Art. 287 cod procedura civila Termenul şi formele apelului

Art. 287

(1)Cererea de apel va cuprinde:

1.numele, domiciliul sau reşedinţa părţilor ori, pentru persoanele juridice, denumirea şi sediul, precum şi, după caz, numărul de înmatriculare în registrul comerţului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice, codul fiscal şi contul bancar. Dacă apelantul locuieşte în străinătate, va arăta şi domiciliul ales în România, unde urmează să i se facă toate comunicările privind procesul;

2.arătarea hotărârii care se atacă;

3.motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază apelul;

4.dovezile invocate în susţinerea apelului;

5.semnătura.

(2)Cerinţele de la pct. 2 şi 5 sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii, iar cele de la pct. 3 şi 4, sub sancţiunea decăderii. Aceste cerinţe pot fi împlinite până cel mai târziu la prima zi de înfăţişare, iar lipsa semnăturii, în condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (2).

(3)Când dovezile propuse sunt martori sau înscrisuri nearătate la prima instanţă, se vor aplica în mod corespunzător dispoziţiile art. 112 pct. 5.

(4)Termenul pentru depunerea motivelor de apel se socoteşte de la comunicarea hotărârii, chiar dacă apelul s-a făcut mai înainte de comunicare.

OUG 138/2000 - pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă din 14 septembrie 2000, Monitorul Oficial 479/2000;

OUG 138/2000 - pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă din 14 septembrie 2000, Monitorul Oficial 479/2000;

OG 13/1998 - privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă din 29 ianuarie 1998, Monitorul Oficial 40/1998;

OG 13/1998 - privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă din 29 ianuarie 1998, Monitorul Oficial 40/1998;

Comentarii despre Art. 287 cod procedura civila Termenul şi formele apelului

andac 4.01.2013

Practică juridică

1. Domiciliul apelanţilor. Numărul sentinţei atacate. In speţă, cererea de apel nu cuprindea arătarea domiciliului sau reşedinţei apelanţilor, nu indica
numărul sentinţei ce a fost apelată şi nici nu se găsea ataşată copia legalizată de pe sentinţa apelată. în asemenea condiţii, neîndeplinirea dispoziţiilor legale mai sus menţionate atrage nulitatea apelului (C.A. Bucureşti, secţia a III-a, decizia nr. 143 din 9 octombrie 1926, C.Cr.C. Zotta, Codul adnotat, p. 184, nr. 16);

2. Hotărârea care se atacă. Neară-tarea hotărârii atacate trebuie să fie una efectivă, în sensul

Citește mai mult

neindicării niciunei hotărâri supuse controlului judiciar, iar nu indicarea greşită a acesteia, completată cu alte elemente de identificare a cauzei: părţi, obiect, număr de dosar, data pronunţării hotărârii, instanţa care a soluţionat cauza, toate acestea coroborate conducând la identificarea hotărârii apelate.

Raţiunea acestei sancţiuni este aceea de a se realiza o corectă determinare a hotărârii atacate; dacă pe baza celorlalte elemente precizate din cererea de apel aceasta se identifică în mod exact, vătămarea presupusă de lege prin instituirea acestei nulităţi exprese este înlăturată, făcându-se proba contrară, respectiv a lipsei vătămării, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 105 alin. (2) teza finală C. proc. civ. (C.A. Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, decizia nr. 402/A/2005, în C. Negrilă, Apelul în procesul civil, p. 28);

3. Motivele de apel. Problema de a şti dacă motivele de apel astfel cum au fost redactate constituie sau nu motive în spiritul legii nu este o chestiune de interpretare lăsată la aprecierea instanţei de fond, căci ea se referă la o chestiune de procedură şi, ca atare, este supusă controlului Curţii de Casaţie. Prin urmare, când în petiţia de apel partea arată că atacă o hotărâre spunând că opune contrariul, acesta nu poate constitui un motiv de apel în spiritul legii, căci nu pune pe partea potrivnică în măsură să cunoască punctele de drept şi de fapt combătute de apelantfCas. III, 6 iunie 1919, Em. Dan, Codul adnotat, p. 491, nr. 64);

4. Numele şi adresa martorilor.

Apelantul care cere administrarea probei cu martori, fără a preciza numele şi adresa acestora, îşi încalcă propria obligaţie procedurală, prevăzută la art. 287 şi art. 112 C. proc. civ. şi, în mod legal, este decăzut din dreptul de a mai administra proba (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 624/2002);

5. Semnătura. Dacă intimatul invocă lipsa semnăturii, apelantul trebuie să semneze cererea cel mai târziu la prima zi de înfăţişare următoare, afară de cazul când este prezent în instanţă şi când obligaţia de a semna cererea trebuie îndeplinită chiarîn acea şedinţă publică. Procedând la constatarea nulităţii apelului la acelaşi termen la care excepţia a fost invocată, fără a dispune amânarea judecăţii şi citarea apelantelor cu menţiunea de a semna apelul sub sancţiunea nulităţii, tribunalul a pronunţat o hotărâre nelegală (C.A. Cluj, secţia civilă, decizia nr. 2023/1999);

6. Unicitatea apelului. Prin unul şi acelaşi act nu se poate face apel de către două persoane deosebite în contra a două sentinţe distincte şi cu o singură taxă de apel (Cas. I, 23 ianuarie 1873; Cas. I, 29 aprilie 1885, Em. Dan, Codul adnotat, p. 490, nr. 48);

7. Apel. Natură juridică. Facerea unui apel nu constituie decât un mijloc de apărare într-o judecată şi nicidecum un act de dispoziţie. Procura autentificată de care s-a servit fiul recurentului pentru a semna şi depune motivele de apel ce arată că mandatarul va face acţiuni, cereri reconvenţionale, contestaţii, opoziţii, chemări în garanţie etc. cuprinde în sine ideea că poate face orice act de procedură în susţinerea proceselor. Faptul de a semna şi motive de apel constituie desigur unul din aceste mijloace de apărare, iar nicidecum act de dispoziţie (Cas. I, decizia 1974 din 10 octombrie 1928, C.Cr.C. Zotta, Codul adnotat, p. 139, nr. 14);

8. Ratificare în termen. în principiu, apelul făcut în contra hotărârii primei instanţe, când nu este iscălit de însuşi apelant sau de un împuternicit al său, ci de o altă persoană, este valabil atunci când se ratifică în termen de către partea care a rămas nemulţumită de hotărârea supusă apelului (Cas. I, 20 octombrie 1909, Em. Dan, Codul adnotat, p. 455, nr. 21).

Răspunde