Art. 108 cod procedura civila Nulitatea actelor de procedură
| Comentarii |
|
Nulitatea actelor de procedură
Art. 108
(1)Nulităţile de ordine publică pot fi ridicate de parte sau de judecător în orice stare a pricinii.
(2)Celelalte nulităţi se declară numai după cererea părţii care are interes să le invoce.
(3)Neregularitatea actelor de procedură se acoperă dacă partea nu a invocat-o la prima zi de înfăţişare ce a urmat după această neregularitate şi înainte de a pune concluzii în fond.
(4)Nimeni nu poate invoca neregularitatea pricinuită prin propriul său fapt.
Art. 1081
(1)Dacă legea nu prevede altfel, instanţa, potrivit dispoziţiilor prezentului articol, va putea sancţiona următoarele fapte săvârşite în legătură cu procesul, astfel:
1.cu amendă judiciară de la 50 lei la 700 lei:
a)introducerea, cu rea-credinţă, a unor cereri vădit netemeinice;
b)formularea, cu rea-credinţă, a unei cereri de recuzare sau de strămutare;
c)obţinerea, cu rea-credinţă, a citării prin publicitate a oricărei părţi;
d)obţinerea, cu rea-credinţă, de către reclamantul căruia i s-a respins cererea, a unor măsuri asigurătorii prin care pârâtul a fost păgubit;
e)contestarea, cu rea-credinţă, a scrierii sau semnăturii unui înscris;
f)refuzul părţii de a se prezenta la şedinţa de informare cu privire la avantajele medierii, în situaţiile în care a acceptat, potrivit legii.
2.cu amendă judiciară de la 30 lei la 500 lei:
a)neprezentarea martorului legal citat sau refuzul acestuia de a depune mărturie când este prezent în instanţă, în afară de cazul în care acesta este minor;
b)neprezentarea avocatului, a reprezentantului sau a celui care asistă partea, ori nerespectarea de către aceştia a îndatoririlor stabilite de lege sau de către instanţă, dacă în acest mod s-a cauzat amânarea judecării procesului;
c)refuzul expertului de a primi lucrarea sau nedepunerea lucrării în termenul fixat, ori refuzul de a da lămuririle cerute;
c1)nerespectarea de către agenţii forţei publice a obligaţiei de acordare a concursului la îndeplinirea efectivă a executării silite, potrivit art. 3732 alin. (1);
d)neluarea de către conducătorul unităţii în cadrul căreia urmează a se efectua o expertiză a măsurilor necesare pentru efectuarea acesteia sau pentru efectuarea la timp a expertizei, precum şi împiedicarea de către orice persoană a efectuării expertizei în condiţiile legii;
e)neprezentarea unui înscris sau a unui bun, de către cel care îl deţine, la termenul fixat în acest scop de instanţă;
f)refuzul sau omisiunea unei autorităţi ori a altei persoane de a comunica la cererea instanţei, la termenul fixat în acest scop, datele care rezultă din actele şi evidenţele ei;
g)cauzarea amânării judecării sau executării silite de către cel însărcinat cu îndeplinirea actelor de procedură;
h)împiedicarea în orice mod a exercitării, în legătură cu procesul, a atribuţiilor ce revin judecătorilor, experţilor desemnaţi de instanţă în condiţiile legii, agenţilor procedurali, precum şi altor salariaţi ai instanţei;
i) abrogată.
(2)Amenda nu se va aplica persoanelor la care se referă pct. 2 al alin. (1), dacă motive temeinice le-au împiedicat să aducă la îndeplinire obligaţiile ce le revin.
codul de procedură civilă actualizat prin:Legea 202/2010 - privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor din 25 octombrie 2010, Monitorul Oficial 714/2010;
Legea 459/2006 - pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă din 6 decembrie 2006, Monitorul Oficial 994/2006;
OUG 138/2000 - pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă din 14 septembrie 2000, Monitorul Oficial 479/2000;
Art. 1082
(1)Nerespectarea de către oricare dintre părţi sau de către alte persoane a măsurilor luate de către instanţă pentru asigurarea ordinii şi solemnităţii şedinţei de judecată se sancţionează cu amendă de la 30 lei la 200 lei.
(2)Nerespectarea de către orice persoană a dispoziţiilor privind desfăşurarea normală a executării silite se sancţionează, de către preşedintele instanţei de executare, la cererea executorului, cu amendă de la 50 lei la 500 lei.
