Art. 225 cod procedura civila Administrarea dovezilor Judecata
| Comentarii |
|
Capitolul III
Judecata
Secţiunea III
Administrarea dovezilor
Judecata
Secţiunea III
Administrarea dovezilor
Art. 225
Dacă partea, fără motive temeinice, refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se înfăţişează, instanţa poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină sau numai ca un început de dovadă în folosul părţii potrivnice.
| ← Art. 224 cod procedura civila Administrarea dovezilor Judecata | Art. 226 - 234 cod procedura civila Administrarea dovezilor... → |
|---|
Expresia „început de dovadă" trebuie înţeleasă în sensul că partea care a propus interogatoriul şi care beneficiază de prezumţiile instituite de text trebuie să completeze probatoriul şi cu alte dovezi.
I. Procedură
1. Rolul activ al instanţei. 1) Aplicarea art. 225 C. proc. civ. este limitată de principiul rolului activ al judecătorului, conform căruia judecătorii sunt datori să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a descoperi adevărul şi a cunoaşte fără greşeală faptele (Trib. Suprem, colegiul civil, decizia nr. 914/1955, în C.D. 1955, p. 210);
2) Deşi art. 225 C. proc. civ. lasă la alegerea instanţei una din cele două soluţii, prin îmbinarea dispoziţiilor acestui text cu acelea ale art. 129 C. proc. civ., privitoare la rolul activ al instanţei, aceasta, în mod
Citește mai mult
obişnuit, trebuie să se oprească la cea de-a doua soluţie, adică să ordone şi alte probe în completare pentru cunoaşterea adevărului şi numai în cazul în care aceasta nu este cu putinţă va considera refuzul ca o mărturisire deplină (Trib. Suprem, Plen, decizia de îndrumare nr. 3/1956, în îndreptar interdisciplinar, p. 109);3) Atunci când este posibilă o verificare a stării de fapt pe baza altor probe, instanţa nu este scutită de obligaţia de a-şi exercita rolul activ pentru descoperirea adevărului şi de a administra din oficiu acele probe posibile, considerând lipsa la interogatoriu ca un început de dovadă (Trib. Suprem, secţia civilă, decizia nr. 213/1970, în I.C. Mihuţă, Repertoriu II, p. 375, nr. 134; decizia nr. 1512/1981, în C.D. 1981, p. 291);
4) Atunci când este posibilă o verificare a stării de fapt, pe baza altor probe, instanţa nu este scutită de obligaţia de a stabili adevărul, prin administrarea probelor (C.S.J., decizia nr. 118/1991);
2. Forţă probantă. 1) Prezumţia de recunoaştere tacită în favoarea celeilalte părţi nu are un caracter absolut, deoarece legea nu determină consecinţe invariabile, ci le lasă la aprecierea instanţei, în cazul în care este posibilă administrarea altor probe, lipsa la interogatoriu sau refuzul de a răspunde trebuie socotite numai ca un început de dovadă care urmează să fie completat cu alte probe spre a se stabili împrejurările reale ale cauzei (Trib. Bucureşti, decizia nr. 1009/1991, în C.P.J. 1991, p. 172, nr. 190).
Notă: în această decizie s-a strecurat o eroare, în sensul că, spre a se putea vorbi despre o prezumţie absolută, trebuie să fim în prezenţa unei prezumţii legale (numai prezumţiile legale se clasifică în prezumţii absolute şi prezumţii relative), însă, prezumţia de recunoaştere tacită, dedusă din lipsa la interogatoriu sau din refuzul de a răspunde la interogatoriu, este o prezumţie simplă (iar nu legală), de vreme ce ea este opera judecătorului, iar legiuitorul doar o recomandă, prevăzând însă şi o altă posibilitate pentru judecător;
2) în mod justificat s-a dispus administrarea probei testimoniale, în condiţiile refuzului repetat al pârâtului de a se
prezenta la interogatoriu, considerat un început de dovadă care urmează a fi completat cu alte probe (C.A. Craiova, secţia civilă, decizia nr. 82/1998);
3. Persoană juridică. Consecinţele lipsei la interogatoriu, faţă de o persoană juridică, se pot produce numai dacă nu a răspuns la interogatoriul comunicat (Trib. Suprem, colegiul civil, decizia nr. 194/1955, în C.D. 1955, p. 208);
4. Renunţare la judecată. Lipsa la interogatoriu - în condiţiile în care una din întrebări viza renunţarea reclamantei la acţiune - nu avea semnificaţia unei renunţări la judecată din partea reclamantei, aşa cum au susţinut recurenţii, câtă vreme aceasta a fost reprezentată pe tot parcursul judecăţii de avocat, căruia nu i s-a dat procură pentru exercitarea vreunui act de dispoziţie (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 3557/2000);
5. Lipsă justificată. Când partea a justificat lipsa la interogatoriu, art. 225 C. proc. civ. nu se mai aplică (Trib. Suprem, colegiul civil, decizia nr. 1285/1956, în Legalitatea populară nr. 12/1956, p. 1512).
