Art. 111 cod procedura civila Dispoziţii generale Procedura înainte de judecată

un expert judiciar cadastral cu planuri t.o.p. executate si semnate de el in fals in numele unor experi si a primarii o.C.O.T ajutat si de unii oameni din sistemul public si judiciar a reusit sa-mi ea terenul faptele penale au fost dovedite legal de serviciul de investigatie fraude a Inspect. de politie dar anulate abuziv de procuror fiind sustinut de un procuror a crui sora a lucrat cu acest expert corupt impartind paminturile oamenilor la cine nu a avut dreptul

Jurisprudenta Art. 111 CPC

I. Acţiune în constatare
1. Comoştenitori. 1) Este admisibilă acţiunea în constatare pentru a se stabili întinderea drepturilor unui comoşte-nitor, cât timp cel interesat nu urmăreşte efectiv încetarea stării de indiviziune. (C.A. Craiova, secţia civilă, decizia nr. 512/1998);
2) Este admisibilă acţiunea în constatare, prin care unul din comoştenitori cere a se constata că o construcţie situată pe terenul aflat în indiviziune este proprietatea sa exclusivă, cât timp nu urmăreşte efectiv încetarea indiviziunii (C.A. Craiova, secţia civilă, decizia nr. 3291/1999);

3) Stabi

Citește mai mult

lirea împrejurării că un bun este succesoral poate fi făcută nu numai în cadrul acţiunii de ieşire din indiviziune, ci şi printr-o acţiune în constatare (Trib. Suprem, colegiul civil, decizia nr. 884/1958, în C.D. 1958, p. 214);

4) Este admisibilă cererea în constatare în cazul în care între moştenitori există neînţelegeri cu privire la calitatea lor sau la compunerea masei succesorale (Trib. Suprem, colegiul civil, decizia nr. 1804/1960, în C.D. 1960, p. 314);

5) Stabilirea (constatarea) calităţii de moştenitor se poate face pe cale notarială sau judiciară, fără ca persoana respectivă să fie obligată să solicite şi ieşirea din indiviziune cu acelaşi prilej. Teza contrară ar conduce la concluzia, de neacceptat, a negării stării de indiviziune înseşi fiindcă imediat succesorii ar trebui să ceară şi partajul. Or, dacă nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune (art. 728 C. civ.), nu există niciun text legal care să oblige, de principiu, la sistarea indiviziunii de îndată ce calitatea de moştenitor a fost stabilită (I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 386/2005, în B.J. - Bază de date);

2. Coproprietari. Este admisibilă acţiunea în constatare pentru a se stabili întinderea drepturilor unui coindivizar într-o masă de bunuri ori asupra unui bun formând obiectul unui drept de proprietate indiviză, cât timp cel interesat nu urmăreşte efectiv încetarea stării de indiviziune (Trib. Suprem, secţia civilă,
decizia nr. 1927/1971, în R.R.D. nr. 6/1972, p. 166). în acelaşi sens, a se vedea: Trib. Suprem, decizia nr. 595/1974, în C.D. 1974, p. 259;

3. Construcţie pe teren în coproprie-tate. Este admisibilă acţiunea în constatare între coindivizari prin care unul dintre aceştia cere a se constata că o casă situată pe terenul aflat în indiviziune este proprietatea sa exclusivă (Trib. Jud. Mehedinţi, secţia civilă, decizia nr. 259/1969, în R.R.D. nr. 1/1970, p. 153);

4. Divorţ. Bunuri comune. Este admisibilă acţiunea în constatare prin care foştii soţi, împreună sau unul dintre ei, cer, după divorţ, stabilirea cotei ce se cuvine fiecăruia din bunurile comune (Trib. Suprem, Plen, decizia de îndrumare nr. 1/1964, în C.D. 1952-1965, p. 108).

