun dezbaterii şi adoptării, ca primă Cameră sesizată, Senatului.
(2) Prima Cameră sesizată se pronunţă în termen de 45 de zile. Pentru coduri şi alte legi de complexitate deosebită termenul este de 60 de zile. În cazul depăşirii acestor termene se consideră că proiectele de legi sau propunerile legislative au fost adoptate.
(3) După adoptare sau respingere de către prima Cameră sesizată, proiectul sau propunerea legislativă se trimite celeilalte Camere care va decide definitiv.
(4) În cazul în care prima Cameră sesizată adoptă o prevedere care, potrivit alineatului (1), intră în competenţa sa decizională, prevederea este definitiv adoptată dacă şi cea de-a doua Cameră este de acord. În caz contrar, numai pentru prevederea respectivă, legea se întoarce la prima Cameră sesizată, care va decide definitiv în procedură de urgenţă.
(5) Dispoziţiile alineatului (4) referitoare la întoarcerea legii se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care Camera decizională adoptă o prevedere pentru care competenţa decizională aparţine primei Camere.
| ← ARTICOLUL 74 Iniţiativa legislativă Legiferarea Parlamentul | ARTICOLUL 76 Adoptarea legilor şi a hotărârilor Legiferarea... → |
|---|
Citește mai mult
Cameră sesizată şi respinsă de cea de a doua Cameră. Toate aceste prevederi erau consecinţa egalităţii celor două Camere, ca urmare a legitimităţii lor nediferenţiate, atât deputaţii cât şi senatorii fiind aleşi direct, prin vot universal, de către corpul electoral iar mandatul reprezentativ astfel dobândit fiind acelaşi, potrivit art.66 din Constituţie, conform căruia parlamentarii, indiferent de Camera din care fac parte, sunt “în serviciul poporului”.In noua concepţie se păstrează egalitatea Camerelor dar, în sens funcţional, acestea sunt diferenţiate, pe de o parte în Cameră decizională şi, pe de altă parte, în Cameră de reflecţie.
Mecanismul decizional - ce se regăseşte, în esenţă, şi în alte constituţii, cum ar fi al Belgiei - este simplu: în toate cazurile, prima Cameră sesizată este Camera de reflecţie; aceasta este obligată să dezbată proiectul de lege sau propunerea legislativă în termen de cel mult 45 de zile, iar pentru legile de complexitate deosebită în termen de cel mult 60 de zile, după care, legea în forma astfel adoptată, se trimite celeilalte Camere - ca şi în procedura anterioară revizuirii - care va decide definitiv.
Dacă termenele au fost depăşite se consideră că proiectul de lege sau propunerea legislativă, după caz, a fost adoptată în forma prezentată de iniţiator.
Deci, sistemul se bazează pe succesiunea a două dezbateri, prima în Camera de reflecţie şi a doua în Camera decizională.
Pentru a se păstra egalitatea Camerelor, care corespunde legitimităţii lor electorale, competenţa decizională a fost astfel distribuită încât Camera Deputaţilor să aibă rolul de Cameră decizională de drept comun, adică în toate cazurile în care competenţa decizională nu aparţine Senatului, iar Senatul să aibă competenţă de Cameră decizională pentru ratificarea tratatelor şi a altor acorduri internaţionale, ca şi pentru măsurile legislative ce rezultă din aplicarea acestora, precum şi în domeniul unor legi organice care privesc exclusiv organizarea şi funcţionarea statului.
In cadrul primei dezbateri, în Camera de reflecţie, s-ar putea ca aceasta să adopte măsuri din competenţa sa decizională, cum ar fi, de exemplu, stabilirea unei infracţiuni în legea de ratificare a unui tratat. în acest caz, sunt două ipoteze posibile: dacă în cadrul celei de a doua dezbateri, Camera decizională este de acord cu această măsură adoptată de Camera de reflecţie, prima sesizată, ea este definitivă, deoarece deşi ordinea este inversă decât cea obişnuită, în final s-a respectat competenţa fiecăreia din cele două Camere; pentru acelaşi motiv, dacă în cadrul celei de a doua dezbateri, Camera decizională nu este de acord cu măsura respectivă sau o modifică, legea se întoarce, dar numai în legătură cu prevederea în cauză, la Camera ce o adoptase iniţial, care în virtutea competenţei sale decizionale va decide definitiv.
