Art. 283 cod procedura civila Termenul şi formele apelului

Practică juridică

1. Achiesare tacită. 1) Achiesarea poate fi expresă sau tacită. Achiesarea tacită rezultă din orice fapt sau din orice act care implică în mod necesar intenţia părţii de a primi hotărârea dată în contra ei, ceea ce este o problemă de apreciere (Cas. II, secţia civilă, decizia nr. 382/11.07.1923, C.Cr.C. Zotta, Codul adnotat, p. 146, nr. 6);

2) Dacă reclamantul de la prima instanţă a făcut apel, deoarece pretenţiile sale au fost admise numai în parte, iar în acest apel pârâtul s-a prezentat fără a introduce şi el apel în termen şi a pus concluzii în contra apelului

Citește mai mult

reclamantului, în acest caz pârâtul a primit înaintea instanţei de apel mărginirea discutării pricinii numai asupra pretenţiei reclamantului şi sentinţa dată în apel este a considera că a rezolvat totalitatea pretenţiilor părţilor, astfel cum ele au înţeles a le deduce în apel. Această hotărâre, fiind dată cu citarea părţilor şi în ultimă instanţă, ea este a se considera ca
desăvârşită şi litigiul dintre părţi, astfel soluţionat definitiv, nu mai poate fi pus în discuţie prin apelul introdus posterior de către pârât, participarea lui implicând din partea sa achiesarea judecării în acest mod a întregului proces (Cas. I, decizia nr. 2099 din 12 aprilie 1926, C.Gr.C. Zotta, Codul adnotat, p. 151, nr. 29).

Notă: în reglementarea mai veche, prin hotărâre desăvârşită se înţelegea hotărârea nesusceptibilă de apel, dar care mai putea fi atacată cu recurs, deci hotărârea definitivă din actuala reglementare. La situaţia de fapt din speţă, din care rezultă că pârâtul nu a făcut apel în termen, ceea ce presupune că i s-a comunicat hotărârea primei instanţe sau că termenul de apel curge de la pronunţare, apreciem că este preferabil să se vorbească nu de achiesarea părţii la hotărâre, ci de decăderea ei din dreptul de a introduce apel, deoarece în cazul nerespectării unui termen legal imperativ intervine sancţiunea decăderii. Numai în situaţia în care în care părţii nu i s-a comunicat hotărârea primei instanţe, iar termenul de apel curge de la comunicare, astfel încât această parte este înăuntrul termenului de apel, se poate prezuma că ea a achiesat la hotărârea primei instanţe;

2. Executarea hotărârii. 1) în afacerile care au două grade de jurisdicţie, dacă hotărârea primei instanţe dată cu execuţie provizorie s-a executat de o parte, prin aceasta nu e ridicat celeilalte părţi dreptul de a discuta în apel temeinicia hotărârii primei instanţe, mai cu seamă când partea poate avea şi alte interese de a combate sentinţa primei instanţe, afară de acela privitor la obiectul urmăririi (Cas. II, 1 februarie 1906, Em. Dan, Codul adnotat, p. 467, nr. 6);

2) Partea care a achiesat la o hotărâre nu mai este în drept a o apela, şi această achiesare poate rezulta atât dintr-un act expres sau din fapte aşa de concludente spre a nu putea fi nici o incertitudine asupra acestei achiesări, cât şi din executarea unei hotărâri, când acea executare nu se poate explica decât ca o achiesare dată de partea la acea hotărâre (Cas. Bucureşti, 15 ianuarie 1915, Em. Dan, Codul adnotat, p. 470, nr. 33).

Notă: Deşi textul se referă la renunţarea expresă la apel, doctrina şi jurisprudenţa acceptă şi ipoteza renunţării tacite câtă vreme poate fi dedusă din împrejurări neechivoce;

3. Apel introdus ulterior pronunţării în apel. Când partea ce era în drept a face apel se prezintă în instanţă şi primeşte să se judece fără a pune alte concluzii decât în ceea ce priveşte respingerea apelului adversarului său şi fără a-şi face vreo altă rezervă în ceea ce priveşte dreptul său de apel, hotărârea ce se dă îi este opozabilă şi are faţă de dânsa autoritatea de lucru judecat. Prin urmare, apelul introdus ulterior pronunţării unei atare hotărâri nu mai poate fi primit, fiind inadmisibil şi lovind în autoritatea lucrului judecat (Cas. I, 10 septembrie 1917, Em. Dan, Codul adnotat, p. 466, nr. 130).