Art. 343 cod procedura civila Convenţia arbitrală
| Comentarii |
|
Convenţia arbitrală
Art. 343
(1)Convenţia arbitrală se încheie, în scris, sub sancţiunea nulităţii.
(2)Ea se poate încheia fie sub forma unei clauze compromisorii, înscrisă în contractul principal, fie sub forma unei înţelegeri de sine stătătoare, denumită compromis.
Art. 3431
(1)Prin clauza compromisorie părţile convin ca litigiile ce se vor naşte din contractul în care este inserată sau în legătură cu acesta să fie soluţionate pe calea arbitrajului, arătându-se numele arbitrilor sau modalitatea de numire a lor.
(2)Validitatea clauzei compromisorii este independentă de valabilitatea contractului în care a fost înscrisă.
Art. 3432
Prin compromis părţile convin ca un litigiu ivit între ele să fie soluţionat pe calea arbitrajului, arătându-se, sub sancţiunea nulităţii, obiectul litigiului şi numele arbitrilor sau modalitatea de numire a lor.
Art. 3433
(1)Încheierea convenţiei arbitrale exclude, pentru litigiul care face obiectul ei, competenţa instanţelor judecătoreşti.
(2)Tribunalul arbitral îşi verifică propria sa competenţă de a soluţiona un litigiu şi hotărăşte în această privinţă printr-o încheiere care se poate desfiinţa numai prin acţiunea în anulare introdusă împotriva hotărârii arbitrale, conform art. 364.
Art. 3434
(1)În cazul în care părţile în proces au încheiat o convenţie arbitrală, pe care una dintre ele o invocă în instanţa judecătorească, aceasta îşi verifică competenţa.
(2)Instanţa va reţine spre soluţionare procesul dacă:
a)pârâtul şi-a formulat apărările în fond, fără nicio rezervă întemeiată pe convenţia arbitrală;
b)convenţia arbitrală este lovită de nulitate ori este inoperantă;
c)tribunalul arbitral nu poate fi constituit din cauze vădit imputabile pârâtului în arbitraj.
(3)În celelalte cazuri, instanţa judecătorească, la cererea uneia dintre părţi, se va declara necompetentă, dacă va constata că există convenţie arbitrală.
(4)În caz de conflict de competenţă, hotărăşte instanţa judecătorească ierarhic superioară instanţei înaintea căreia s-a ivit conflictul.
| ← Art. 342 cod procedura civila Dispoziţii generale | Art. 344 cod procedura civila Arbitrii. Constituirea... → |
|---|
1. Clauză compromisorie.
1) întrucât, potrivit rânduielilor din art. 339 şi art. 342 C. proc. civ., se pot judeca de către arbitri nu numai conflictele existente, dar şi cele ce s-ar putea naşte în viitor, este valabilă şi nu atinge întru nimic ordinea publică o clauză dintr-un contract de asociere, în virtutea căreia părţile convin a supune judecăţii unei comisii de arbitri toate diferendele izvorâte din executarea şi lichidarea acestui contract (C.A. Bucureşti I, 10
septembrie 1925, C.Gr. C. Zotta, Codul adnotat, p. 234, nr. 2);
2) Stipulaţiunea conţinută într-un contract,
Citește mai mult
prin care s-ar zice că toate procesele privitoare la indemnizaţie să se judece prin arbitri şi că sentinţa dată de aceşti arbitri să fie irevocabilă, face legea părţilor şi trebuie să fie respectată de către autorităţile judecătoreşti (Cas. I, 3 februarie 1870, Em. Dan, Codul adnotat, p. 523, nr. 3).1. Numele arbitrilor. Modalitatea numirii lor. 1) Omisiunea de a arăta numele arbitrilor sau modalitatea de numire nu atrage nulitatea clauzei compromisorii, deoarece dispoziţiile art. 340 şi urm. C. proc. civ. se completează cu Regulamentul de organizare şi funcţionare al Curţii de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României. De asemenea, faptul că recurenta este o instituţie cu capital integral de stat nu atrage nulitatea, neexistând nicio excepţie în cazul unor astfel de instituţii (C.S.J., secţia comercială, decizia nr. 1325/2001);
2) Pactul compromisoriu inserat într-o convenţie poate cuprinde nu numai contestaţiuni născute, ci şi con-testaţiunile ce s-ar putea naşte mai târziu din convenţiunea în care s-a inserat pactul, ceea ce implică şi posibilitatea legală de a se numi arbitri mai târziu, atunci când se vor ivi contestaţiile de supus judecăţii lor, deoarece clauza compromisorie n-ar avea nicio utilitate dacă şi pentru validitatea ei s-ar cere, ca şi pentru compromisul propriu-zis, ca din momentul chiar al încheierii convenţiei să se desemneze şi persoana arbitrilor (Trib. arbitrai Bucureşti, 1 decembrie 1913, Em. Dan, Codul adnotat, p. 523, nr. 2).