Aceiaşi este soluţia şi în cazul în care Camera decizională, în cadrul celei de a doua dezbateri, adoptă o măsură de competenţa decizională a Camerei ce adoptase legea în prima dezbatere: legea se întoarce, tot în ce priveşte prevederea respectivă, la Camera ce adoptase proiectul sau propunerea legislativă în cadrul primei dezbateri, care, în temeiul competenţei sale decizionale, decide definitiv.
Noua procedură constituţională asigură şi o specializare a Camerelor, ca urmare a competenţei lor decizionale, cu toate avantajele pe care, în general, specializarea le asigură.
In societatea modernă timpul este un factor de risc. De aceea, optimizarea procesului decizional constituie, în perspectiva integrării României în marea familie a democraţiilor occidentale, o necesitate. Altminteri, există pericolul marginalizării ţării, ca urmare a imposibilităţii sale de încadrare în ritmul, din ce în ce mai alert, al vieţii contemporane. Tocmai de aceea, în Camera de reflecţie dezbaterea se încheie în 40, respectiv 60 de zile, termene a căror împlinire prezumă că iniţiativa legislativă a fost adoptată, dar în cazurile limitative prevăzute de alin. (4) şi (5) procedura de urgenţă se aplică de drept, fiind deci obligatorie prin derogare de la art. 74 alin. (3) din Constituţie, potrivit căruia ea trebuie aprobată de Cameră ca atare. Sunt aspecte pe care le vom regăsi într-o modalitate chiar mai constrângătoare la art. 114, referitor la dezbaterea ordonanţelor de urgenţă.
b) în cadrul dezbaterilor s-a propus şi o departajare rigidă a competenţelor, eliminându-se astfel dialogul între Camere.
Soluţia ar fi avut ca efect instituirea unui bicameralism atipic şi aparent, deoarece fiecare Cameră ar fi realizat singură şi în întregime competenţa Parlamentului astfel scindată între cele două Camere. De asemenea, ar fi urmat ca Parlamentul să fie alcătuit din două parlamente mai mici, fiecare având, în ultimă analiză, funcţia unui parlament unicameral. Astfel optimizarea procesului decizional ar fi fost compromisă, întrucât într-un parlament unicameral, adică în care se decide numai în cadrul unei singure Camere, cum era Marea Adunare Naţională din regimul constituţional anterior Revoluţiei Române din 1989, pentru a se respecta exigenţele democraţiei parlamentare sunt necesare între 3 şi 5 lecturi ale uneia şi aceleiaşi legi, la un interval între fiecare lectură de o lună sau mai mult, spre a se evita adoptarea legii sub impulsul unui moment emoţional. Intre lecturi, procedura prealabilă în comisii etc. se repetă. De aceea întârzierea în adoptarea legii, ar fi fost mult mai mare decât în procedura constituţională iniţială, pe calea medierii între Camere, iar pericolul luării unor măsuri necorelate ar fi fost practic inevitabil. Fiind doi poli exclusivi de putere legiuitoare, necorelate ca urmare a dispariţiei dialogului dintre ele, s-ar fi ajuns ca fiecare Cameră să poată exprima soluţii şi voinţe politice diferite, chiar contradictorii, deşi deputaţi şi senatori sunt în exerciţiul unuia şi aceluiaşi mandat reprezentativ, acordat prin alegeri de corpul electoral. De aceea soluţia de separare rigidă a competenţelor şi de eliminare a dialogului dintre Camere nu a fost acceptată.
