Art. 3 cod procedura civila
| Comentarii |
|
Art. 3
Curţile de apel judecă:
1.în primă instanţă, procesele şi cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităţilor şi instituţiilor centrale;
2.ca instanţe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în primă instanţă;
3.ca instanţe de recurs, recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel sau împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de tribunale, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului, precum şi în orice alte cazuri expres prevăzute de lege;
4.în orice alte materii date prin lege în competenţa lor.
codul de procedură civilă actualizat prin:OUG 138/2000 - pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă din 14 septembrie 2000, Monitorul Oficial 479/2000;
OUG 65/2004 - pentru modificarea Codului de procedură civilă din 9 septembrie 2004, Monitorul Oficial 840/2004;
OUG 58/2003 - privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă din 25 iunie 2003, Monitorul Oficial 460/2003;
OUG 58/2003 - privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă din 25 iunie 2003, Monitorul Oficial 460/2003;
OUG 138/2000 - pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă din 14 septembrie 2000, Monitorul Oficial 479/2000;
OUG 138/2000 - pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă din 14 septembrie 2000, Monitorul Oficial 479/2000;
| ← Art. 2 cod procedura civila | Art. 4 cod procedura civila → |
|---|
2. Curţile de apel judecă în primă instanţă numai procesele şi cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităţilor şi instituţiilor centrale.
Curtea de apel nu mai are competenţă de judecată în primă instanţă în materie comercială. Având însă în vedere principiul conform căruia norma specială nu poate fi modificată prin norma generală ulterioară decât în mod expres, curtea de apel rămâne competentă să judece, în primă instanţă, pricinile
Citește mai mult
comerciale care, printr-o dispoziţie specială, au fost date în competenţa sa.De asemenea, curtea de apel nu judecă în primă instanţă în materie civilă.
3. Curtea de apel este instanţă de drept comun în ce priveşte judecata apelurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în primă instanţă.
4. Curtea de apel este instanţă de recurs de drept comun pentru recursurile exercitate împotriva:
a) hotărârilor pronunţate de tribunale în apel;
b) hotărârilor pronunţate în primă instanţă de tribunale, fără drept de
apel;
c) în orice alte cazuri prevăzute de lege.
Pentru „alte cazuri" în care curtea de apel judecă recursuri, a se vedea şi Legislaţia de la art. 3.
5. „Alte materii date prin lege în competenţa" curţii de apel, potrivit Codului de procedură civilă sunt, cu titlu de exemplu:
- conflictele de competenţă între două tribunale sau între un tribunal şi o judecătorie din raza sa teritorială, ori între două judecătorii care nu sunt în circumscripţia aceluiaşi tribunal dar sunt în raza aceleiaşi curţi de apel, precum şi conflictele de competenţă între un tribunal din raza curţii de apel şi un organ de jurisdicţie sau un tribunal arbitrai (art. 22 şi 3434 alin. final);
- cererea de recuzare de la un tribunal din raza sa de activitate atunci când, din cauza recuzării, nu se poate alcătui completul de judecată [art. 30 alin. (2)].
De asemenea, judecă cererile de abţinere sau de recuzare a judecătorilor din cadrul curţii de'apel [art. 30 alin. (1)];
- strămutarea pricinilor, pe motiv de rudenie sau afinitate, de la un tribunal la altul din circumscripţia sa teritorială [art. 39 alin. (1)];
- îndreptarea erorilor materiale, lămurirea şi completarea propriilor hotărâri (art. 281-281&2);
- contestaţia în anulare şi revizuirea introduse împotriva propriilor hotărâri [art. 319 alin. (1) şi 323 alin. (1)];
- acţiunea în anularea unei hotărâri arbitrale dacă, în lipsa convenţiei arbitrale, litigiul ar fi fost de competenţa de primă instanţă a tribunalului (art. 365);
- contestaţiile la executare privind lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării propriilor hotărâri [art. 400 alin. (2)].
6. Curtea de Apel Bucureşti are o competenţă materială specială. A se vedea şi Legislaţia de la art. 3.
Art. 3 pct. 1
♦ 1. Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, art. 8 alin. (5)
- împotriva deciziei persoana interesată poate face contestaţie potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990.
♦ 2. Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, art. 20 - (1) în cazul în care şi noile propuneri vor fi respinse, expropriatorul, precum şi proprietarii
Citește mai mult
sau celelalte persoane titulare de drepturi reale asupra imobilului propus spre exproprierepot contesta hotărârea comisiei, constituită potrivit art. 15, la Curtea de apel în raza căreia se află situat imobilul, în termen de 15 zile de la comunicare, potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990.