în sens contrar: Numirea arbitrilor, atât pentru contestaţiile născute, cât şi pentru cele ce s-ar putea naşte, trebuie să fie făcută de la început prin actul de compromis (Cas. III, 10 decembrie 1913, în Curierul Judiciar nr. 12/1914).
Notă: în actuala reglementare, atât pentru clauza compromisorie (art. 344'), cât şi pentru compromis (art. 3432) există prevăzută obligaţia desemnării arbitrilor sau doar a modalităţii de numire a lor. A se vedea şi art. 347 alin. (2);
2. Recuzarea/demisia/decesul unui arbitru. Clauza compromisorie, constând în obligaţia părţilor de a supune judecăţii unor arbitri contestaţiile ce se vor ivi între ele, nu are drept cauză determinantă persoana arbitrilor, căci ea există şi este valabilă fără ca arbitrii să fie desemnaţi în momentul când ea este încheiată, de unde rezultă că recuzarea, demisia, moartea unuia dintre arbitri nu pot să exercite nicio influenţă asupra obligaţiei luate de părţi de a compromite şi ea subzistă şi continuă a-şi produce efectele, deşi misiunea arbitrului a încetat. Prin urmare, în asemenea cazuri, nu este nevoie de întocmirea unui act de compromis deosebit, ci numai de înlocuirea arbitrului (C.A. Bucureşti I, 11 martie 1915, Em. Dan, Codul adnotat, p. 534, nr. 2).
1. Obiectul litigiului. Dacă prin unele puncte din actul de arbitraj se indică natura contestaţiilor, iar un punct este formulat în mod vag, nu se poate susţine că actul nu prevede obiectul pricinii, când din înlănţuirea tuturor punctelor cuprinse în act reiese că acest punct se referă la aceste contestaţii (Trib. Botoşani, 29 ianuarie 1902, Em. Dan, Codul adnotat, p. 524, nr. 10);
2. Modificarea cererii. Un act de compromis trebuie să arate obiectul litigiului, însă această desemnare nu trebuie făcută în mod amănunţit, ci numai trebuie să se arate care sunt afacerile din care decurg pretenţiile ce vor fi supuse arbitrilor. Precizarea acestor pretenţii în cuantumul şi alte detalii ale lor se va face prin cererea ce se va introduce în faţa arbitrilor. O cerere iniţială nu trebuie adusă oral în faţa arbitrilor, ci urmează a se face în scris, însă modificarea ei, când părţile convin să se facă oral, va fi valabilă în faţa arbitrilor, după cum este valabilă şi în faţa instanţelor obişnuite (Trib. Ilfov, secţia notarială, sentinţa nr. 388/1937, în Jurisprudenţa Generală 1937, p. 549, nr. 640).
