Art. 356 cod procedura civila Sesizarea tribunalului arbitral. Cuprinsul cererii de arbitrare. Întâmpinarea. Cererea reconvenţională
Comentarii |
|
Sesizarea tribunalului arbitral. Cuprinsul cererii de arbitrare. Întâmpinarea. Cererea reconvenţională
Art. 356
Reclamantul va comunica pârâtului, precum şi fiecărui arbitru, copie de pe cererea de arbitrare şi de pe înscrisurile anexate.
Art. 3561
(1)În termen de 30 de zile de la primirea copiei de pe cererea de arbitrare, pârâtul va face întâmpinare cuprinzând excepţiile privind cererea reclamantului, răspunsul în fapt şi în drept la această cerere, probele propuse în apărare, precum şi, în mod corespunzător, celelalte menţiuni prevăzute în art. 355, pentru cererea de arbitrare.
(2)Excepţiile şi alte mijloace de apărare, care nu au fost arătate prin întâmpinare, trebuie ridicate, sub sancţiunea decăderii, cel mai târziu la primul termen de înfăţişare. Dispoziţiile art. 358 12 alin. (3) rămân aplicabile.
(3)Dacă prin nedepunerea întâmpinării litigiul se amână, pârâtul va putea fi obligat la plata cheltuielilor de arbitrare cauzate prin amânare.
(4)Dispoziţiile art. 356 se aplică în mod corespunzător.
← Art. 355 cod procedura civila Sesizarea tribunalului arbitral.... | Art. 357 cod procedura civila Sesizarea tribunalului arbitral.... → |
---|
1. Nedepunerea întâmpinării. Nedepunerea întâmpinării nu lipseşte pe pârât de dreptul de a se apăra în litigiul arbitrai, de a combate pretenţiile formulate prin acţiune şi de a discuta actele de la dosar şi probele pe care le-a înfăţişat reclamantul (C.A. Bucureşti, sentinţa nr. 177 din 1 iulie 1980, în J.C.A. 1953-2000, p. 21).