(3)Odată cu aplicarea sancţiunii se va stabili în ce constă abaterea săvârşită.
Art. 1083
Cel care, cu intenţie sau din culpă, a pricinuit amânarea judecării sau a executării silite, prin una dintre faptele prevăzute în art. 1081 sau art. 1082, la cererea părţii interesate va putea fi obligat de către instanţa de judecată ori, după caz, de către preşedintele instanţei de executare, la plata unei despăgubiri pentru paguba cauzată prin amânare.
Art. 1084
Amenda şi despăgubirea se stabilesc prin încheiere executorie, care se comunică celui obligat, dacă măsura a fost luată în lipsa acestuia.
Art. 1085
(1)Împotriva încheierii prevăzute la art. 1084, cel obligat la amendă sau despăgubire va putea face numai cerere de reexaminare, solicitând, motivat, să se revină asupra amenzii ori despăgubirii sau să se dispună reducerea acestora.
(2)Cererea se face în termen de 15 zile, după caz, de la data la care a fost luată măsura sau de la data comunicării încheierii.
(3)Cererea se soluţionează prin încheiere irevocabilă, dată în camera de consiliu, de către instanţa de judecată ori de preşedintele instanţei de executare care a aplicat amenda sau despăgubirea.
| ← Art. 107 cod procedura civila Nulitatea actelor de procedură | Art. 109 cod procedura civila Dispoziţii generale Procedura... → |
|---|
Având în vedere competenţa de soluţionare a acesteia, reexaminarea este o cale de atac de retractare.
2. în lipsa unui text care să prevadă altfel, cererea de reexaminare se judecă cu citarea părţilor (art. 85).
amenzii aplicate. în opinia noastră, astfel cum am mai subliniat, o atare măsură
Citește mai mult
nu este specifică unei veritabile căi de atac, ci constituie un act de apreciere destinat a uşura situaţia persoanei obligate la amendă. Ea poate fi dispusă, desigur, şi atunci când se apreciază că amenda aplicată a fost prea energică, în privinţa cuantumului său, în raport cu abaterea săvârşită.” - I. Leş, Regimul juridic al încheierilor prevăzute de art. 10&-1085 din Codul de procedură civilă, Dreptul nr. 12/2006, p. 75.Dacă partea a săvârşit una din faptele menţionate dar nu a fost amendată, aceasta nu constituie un impediment pentru obligarea la despăgubiri, despăgubirile putând fi acordate independent de aplicarea amenzii.
2. Cuantumul despăgubirilor trebuie dovedit de partea interesată şi ele pot privi
Citește mai mult
costul biletelor de tren, cheltuieli de cazare, salariul pentru ziua respectivă etc.3. Aceste despăgubiri nu se includ în cuantumul cheltuielilor de judecată, fiind independente de modul cum se soluţionează procesul.
concesiune cu reprezentantul acestei unităţi. Deci, în condiţiile în care reclamantul cunoaşte adevăratul proprietar, adresându-se instanţei de judecată cu o asemenea cerere, el comite un abuz de drept. Astfel, odată cu respingerea acţiunii, instanţa va putea să-i aplice reclamantului şi
Citește mai mult
o amendă judiciară orientată spre maxim, având în vedere reaua-credinţă de care a dat dovadă.... In acest caz, apreciem că instanţa poate sancţiona partea cu amendă doar prin hotărâre, emiterea unei încheieri de sancţionare a abuzului echivalând cu o antepro-nunţare -o încheiere anterioară hotărârii de respingere a acţiunii-, fie cu o încălcare a dispoziţiilor privind dezînvestirea instanţei -o încheiere ulterioară hotărârii de respingere a acţiunii-. Este evident că art. 1081 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ. are în vedere un cadru mai larg, referindu-se la orice cerere din timpul procesului -cereri de probatorii, de amânare, de anulare a unui act de procedură, cereri de asistenţă judiciară- şi nu, neapărat, însăşi acţiunea principală.”
- A. Busuioc, Discuţii privind art. 108' alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă referitoare la amendarea judiciară a părţilor care acţionează, cu rea-credinţă, în unele situaţii, Dreptul nr. 7/2006, p. 121.
