Art. 284 cod procedura civila Termenul şi formele apelului
| Comentarii |
|
Termenul şi formele apelului
Art. 284
(1)Termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
(2)Termenul de apel curge chiar dacă comunicarea hotărârii a fost făcută o dată cu somaţia de executare.
(3)Dacă o parte face apel înainte de comunicarea hotărârii, aceasta se socoteşte comunicată la data depunerii cererii de apel.
(4)Pentru procuror termenul de apel curge de la pronunţarea hotărârii, în afară de cazurile în care procurorul a participat la judecarea cauzei, când termenul curge de la comunicarea hotărârii.
(5)Apelul declarat în termen suspendă executarea hotărârii de primă instanţă, cu excepţia cazurilor anume prevăzute de lege.
codul de procedură civilă actualizat prin:OUG 138/2000 - pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă din 14 septembrie 2000, Monitorul Oficial 479/2000;
OG 13/1998 - privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă din 29 ianuarie 1998, Monitorul Oficial 40/1998;
OG 13/1998 - privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă din 29 ianuarie 1998, Monitorul Oficial 40/1998;
| ← Art. 283 cod procedura civila Termenul şi formele apelului | Art. 285 cod procedura civila Termenul şi formele apelului → |
|---|
1. Decădere. 1) Termenul de apel este un termen imperativ, astfel încât, în caz de încălcare, intervine sancţiunea decăderii (C.S.J., secţia civilă, decizia nr. 144/2000);
2) Apelul declarat cu depăşirea termenului de 15 zile de la data comunicării hotărârii către persoana împuternicită să primească toate actele de procedură şi să exercite orice cale de atac va fi respins ca tardiv formulat (Trib. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 329/1997);
3) Termenele pentru exercitarea căilor de atac au caracter imperativ şi sunt sancţionate cu decăderea (Trib. Suprem, colegiul
Citește mai mult
civil, decizia nr. 206/1955, în C.D. 1955, p. 230);4) în lipsa unei dispoziţii legale, este inadmisibilă prelungirea termenului stabilit pentru exercitarea căilor de atac (Trib. Suprem, colegiul civil, decizia nr. 126/1957, C.D. 1957, p. 342);
2. Excepţia tardivităţii. 1) Tardivitatea unui apel poate fi propusă şi discutată pentru prima oară în recurs, fiind de ordine publică (Cas. III, 29 ianuarie
1913, Em. Dan, Codul adnotat, p. 465, nr. 128);
2) Problema dacă un apel este sau nu în termen este o problemă de ordine publică şi poate fi ridicată în orice stare a procesului, iar dovada că apelul este făcut în termen urmează a se face de către partea apelantă. Aşa fiind, este casabilă hotărârea care judecă în fond apelul, pe motiv că defendorul în apel (intimatul) nu a ridicat problema dacă apelul este în termen decât după dezbaterea fondului şi că, probabil, dovada că apelul este în termen o are la dânsul şi nu vrea să o arate (Cas. I, 28 ianuarie 1898, Em. Dan, Codul adnotat, p. 472, nr. 8);
3) Termenul de apel fiind de ordine publică, judecătorii sunt ţinuţi a examina şi observa din oficiu dacă un apel este în termen şi părţile nu pot, prin tăcerea sau renunţarea lor, să prelungească sau să scurteze acest termen (Cas. I, 17/1897, Em. Dan, Codul adnotat, p. 472, nr. 10);
3. Calculul termenului. Termenul pentru exercitarea căilor de atac se socoteşte pe zile, iar nu pe ore. Este, deci, indiferent la ce oră din ultima zi a fost depusă cererea (Trib. Suprem, colegiul civil, decizia nr. 975/1959, în I.C. Mihuţă, Al. Lesviodax, Repertoriu I, p. 826, nr. 459);