Notă: Soluţia se sprijină pe argumentul că foştii soţi nu sunt obligaţi să ceară partajarea bunurilor dobândite în timpul căsătoriei pe cale judecătorească, ci pot face şi un partaj prin bună învoială. Dacă între părţi există neînţelegeri numai cu privire la cota ce se cuvine fiecăruia, nu însă şi cu privire la componenţa masei partajabile, a valorii fiecărui bun etc., ar fi exagerat să se pretindă că partajul judiciar este obligatoriu, în lipsa unui text de lege expres în acest sens. Se mai observă că o astfel de cerere în constatare are ca efect transformarea devălmăşiei în indiviziune;

5. Căsătorie. Bunuri comune.

1) Oricare dintre soţi poate să ceară şi să obţină constatarea că unul sau mai multe bunuri dobândite în timpul căsătoriei sunt bunuri comune, iar nu proprii celuilalt soţ, sau că, dimpotrivă, nu sunt bunuri comune, ci sunt bunuri proprii (Trib. Suprem, decizia de îndrumare nr. 3/1974, pct. 2, în îndreptar interdisciplinar, p. 233);

2) Este admisibilă acţiunea prin care, în timpul căsătoriei, unul dintre soţi cere să se constate că un bun imobil intabulat numai pe numele celuilalt soţ este, în realitate, bun comun (Trib. Jud. Timiş, decizia nr. 519/1971, în R.R.D. nr. 6/1972, p. 163);

6. Constatarea dreptului de proprietate. 1) Judecătoria a respins ca inadmisibilă acţiunea prin care reclamanţii cereau, în baza art. 111 C. proc. civ., să se constate că au dobândit dreptul de proprietate asupra unui imobil pe baza unui înscris sub semnătură privată, fără să precizeze de ce această acţiune are un caracter subsidiar şi prin ce acţiune reclamanţii ar putea cere realizarea dreptului; dacă instanţa a avut în vedere acţiunea în revendicare, reclamanţii nu au interes în promovarea unei asemenea acţiuni, întrucât se află în posesia imobilului, iar dacă a avut în vedere acţiunea prin care reclamanţii pot cere pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare, potrivit principiului disponibilităţii, ei nu sunt obligaţi să o promoveze, având libertatea să
aleagă calea acţiunii în justiţie (Trib. Bucureşti, secfia a Iii-a civilă, decizia nr. 2140/1997);

2) Calea acţiunii în constatare poate fi utilizată de către proprietarul care se află în posesia unui bun, atunci când îi este necesară o hotărâre judecătorească, prin care să i se recunoască şi să i se consolideze dreptul, în caz că-i este contestat (Trib. Suprem, secţia civilă, decizia nr. 1528/1978, în R.R.D. nr. 3/1979, p. 52);

3) în situaţia în care reclamantul are posesia bunului imobil, acţiunea în constatare este admisibilă. Reclamantul nu are calea unei acţiuni în realizarea dreptului, respectiv a acţiunii în revendicare, întrucât aceasta presupune existenţa unui proprietar neposesor şi a unui posesor neproprietar (Trib. Bucureşti, secfia a lll-a civilă, decizia nr. 2140/1997, în C.P.J. 1993-1997, p. 270, nr. 2);

4) Acţiunea în constatare este deschisă proprietarului care se găseşte în posesia bunului, atunci când acestuia îi este necesară o hotărâre judecătorească prin care să i se recunoască dreptul său, dacă dovedeşte că acest drept îi este contestat de pârât. în această situaţie, interesul proprietarului pentru promovarea acţiunii în constatare derivă chiar din pericolul contestării sau încălcării dreptului său de către pârât (C.A. laşi, secfia civilă, decizia nr. 799/1997, în C.P.J. 1997, p. 48);

5) Prin cererea introductivă de instanţă, reclamantul a solicitat să i se constate dreptul de proprietate asupra unei suprafeţe de teren reprezentând curtea şi grădina casei, scopul urmărit fiind acela de a obţine pe cale judecătorească constatarea existenţei acestui drept. în principiu, reclamantul este îndreptăţit să introducă o astfel de acţiune. Drept urmare, calificarea corectă a acţiunii este aceea în constatare. (C.S.J., secţia civilă, decizia nr. 2705/1991, în Dreptul nr. 8/1992, p. 79);

7. Reziliere/rezoluţiune. Dacă în contractul de întreţinere a fost stipulat un pact comisoriu în sensul că, în caz de neexecutare la timp şi în mod corespunzător a obligaţiei de întreţinere, se va putea cere rezilierea contractului fără nicio formalitate sau punere în întârziere, instanţa nu va pronunţa rezilierea, ci numai va verifica dacă debitorul şi-a îndeplinit sau nu obligaţia, iar, în caz de neîndeplinire a obligaţiei, va constata intervenirea acestei sancţiuni (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 1502/1996, în C.P.J.C. 1993-1998, p. 78).