£0 2. „Amenda judiciară constituie o sancţiune procedurală autonomă şi particulară, prin conţinutul şi efectele sale, faţă de toate celelalte sancţiuni de drept procesual civil. Ea nu se poate confunda cu despăgubirile ce pot fi acordate unei părţi şi nici cu cheltuielile de judecată, în pofida oricărei aparenţe.” - I. Leş, Regimul juridic al încheierilor prevăzute de art. 1084-1085 din Codul de procedură civilă, Dreptul nr. 12/2006, p. 70.
3. „Amenda judiciară are ca una dintre trăsăturile sale fundamentale aceea că ea se aplică pentru săvârşirea unor abateri în cursul judecăţii. Promovarea cu rea-credinţă a unei
acţiuni nu intră sub incidenţa prevederilor legale menţionate^ iar acest lucru nu este întâmplător. într-adevăr, exerciţiul acţiunii civile este liber şi nu poate da naştere, în principiu, la sancţiuni civile sau judiciare, altele decât cele expres determinate de lege.
... Nimeni nu poate pleda pentru lipsa de sancţiune în privinţa exercitării cu rea-credinţă a drepturilor procesuale. Dar, în stadiul legislaţiei noastre actuale, art. 108' pct. 1 lit. a) C. proc. civ. nu a avut în vedere şi cazul promovării cu rea-credinţă a unei acţiuni „vădit netemeinice”. Or, abaterile procedurale trebuie individualizate de legiuitor, întocmai astfel cum el o face şi în cazul contravenţiilor şi al infracţiunilor. Că este aşa rezultă tocmai din faptul că legiuitorul a precizat că judecătorul aplică amenda printr-o încheiere. Cu alte cuvinte, sancţiunea amenzii nu poate fi aplicată printr-un alt act de procedură, fie sentinţă sau decizie, în lipsa unor dispoziţii exprese în acest sens.
... Respingerea în sine a acţiunii civile, exercitate chiar cu rea-credinţă, şi obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată constituie o sancţiune destul de energică a demersului eşuat al reclamantului. La aceasta se adaugă şi propriile cheltuieli pe care le-a efectuat însuşi reclamantul în cursul întregului său „experiment” judiciar, neputând fi ignorată nici pierderea de energie şi de timp ocazionată cu acest prilej. Repetăm, de aceea, că în opinia noastră, nu există fundament pentru o altă soluţie" (Ioan Leş)
1. Prin Decizia nr. 59 din 11 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 7 mai 2003, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 108' alin. (1) pct. 1 lit. a) şi b) C. proc. civ.
în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a susţinut că dispoziţiile legale criticate încalcă art. 21 privind accesul liber la justiţie şi art. 47 privind dreptul la petiţionare din Constituţie, deoarece, „speriaţi de o eventuală amendă ce ar putea primi ca urmare a cererii lor, mulţi cetăţeni
Citește mai mult
vor renunţa la dreptul de a se adresa cu cereri sau petiţii justiţiei”. De asemenea, autorul excepţiei susţine că textele de lege criticate încalcă şi art. 123 şi 125 alin. (2) din Legea fundamentală0.Critica a fost considerată nefondată.
Astfel, activitatea procesuală a părţilor trebuie să se desfăşoare cu respectarea normelor prevăzute de lege. Stabilirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti este de competenţa exclusivă a legiuitorului, soluţie ce rezultă din dispoziţiile constituţionale ale art. 125 alin. (3) şi ale art. 128 din Legea fundamentală.
Pentru valorificarea drepturilor şi intereselor legitime părţile trebuie să acţioneze cu bună-credinţă, iar nu în spirit abuziv, şicanatoriu, vexator pentru magistraţi ori pentru instanţă, în opinia autorului excepţiei, nefiind definită prin lege, reaua-credinţă nici nu poate exista, cu atât mai mult cu cât buna-credinţă este prezumată, iar „netemeinicia” unei cereri sau petiţii nu este de natură să păgubească justiţia, de vreme ce acela care introduce cererea o şi timbrează. Astfel autorul excepţiei ajunge să considere că abuzul este îngăduit, de vreme ce acela care îl săvârşeşte plăteşte pentru aceasta taxa de timbru. Activitatea de judecată devine astfel, în această viziune, o simplă prestare de servicii, comandată de reclamant.
Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenţa sa, de exemplu, prin Decizia nr. 73 din 19 iulie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 8 august 1995, că exercitarea de către
o persoană a unui drept ce îi este recunoscut prin lege nu poate să justifice, prin ea însăşi, o prezumţie a relei-credinţe. De altfel, exercitarea abuzivă a unui drept se produce numai în situaţia în care acel drept se realizează în alt scop decât cel pentru care legea l-a recunoscut.