(2) Contestaţia este scutită de taxă şi se soluţionează de urgenţă şi cu precădere.
♦ 3. Legea nr. 36/1995 a notarilor publici şi a activităţii notariale art. 40 alin. (6) - Hotărârea Consiliului Uniunii poate fi atacată la instanţa judecătorească competentă, civilă sau de contencios administrativ, după caz.
♦ 4. Legea nr. 21/1996a concurenţei
— art. 9 alin. (3) - în cazul în care organele administraţiei publice centrale sau locale nu se conformează deciziei Consiliului Concurenţei, acesta are posibilitatea de a ataca acţiunea la Curtea de Apel Bucureşti.
— art. 20 alin. (6) - Deciziile adoptate de Consiliul Concurenţei în plen conform prevederilor alin. (4) se semnează de către preşedinte, în numele Consiliului Concurenţei; ele vor putea fi atacate în termen de 30 de zile de la publicare sau, după caz, de la comunicare, în procedura de contencios administrativ la Curtea de Apel Bucureşti; sentinţa va fi pronunţată fără drept de apel, împotriva ei putând fi declarat recurs la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
— art. 28 alin. (2) - Reglementările Consiliului Concurenţei pot fi atacate în contencios administrativ la Curtea de Apel Bucureşti, în termen de 30 de zile de la comunicare, respectiv publicarea actului atacat.
— art. 47 alin. (4) - Deciziile luate de Consiliul Concurenţei în aplicarea prevederilor alin. (1) şi ale art. 45 şi 46 vor fi comunicate de îndată părţilor; ele pot fi atacate în contencios administrativ la Curtea de Apel Bucureşti în termen de 30 de zile de la comunicare. Instanţa poate ordona, la cerere, suspendarea executării deciziei atacate.
1. învăţământ. întrucât petentul contestă un act al unei autorităţi administrative vizând organizarea derulării procesului de învăţământ - decizia inspectoratului şcolar al judeţului Călăraşi de reducere a normei didactice şi a catedrei - competenţa de soluţionare a cauzei revine Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ (C.S.J., secţia civilă, decizia nr. 1473/2000);
2. Direcţia Generală a Vămilor.
Contestaţia împotriva deciziei directorului Direcţiei Generale a Vămilor ”, emisă în legătură cu aplicarea tarifului vamal, este de
Citește mai mult
competenţa curţii de apel,ca instanţă de contencios administrativ, deoarece este vorba despre un act al unei autorităţi publice centrale (C.S.J., secţia de contencios administrativ, decizia nr. 294/1999);
3. Funcţionar public. Titular al unei funcţii publice, secretarul consiliului local nu poate fi asimilat numai cu titularul unui raport juridic de muncă. Eliberarea din funcţie a secretarului consiliului local nu poate fi tratată ca o desfacere a contractului de muncă, ci ca un litigiu de contencios administrativ, generat de un act de autoritate, anume ordinul de eliberare din funcţie emis de prefect. în consecinţă, cererea prin care se solicită anularea ordinului respectiv este de competenţa curţii de apel, ca instanţă de contencios administrativ, iar nu a judecătoriei (C.S.J., secţia de contencios administrativ, decizia nr. 1635/1996, în B.J. 1996, p. 440);
4. Camera de comerţ teritorială. Prin statutul său juridic de organizaţie asociativă, teritorială şi autonomă şi prin activităţile pe care le desfăşoară, Camera de comerţ teritorială nu poate fi considerată o autoritate publică în sensul art. 1 din Legea nr. 29/1990 privind contenciosul administrativ, aşa încât competenţa de soluţionare a acţiunii îndreptate împotriva sa nu revine nici tribunalului, nici curţii de apel, ca instanţe de contencios administrativ, ci judecătoriei (C.S.J., secţia de contencios administrativ, decizia nr. 210/2002);
