Art. 264 cod procedura civila Dispoziţii generale Hotărîrile
Comentarii |
|
Hotărîrile
Secţiunea I
Dispoziţii generale
Art. 264
(1)Motivarea hotărârii se va face în termen de cel mult 30 de zile de la pronunţare. Dacă instanţa a fost alcătuită din mai mulţi magistraţi, preşedintele va putea însărcina pe unul dintre ei cu redactarea hotărârii.
(2)Părerea judecătorilor rămaşi în minoritate va trebui redactată în acelaşi timp cu hotărârea.
codul de procedură civilă actualizat prin:OUG 138/2000 - pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă din 14 septembrie 2000, Monitorul Oficial 479/2000;
OUG 138/2000 - pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă din 14 septembrie 2000, Monitorul Oficial 479/2000;
OG 13/1998 - privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă din 29 ianuarie 1998, Monitorul Oficial 40/1998;
OG 13/1998 - privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă din 29 ianuarie 1998, Monitorul Oficial 40/1998;
← Art. 263 cod procedura civila Dispoziţii generale Hotărîrile | Art. 265 cod procedura civila Dispoziţii generale Hotărîrile → |
---|
Citește mai mult
prof ca martori si menționând ca Școală a rămas tot deschisă pt oricine,abia atunci directoarea a ppus lacăt pe porti!Dar ia m-ai adus si pe părinții respectivi la Scoala ca să ne înțelegem ,dar cu ce să ne înțelegem cu sănătatea și siguranța oricărui copil în școală sau cu nu-mi place fata ăleia?Copilul acesta este victimizată ca eu contestată;Ce mă sfătuiți să fac ,nu stiu daca ISJ-ul ia vreo măsură împotriva directoarei !1. Judecător din complet. încredinţarea către un alt judecător, din afara completului de judecată, a redactării hotărârii nu este interzisă de lege, de exemplu atunci când judecătorul a fost transferat după pronunţare (Trib. Suprem, colegiul civil, decizia nr. 81/1954, în C.D. 1952-1954);
2. Concordanţa motivării cu dispozitivul. Motivarea pe care se întemeiază hotărârea trebuie să corespundă dispozitivului, astfel cum a fost întocmit în momentul pronunţării (Trib. Suprem, secţia civilă, decizia nr. 1093/1978, în C.D. 1978, p. 268);
3. Nemotivare. 1) Motivarea trebuie să fie în
Citește mai mult
concordanţă cu actele dosarului; în caz contrar ea echivalează cu o nemotivare. Fără arătarea motivelor şi dovezilor, instanţa de fond pronunţă o soluţie netemeinică (Trib. Suprem, colegiul civil, decizia nr. 1217/1957, înI.C. Mihuţă, Al. Lesviodax, Repertoriu I, p. 815; secţia civilă, decizia nr. 437/1977, în C.D. 1977, p. 184);
2) Simpla afirmaţie că un fapt rezultă din probele dosarului, fără să se arate în ce constau aceste probe, constituie o nemotivare (C.S.J., colegiul civil, decizia nr. 1059/1949, în Justiţia Nouă nr. 3/1950, p. 429). în acelaşi sens: Trib. Suprem,
colegiul civil, decizia nr. 676/1956, în Legalitatea populară nr. 3/1959, p. 114; decizia nr. 18/1955, în C.D. 1955, voi. 2, p. 78;
3) în situaţia în care există contrarie-tate între dispozitiv şi considerente, dispozitivul cuprinzând o altă concluzie decât aceea pe care considerentele o impuneau, hotărârea dată, în atare condiţii, este nemotivată, instanţa neputând reveni cu ocazia redactării hotărârii asupra celor statornicite prin dispozitiv (Trib. Suprem, colegiul civil, decizia nr. 503/1964, în Justiţia Nouă nr. 11/1964, p. 171);
4. Motivare neconvingătoare.
1) Simpla referire generică la raportul de expertiză nu constituie o motivare convingătoare (Trib. Suprem, colegiul civil, decizia nr. 624/1953, în C.D. 1952-1954, voi. 1, p. 329);
2) Motivarea hotărârii este neconvingătoare atunci când aceasta se referă numai la o hotărâre pronunţată într-o altă cauză, deoarece în sistemul nostru de drept nu se aplică principiul precedentului judiciar, iar instanţele sunt obligate să-şi motiveze hotărârile lor în drept şi în fapt (Trib. Suprem, colegiul civil, decizia nr. 402/1959, în I.C. Mihuţă, Al. Lesviodax, Repertoriu I, p. 815);
3) Hotărârea nu este convingătoare atunci când se bazează numai pe afirmaţiile părţilor şi presupuneri care nu se sprijină pe fapte concrete, pe probe legale (Trib. Suprem, colegiul civil, decizia nr. 1616/1957, în I.C. Mihuţă, Al. Lesviodax, Repertoriu I, p. 815);
5. Recurs. Motivarea hotărârii.
Instanţa de recurs nu este obligată să răspundă fiecărui argument folosit în dezvoltarea unui motiv de recurs şi nici chiar fiecărui motiv de recurs în parte, atunci când mai multe motive de recurs au un element comun determinant, fie pentru admitere, fie chiar pentru respingerea lor împreună, instanţa fiind autorizată să le grupeze şi să le discute împreună, importantă fiind numai obligaţia de a nu lăsa necercetate toate motivele formulate de recurent (Trib. Suprem, colegiul civil, decizia nr. 806/1957, în C.D. 1957, p. 357; secţia civilă, decizia nr. 84/1970, în R.R.D. nr. 6/1970, p. 171).