2. întinderea clauzei. 1) încheierea convenţiei arbitrale exclude, potrivit art. 3433 C. proc. civ., pentru litigiile ce formează obiectul convenţiei, competenţa instanţelor judecătoreşti. întrucât obiectul convenţiei nu a privit un anumit litigiu şi nu s-a făcut nicio referire la temeiul prestaţiilor, din redactarea clauzei compromisorii rezultă că părţile au înţeles să supună instanţei de arbitraj toate diferendele ce ar rezulta din executarea contractului (C.A. Bucureşti, secţia comercială, decizia nr. 203/1995);
2) Susţinerile reclamantei, în sensul că Legea nr. 76/1992, în temeiul căreia au fost formulate şi pretenţiile ce constituie obiectul acestui litigiu, ar fi stabilit o competenţă exclusivă a instanţelor judecătoreşti în soluţionarea unor astfel de cauze nu pot fi primite, deoarece Legea nr. 76/1992 - care priveşte unele măsuri pentru rambursarea creditelor rezultate din acţiunea de compensare, regimul plăţilor creditelor rezultate din acţiunea de compensare, regimul plăţilor agenţilor economici şi prevenirea incapacităţii de plată - nu poate prevedea o altă competenţă, care să prevaleze faţă de cea prevăzută prin dispoziţiile Codului de procedură civilă şi Codului comercial (C.A. Bucureşti, secţia comercială, decizia nr. 582/1995).
Notă: Din datele speţelor nu rezultă dacă necompetenţă a fost invocată de parte sau de instanţă din oficiu. în cel de-al doilea caz s-ar nesocoti caracterul relativ al excepţiei, care rezultă din dispoziţia cuprinsă în art. 3434 alin. (2) lit. a);
3) Faptul că reclamanta şi-a întemeiat pretenţiile izvorâte din executarea contractului pe prevederile Legii nr. 76/1992 nu are nicio relevanţă asupra competenţei Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional, întrucât clauza compromisorie se aplică tuturor litigiilor izvorâte din contractul de vânzare-cumpărare (C.S.J., secţia comercială, decizia nr. 746/1996, în B.J. - Bază de date).
3. Cerere reconvenţională. Competenţă. Este incontestabil că, potrivit art. 17 C. proc. civ., cererea reconvenţională având caracter incidental, este de competenţa aceleiaşi instanţe învestite cu soluţionarea cererii principale, dar, în arbitraj, limitele competenţei instanţei arbitrale sunt trasate numai de convenţia arbitrală, ca reflex al voinţei părţilor semnatare a acesteia.
Desigur, în măsura în care acţiunea arbitrală şi cererea reconvenţională au acelaşi izvor juridic, guvernat de convenţia arbitrală cât priveşte soluţionarea litigiilor, nu poate fi pusă sub semnul întrebării corecta învestire a tribunalului arbitrai cu judecarea ambelor cereri (C.S.J., secţia comercială, decizia nr. 2910/2003, în B.J. - Bază de date).
1. Neinvocarea convenţiei arbitrale. Potrivit art. 343^3 C. proc. civ., încheierea unei convenţii arbitrale exclude, pentru litigiul care face obiectul ei, competenţa instanţelor judecătoreşti. Cu toate acestea, instanţa va reţine cauza pentru soluţionare, chiar şi în ipoteza existenţei convenţiei arbitrale, dacă pârâtul şi-a formulat apărările în fond, fără nicio rezervă întemeiată pe convenţia arbitrală, potrivit art. 3434 C. proc. civ. (C.A. Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 306/2003, în B.J. 2003, p. 565);
2. Excepţie relativă. Invocare în calea de atac. 1) Clauza compromisorie care
exprimă voinţa părţilor de a supune arbitrajului eventualele litigii, nefiind o excepţie de ordine publică, trebuie invocată de pârât la judecarea în fond a cauzei, şi nu în faza căilor de atac (C.S.J., secţia comercială, decizia nr. 1117/1995, în B.J. - Bază de date);
2) Deşi din art. 29 din contract rezultă că părţile au convenit, prin clauza compromisorie, ca litigiile ce se vor naşte în legătură cu aceste contracte să fie soluţionate pe calea arbitrajului, excepţia clauzei compromisorii a fost ridicată abia în faza soluţionării apelului. Prin faptul că nu a ridicat excepţia la judecarea în fond a cauzei, rezultă, implicit, că partea a acceptat să se judece la instanţa judecătorească. Clauza compromisorie, înscrisă în contract, care trebuie să exprime voinţa părţilor de a supune arbitrajului eventualele litigii, nefiind o excepţie de ordine publică,
nu poate fi invocată de pârâtă în faza judecării apelului pe care l-a declarat împotriva hotărârii instanţei de fond (C.A. Bucureşti, secţia comercială, decizia nr. 423/1995);