Notă: Subliniem că, în materia contractului de întreţinere, neexecutarea culpabilă a obligaţiei de întreţinere atrage ca sancţiune rezoluţiunea contractului, iar nu rezilierea, deoarece, pentru a fi incidenţă rezilierea, este necesar ca obligaţiile ambelor părţi ale contractului sinalagmatic să aibă caracter succesiv,
pe când, în cadrul contractului de întreţinere, obligaţia uneia dintre părţi presupune o singură prestaţie (transferul dreptului de la creditorul întreţinerii la debitorul acesteia se produce instantaneu). în caz de neexecutare culpabilă, contractul de întreţinere se desfiinţează şi bunul ori altă prestaţie se redobândeşte cu efect retroactiv, iar împrejurarea că nu se restituie contravaloarea întreţinerii prestate şi contravaloarea folosinţei bunului se justifică prin caracterul aleatoriu al contractului de întreţinere, respectiv prin compensarea cu prestaţiile efectuate.

Sub un alt aspect, reţinem că, dacă în cazul rezoluţiunii (rezilierii) judiciare este vorba de o acţiune în realizare (instanţa va pronunţa rezoluţiunea ori rezilierea), în schimb, atunci când în contractul sinalagmatic a fost stipulat un pact comisoriu de gradul II, III sau IV, eventuala intervenţie a instanţei vizează verificarea existenţei unei neexecutări culpabile, validităţii pactului comisoriu şi corectei sale aplicări de către partea îndreptăţită, deci, instanţa nu pronunţă rezoluţiunea (rezilierea), ci doar constată, dacă este cazul, că ea a operat în temeiul pactului comisoriu, fiind vorba de o acţiune în constatare. în sensul că, dacă părţile au stipulat un pact comisoriu de ultim grad, rezilierea locaţiunii intervine de plin drept ca urmare a neexecutării culpabile a obligaţiei, iar acţiunea prin care se solicită instanţei să constate producerea acestui efect este o acţiune în constatare, iar nu în realizare,a se vedea C.S.J., secţia comercială, decizia nr. 4042/1999, în Juridica nr. 6/2000, p. 235;

8. Data testamentului. Este admisibilă acţiunea prin care se solicită să se constate că data testamentului este eronată, ca urmare a unei greşeli involuntare a testatorului (C.A. Bucureşti, secţia a IIl-a civilă, decizia nr. 102/1995, în C.P.J.C. 1993-1998, p. 93).

Notă: Este de discutat dacă nu ar fi vorba despre constatarea unei situaţii de fapt, caz în care, potrivit art. 111 C. proc. civ., interpretat per a contrario, cererea în constatare este inadmisibilă;

9. Valoarea bunurilor. O hotărâre în realizarea dreptului, prin care pârâtul a fost obligat la predarea unor bunuri determinate, omiţându-se însă să se stabilească valoarea lor, poate fi completată, în lipsa altui mijloc procesual, pe calea unei acţiuni în constatarea valorii bunurilor respective pentru a o putea face executabilă (Trib. Reg. Timişoara, secţia civilă, decizia nr. 3522/1958, în Legalitatea populară nr. 11/1959, p. 91);

10. Simulaţie. Acţiunea în declararea simulaţiei este o acţiune în constatare imprescriptibilă, care are drept consecinţă stabilirea existenţei actului secret, real, şi a inexistenţei actului juridic aparent (Trib. Suprem, secfia civilă, decizia nr. 668/1979, în C.D. 1978, p. 247);
11. Constatarea prescrip)iei. Acţiunea prin care se cere constatarea prescripţiei dreptului de a cere executarea silită a unui debit este admisibilă, dacă partea nu are deschisă calea contestaţiei la executare (Trib. Suprem, colegiul civil, decizia nr. 1629/1967, în C.D. 1967, p. 280). în sensul că o astfel de acţiune în constatare ar fi inadmisibilă, a se vedea Trib. Suprem, colegiul civil, decizia nr. 310/1966, în Justiţia Nouă nr. 6/1966, p. 169.

