Art. 266 cod procedura civila Dispoziţii generale Hotărîrile
Comentarii |
|
Hotărîrile
Secţiunea I
Dispoziţii generale
Art. 266
(1)Hotărârea se va face în două exemplare originale, din care unul se ataşează la dosarul cauzei, iar celălalt se va depune spre conservare, la dosarul de hotărâri al instanţei.
(2)Pentru judecătorii, preşedintele va putea încuviinţa ca în locul celui de-al doilea exemplar al sentinţei să se treacă într-un registru dispozitivul ei, semnat de judecătorul şi grefierul care au luat parte la judecată.
(3)Hotărârea se va comunica părţilor, în copie, în cazul când aceasta este necesară pentru curgerea termenului de exercitare a apelului sau recursului.
codul de procedură civilă actualizat prin:OUG 138/2000 - pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă din 14 septembrie 2000, Monitorul Oficial 479/2000;
OUG 138/2000 - pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă din 14 septembrie 2000, Monitorul Oficial 479/2000;
OG 13/1998 - privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă din 29 ianuarie 1998, Monitorul Oficial 40/1998;
OG 13/1998 - privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă din 29 ianuarie 1998, Monitorul Oficial 40/1998;
Legea 59/1993 - pentru modificarea Codului de procedură civilă, a Codului familiei, a Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 şi a Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi din 23 iulie 1993, Monitorul Oficial 177/1993 ;
← Art. 265 cod procedura civila Dispoziţii generale Hotărîrile | Art. 267 cod procedura civila Dispoziţii generale Hotărîrile → |
---|
I. Procedură
1. Necomunicare. Eventuala necomun icare a sentinţei nu poate fi invocată decât prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, iar nu în cadrul unui alt proces, pe cale de excepţie (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 398/1998, în C.P.J.C. 1993-1998, p. 247).
II. Constituţionalitate
2. Dreptul la un proces echitabil. Dreptul la apărare. Egalitatea în drepturi. Art. 266 alin. (3) C. proc. civ. reglementează comunicarea hotărârilor judecătoreşti. Astfel, ori de câte ori legea prevede că termenul de exercitare a apelului sau recursului curge de la
Citește mai mult
comunicare, hotărârea va fi transmisă părţilor, în copie, precum şi procurorului, dacă acesta a participat la judecată, în conformitate cu art. 284 alin. (4) şi art. 316 C. proc. civ. în situaţia în care termenul de apel sau de recurs curge de la pronunţare, hotărârea nu se mai comunică părţilor, însă, după introducerea cererii de formulare a căii de atac, va fi comunicată apelantului sau recurentului, deoarece termenul pentru depunerea motivelor se calculează de la comunicarea hotărârii [art. 303 alin. (2) C. proc. civ.].Această procedură de comunicare nu contravine dispoziţiilor constituţionale sau internaţionale invocate de autorul excepţiei, ci reprezintă garanţia unui proces echitabil şi transparent, în care părţilor li se comunică, ori de câte ori le este necesară, hotărârea judecătorească respectivă. Scopul comunicării este ca părţile să ia act de conţinutul hotărârii şi să-şi poată formula, dacă este cazul, criticile împotriva acesteia pe calea apelului sau recursului.
în aceste căi de atac, hotărârea instanţei este necesară părţii care doreşte reformarea ei, deoarece, potrivit art. 287 şi art. 302' C. proc. civ., în cererea de apel şi de recurs trebuie indicate, sub sancţiunea decăderii, respectiv a nulităţii, motivele pentru care partea nemulţumită contestă raţionamentul instanţei de fond.
Alta este situaţia în cazul contestaţiei în anulare şi al revizuirii, unde cererile de promovare a acestor căi de atac nu sunt supuse aceloraşi rigori. Aşa fiind, din acest punct de vedere, situaţia părţii care promovează un apel sau un recurs este diferită de cea a părţii îndreptăţite să formuleze contestaţie în anulare sau revizuire, ceea ce justifică existenţa unor reguli diferite de comunicare a hotărârii (C.C., Decizia nr. 301/2006, M. Of. nr. 391 din 5 mai 2006. în acelaşi sens: Decizia nr. 313/2006, M. Of. nr. 411 din 11 mai 2006).