Art. 177 cod procedura civila Administrarea dovezilor Judecata

JURISPRUDENŢĂ

1. Recunoaştere. Actul depus de reclamant în susţinerea acţiunii sale, act care poartă semnătura pârâtului, necontestată de acesta, şi prin care pârâtul se obligă să presteze un serviciu pentru un împrumut acordat anterior, nerestituit, constituie o probă legală (C.A. Craiova, secţia civilă, decizia nr. 728/1998);

2. Nerecunoaştere.

1) Având în vedere că pârâta a contestat înscrisul, arătând că este fals în ceea ce priveşte suma menţionată ca împrumutată, iar reclamantul a recunoscut la interogatoriu că a împrumutat o altă sumă, răspunsul trebuia interpretat în sensul că partea a

Citește mai mult

acceptat înlăturarea înscrisului sub acest aspect (C.A. Cluj, secţia civilă, decizia nr. 11/2002);

2) Instanţa nu poate admite acţiunea pe baza unui înscris care nu a fost recunoscut la interogatoriu sau verificat ca valabil (Trib. Reg. Craiova, decizia nr. 376/1958, în Legalitatea populară nr. 2/1958, p. 121).

Notă: Soluţia trebuie nuanţată, în sensul că partea căreia i se opune un înscris sub semnătură privată este obligată să îl recunoască sau să tăgăduiască scrierea sau semnătura, ceea ce înseamnă că, dacă această parte nu a tăgăduit înscrisul respectiv, se prezumă că ea l-a recunoscut. Deci, se va trece la verificarea înscrisului numai dacă partea căreia i se opune declară expres că nu recunoaşte scrierea sau semnătura.

„O problemă de interes teoretic, dar mai ales practic, este dacă înscrisul în care se materializează cererea de chemare în judecată constituie un înscris căruia să-i fie incidente dispoziţiile din Codul de procedură civilă privitoare la verificarea de scripte.

Oprimă examinare, bazată pe lectura ad litteram a dispoziţiilor cuprinse în art. 177-185 C. proc. civ., ar duce la/spre un răspuns negativ, într-adevăr, s-ar părea că legiuitorul a avut în vedere că obiectul verificării de scripte îl pot constitui doar înscrisurile prin care o parte încearcă să-şi dovedească pretenţiile afirmate
în

Citește mai mult

cuprinsul cererii de chemare în judecată sau prin care ea încearcă să-şi dovedească apărările expuse în întâmpinare sau verbal, în cursul judecăţii. Această concluzie poate fi desprinsă şi prin interpretarea logică a dispoziţiilor supuse analizei. Procedura verificării de scripte fiind situată în Cod în secţiunea intitulată „administrarea dovezilor”, concluzia ce s-ar degaja, într-o asemenea orânduire a dispoziţiilor legale, ar fi aceea că scriptele susceptibile de verificare trebuie să aibă caracterul de „dovadă”, în sensul de „mijloc de probă”. Or, cererea de chemare în judecată nu constituie mijloc de probă, deoarece legiuitorul pretinde părţilor să dovedească afirmaţiile ce se fac în cuprinsul ei.

... Contrar principiului potrivit căruia regulile de procedură sunt de strictă aplicare, s-a subliniat că, în materia verificării de scripte, se impune o interpretare extensivă.

în lumina acestor opinii, socotim că noţiunea de înscrisuri cuprinde şi cererea de chemare în judecată, o asemenea soluţie răspunzând pe deplin finalităţii legii procesual civile -de a asigura justiţiabililor mijloacele şi garanţiile procesuale necesare realizării şi apărării drepturilor subiective ce le sunt recunoscute prin lege- şi evitând consecinţe practice negative ce ar rezulta din încălcarea unor principii fundamentale aplicabile în procesul nostru civil.

O latură a principiului disponibilităţii fiind dreptul părţii interesate de a introduce sau nu acţiunea, se poate lesne observa că acest principiu este încălcat atunci când, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, figurează ca reclamant o persoană care nu a înţeles să participe la proces în această calitate. Dacă o persoană citată în cauză în calitate de reclamant contestă că a avut iniţiativă procesuală, în sensul că ea afirmă că nu a pornit procesul, instanţa are la dispoziţie procedura verificării de scripte şi, dacă este cazul, procedura falsului, în situaţia în care, prin alte mijloace desfăşurate în exercitarea rolului activ sau ca urmare a iniţiativei părţii interesate, nu a reuşit să clarifice problema raporturilor procesuale în cauză. Nu este greu de imaginat ce consecinţe
negative s-ar produce dacă s-ar tăgădui instanţei dreptul de a recurge la procedura verificării de scripte, având ca obiect însăşi cererea de chemare în judecată. De regulă, prezenţa părţilor în procesul civil nu este obligatorie, instanţa având dreptul de a păşi la judecarea cauzei, dacă părţile au fost legal citate, chiar dacă ele lipsesc, fără a se putea susţine că se încalcă principiile contradictorialităţii, nemijlocirii şi dreptului la apărare. Situaţia diferă însă dacă o persoană este citată în calitate de reclamant, deşi ea nu a manifestat nicio iniţiativă procesuală. Este posibil şi firesc ca o asemenea persoană să aibă convingerea că a fost citată din eroare şi să-şi imagineze, mai ales dacă nu are pregătire de specialitate, că nu poate fi afectată în vreun fel de soluţia procesului. Dacă instanţa păşeşte, într-un asemenea caz, în lipsa persoanei citate, la judecarea cauzei, nu s-ar putea susţine că principiile contradictorialităţii, nemijlocirii şi a dreptului la apărare nu au fost încălcate.

... Dacă mai multe persoane sunt indicate în cuprinsul cererii de chemare în judecată sub denumirea de reclamant, iar una dintre ele contestă calitatea, această persoană se află, în raport cu celelalte persoane care îşi asumă calitatea respectivă, pe poziţia de „parte potrivnică” sau „parte adversă” ori, în exprimarea legiuitorului, „aceluia căruia i se opune un înscris”.” - E. Lipcanii, nota I la decizia civilă nr. 396/ 1981, Tribunalul judeţean Bistriţa-Năsăud, Revista română de drept nr. 1/1983, p. 43-46.