Notă: Cât timp creditorul nu a declanşat executarea silită, debitorul nu are la îndemână o acţiune (cerere) în realizare, deoarece o eventuală contestaţie la executare prin care ar invoca prescripţia extinctivă a dreptului de a cere şi obţine executarea silită ar urma să fie respinsă ca prematură. Aşadar, în măsura în care ar justifica un interes, debitorul are deschisă calea acţiunii (cererii) în constatarea prescripţiei extinctive, însă numai până la declanşarea executării silite;

12. Accesiune imobiliară artificială.

1) Calitatea de constructor de bună-cre-dinţă nu poate fi opusă de către persoana care a construit pe terenul altuia decât proprietarului acelui teren, singurul care are calitate procesuală pasivă într-o acţiune intentată pentru constatarea unei asemenea situaţii juridice (Trib. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 15/1997, în C.P.J. 1993-1997, p. 303, nr. 34).

2) Este inadmisibilă acţiunea prin care reclamantul solicită să se constate că a construit o casă pe terenul altuia, întrucât o asemenea acţiune, având drept scop final constituirea unui titlu de proprietate asupra construcţiei respective, are caracterul unei acţiuni în realizarea dreptului, iar nu al unei acţiuni în constatare (Trib. Suprem, secfia civilă, decizia nr. 717/1979, în C.D. 1979, p. 245; decizia nr. 800/1979, în R.R.D. nr. 11/1979, p. 62).

Notă: Soluţia este greşită. Pentru a stabili dacă este admisibilă cererea în constatare formulată de cel care a construit pe terenul altuia, trebuie să se verifice două aspecte: a) dacă partea interesată (constructorul) are la îndemână o cerere în realizarea drepturilor sale împotriva proprietarului terenului, ipoteză în care cererea în constatare ar fi inadmisibilă; b) dacă nu cumva cererea constructorului vizează constatarea unei situaţii de fapt, iar nu a unui drept, situaţie în care cererea în constatare ar fi, de asemenea, inadmisibilă.

a) începând cu anul 1979, pe bună dreptate, instanţa supremă a decis constant că dispoziţiile din Codul civil referitoare la accesiunea imobiliară artificială sunt edictate în favoarea proprietarului terenului, acesta din urmă având posibilitatea să aleagă el însuşi momentul în care va invoca accesiunea imobiliară, deci să aprecieze când anume va prelua construcţia şi îl va despăgubi pe constructor. în consecin-
ţă, constructorul nu are la îndemână o cerere în realizarea drepturilor sale, prin care proprietarul terenului să fie obligat a-l despăgubi.

b) Constructorul, deşi nu îl poate obliga pe proprietarul terenului să invoce accesiunea, are interesul să se constate calitatea în care a construit, anume dacă este constructor de rea-credinţă, de bună-credinţă sau este constructor în temeiul unei convenţii încheiate cu proprietarul terenului, deoarece, în funcţie de aceasta, diferă cuantumul creanţei de despăgubire la care va avea dreptul în momentul în care va fi deposedat. Aşadar, nu se cere constatarea simplului fapt al edificării, ci a unui raport juridic dintre constructor şi proprietarul terenului, în baza căruia creanţa constructorului devine nu numai certă, ci şi lichidă, deoarece se vor şti criteriile în funcţie de care se va calcula cuantumul despăgubirilor în momentul în care creanţa va deveni exigibilă, deci atunci când proprietarul terenului va invoca accesiunea;

13. Moştenitor unic. Dacă reclamanta solicită instanţei să constate că este unica moştenitoare a unei anumite persoane, fără însă a arăta cu cine înţelege să se judece, cererea de chemare în judecată se va anula, în temeiul art. 133

