Art. 193 cod procedura civila Administrarea dovezilor Judecata

Art. 193

(1)Înainte de a fi ascultat, martorul depune următorul jurământ: Jur că voi spune adevărul şi că nu voi ascunde nimic din ceea ce ştiu. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!".

(2)În timpul depunerii jurământului, martorul ţine mâna pe cruce sau pe biblie.

(3)Referirea la divinitate din formula jurământului se schimbă potrivit credinţei religioase a martorului.

(4)Martorul de altă religie decât cea creştină nu îi sunt aplicabile prevederile alin. (2).

(5)Martorul fără confesiune va depune următorul jurământ: Jur pe onoare şi conştiinţă că voi spune adevărul şi că nu voi ascunde nimic din ceea ce ştiu".

(6)Martorii care din motive de conştiinţă sau confesiune nu depun jurământul vor rosti în faţa instanţei următoarea formulă: Mă oblig că voi spune adevărul şi că nu voi ascunde nimic din ceea ce ştiu".

(7)Situaţiile la care se referă alin. (3), (4), (5) şi (6) se reţin de organul judiciar pe baza afirmaţiilor făcute de martor.

(8)După depunerea jurământului, preşedintele va pune în vedere martorului că, dacă nu va spune adevărul, săvârşeşte infracţiunea de mărturie mincinoasă.

(9)Despre toate acestea se face menţiune în declaraţia scrisă.

(10)Minorul care nu a împlinit 14 ani nu depune jurământ; i se atrage însă atenţia să spună adevărul.

Legea 59/1993 - pentru modificarea Codului de procedură civilă, a Codului familiei, a Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 şi a Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi din 23 iulie 1993, Monitorul Oficial 177/1993;

Comentarii despre Art. 193 cod procedura civila Administrarea dovezilor Judecata

adriana 29.01.2013

1. Formula jurământului nu este prescrisă de lege sub pedeapsă de nulitate.

2. Din redactarea art. 193 C. proc. civ. rezultă că depunerea jurământului sau rostirea formulei menţionată în alin. (6) este obligatorie, nefiind lăsată la aprecierea judecătorului. Ca atare, dacă nu se respectă aceste cerinţe procesul-verbal care constată depoziţia este lovit de nulitate.

Totuşi, nulitatea nu este de ordine publică, astfel încât trebuie invocată în condiţiile art. 108 alin. (3) C. proc. civ. şi nicidecum pentru prima oară în căile de atac.

3. Cu ocazia dezbaterilor în Senat a proiectului de modificare

Citește mai mult

a Codului de procedură civilă în anul 1900, ministrul justiţiei C.G. Dissescu arăta: „A doua chestiune, foarte gravă, este dacă preoţii trebuie să jure. Aici ne găsim faţă cu o grea problemă, care trebuie dezlegată nu numai în ce priveşte pe românul preot, dar pe orice român ortodox, aceea de a se şti dacă poţi să obligi pe cineva să jure, pentru că biserica nu admite jurământul! Dacă e adevărat că nu se admite jurământul pentru preoţi, eu nu ştiu dacă nu s-ar putea susţine cu foarte mare temei că nu se admite nici pentru creştinii în genere, pentru că învăţăturile lui Hristos nu sunt numai pentru preoţi, ci pentru toţi creştinii.

Mă simt dar obligat să examinez chestiune de a se şti: este adevărat că biserica creştină opreşte jurământul?

Domnilor senatori, controversele nu sunt numai în dreptul nostru laic, ci şi în cel bisericesc, lată ce citim în cărţile de drept canonic, între care una scrisă de Mitropolitul Andrei Şaguna:

„în cuvântarea de pre munte, Mântuitorul a învăţat pe cei de faţă aşa: „aţi auzit că s-a zis celor de demult: să nu juri strâmb, ci să dai domnului jurământurile tale", iar eu vă zic vouă: nicidecum să nu juraţi, ci să fie cuvântul vostru: aşa, aşa; nu, nu; şi ce este mai mult decât aceasta, de la cel rău vine".

Ce reiese de aici? Că este permis jurământul? După cuvintele finale s-ar părea că nu; dar la început s-a zis: să nu juri strâmb, prin urmare poţi să juri pe drept".

Răspunde