De asemenea, Curtea a reţinut că nu poate fi primită nici critica autorului excepţiei, potrivit căreia sancţionarea justiţiabililor pentru nerespectarea regulilor de procedură ar împiedica accesul liber la justiţie, deoarece, potrivit art. 1085 C. proc. civ., împotriva încheierii de stabilire a sancţiunii se poate face cerere de reexaminare.
Şi, în sfârşit, nu poate fi primită nici critica potrivit căreia partea ce foloseşte în mod abuziv drepturi procesuale răspunde pentru pagubele pricinuite celui prejudiciat şi nu ar mai fi cazul să mai „răspundă încă o dată” printr-o amendă. Or, răspunderea civilă delictuală nu exclude, în principiu, existenţa, pentru aceleaşi fapte, a răspunderii administrative.
2. Prin Decizia nr. 170 din 15 aprilie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 13 mai 2004, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1081 alin. (1) pct. 1 lit. a), ale art. 1084 şi 1085 C. proc. civ.
în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia a susţinut că dispoziţiile art. 108^1 alin. (1) pct. 1 lit. a), ale art. 1084 şi 1085 C. proc. civ. încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (3), ale art. 4, 11, 15, 16, 20, 21, 24 şi 51 din Constituţie, ale art. 6, 13 şi 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi prevederile art. 1, 2, 6 şi 7 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, fără însă să se arate în ce constă încălcarea acestor reglementări.
Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea nu a reţinut existenţa vreunei incompatibilităţi între dispoziţiile legale criticate, pe de o parte, şi prevederile constituţionale şi cele ale documentelor internaţionale invocate de autorul excepţiei, pe de altă parte.
Curtea a reţinut că textele de lege criticate nu instituie inegalităţi sau discriminări între cetăţeni ori categorii de persoane, ci prevăd doar posibilitatea aplicării unor amenzi judiciare, în cazul exercitării cu rea-credinţă a unor drepturi procesuale, ceea ce corespunde exigenţelor art. 57 din Constituţie, republicată, care instituie îndato-
rirea fundamentală a cetăţenilor de a exercita drepturile şi libertăţile constituţionale cu bună-credinţă, fără încălcarea drepturilor şi libertăţilor celorlalţi. De asemenea, textele criticate nu cuprind prevederi de natură să aducă atingere principiului neretroactivităţii legii civile, dreptului de acces la justiţie şi dreptului la apărare. Dimpotrivă, dispoziţiile art. 1085 prevăd că persoana obligată la amendă sau despăgubire poate face cerere de reexaminare, prin care solicită, motivat, să se revină asupra amenzii ori despăgubirii. Totodată, textele criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale privind statul de drept şi respectarea supremaţiei Constituţiei, celor privind dreptul internaţional şi dreptul intern, precum şi celor privind tratatele internaţionale referitoare la drepturile omului, invocate, de asemenea, în susţinerea excepţiei.
2. Nulitatea relativă se acoperă dacă nu a fost invocată în termenul prevăzut de lege, ceea ce înseamnă că nulitatea relativă nu poate fi invocată direct în căile de atac.
Dacă însă cauza nulităţii a intervenit la ultimul
Citește mai mult
termen de judecată iar partea, nelegal citată, nu a fost prezentă la dezbateri, aşa cum prevede art. 89 alin. (2), nulitatea relativă va putea fi invocată direct în apel sau recurs, dacă hotărârea nu este susceptibilă de apel.3. Deşi nu face nicio distincţie, alin. final poate fi interpretat în sensul că se referă la nulitatea relativă, deoarece nulitatea absolută, dat fiind interesul general pe care îl apără normele încălcate, poate fi invocată de oricine are interes, deci şi de partea care a săvârşit neregularitatea.
I. Nulităţi absolute
1. Principiile contradictorialităţii şi dreptului de apărare. Cu toate că părţile au pus concluzii pe fond, instanţa a soluţionat cauza pe o excepţie procesuală (nulitatea cererii de chemare în judecată pentru timbrare insuficientă), care însă nu a fost pusă în discuţia părţilor, încălcând astfel principiile contradictorialităţii şi dreptului de apărare, astfel încât hotărârea este lovită de nulitate (C.A. Bacău,
secţia civilă, decizia nr. 333/1997, în Jurisprudenţa 1997, p. 30).