C. proc. civ. (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 594/1998).

Notă: Reţinem, aşadar, că acţiunea (cererea) în constatare, reglementată de art. 111 C. proc. civ., se judecă tot după regulile aplicabile procedurii conten-cioase (fiind nevoie, printre altele, de existenţa unui pârât);

14. Constatarea unei situaţii de fapt. Inadmisibilitate. 1) Dispoziţia înscrisă în art. 111 C. proc. civ. nu poate fi folosită pentru constatarea unei situaţii de fapt (Trib. Suprem, colegiul civil, decizia nr. 30/1966, în C.D. 1966, p. 268);

2) Admiţând recursul, curtea a respins ca inadmisibilă acţiunea reclamantului, prin care acesta a cerut să se constate o situaţie de fapt, respectiv aceea că nu are niciun fel de datorie către pârâtă (C.A. Piteşti, secfia civilă, decizia nr. 439/R/2002). în acelaşi sens, a se vedea Trib. Jud. Cluj, secfia civilă, decizia nr. 12/1983, în R.R.D. nr. 6/1983, p. 55;

3) Recurentul a solicitat prin acţiune să se constate existenţa construcţiei, deci a unui fapt, situaţie în care în mod corect i-a fost respinsă acţiunea ca inadmisibilă (C.A. Cluj, secfia civilă, decizia nr. 273/1999);

4) în mod corect instanţa de apel, apreciind că cererea formulată nu este admisibilă faţă de prevederile art. 111

C. proc. civ., nu a mai intrat în cercetarea fondului pretenţiilor deduse judecăţii şi nu a dispus administrarea de probe, câtă vreme reclamanta a solicitat constatarea unei situaţii de fapt, în sensul că a adus modificări structurale apartamentului pe care îl deţine (C.A. Bucureşti, secfia a IV-a civilă, decizia nr. 1232/2002);
5) Nu este admisibilă acţiunea în constatare pentru a se stabili identitatea de persoană dintre reclamant şi cel care figurează cu un alt nume într-un act (Jud. Constanţa, sentinţa civilă nr. 6412/1972, în R.R.D. nr. 8/1973, p. 123);

6) Potrivit art. 111 C. proc. civ., oricine are interes se poate adresa instanţelor judecătoreşti pentru constatarea existenţei ori inexistenţei unui drept, iar în cazul în care se poate cere chiar realizarea dreptului, o astfel de acţiune nu poate fi primită. Reclamantul n-a învederat, în ce-l priveşte, un drept al său, pentru care are interes să se constate existenţa acestuia pe cale judecătorească, el cerând numai îndreptarea erorii cu privire la numele său trecut în diploma de bacalaureat. Faţă de acest obiect al pricinii, cererea sa, adresată direct instanţei judecătoreşti, era inadmisibilă (Trib. Suprem, secţia civilă, decizia nr. 2697/1987, în R.R.D. nr. 7/1988, p. 55);

7) Cererea în constatare nu este admisibilă în situaţia în care se cere să se constate că un înscris s-a pierdut în anumite împrejurări (Trib. Jud. Timiş, secţia civilă, decizia nr. 327/1984, în R.R.D. nr. 7/1984, p. 57);

8) Dacă, în temeiul art. 111 C. proc. civ., se solicită constatarea unei situaţii de fapt, atunci cererea se respinge ca inadmisibilă. De asemenea, cererea se va respinge ca inadmisibilă şi în situaţia în care obiectul ei este ilicit sau cauza acesteia este ilicită (Trib. Bucureşti, secţia a I V-a civilă, decizia nr. 1514/1994, în C.P.J. 1994, p. 274, nr. 5);

9) Cererea pentru constatarea existenţei situaţiei de fapt ce rezultă din contractul de credit nu poate fi admisă pe temeiul art. 111 C. proc. civ. (Trib. Bucureşti, secfia comercială, sentinţa nr. 1755/ 1997, în C.P.J.Com. 1990-1998, p. 15);