4. Trimitere prin poştă. Apelul nu a fost depus tardiv, deoarece acesta a fost expediat prin poştă, iar faţă de data comunicării sentinţei apelate, data poştei este în interiorul termenului (C.A. Suceava, secţia civilă, decizia nr. 915/1999);
5. Depunere la altă instanţă. Instanţa a reţinut tardivitatea introducerii apelului, data depunerii iniţiale a cererii de apel la o altă instanţă decât cea prevăzută de art. 288 alin. (2)C. proc. civ. neavând nicio semnificaţie juridică privitoare la introducerea în termen a acestuia (C.A. Braşov, secţia civilă, decizia nr. 19/A/1994);
6. Act de conservare. Introducerea apelului în termen util constituind un act de conservare a dreptului cedat, se poate face în mod valabil de către cesionar chiar înainte de notificarea cesiunii (C. laşi I, 3 februarie 1894, Em. Dan, Codul adnotat, p. 464, nr. 120);
7. Coproprietar. Apelul făcut în termen de unul din codevălmaşi, într-o acţiune indivizibilă pornită contra tuturor, profită şi celorlalţi codevălmaşi (Cas. I, 20 noiembrie 1896, Em. Dan, Codul adnotat, p. 464, nr. 113);
8. Echipolenţă. 1) Luarea la cunoştinţă a unei hotărâri în alt mod decât cel
prevăzut de lege nu echivalează cu o comunicare în vedere curgerii termenului de exercitare a căii ordinare de atac, în afara cazurilor de excepţie limitative prevăzute de lege şi care nu pot fi extinse prin analogie (Trib. Suprem, colegiul civil, decizia nr. 932/1960, în I.C. Mihuţă, Al. Lesviodax, Repertoriu I, p. 832, nr. 485);
2) Introducerea apelului de către recurent înainte de comunicare echivalează cu o comunicare a hotărârii. Ea producând acelaşi efect, urmează că de la data introducerii apelului se produc şi efectele pe care legea le acordă comunicării hotărârii şi, prin urmare, şi acela că un nou apel nu mai poate fi introdus decât dacă se găseşte făcut înăuntrul termenului de apel calculat de la introducerea primului apel (Cas. I, decizia 1592 din 15 iunie 1925, C.Cr.C. Zotta, Codul adnotat, p. 156, nr. 12);
3) De câte ori o parte face un apel înainte de a i se comunica hotărârea primilor judecători, facerea apelului echivalează cu o comunicare a hotărârii apelate, aşa că această parte nu mai poate face alt apel, decât atunci când se găseşte înăuntrul termenului legal, care, în această ipostază, curge de la introducerea primului apel, chiar neregulat făcut, şi înainte de a fi intervenit o hotărâre asupra acestui prim apel (Trib. Bacău 1,1 noiembrie 1923, C.Cr.C. Zotta, Codul adnotat, p. 160, nr. 24);
4) Dispoziţia cuprinsă în Codul de procedură civilă de a se comunica părţii adverse copia hotărârii pronunţată de prima instanţă în contra ei are de scop de a aduce la cunoştinţa celui interesat existenţa hotărârii şi cuprinsul ei, pentru ca partea să poată fi în măsură a aprecia dacă urmează să se adreseze instanţei de apel, spre a pune din nou pricina în curs de judecată. Legea lăsând la facultatea părţii de a introduce apel şi mai înainte de comunicarea hotărârii şi a
învesti astfel, valabil, o instanţă cu judecarea unei pricini, de aici urmează că, odată apelul introdus, aceasta implică renunţarea la comunicarea hotărârii de care a luat cunoştinţă la introducerea apelului şi, deci, îndeplinirea formalităţii comunicării nu mai poate avea niciun sens, căci scopul pe care legea l-a avut în vedere, când a edictat această măsură, se găseşte realizat (Cas. I, decizia 726 din 27 iunie 1923, C.Cr.C. Zotta, Codul adnotat, p. 154, nr. 4).