Notă: în cazul în care, cu ocazia deliberării, se constată existenţa
Citește mai mult
unei excepţii absolute ce nu a fost pusă în discuţia părţilor, instanţa trebuie să repună pricina pe rol, să citeze părţile, care vor avea astfel posibilitatea să pună concluzii pe excepţia invocată, din oficiu, de instanţă.II. Nulităţi relative
2. Neregularitatea procedurii de citare. Neregularitatea procedurii de citare a pârâtului reprezintă o nulitate
relativă, în sensul art. 105 alin. (2) C. proc. civ. şi, conform art. 108 alin. (2) C. proc. civ., nu poate fi invocată decât de partea pretins vătămată, adică de pârât. Parchetul nu are calitatea de a o invoca drept motiv de recurs (C.S.J., secţia civilă, decizia nr. 3699/2000).
în sens contrar: Recurenta a invocat, printre altele, necitarea uneia din celelalte părţi; curtea consideră că în acest mod s-a încălcat principiul contradictorialităţii, reglementat de art. 129 C. proc. civ., a admis recursul în baza art. 304 pct. 5 C. proc. civ. şi a casat decizia tribunalului cu trimiterea cauzei spre rejudecare (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 193/2002).
Notă: Ultima soluţie este greşită pentru că ignoră caracterul relativ al nulităţii provocate de neîndeplinirea procedurii de citare a uneia din părţi;
3. Neinvocarea în termen a nulităţii relative. 1) încuviinţarea probelor în condiţiile în care pârâta nu a fost citată reprezintă un act procedural afectat de nulitate relativă, care trebuia invocată de către pârâtă la primul termen de judecată ulterior, la care procedura de citare a fost legal îndeplinită (C.A. Craiova, secţia civilă, decizia nr. 181/1998);
2) Recurenta invocă o nulitate relativă - referitoare la nelegalitatea procedurii de citare-pe care nu a ridicat-o în termenul prevăzut de art. 108 alin. (3) C. proc. civ., în faţa judecătoriei şi nici prin motivele de apel, aşa încât acest motiv de recurs nu poate fi primit; cu privire la decizia instanţei de apel, recurenta nu invocă vicii de procedură, astfel încât nu se poate dispune casarea
acesteia în temeiul art. 304 pct. 5 C. proc. civ. (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 858/2000).
Notă: Nulitatea relativă neinvocată în termen - în faţa primei instanţe - nu mai poate fi valorificată nici prin motivele de apel, deoarece la termenul la care partea ar fi putut să invoce nulitatea şi nu a făcut-o, a operat decăderea din acest drept;
3) La prima instanţă, pârâţii, deşi nu au fost legal citaţi în ceea ce priveşte indicarea completă a adresei, au fost prezenţi la efectuarea expertizei. în cererea de apel nu au invocat faptul că nu au avut cunoştinţă de litigiu, ci alte motive. Prin urmare, nulitatea rezultând din neregularitatea citaţiei la prima instanţă s-a acoperit, astfel încât ea nu mai poate fi invocată prin cererea de recurs (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 721/1995, în C.P.J.C. 1993-1998, p. 152);
4) Efectuarea raportului de expertiză cu încălcarea dispoziţiilor art. 208 C. proc. civ., fără citarea părţilor prin carte poştală recomandată, reprezintă o neregularitate procedurală ce poate fi invocată de partea interesată pe calea excepţiei de nulitate a actului. Este însă vorba de o nulitate relativă, textul de lege menţionat fiind edictat în favoarea aceluia al cărui drept de citare a fost încălcat, astfel că nulitatea expertizei trebuie invocată la primul termen care a urmat depunerii raportului de expertiză, sub sancţiunea decăderii din dreptul de a invoca nulitatea (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 214/1993, în C.P.J.C. 1993-1998, p. 292);
5) Curtea respinge solicitarea intimatei pârâte privind constatarea nulităţii expertizei pentru motivul efectuării ei de un număr de experţi contrardispoziţiilor art. 201 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că sunt două acte de procedură distincte: cel al desemnării experţilor şi cel de efectuare a expertizei. Aşa fiind, în baza art. 108 alin. (3) C. proc. civ., intimata-pârâtă putea invoca această neregularitate cel târziu la prima zi de înfăţişare după desemnarea experţilor de către instanţă ori chiar la termenul la care s-au desemnat experţii.