10) A constata că un spaţiu dintr-un imobil-construcţie constituie o singură unitate locativă echivalează cu o constatare a unei simple situaţii de fapt (C.A. Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, decizia nr. 294/R/2005, în C.P.J. în materie civilă pe 2005, p. 356);

15. Interpretarea clauzelor unui contract. în cauză se solicită o interpretare a clauzelor contractuale prin intermediul unei cereri formulate în mod independent, ca şi o cerere principală, ceea ce tribunalul apreciază ca nu este admisibil, nu aceasta fiind calea procedurală la care trebuia să recurgă partea. Părţile contractante au posibilitatea să solicite instanţei interpretarea clauzelor neclare sau asupra cărora există divergenţe în cadrul unui proces vizând chiar încheierea, executarea sau încetarea contractului respectiv (Trib. Bucureşti, secţia a Vl-a comercială, sentinţa nr. 4020/2005, nepublicată);

16. Hotărâre neexecutorie. Reclamantul care exercită acţiunea în constatare nu tinde ca pârâtul să fie obligat la executarea vreunei prestaţii, ci numai la constatarea de către instanţă a unor situaţii sau raporturi juridice. De aceea, hotărârea dată asupra unei asemenea acţiuni nu poate deveni titlu executoriu, neputând fi pusă în executare silită (C.S.J., secţia civilă, decizia nr. 3107/1994, în B.J. 1994, p. 85);

17. Lipsa interesului. Cel care deţine o hotărâre judecătorească definitivă prin care i s-a retrocedat în deplină proprietate şi posesie un imobil, nu mai are interesul de a formula o acţiune în constatarea împrejurării că imobilul respectiv nu intră sub incidenţa Legii nr. 1 12/1995, întrucât nu ar fi fost preluat de stat cu titlu legal (Trib. Bucureşti, secfia a lll-a civilă, decizia nr. 6072/1997, în C.P.J. 1993-1997, p. 278, nr. 9);

18. Transformarea acţiunii în constatare în acţiune în realizare.

Instanţa nu poate să transforme, din oficiu, acţiunea principală în constatare, într-o acţiune în realizarea dreptului (Trib. Suprem, colegiul civil, decizia nr. 471/1956, în Legalitatea populară nr. 6/1956, p. 742).

II. Caracterul subsidiar

19. Căi extraordinare. 1) Dispoziţiile legale care învederează caracterul subsidiar al cererii în constatare se referă la acţiunile propriu-zise în justiţie, prin care partea are posibilitatea de a-şi realiza dreptul pe calea dreptului comun, cum ar fi, de exemplu, acţiunea în revendicare. Textul nu se referă la căile extraordinare, ca, de pildă, contestaţia la executare, prin care partea nu tinde decât să paralizeze o urmărire silită pornită contra sa (Trib. Suprem, colegiul civil, decizia nr. 867/1953, în C.D. 1952-1954, vot. I, p. 314).

2) Argumentul instanţelor, după care dreptul de a folosi calea contestaţiei la executare nu ar închide calea acţiunii în constatare, deoarece contestaţia este o procedură excepţională şi art. 111 C. proc. civ. se referă numai la acţiunile în realizarea dreptului din cadrul dreptului comun, este greşit, textul referindu-se generic la toate posibilităţile procedurale pe care le are o parte pentru a-şi realiza dreptul său (Trib. Suprem, colegiul civil, decizia nr. 790/1958, în C.D. 1958, p. 253).

Notă: Aceste soluţii necesită unele precizări, deoarece, fiind contradictorii, ar însemna că una dintre ele este corectă; în realitate ambele sunt greşite. Art. 111 C. proc. civ., care reglementează cererea în constatare, derogă de la dreptul comun în materie, deci de la art. 109 alin. (1)C. proc. civ., care consacră cererea în realizare. Este impropriu să se spună că art. 111 C. proc. civ.,
stabilind caracterul subsidiar al cererii în constatare în raport cu cererea în realizarea dreptului, are în vedere şi dispoziţiile care reglementează contestaţia la executare, deoarece, prin definiţie, este vorba de două faze distincte ale procesului civil. Art. 111 C. proc. civ. presupune că ne găsim în faza judecăţii, pe când art. 399 şi urm. C. proc. civ. presupun că suntem deja în faza executării silite.