Mecanismul decizional - ce se regăseşte, în esenţă, şi în alte constituţii, cum ar fi al Belgiei - este simplu: în toate
Citește mai mult
cazurile, prima Cameră sesizată este Camera de reflecţie; aceasta este obligată să dezbată proiectul de lege sau propunerea legislativă în termen de cel mult 45 de zile, iar pentru legile de complexitate deosebită, în termen de cel mult 60 de zile, după care legea în forma astfel adoptată se trimite celeilalte Camere, care va decide definitiv. Dacă termenele au fost depăşite se consideră că proiectul de lege sau propunerea legislativă, după caz, a fost adoptată în forma prezentată de iniţiator. Deci, sistemul se bazează pe succesiunea a două dezbateri, prima în Camera de reflecţia şi a doua în Camera decizională.II. Camera de reflecţie şi Camera decizională. Pentru a se păstra egalitatea Camerelor, care corespunde legitimităţii lor electorale, competenţa decizională a fost astfel distribuită încât Camera Deputaţilor să aibă rolul de Cameră decizională de drept comun, adică în toate cazurile în care competenţa decizională aparţine Senatului, iar Senatul să aibă competenţă de Cameră decizională pentru ratificarea tratatelor şi a altor acorduri internaţionale, ca şi pentru măsurile legislative ce rezultă din aplicarea acestora, precum şi în domeniul unor legi organice care privesc exclusiv organizarea şi funcţionarea statului.
In cadrul primei dezbateri, în Camera de reflecţie, s-ar putea ca aceasta să adopte măsuri din competenţa sa decizională, cum ar fi, de exemplu, stabilirea unei infracţiuni în legea de ratificare a unui tratat. în acest caz, sunt două ipoteze posibilie: dacă în cadrul celei de a doua dezbateri, Camera decizională este de acord cu această măsură adoptată de Camera de reflecţie, prima sesizată, ea este definitivă, deoarece, deşi ordinea este inversă decât cea obişnuită, în final s-a respectat competenţa fiecăreia dintre cele două Camere; pentru acelaşi motiv, dacă în cadrul celei de a doua dezbateri, Camera decizională nu este de acord cu măsura respectivă sau o modifică, legea se întoarce, dar numai în legătură cu prevederea în cauză, la Camera ce o adoptase iniţial, care, în virtutea competenţei sale decizionale, va decide definitiv.
Aceeaşi este soluţia şi în cazul în care Camera decizională, în cadrul celei de a doua dezbateri, adoptă o măsură de competenţa decizională a Camerei ce adoptase legea în primă dezbatere: legea se întoarce, tot în ce priveşte prevederea respectivă, la Camera ce adoptase proiectul sau propunerea legislativă în cadrul primei dezbateri, care, în temeiul competenţei sale decizionale, decide definitiv.
III. Necesitatea specializării. Noua procedură constituţională asigură şi o specializare a Camerelor, ca urmare a competenţei lor decizionale, cu toate avantajele pe care, în general, specializarea le asigură.
în societatea modernă timpul este un factor de risc. De aceea, optimizarea procesului decizional constituie, în perspectiva integrării României în marea familie a democraţiilor occidentale, o necesitate. Altminteri, există pericolul marginalizării ţării, ca urmare a imposibilităţii sale de încadrare în ritmul, din ce în ce mai alert, al vieţii contemporane. Tocmai de aceea, în Camera de reflecţie dezbaterea se încheie în 45, respectiv 60 de zile, termene a căror împlinire prezumă că iniţiativa legislativă a fost adoptată, dar în cazurile limitative prevăzute de alin. (4) şi (5) procedura de urgenţă se aplică de drept, fiind deci obligatorie, prin, derogare de la prevederile art. 76, potrivit cărora trebuie aprobată de Cameră ca atare. Sunt aspecte reglementate într-o modalitate chiar mai constrângătoare la art. 115 alin. (5) şi (6), referitor la dezbaterea ordonanţelor de urgenţă.