în plus, intimata-pârâtă a arătat că este de acord ca expertiza să fie efectuată de doi experţi, astfel încât, din acest punct de vedere, sunt aplicabile şi dispoziţiile art. 108 alin. (4) C. proc. civ., în conformitate cu care nimeni nu poate invoca neregularitatea pricinuită prin propriul său fapt (C.A. Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, încheierea din 8 septembrie 2005, în A.-L. Constanda, Sancţiuni, p. 237);
6) Normele care reglementează condiţiile în care trebuie să se invoce neregularitatea raportului de expertiză au caracter dispozitiv. Drept urmare, faţă de prevederile art. 108 alin. (3) C. proc. civ., neinvocarea nulităţii raportului la prima zi de înfăţişare după depunere şi înainte de a se fi pus concluzii în fond atrage sancţiunea decăderii.
Cum la termenul când se puteau face obiecţiuni pârâţii au fost reprezentaţi prin consilieri juridici, aceştia nu mai pot invoca direct în căile de atac nelegali-tatea convocării la efectuarea expertizei (I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 2197/2006, în B.J. - Bază de date).
4. Partea care poate invoca nulitatea relativă. 1) O parte nu poate să invoce, pe calea apelului, lipsa procedurii de citare cu cealaltă parte la termenul la care au avut loc dezbaterile în fond (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 731/1996, în C.P.J.C. 1993-1998, p. 285);
2) în cazul în care citarea s-a făcut cu neobservarea formelor legale, nulitatea care o sancţionează, nefiind de ordine publică, se poate declara numai la cererea părţii care are interes să o invoce. în speţă, acţiunea fiind respinsă pentru depăşirea termenului de prescripţie, reclamantul a declarat recurs, între altele, pe motiv că instanţa a soluţionat cauza cu lipsă de procedură faţă de pârât, a cărui adresă nu a fost corect indicată în citaţie. Soluţia criticată urmează a se menţine, întrucât este de principiu că partea căreia i s-a respins acţiunea nu este îndreptăţită să invoce în favoarea sa nulitatea relativă de care se poate prevala cealaltă parte, adică în speţă numai pârâtul (Trib. Bucureşti, secţia a IV-a, decizia nr. 725/1990, în C.P.J. 1990, p. 123, nr. 156).
III. Culpa proprie
5. Judecata în lipsă. împrejurarea că, la data judecării procesului, apelantul nu s-a putut prezenta din cauza tulburărilor de comportament datorate etilismului cronic nu reprezenta un motiv temeinic pentru amânarea cauzei,
iar propria culpă nu poate justifica prejudiciul procedural constând în judecarea procesului în lipsa apelantului-pârât (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 624/2002).
Simpla declarare a unei căi de atac prin care revizuenta a considerat că-i sunt vătămate drepturile nu reprezintă o dovadă de rea-credinţă de vreme ce a fost respectat termenul de declarare a căii de atac şi nici nu s-au formulat
cereri ce să conducă la tergiversarea soluţionării cauzei şi nici la suspendarea ori amânarea executării hotărârii atacate. - C.A. Cluj, Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 11809/2005, B.J.12005, p. 286.
întrucât managerul, în calitate de intervenient în interesul societăţii, a preluat procesul în stadiul în care se afla la data depunerii cererii, când recursul nu se mai putea motiva în afara termenului legal şi având în vedere şi declaraţia acestuia că-şi însuşeşte motivele de recurs ale societăţii, înseamnă că managerul a preluat recursul nemotivat şi, în temeiul art. 108 C. proc. civ. nu poate invoca neregularitatea pricinuită prin propriul său fapt, pentru a obţine casarea hotărârilor. C.A. Ploieşti, decizia nr. 573/1996, B.J./1993-1997, p.
Citește mai mult
599.Lipsa unei locuinţe statornice
în raport de situaţia de fapt potrivit căreia pârâtul nu are o locuinţă statornică, în mod legal instanţele au făcut aplicaţiunea art. 95 alin. (2) C. proc. civ. în sensul că pârâtul a fost citat prin publicitate la soluţionarea cauzei. Chiar dacă instanţele ar fi comis o neregularitate în procedura de citare a pârâtului, nulitatea, fiind relativă, nu putea fi invocată decât de partea ce s-ar fi pretins vătămată prin săvârşirea actului, parchetul neavând calitatea de a invoca o atare nulitate. - Curtea Supremă de Justiţie, Secţia civilă, decizia nr. 3699/2000, B.J./2000, p. 24.