în unele cazuri, contestaţia la executare are natura juridică a unei cereri în revendicare, anume atunci când este introdusă de un terţ care pretinde că este proprietarul bunurilor ce se urmăresc silit. Terţul poate să introducă o cerere în revendicare, fie să formuleze o contestaţie la executare. într-o astfel de situaţie, cererea în constatare este inadmisibilă, dar nu datorită împrejurării că terţul are la îndemână contestaţia la executare, ci tocmai datorită faptului că este deschisă calea cererii în realizare, adică se poate formula cererea în revendicare;

20. Calitatea de proprietar. în mod corect a reţinut prima instanţă că reclamantul a încercat să obţină recunoaşterea calităţii de proprietar al imobilului pe calea unei acţiuni în realizarea dreptului, ceea ce face ca acţiunea ulterioară, în constatarea aceluiaşi drept, să fie inadmisibilă în raport de dispoziţiile art. 111 C. proc. civ. (C.A. Bucureşti, secfia civilă, decizia nr. 1219/2004);

21. Acţiune în revendicare. 1) Dacă partea are posibilitatea formulării unei acţiuni în revendicare pentru realizarea dreptului său de proprietate, atunci acţiunea în constatare este inadmisibilă (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 1522/1996, în C.P.J.C. 1993-1998, p. 163). în acelaşi sens, a se vedea Trib. Bucureşti, secţia a lll-a civilă, decizia nr. 685/1994 şi secţia a IV-a civilă, decizia nr. 2443/1996 şi decizia nr. 160/1997, în C.P.J. 1993-1997, p. 271, nr. 3, p. 273, nr. 4 şi p. 275, nr. 6;

2) Acţiunea în constatare este inadmisibilă, deoarece reclamantul are posibilitatea formulării unei acţiuni în revendicare. Susţinerea acestuia în sensul că o astfel de acţiune are şanse de reuşită îndoielnice, nu poate duce la înlăturarea prevederilor art. 111 C. proc. civ. (Trib. Bucureşti, secţia a lll-a civilă, decizia nr. 685/1994);

3) Este corectă soluţia primei instanţe, de respingere a acţiunii ca inadmisibilă, reţinând că reclamanţii au deschisă acţiunea în revendicare şi că acţiunea în constatare - indiferent de categoria din care face parte: declaratorie, interogatorie sau provocatorie - are un caracter subsidiar (Trib. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 160/1997);

22. Vânzare-cumpărare. Este inadmisibilă acţiunea în constatare prin care se solicită a se constata că între părţi a intervenit o convenţie privind vânza-rea-cumpărarea unui teren, întrucât
partea interesată poate să ceară direct realizarea dreptului, prin constrângerea debitorului la executarea prestaţiei asumate (C.S.J., secţia civilă, decizia nr. 1533/1993, în B.J. 1993, p. 134);

23. Acţiune în contencios administrativ. Dacă reclamanta are deschisă calea unei acţiuni în contencios administrativ pentru realizarea dreptului său, acţiunea în constatare este inadmisibilă (C.A. Calaţi, Sinteza practicii judiciare 1996, p. 80);

24. Constituirea/reconstituirea dreptului de proprietate. 1) Acţiunea prin care reclamantul cere să se constate dreptul său de proprietate asupra imobilului preluat de stat urmează a fi respinsă ca inadmisibilă, întrucât reclamantul are posibilitatea să ceară realizarea dreptului. Această soluţie se impune chiar dacă reclamantul a cerut totodată şi constatarea nulităţii actului administrativ, emis în cadrul operaţiunii de preluare a imobilului de către stat (Trib. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 2331/1997, în C.P.J. 1997, p. 275, nr. 7);

2) Procedura specială de stabilire, la cerere, prin constituire sau reconstituire, a proprietăţii private asupra terenurilor agricole reprezintă un mijloc legal pe care partea îl are la îndemână pentru realizarea dreptului pretins, astfel încât cererea în constatare este inadmisibilă (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 1133/1995, în C.P.J.C. 1993-1998, p. 162);