II. Constituţionalitate
6. Dreptul la un proces echitabil.
Art. 225 C. proc. civ. reglementează situaţia în care partea chemată la interogatoriu nu se prezintă în faţa instanţei sau, înfăţişându-se la termenul stabilit,
refuză să răspundă întrebărilor părţii potrivnice. într-o atare împrejurare, dacă motivele invocate de persoana în cauză nu sunt temeinic justificate, instanţa poate considera această atitudine ca o mărturisire deplină sau ca un început de dovadă în folosul celeilalte părţi.
Curtea a constatat că incidenţa reglementării criticate şi, deci, a sancţiunii aplicate de instanţă sub aspectul probatoriului, este subsecventă refuzului nejustificat al părţii chemate la interogatoriu de a se prezenta în faţa instanţei sau de a răspunde întrebărilor. Aşa fiind, autorul excepţiei nu se poate prevala de propria atitudine culpabilă în susţinerea criticii de neconstituţionalitate.
Pe de altă parte, în toate cazurile în care este posibilă administrarea altor probe, instanţa are îndatorirea de a-şi exercita rolul activ, în temeiul art. 129 alin. (5) C. proc. civ., şi de a stărui în aflarea adevărului, prin toate mijloacele legale, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. Mai mult, părţile dispun de posibilităţi suficiente şi echivalente pentru a-şi apăra poziţia asupra problemelor de drept şi de fapt, în asemenea manieră încât mărturisirea deplină sau începutul de dovadă în folosul părţii potrivnice să nu aibă înrâurire, în mod exclusiv, asupra hotărârii instanţei judecătoreşti.
Pentru aceste motive, textul de lege criticat nu conţine nicio dispoziţie care să evidenţieze încălcarea dreptului la un proces echitabil, desfăşurat după o procedură contradictorie, cu respectarea dreptului la apărare şi a egalităţii armelor, fiind în deplin acord cu exigenţele art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (C.C., Decizia nr. 378/2006, M. Of. nr. 491 din 7 iunie 2006).
Obligaţia instanţei
1. Facultatea pe care o acordă instanţei art. 225 C. proc. civ.,... nu scuteşte instanţa de a-şi exercita rolul activ în descoperirea adevărului. în toate cazurile în care este posibilă administrarea altor probe, lipsa la interogatoriu sau refuzul de a răspunde va fi socotit numai ca un început de dovadă, care urmează să fie completat cu alte probe, prin care să se poată stabili împrejurările reale ale cauzei.
Numai în cazurile în care nu există posibilitatea administrării altor probe şi din cercetarea împrejurărilor concrete ale cauzei, instanţa ajunge la
Citește mai mult
convingerea că lipsa la interogatoriu sau refuzul de a răspunde exprimă o recunoaştere a pretenţiilor părţii potrivnice, ea o poate considera mărturisire deplină în favoarea celeilalte părţi, cu puterea probantă pe care i-o conferă art. 1206 C. civ. - Plenul Tribunalului Suprem, Decizia de îndrumare nr. 3/1956, S. ZlLBERSTEIN, Fr. DeAK, A. PETRESCU, C. Bîrsan, V.M. Ciobanu, L. Mihai, îndreptar interdisciplinar de practică judiciară, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983, p. 309.2. în cazul în care partea, fără motive temeinice, refuză să răspundă la interogator sau nu se înfăţişează, când este chemată în acest scop, instanţa poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină sau numai ca un început de dovadă în beneficiul părţii potrivnice.
Atunci când este posibilă o verificare a stării de fapt, pe baza altor probe, instanţa nu este scutită de obligaţia de a stabili adevărul, prin administrarea de probe. - Curtea Supremă de Justiţie în compunerea prevăzută de art. 39 alin. (2) şi (3) din Legea pentru organizarea judecătorească, decizia nr. 118/ 1991, B.J./1990-1992, p. 269.
3. în cazul în care este posibilă administrarea altor probe, lipsa la interogator sau refuzul de a răspunde trebuie socotită numai ca un început de dovadă care urmează să fie completată cu alte probe spre a se stabili împrejurările reale ale cauzei. - T. Bucureşti, Secţia a IlI-a civilă, decizia nr. 1009/1991, Culegere de practică judiciară civilă pe anul 1991, p. 172.
4. Lipsa la interogatoriu a reclamantei nu poate avea semnificaţia unei renunţări la judecată din partea acesteia, câtă vreme a fost reprezentată pe parcursul judecăţii de avocat, căruia nu i s-a dat procură specială pentru săvârşirea vreunui act de dispoziţie.
Administrarea probei cu interogatoriu prin aplicarea dispoziţiilor art. 225 C. proc. civ., poate duce Ia o anumită concluzie numai în măsura în care se coroborează şi cu alte mijloace de probă administrate în cauză. - C.A. Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, decizia nr. 3557/2000, Culegere de practică judiciară în materie civilă pe anul 2000, p. 434.
Recunoaştere. Forţă probantă
Simplul fapt că judecătorul, apreciind ca fiind sinceră recunoaşterea pârâţilor, nu a administrat şi alte probe, nu este de natură să atragă desfiinţarea sentinţei, în baza dispoziţiilor art. 297 C. proc. civ., deoarece numai în caz de îndoială acesta poate administra alte probatorii şi înlătura motivat mărturisirea făcută de pârâţi în faţa instanţei. - C.A. Bucureşti, Secţia a IlI-a civilă, decizia nr. 1299/2001, Practică judiciară civilă pe anii 2001-2002, p. 481.