Neîndeplinirea procedurii de citare. Invocare
1. Viciul referitor la îndeplinirea procedurii de citare a unei părţi poate fi invocat doar de această parte interesată şi nu de partea adversă. - Curtea Supremă de Justiţie, Secţia comercială, decizia nr. 4059/1998, B.J./1998, p. 267.
2. Instanţa de apel, invocând din oficiu citarea nelegală a pârâtei pentru termenul de dezbatere a cauzei în faţa primei instanţe, cu toate că pârâta nu declarase apel, şi dispunând desfiinţarea sentinţei pe acest temei, a pronunţat o decizie nelegală, deoarece neregularitatea actului de procedură putea fi invocată numai de către pârâtă, în condiţiile art. 108 alin. (2) C. proc. civ. - C.A. Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, decizia nr. 1345/1999, Culegere de practică judiciară în materie civilă pe anul 1999, p. 351.
3. Chiar dacă instanţele ar fi comis o neregularitate în procedura de citare a pârâtului, nulitatea, fiind relativă, nu putea fi invocată decât de partea ce s-ar fi pretins vătămată prin săvârşirea actului, parchetul neavând calitatea de a invoca o atare nulitate. - Curtea Supremă de Justiţie, Secţia civilă, decizia nr. 3699/2000, B.J./2000, p. 24.
Raport de expertiză. Nulitate
1. Efectuarea raportului de expertiză cu încălcarea dispoziţiilor
art. 208 C. proc. civ., fără citarea părţilor, prin carte poştală recomandată, reprezintă o neregularitate procedurală ce poate fi invocată de partea interesată, pe calea excepţiei de nulitate a actului. însă, neconvocarea părţilor la realizarea expertizei, este o omisiune sancţionată cu nulitate relativă, întrucât textul de lege menţionat are caracter dispozitiv, fiind edictat în favoarea aceluia al cărui drept a fost încălcat, astfel că nulitatea expertizei trebuie pusă în discuţie la primul termen care a urmat depunerii raportului. - C.A. Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, decizia nr. 214/1993, Culegere de practică judiciară civilă pe anii 1993-1998, p. 292.
2. Nulitatea raportului de expertiză, inclusiv pentru motivul că expertul constructor, nefiind expert în topografie nu putea să formeze loturile, trebuie invocată, sub sancţiunea decăderii, cel mai târziu la primul termen după depunerea raportului, şi mai înainte de a se fi pus concluzii în fond. Verificând dosarul de primă instanţă, se constată că pârâţii nu au procedat astfel. Mai mult, ei avut desemnat un consilier expert, care în obiec-ţiunile depuse nu a invocat lipsa de specializare a expertului desemnat de instanţă. - C.A. Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, decizia nr. 54/2004, nepublicată.
I. Procedura
1. Caracterul irevocabil al încheierii de reexaminare. Potrivit art. 108^4 şi art. 108^5 alin. (1) C. proc. civ., încheierile date în soluţionarea cereri lor de reexami-
nare a încheierilor prin care se stabilesc amenzi judiciare nu sunt susceptibile de recurs (C.S.J., secţia civilă, decizia nr. 1398/2002, în B.J. - Bază de date).
II. Constituţionalitate
2. Accesul liber la justiţie. Faptul că împotriva încheierii de stabilire a amenzii sau despăgubirii se poate face numai cerere de reexaminare, aceasta soluţionându-se de către instanţa de judecată ori de
Citește mai mult
preşedintele instanţei de executare care a aplicat amenda sau despăgubirea, nu poate constitui o încălcare a vreunei prevederi constituţionale, întrucât instanţa nu soluţionează fondul litigiului şi există astfel posibilitatea de a reveni asupra amenzii sau despăgubirii (C.C., Decizia nr. 396/2006, M. Of. nr. 506 din 12 iunie 2006).1. Despăgubiri acordate pentru amânarea judecăţii. Partea care a pierdut procesul suportă atât cheltuielile făcute de ea, cât şi cheltuielile făcute de partea care a câştigat definitiv procesul. Dacă în cursul desfăşurării judecăţii s-au acordat cheltuieli şi părţii care a pierdut, acestea nu se vor mai executa, iar, dacă totuşi au fost executate sau achitate, se
vor adăuga la cele ce trebuie plătite părţii care a câştigat procesul.