25. Cuantumul dobânzii. în raport de dispoziţiile art. 111 C. proc. civ., este inadmisibilă cererea prin care se solicită constatarea pe cale judecătorească a
existenţei unui anumit cuantum al dobânzii (C.S.J., secţia comercială, decizia nr. 862/1996, în B.J. 1996, p. 323).
III. Instanţa competentă
26. Criteriul valoric. Reclamantul a învestit judecătoria cu o cerere în constatarea dreptului de proprietate, întemeiată pe dispoziţiile art. 111 C. proc. civ., evaluând obiectul pricinii la suma de 8.000.000 lei.

Contrar celor reţinute de Tribunal, valoarea obiectului cererii de constatare a dreptului de proprietate este relevantă în determinarea instanţei competente, aşa după cum prevăd dispoziţiile art. 18 C. proc. civ., conform cărora, în cererile pentru constatarea existenţei sau neexis-tenţei vreunui drept, competenţa instanţei se determină după regulile prevăzute pentru cererile având ca obiect executarea prestaţiei.

Cum cererea cu care a fost învestită instanţa are un caracter patrimonial, iar obiectul cererii este evaluabil în bani -şi a şi fost evaluat ca atare - această evaluare prezintă interes şi din punctul de vedere al calificării căii de atac care se poate exercita împotriva sentinţei prin care s-a soluţionat cererea, deoarece legea nu distinge după cum obiectul cererii îl constituie un drept real sau un drept de creanţă.

Din acest punct de vedere, corect a sesizat Curtea de Apel că sentinţa atacată
a fost pronunţată după intrarea în vigoare a Legii nr. 195/2004 şi că, obiectul pricinii având o valoare sub 1 miliard lei, calea de atac ce se poate exercita este numai recursul, conform art. 282' C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin actul normativ anterior menţionat, iar competenţa soluţionării recursului revine tribunalului, ca instanţă imediat superioară celei care a pronunţat sentinţa, conform art. 299 alin. (3) C. proc. civ. în redactarea în vigoare la acea dată.

Şi în conformitate cu dispoziţiile art. 2 pct. 3 C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 1 din Legea nr. 219/2005, competenţa revine tot tribunalului, ca instanţă de recurs, fiind vorba despre atacarea unei hotărâri pronunţate de judecătorie şi care, potrivit legii, nu este supusă apelului.

Pentru aceste considerente, în baza art. 20 alin. (2) şi art. 22 alin. (5) C. proc. civ., înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va stabili competenţa judecării recursului declarat împotriva sentinţei Judecătoriei în favoarea Tribunalului (I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 315/2005).

IV. Calificare
27. Nulitatea absolută a unui act juridic. 1) Nulitatea absolută este sancţiunea aplicabilă actelor juridice încheiate cu încălcarea normelor legale imperative, pe când acţiunea în constatare întemeiată pe dispoziţiile art. 111 C. proc. civ. are caracter subsidiar şi tinde la consolidarea dreptului proprietarului aflat în posesia bunului, fie pentru că a fost contestat, fie pentru a-l face opozabil terţilor. în sistemul nostru de drept, nulităţile absolute nu operează fără intervenţia justiţiei, astfel că trebuie constatate de instanţă, dar acţiunea în constatarea nulităţii absolute a unui act juridic nu poate fi privită ca o
acţiune în constatare în înţelesul art. 111 C. proc. civ.; ea este o acţiune în realizare, efectul ei fiind desfiinţarea actului juridic, deci schimbarea unei situaţii juridice, fapt care nu se întâmplă în cazul acţiunii în constatare (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 414/2000);

2) Faţă de obiectul raportului juridic litigios, în mod corect tribunalul a apreciat că acţiunea în constatarea nulităţii absolute a unui contract este, din punct de vedere procedural, o acţiune în realizarea dreptului, potrivit art. 109 C. proc. civ. (C.A. Bucureşti, secţia a lll-a civilă, decizia nr. 2372/2000).