5. Uniunea Avocaţilor din România.
1) Măsura adoptată de Uniunea Avocaţilor din România ", constând în refuzul validării examenului-interviu susţinut de reclamantă pentru dobândirea statutului profesional de avocat, constituie un act administrativ. în consecinţă, atacarea ei nu se poate realiza decât în condiţiile prevăzute de Legea nr. 29/1990. întrucât Uniunea Avocaţilor din România este o organizaţie centrală, competenţa de judecată a cererii reclamantei îi revine, în primă instanţă, Curţii de apel, potrivit art. 3
pct. 1 C. proc. civ. (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 352/2002. în acelaşi sens: C.S.J., secţia de contencios administrativ şi fiscal, deciziile nr. 658/2003 şi nr. 866/2003, în B.J. -Bază de date);
2) Esenţial pentru a constata că un act este administrativ în sensul Legii nr. 29/1990 este nu numai ca actul să fie emis sau adoptat de un organ al statului, ci de un organ de autoritate administrativă, mai exact de o organizaţie cuprinsă în sistemul de structuri stabilit pentru îndeplinirea nevoilor sociale şi de funcţionare în acest scop a serviciilor publice, de asemenea manieră încât printr-o organizare cât mai calificată să fie satisfăcute aceste cerinţe şi să se poată interveni atunci când se impune cu măsuri pentru realizarea ordinii de drept, pentru menţinerea stării de legalitate în cadrul competenţelor de strictă aplicare stabilite prin lege (C.S.J., secţia de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 658/2003, în B.J. - Bază de date);
6. Direcţia judeţeană a muncii şi protecţiei sociale. Procesul-verbal al direcţiei judeţene a muncii şi protecţiei sociale privind obligarea unui agent economic la plata unor majorări de întârziere la plata contribuţiei la asigurările sociale şi a unor penalităţi de întârziere a plăţii contribuţiei pentru şomaj întruneşte elementele caracteristice unui act administrativ, deoarece emană de la o autoritate a administraţiei publice şi stabileşte unilateral o obligaţie bugetară în sarcina agentului economic, parte în raportul de drept financiar. împotriva acestui proces-verbal, debitorul obligaţiei are deschisă calea acţiunii la instanţa de contencios administrativ, iar nu la cea de drept comun, competenţa aparţinând, deci, curţii de apel (C.S.J., secţia de contencios administrativ, decizia nr. 201/1996, în B.J. 1996, p. 405);
7. Certificat de atestare a dreptului de proprietate. Constatarea nulităţii.
Faţă de obiectul acţiunii formulate de reclamant, în constatarea nulităţii absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, eliberat de Ministerul Industriei, act administrativ a cărui cenzurare în justiţie se face prin prisma dispoziţiilor legii contenciosului administrativ, competenţa materială de soluţionare a litigiului în primă instanţă aparţine curţii de apel, potrivit dispoziţiilor art. 3 C. proc. civ. (I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 6144/2006);
8. Hotărâre a C.S.M. în cazul acţiunilor în justiţie introduse împotriva hotărârilor Consiliului Superior al Magistraturii, competenţa de soluţionare aparţine în primă instanţă curţii de apel, şi nu înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 3 pct. 1 C. proc. civ., curţile de apel sunt instanţele care soluţionează, în primă instanţă, procesele şi cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităţilor şi instituţiilor centrale (I.C.C.J., secţia de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 8180/2004, în B.J. - Bază de date).
Jurisprudenţă - II. Hotărâre arbitrală
9. Anulare. Potrivit art. 365 alin. (1) şi art. 342 alin. (1) C. proc. civ., competenţa de a soluţiona acţiunea în anularea unei hotărâri arbitrale revine instanţei judecătoreşti imediat superioare celei care ar fi fost competentă să judece fondul litigiului în primă instanţă, în lipsa convenţiei arbitrale. în speţă, fiind vorba de un litigiu comercial cu o valoare mai mare decât cea prevăzută de art. 2 pct. 1 lit. a), dacă părţile nu ar fi încheiat convenţia arbitrală, competenţa de primă instanţă ar fi aparţinut tribunalului, astfel încât, acţiunea în anularea hotărârii arbitrale este de competenţa curţii de apel (C.S.J., secţia comercială, decizia nr. 1264/1996, în B.J. 1996, p. 329). în acelaşi sens, a se vedea decizia nr. 799/1996, în B.J. 1996, p. 339.
Jurisprudenţă - III. Ca instanţă de recurs
10. Legea nr. 219/2005. Dispoziţii tranzitorii. 1) La data intrării în vigoare a Legii nr. 219/2005 apelul declarat împotriva sentinţei Tribunalului Bucureşti se afla pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, motiv pentru care îi sunt aplicabile dispoziţiile tranzitorii ale art.
II din Legea nr. 219/2005, în raport de care în mod corect curtea de apel a procedat la verificarea competenţei de soluţionare a cauzei.