Despăgubirile acordate pentru amânarea judecăţii, dacă nu au fost executate, se vor compensa dacă partea care le-a obţinut a pierdut
Citește mai mult
procesul (Trib. Suprem, Plen, decizia de îndrumare nr. 11/1959, pct. 5, în C.D. 1959, p. 33).Condiţia relei-credinţe
1. Declararea unei căi de atac.
1) Simpla declarare a căii de atac împotriva încheierii prin care apelanta a considerat că-i sunt vătămate drepturile nu reprezintă o dovadă de rea-credinţă, în condiţiile în care au fost respectate atât termenul de declarare, cât şi cel de motivare a apelului şi nu s-au mai formulat alte cereri de natură să conducă la tergiversarea soluţionării cauzei (C.A. Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 46/2005);
2) Instanţa va respinge ca neîntemeiată cererea intimaţilor de aplicare a
Citește mai mult
unei amenzi judiciare recurentului pe temeiul art. 108’ alin. (1) lit. a) C. proc. civ., dat fiind că recursul este o cale de atac prevăzută de lege, astfel că exercitarea ei de către una din părţile procesului nu poate fi apreciată ca fiind făcută cu rea-credinţă (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 550/2003);3) Pentru a fi în prezenţa abaterii judiciare prevăzute de art. 108' alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., este necesar a se aprecia caracterul vădit netemeinic al apelului şi reaua-credinţă a titularului (exercitarea căii de atac în alt scop decât cel al criticării hotărârii atacate).
Or, în speţă, apelul este anulat ca netimbrat, fiind astfel sancţionată neîndeplinirea, în mod culpabil, de către apelantul-debitor a obligaţiei procesuale de a timbra apelul cu sumele ce i-au fost comunicate, fără a se statua asupra caracterului fondat sau nefondat al apelului, faţă de prevederile art. 137 alin. (1) raportat la art. 298 C. proc. civ.
Pe de altă parte, nu poate fi reţinută nici reaua-credinţă a apelantului-debitor în declararea apelului, cât timp acesta nu a făcut decât să uzeze de o cale de atac reglementată de lege, iar intima-tul-creditor nu a invocat şi nici nu a dovedit faptul că apelantul-debitor ar fi urmărit alt scop decât criticarea încheierii apelate (C.A. Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, decizia nr. 137/AJ2005, în A.-L. Constanda, Sancţiuni, p. 403);
2. Recuzare. Având în vedere caracterul vădit neîntemeiat al cererii de recuzare şi modul în care petenta a înţeles să motiveze în fapt şi în drept cererea, neinvocând niciunul dintre motivele de recuzare expres şi limitativ prevăzute de art. 27 C. proc. civ. şi indicând total eronat temeiul de drept al cererii de recuzare, curtea constată că cererea a fost formulată cu rea-credinţă, urmând să aplice petentei, pentru abaterea judiciară astfel săvârşită, o amendă judiciară de 2 milioane lei, în baza art. 108' alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. civ. Sub aspectul amenzii judiciare, hotărârea instanţei are caracter executoriu, potrivit art. 1084 C. proc. civ. (C.A. Bucureşti, secţia a lll-a civilă, încheierea din 18 iunie 2004);
3. Cereri de recuzare repetate.
Având în vedere împrejurarea că acelaşi reclamant a formulat mai multe cereri de recuzare ale aceluiaşi judecător, cereri de recuzare care au fost respinse şi care au fost reiterate, invocându-se,
în principiu, nemulţumirile părţii privind soluţiile judecătorului, deşi acestea nu reprezintă motiv de recuzare, ci pot fi cenzurate doar prin intermediul exercitării căilor de atac, având în vedere că şi la acest termen de judecată s-a reiterat cererea de recuzare, cerere care nici măcar nu a fost timbrată, deşi obligaţia de plată a taxelor judiciare de timbru este anticipată, instanţa apreciază că cererea de recuzare este formulată cu rea-credinţă, astfel că, în temeiul dispoziţiilor art. 108^1 alin. (1)pct. 1 lit. b) C. proc. civ., urmează să dispună amendarea reclamantului cu suma de 500 lei (Trib. Bucureşti, secţia a Vl-a comercială, încheierea din 27 iunie 2006, nepublicată).