Fiind vorba despre un litigiu patrimonial, valoarea obiectului pricinii este determinantă pentru stabilirea competenţei.
Potrivit art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 219/2005, tribunalele judecă în primă instanţă pricinile al căror obiect depăşeşte valoric suma de 5 miliarde lei.
Ţinând seama de declaraţia interve-nienţilor din şedinţa publică de la 26 septembrie 2005, referitoare la valoarea imobilului în litigiu, în lipsa oricărei contestări sau probe contrare, curtea de apel a stabilit corect că această valoare fiind sub 5 miliarde lei, competenţa în primă instanţă a soluţionării pricinii ar aparţine - potrivit noii reglementări -judecătoriei, competenţa judecării apelului revenind tribunalului, iar cea a recursului curţii de apel.
Curtea de apel a făcut aplicarea art. II alin. (2) din Legea nr. 219/2005, în conformitate cu care apelurile aflate pe rolul curţilor de apel la data intrării în vigoare a prezentei legi şi care, potrivit prezentei legi, sunt de competenţa tribunalelor se trimit la tribunale.
Constatând că instanţa care a procedat corect este curtea de apel, înalta Curte, în baza art. 22 C. proc. civ., va
stabili competenţa judecării apelului în favoarea Tribunalului Bucureşti (I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 8876/2006);
2) Singura soluţie de a conferi aplicabilitate unor dispoziţii legale tranzitorii de imediată aplicare, aşa cum sunt cele de la art. II alin. (3) şi (4) din Legea nr. 219/2005, este aceea de a interpreta sintagma „recursurile (...) care potrivit acestei legi sunt de competenţa curţilor de apel" ca referindu-se la recursurile ce ar ajunge pe rolul curţilor de apel prin efectul promovării căilor de atac sub imperiul legii noi. Concret, dacă, aşa cum este cazul în cauza de faţă, litigiul a fost soluţionat în primă instanţă de judecătorie, apelul ar reveni, potrivit legii noi, tribunalului spre competentă soluţionare, recursul urmând a fi judecat nu de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ci de curtea de apel.
De altfel, importantă este şi raţiunea aflată la baza dispoziţiilor legale tranzitorii pentru care legiuitorul a prevăzut, prin reglementarea cu caracter excepţional, a măsurii scoaterii dosarului de pe rol pe cale administrativă, o derogare de la tradiţionala regulă de drept tranzitoriu potrivit căreia instanţele legal învestite sub legea veche rămân competente să judece pricinile independent că legea nouă nu le-ar mai recunoaşte această competenţă. într-adevăr, legiuitorul a urmărit să obţină o degrevare rapidă a instanţei supreme pe rolul căreia, în vara anului 2005, se afla un număr extrem de mare de cauze, de natură să pericliteze respectarea dispoziţiilor art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului cu privire la termenul rezonabil în care trebuie soluţionată o cauză civilă.
In aceste condiţii, sunt incidente în cauză dispoziţiile art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea O.U.G. nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, conform cărora „recursurile aflate pe rolul înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data intrării în vigoare a prezentei legi şi care, potrivit prezentei legi, sunt de competenţa curţilor de apel se trimit la curţile de apel".
Având în vedere că în cauza de faţă litigiul a fost soluţionat în primă instanţă de judecătorie, rezultă că recursul, potrivit art. 2 pct. 2 C. proc. civ. coroborat cu art. 3 pct. 3 C. proc. civ., revine spre competentă soluţionare curţii de apel (I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietat
Ordinul prin care bunurile care existau în patrimoniul unităţilor economice socialiste de stat cu titlu de drept de administrare au trecut în patrimoniul societăţilor comerciale rezultate în urma reorganizării potrivit Legii nr. 15/1990, cu titlu de drept de proprietate, este un act administrativ emis de administraţia publică centrală, pentru o altă categorie de terenuri proprietate de stat
decât cele care constituie obiectul de reglementare al Legii nr. 18/1991. Pentru controlul judecătoresc al legalităţii unui asemenea
Citește mai mult
act, este competentă instanţa de contencios administrativ, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 60 şi art. 61 din Legea nr. 18/1991, republicată, care prevăd competenţa judecătoriei numai în cazul contestării ordinului emis de prefect în executarea acestei legi. -Curtea Supremă de Justiţie, Secţia de contencios administrativ, decizia nr. 3310/2000, B.J./1990-2003, p. 851.